OnePlus este brandul de smartphone-uri cu cea mai rapidă creștere din Europa în T3 2021

No Comments

Compania a înregistrat cea mai mare creștere anuală din Europa, de 131%

12 noiembrie 2021, România: Conform celor mai recente date din T3 2021 de la Counterpoint Research Market Pulse, brandul global de tehnologie OnePlus și-a păstrat poziția în top 5 producători de smartphone-uri din Europa, înregistrând o rată anuală de creștere remarcabilă de 131%. Aceasta este cea mai mare creștere înregistrată de un brand de smartphone-uri din Europa.

Regiunea cu cea mai importantă contribuție la creșterea OnePlus pe continent este Europa de Nord (cu țări printre care Finlanda, Danemarca, Suedia și Norvegia), care a înregistrat o creștere anuală de peste 200%. În Finlanda, OnePlus a înregistrat o cotă de piață de 20%, cea mai mare dintr-un stat european. În plus, Finlanda a înregistrat o creștere substanțială de 153% în cel de-al treilea trimestru din 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Această performanță validează strategia de creștere a OnePlus bazată pe valorificarea oportunităților din regiunea nordică.

OnePlus - brandul cu cea mai mare crestere din Europa in Q3 2021

Parteneriatul dintre OnePlus și Amazon a contribuit în mod semnificativ la performanță, vânzările pe Amazon înregistrând o creștere de 159% față de anul trecut, ceea ce reprezintă cea mai mare creștere înregistrată vreodată de Amazon. Piețele cu cel mai mare impact în vânzările de pe Amazon sunt Germania, Marea Britanie și Italia. Parteneriatul strategic cu Amazon este un pilon esențial al strategiei de creștere a OnePlus, aliniat cu misiunea de a aduce experiența OnePlus mai multor oameni din Europa prin intermediul acestora. Un motiv suplimentar pentru acest succes îl reprezintă comunitatea OnePlus în creștere din Europa, cu 3,06 milioane de utilizatori în acest moment; cel mai mare număr de utilizatori activi provine din Marea Britanie, Finlanda, Germania, Franța și Olanda.

Tuomas Lampen, Head of Strategy pentru OnePlus Europa, a declarat: “Suntem foarte mulțumiți de performanța noastră în Europa, obținută cu ajutorul unui portofoliu mai larg de produse, de comunitatea noastră în continuă creștere din Europa și de o legătură mai puternică cu partenerii noștri. Astăzi deservim utilizatorii noștri într-o gamă largă de puncte de preț, prin dispozitivele flagship ale companiei și prin linia noastră de produse Nord extrem de populară, care face experiența OnePlus accesibilă pentru mai mulți utilizatori. Vom continua să colaborăm cu comunitatea noastră și să oferim cea mai bună tehnologie și experiență premium în mai multe segmente de preț.”

De-a lungul anilor, OnePlus a creat unele dintre cele mai apreciate smartphone-uri flagship din industrie. Cel mai nou membru al portofoliului flagship este seria OnePlus 9, care oferă o experiență de top a camerei, cu sistemul Hasselblad Camera for Mobile. Anul trecut, odată cu introducerea OnePlus Nord și OnePlus Nord N Series, OnePlus s-a extins prin crearea celor mai bune produse și experiențe de utilizator în segmentul mediu de preț.  Recent, OnePlus a lansat și două noi dispozitive din linia de produse Nord – OnePlus Nord 2 5G și OnePlus Nord CE 5G. Astăzi, OnePlus deservește piața cu un portofoliu diversificat de produse care cuprinde smartphone-uri premium și din segmentul mijlociu, noul OnePlus Watch și OnePlus Buds Pro – căști wireless premium cu o tehnologie de anulare a zgomotului de top.

Despre OnePlus

OnePlus este o companie globală de tehnologie mobilă care forțează conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive proiectate într-un mod deosebit, cu o construcție premium și hardware performant. OnePlus prosperă prin cultivarea unor legături puternice și prin creșterea împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *