BRCI își consolidează echipa de conducere – noii membri au o experiență de peste 20 de ani în domeniul bancar
La un an de la relansarea activității, Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) a decis să își consolideze echipa de management cu scopul de a gestiona mai bine procesul de diversificare a portofoliului său de produse și servicii. Astfel, numărul membrilor Directoratului BRCI a fost majorat, în sensul segregării responsabilităților, fiecare dintre aceștia aducând o contribuție specifică în procesul de luare a deciziilor.
Directoratul BRCI va fi format din 5 membri care vor coordona structuri de risc, structuri comerciale, activitățile de trezorerie și operațiunile băncii, alături de Directorul General al BRCI. În acest sens, echipa de conducere a băncii va asigura o mai bună guvernanță, cumulând mai multe expertize specifice ariilor coordonate.
Banca Națională a României (BNR) a aprobat numirea lui Dragoș Călin în funcția de Director General Adjunct – Divizia Comercial în cadrul BRCI, precum și a 2 membri adiționali în cadrul Consiliului de Supraveghere al băncii, în speță domnii Murali Subramanian, care deține o expertiză de peste 30 de ani în domeniul bancar, atât în ariile funcțiilor de control (risc, audit), cât și în cele tranzacționale – din care peste 24 ani în funcții de conducere în instituții precum Citibank, ABN Amro, FIM Bank – și Pascal Olivier Marclay, care are o experiență internațională de 23 de ani în domeniul financiar, Corporate Banking și Instituții Financiare, inclusiv 15 ani de experiență managerială în dezvoltare comercială, creditare și restructurare credite, făcând parte din echipele unor bănci precum BNP PARIBAS, UBS Switzerland și UBAF.
George Ciobănașu, Președinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Române de Credite și Investiții, a afirmat: “Încă de la relansarea activității, BRCI și-a propus să devină un model de bune practici pentru piața din România și considerăm că sunt două modalități prin care putem realiza acest lucru: calitatea produselor și a serviciilor și calitatea echipei. Eforturile noastre permanente de a răspunde nevoilor și cerințelor clienților ne ajută să ne îndeplinim țintele ambițioase. Calitatea serviciilor BRCI nu poate exista în absența unor oameni foarte bine pregătiți care să le creeze, să le implementeze și să le dezvolte. Le urăm bun-venit în echipă noilor membri ai conducerii băncii, precum și noilor colegi și împreună vom face pași mici și siguri pentru a continua trendul ascendent pe care l-am înregistrat în ultima perioadă”.
În ultimele 18 luni, BRCI și-a consolidat activitatea, ceea ce a impus creșterea nivelului de competențe specifice, nu doar la nivelul conducerii executive, ci și în rândul angajaților. În prezent, 80% dintre aceștia provin din mediul bancar și au, în medie, 15 ani de experiență în acest domeniu de activitate.
Banca Română de Credite și Investiții își propune să-și consolideze prezența pe piața din România, iar printre principalele sale obiective strategice, pentru următorii 2 ani, se numără: optimizarea operațiunilor prin implementarea unor noi instrumente digitale pentru retail, ce vor fi oferite în România și spațiul european; optimizarea resurselor umane prin recrutarea unui număr adecvat de specialiști care să contribuie la realizarea noii strategii a băncii; creșterea activității pe zona de retail și IMM.
Informații generale:
Banca Română de Credite și Investiții S.A. a funcționat până la 13 martie 2014 sub numele de ATE BANK ROMÂNIA S.A., și până în 2006, sub numele de Banca pentru Mica Industrie și Liberă Inițiativă – Mindbank SA. A fost înființată în România în anul 1990, iar la data de 18 decembrie 2013, s-a finalizat și decontat tranzacția, în urma căreia domnul Dorinel Umbrărescu a devenit acționarul majoritar, prin preluarea integrală a participației deținute de Piraeus Bank SA Grecia. La data de 28.02.2020, s-a finalizat și decontat tranzacția în urma căreia domnul Gupta Sanjeev a devenit acționarul majoritar cu o cotă de 99,59%.
Leave a Reply