Visual Fan se lansează oficial pe piața autovehiculelor electrice
- Visual Fan anunță deschiderea unei noi linii de business, distribuția de mașini electrice, care va contribui la creșterea cifrei de afaceri a grupului, cu 10%, la finalul anului 2022.
- Noua linie de business va fi operată de către o nouă companie, Visual EV S.R.L., care are ca obiect de activitate principal distribuția de mașini electrice și este deținută în proporție de 95% de către Visual Fan.
- Primul model lansat astăzi, este Skywell ET5, un SUV full electric, cu o autonomie de 400 km mixt (WLTP) și 456 km City Drive, echipat cu sistemul automat de asistență la conducere – L2.5 și numeroase opțiuni premium.
- Strategia pe termen lung vizează dezvoltareaunui sistem intregat, de la distribuția de mașini electrice, realizarea a cel puțin 6 showroom-uri în principalele orașe ale României, dar și oferirea de servicii post vânzare complete.
Brașov, 16 Decembrie 2021. Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, lansează astăzi primul model de mașină full electric – Skywell ET5, cu care își face debutul pe piața auto din România.
Demararea acestei noi linii de business se va realiza prin deschiderea unei companii ce va avea ca obiect de activitate principal distribuția de mașini electrice – Visual EV S.R.L., al cărei capital este deținut în proporție de 95% de către Visual Fan S.A.. Diferența de 5% din capitalul companiei, este deținută de către o persoană fizică din cadrul companiei. Prin abordarea acestui nou proiect, Visual Fan preconizează o creștere a cifrei de afaceri la nivelul grupului, cu 10%, până la finalul anului 2022. Strategia pe termen lung vizează dezvoltarea portofoliului și adiția de noi modele, pentru a acoperi necesitățile pieţei de masă.
„Astăzi am pus bazele unui proiect ce vizează un viitor sustenabil, durabil și care plasează grupul Visual Fan în topul noilor tendințe din industria IT. Experiența și know-how-ul dobândite în cei aproape 20 de ani de activitate, ne-au ajutat de-a lungul timpului să anticipăm trendurile din industrie și să integrăm ultimele tendințe și inovații tehnologice în portofoliul nostru. Momentan, există la nivel global trendul prin care companiile din tehnologie aderă la industria auto, ca urmare a gradului ridicat de inovare și tehnologizare a autovehiculelor. Deși tatonăm această idee de business de peste doi ani, acum am decis că este momentul să ne lansăm în industria mașinilor electrice, care se îndreaptă din ce în ce mai mult spre tehnologie și inovație. Decizia de aderare la industria vehiculelor electrice pune în mișcare strategia de dezvoltare a grupului Visual Fan din următoarea decadă și astfel, ne dorim să transmitem o nouă viziune strategică.”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A. și Visual EV S.R.L.
Noua companie, Visual EV, distribuie pentru început modelul SUV Skywell ET5, cu o autonomie de 400 km mixt (WLTP), un spațiu interior extrem de generos și bine compartimentat, sistemul automat de asistență la conducere – L2.5, dar și numeroase opțiuni și elemente inovatoare incluse în varianta de bază ce aduc siguranță, dar și un plus de confort, menite să transforme condusul și simpla deplasare cu mașina într-o călătorie în viitor.
Modelul Skywell ET5 este comercializat în acest moment prin intermediul primului dealer al companiei Visual Fan, Brady Auto Center din București, iar persoanele care doresc să descopere mașina în perioada următoare se pot înscrie pe site-ul www.visualev.ro la realizarea unui test drive. Skywell ET5 este disponibilă în 2 variante Premium și Luxury, iar clienții au la dispoziție opțiuni de personalizare a culorii caroseriei (Midnight Blue, Metallic Grey, Pearl White) și a designului interior (Fusion Design – Black Leather Seat, Grey interior sau Royal Design – Brown Leather Seat, Brown interior).
Prețul de comercializare pornește de la 39.980 euro (prețul include TVA și este disponibil prin Programul Rabla) sau în leasing de la 499 euro/lună. În funcție de opțiunile de personalizare alese de către clienți, termenul de livrare este de minim 75 zile. Clienții își pot rezerva modelul dorit începând de astăzi, accesând acest link, iar toate rezervările confirmate până la data de 31 decembrie se vor livra în luna martie 2022.
Visual Fan a înregistrat, în primul semestru al anului 2021, o cifră de afaceri de peste 13,58 milioane de euro (66,77 milioane de lei) din vânzarea de dispozitive electronice, respectiv un profit net de 972.000 de euro (4,78 milioane lei) pe acest segment de business ce reprezintă activitățile de bază ale companiei. Atât cifra de afaceri, cât și profitul net s-au situat peste previziunile bugetare pentru prima jumătate a acestui an, prezentate în memorandumul de listare a acțiunilor la BVB, arătând că producătorul IT&C din Brașov are premise excelente pentru depășirea obiectivelor de venit și profitabilitate anuale.
Despre Visual Fan
Visual Fan, deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe Facebook, YouTube și Instagram.
Leave a Reply