Allview donează 150.000 de măști către Direcțiile de Sănătate Publică din țară
Direcțiile de Sănătate Publică vor primi 150.000 de măști, pentru a asigura necesarul nevoilor imediate atât pentru angajații acestora, cât și pentru personalul instituțiilor din județ, direct implicate în lupta cu COVID-19.
„În această perioadă este important să dăm dovadă de solidaritate, empatie și implicare. Primii care ne-au arătat prin propriile fapte toate acestea, sunt cei aflați la datorie zilnic în lupta împotriva pandemiei de coronavirus: personalul medical din spitale, personalul de pe ambulanțe, angajații DSP, polițiștii, jandarmii și toți cei care, prin natura serviciului, sunt supuși pericolului de a contacta virusul. Prin aceste donații ne dorim două lucruri, să le arătăm recunoștința față de eforturile depuse de ei dar și să îi ajutăm să diminueze riscurile la care se supun.” a declarat Lucian Peticilă, CEO Allview.
În perioada următoare, compania va dona și altor instituții, ONG-uri sau forme de organizări sociale cu scop umanitar, pentru a contribui la reducerea transmiterii comunitare a virusului COVID-19.
Allview în lupta cu COVID-19
Ca parte a efortului comun împotriva pandemiei și pentru a contribui la reducerea suprasolicitării sistemului de sănătate românesc, compania continuă acțiunile de sprijin prin donarea de echipamente de protecție și consumabile medicale, instituțiilor de sănătate publică și private, precum și unor ONG-uri. Printre beneficiari se numară: Institutul Național De Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Dr. I.A. Sbarcea Brașov, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Spitalul Clinic Colentina, Primăria Municipiului Brașov, Asociația Beard Brothers, Asociația Îngrijire Acasă, Hospice Casa Speranței și lista nu se va termina aici. Compania își ia angajamentul de a continua acest demers, pe toată perioada crizei sanitare în care ne aflăm.
Leave a Reply