IBM România a găzduit hackathon-ul Call for Code, parte a inițiativei globale Call for Code 2019
IBM România a găzduit hackathon-ul Call for Code, parte a inițiativei globale Call for Code 2019
Sâmbăta aceasta, IBM România a găzduit hackathon-ul Call for Code, parte a inițiativei globale Call for Code 2019, care solicită dezvoltatorilor să rezolve unele dintre cele mai mari probleme ale lumii generate de dezastrele naturale, prin dezvoltarea unor aplicații software bazate pe Cloud, Date, AI și Blockchain.
Provocarea din acest an a pus accentul pe sănătatea individuală și pe bunăstarea comunității. Această provocare a avut ca scop principal generarea unor soluții care să ajute la reducerea riscului de îmbolnăvire, la îmbunătățirea accesului la date și la creșterea disponibilității resurselor. De asemenea, accentul a fost pus și pe îmbunătățirea sănătății mintale a celor afectați de dezastre naturale, atât înaintea acestor evenimente, cât și în timpul lor și după ce acestea își produc efectele.
Ediția din București a evenimentului Call for Code a făcut parte din hackathon-urile satelit, care au avut loc în perioada februarie-iulie și au fost găzduite de către IBM, AngelHack și alte grupuri din marile orașe ale lumii, având scopul de a veni în ajutorul target-ului vizat să realizeze soluții pentru pregătirea în caz de dezastre. Evenimentul le-a oferit dezvoltatorilor sprijinul necesar pentru a-și lansa proiectele într-un timp scurt, dar și pentru a continua dezvoltarea lor într-un mod sustenabil, pe termen lung. Call for Code a oferit susținerea necesară echipelor participante, în așa fel încât să își poată prezenta soluțiile la această provocare globală până în data de 29 iulie 2019.
Evenimentul a fost susținut de către ONG-uri locale care pledează pentru utilizarea soluțiilor tehnologice și a skill-urilor de programare pentru rezolvarea problemelor societății: Re:Rise, Code for Romania, Girls Who Code Romania, Girls in Tech Romania.
Echipele participante au propus soluții valoroase, cu ajutorul serviciilor IBM Cloud, precum AI, Blockchain sau IoT, care oferă ajutor în cazul unui cutremur sau în cazul altor situații similare care au loc în România.
Echipa câștigătoare a ediției locale IBM Call for Code,Tech4SocialGood, a propus aplicația “Help Me Help You”, care utilizează IBM Cloud și AI pentru prelucrarea limbajului natural, în scopul identificării tonului utilizatorilor, pentru a clasifica urgența și pentru a prezenta celor afectați o listă de resurse care se potrivesc nevoilor lor, în caz de cutremur.
Dezastrele naturale se numără printre cele mai mari provocări ale lumii: 2,5 miliarde de persoane au fost afectate direct din anul 2000 până în prezent, iar impactul economic înregistrat din anul 2003 valorează 1,3 miliarde de dolari. Incidența dezastrelor naturale a înregistrat o creștere de 240% în ultimii 30 de ani. Ameliorarea dezastrelor, creșterea siguranței comunităților și protejarea vieții umane nu au atins niciodată un prag mai critic decât în prezent.
Acesta este motivul pentru care David Clark Cause, organizația care a inițiat proiectul Call for Code, a identificat aceste evenimente ca fiind un prilej bun de a inspira dezvoltatorii să își folosească abilitățile valoroase pentru binele lumii. Organizația s-a adresat IBM, Oficiului pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite și altor părți interesate pentru a identifica cele mai importante cauze care ar putea fi abordate cu ajutorul tehnologiei. Pe măsură ce alte organizații s-au alăturat board-ului, precum Crucea Roșie a Americii ca principal partener de caritate, această provocare a evoluat într-o formă potrivită pentru generarea unor soluții tactice și strategice pentru problemele din lumea reală.
Proiectul Call for Code rămâne deschis până în data de 29 iulie 2019, oricărui participant sau oricărei echipe dispuse să susțină cauza și să construiască soluții pentru dezastrele naturale.
Marele premiu valorează 200,000 de dolari numerar. Pe lângă acest premiu, atât câștigătorul, cât și ceilalți participanți la concurs vor câștiga și alte premii care promovează adoptarea aplicațiilor prezentate ca proiecte open source prin intermediul Fundației Linux, pentru a crește impactul și a accelera funcționalitatea acestora în zonele cu cea mai mare nevoie. În plus, marele câștigător al premiului va avea ocazia să se întâlnească cu mentori și investitori pentru a discuta despre finanțarea acestei idei și va primi suport pentru implementare prin intermediul inițiativei Code and Response™ a IBM.
Pentru mai multe detalii despre comunitatea Call for Code,puteți accesa link-ul următor: www.callforcode.org.
Leave a Reply