Xiaomi lansează seria Redmi Note 11 la nivel global

No Comments

Cu prețuri începând de la 179 USD, seria Redmi Note 11 face din nou accesibile specificațiile de nivel flagship și ridică standardul în industrie cu patru noi telefoane inteligente

București, România, 26 ianuarie 2022 – Xiaomi a anunțat astăzi lansarea seriei Redmi Note 11 la nivel internațional. Aceasta va fi disponibilă în curând și în România și duce mai departe moștenirea seriei Redmi Note. Este formată din patru noi telefoane inteligente: Redmi Note 11 Pro 5G, Redmi Note 11 Pro, Redmi Note 11S și Redmi Note 11. Smartphone-urile ridică nivelul și aduc specificații și funcții mai bune. Seria Redmi Note 11 are upgrade-uri semnificative la nivel de cameră, viteză de încărcare, display și sisteme de procesare – de acum performanțele de nivel flagship fiind mai accesibile. Tot astăzi, a fost anunțată și noua serie Xiaomi Smart Air Purifier 4, ce are prețuri începând de la 199 USD.

img2

Setup de camere la nivel flagship pentru fotografii incredibile

Experiența camerelor la nivel flagship este dusă la un nou nivel, iar Redmi Note 11 Pro 5G, Redmi Note 11 Pro și Redmi Note 11S sunt dotate din nou cu senzori principali de 108MP, ce permit surprinderea momentelor importante din viața utilizatorilor la rezoluții înalte și cu detalii exacte. Prin folosirea senzorului Samsung ISOCELL HM2 cu o dimensiune impresionantă de 1/1.52″ și a tehnologiei 9-in-1 pixel binning, dar și a ISO-ului dual nativ, camera principală oferă fotografii incredibile cu un dynamic range și performanțe de culoare mai înalte și rezultate excelente chiar și în condiții de luminozitate redusă. Camera ultra-wide de 8MP extinde perspectivele cu un unghi vizual de 118 grade, în timp ce camera macro de 2MP asigură detalii excelente. În plus, senzorul de profunzime de 2MP de pe Redmi Note 11 Pro, Redmi Note 11S și Redmi Note 11 îi ajută pe utilizatori să obțină un efect de bokeh natural pentru fotografiile-portret. Camera frontală a modelelor Redmi Note 11 Pro 5G, Redmi Note 11 Pro și Redmi Note 11S este de 16MP și asigură capturi clare și selfie-uri naturale.

img3

Ecran plat FHD+ AMOLED DotDisplay cu rate de refresh de până la 120Hz

Cu rate de refresh de până la 120Hz și rate de răspuns ale ecranului de până la 360Hz, seria Redmi Note 11 îmbunătățește experiența de folosire a ecranului cu animații și tranziții mai fluide și, în același timp, reacționează mai rapid și precis la atingere. Ecranele au dimensiuni de 6.67’” și 6.43”, iar întreaga serie este echipată cu panouri FHD+ AMOLED DotDisplay, cu gamă de culori extinsă DCI-P3. Culorile și detalii redate sunt vibrante, luminozitatea maximă de 1200 de niți asigurând claritate chiar și în lumină naturală puternică.

Display-ul este încorporat într-un corp cu design plat, în timp ce difuzoarele stereo sunt încorporate în partea de sus și de jos a telefoanelor. Seria Redmi Note 11 oferă astfel experiențe de divertisment complete atât în timpul sesiunilor de gaming, cât și pentru redarea conținutului video.

img1

Performanțe superioare din toate punctele de vedere

Performanțele sunt duse mai sus, deoarece Redmi Note 11 Pro 5G este alimentat de procesorul octa-core avansat Snapdragon® 695. Acesta asigură conectivitate 5G și performanțe de top, datorită tehnologiei de nivel flagship pe 6nm și a vitezei de până la 2.2GHz. Redmi Note 11 Pro și Redmi Note 11S sunt alimentate de procesorul octa-core avansat MediaTek Helio G96 și memorii RAM de până la 8GB. Redmi Note 11 este echipat cu Snapdragon® 680, procesor construit pe tehnologia flagship de 6nm, ce oferă performanțe superioare și un consum redus de energie. În plus, toate cele patru telefoane ale seriei Redmi Note 11 au baterii de 5,000mAh. Xiaomi aduce încărcarea la nivel de flagship de 67W pentru modelele Redmi Note 11 Pro 5G și Redmi Note 11 Pro. Cu ajutorul ei telefoanele se încarcă la 50% din capacitate în doar 15 minute.* Redmi Note 11S și Redmi Note 11 sunt dotate cu tehnologie de încărcare rapidă Pro la 33W, ce asigură încărcarea bateriei la 100% în aproximativ o oră.*

 

Disponibilitate:

Redmi Note 11 Pro 5G, Redmi Note 11 Pro și Redmi Note 11S au trei variante de stocare – 6GB+64GB, 6GB+128GB și 8GB+128GB. Redmi Note 11 are trei variante de stocare – 4GB+64GB, 4GB+128GB și 6GB+128GB.

Redmi Note 11 Pro 5G și Redmi Note 11 Pro vor fi disponibile din luna februarie.

Redmi Note 11S și Redmi Note 11 vor fi disponibile din luna ianuarie.

Prețurile recomandate de vânzare pentru seria Redmi Note 11 sunt:

Redmi Note 11 Pro 5G:

6GB+64GB: USD 329

6GB+128GB: USD 349

8GB+128GB: USD 379

Redmi Note 11 Pro:

6GB+64GB: USD 299

6GB+128GB: USD 329

8GB+128GB: USD 349

Redmi Note 11S:

6GB+64GB: USD 249

6GB+128GB: USD 279

8GB+128GB: USD 299

Redmi Note 11:

4GB+64GB: USD 179

4GB+128GB: USD 199

6GB+128GB: USD 229

Disponibilitatea și prețurile din România vor fi anunțate în curând.

Fotografii și specificații tehnice detaliate pentru seria Redmi Note 11 găsiți aici 

Redmi Note 11 Pro 5GRedmi Note 11 ProRedmi Note 11 SRedmi Note 11.

 

Specificații rapide ale seriei Redmi Note 11:

Redmi Note 11 Pro 5G Redmi Note 11 Pro Redmi Note 11S Redmi Note 11
Display 120Hz

6.67” FHD+ AMOLED DotDisplay

90Hz

6.43” FHD+ AMOLED

DotDisplay

Cameră spate Cameră principală 108MP

Cameră ultra-wide 8MP Cameră macro 2MP

Cameră principală 108MP

Cameră ultra-wide 8MP

Cameră macro 2MP

Cameră profunzime 2MP

Cameră principală 50MP

Cameră ultra-wide 8MP

Cameră macro 2MP

Cameră profunzime 2MP

Cameră frontală Cameră frontal in-display 16MP Cameră frontală in-display 13MP
Dimensiuni și greutate 164.19mm x 76.1mm x 8.12mm

202g

159.87mm x 73.87mm x 8.09mm

179g

Procesor Snapdragon® 695 MediaTek Helio G96 Snapdragon®  680
RAM+ROM LPDDR4X

UFS 2.2

Sunet Difuzoare stereo

Jack de căști de 3.5mm

Securitate Senzor de amprentă lateral

Deblocare facial AI

Încărcare Baterie 5,000mAh (typ)

Suportă încărcarea turbo prin fir la 67W

Baterie 5,000mAh (typ)

Suportă încărcarea rapidă Pro prin fir la 33W

Conectivitate SIM 1 + Hybrid (SIM or MicroSD)

NFC

IR blaster

Dual SIM + MicroSD

NFC**

IR blaster

Variante de stocare** 6GB+64GB, 6GB+128GB, 8GB+128GB 4GB+64GB, 4GB+128GB, 6GB+128GB
Culori disponibile** Graphite Gray,

Polar White, Atlantic Blue

Graphite Gray,

Polar White, Star Blue

Graphite Gray,

Twilight Blue, Pearl White

Graphite Gray,

Twilight Blue, Star Blue

 

Respiră aer curat și sănătos: seria Xiaomi Smart Air Purifier 4

 

Pentru a celebra cele 16 milioane de livrări din întreaga lume***, Xiaomi și-a îmbunătățit de astăzi seria Xiaomi Smart Air Purifiers cu trei noi variante de purificatoare de aer – Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro, 4 și 4 Lite. Noua serie le promite fanilor Xiaomi un aer interior mai sănătos, mai curat și cu mai puțini alergeni pe tot oarcursul anului, cu opțiuni pentru diferite spații din casă și nevoi ale familiei.

Varianta de top, Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro, are un sistem de filtrare 3-în-1 ce combină sarcina electrostatică cu tehnologiile de filtrare mecanice pentru a combate 99.97% dintre poluanții din aer de dimensiuni de până la 0.3 microni****. Prin urmare, fie că este vorba de resturi de piele ale animalelor de companie, fibre de bumbac sau de alți poluanți, Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro este un ajutor de încredere.

Pentru a asigura o eficiență de filtrare maximizată, modelul Pro integrează atât senzori PM2.5, cât și PM10, care detectează cu precizie particulele inhalabile de diferite dimensiuni. A fost adăugat și un ionizator pentru a ajuta la capturarea poluanților plutitori. Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro asigură o filtrare PCADR de 500m3/h și o filtrare FCADR de 185m3/h. Asta înseamnă că poate filtra tot aerul dintr-un living de 40m2 la fiecare 15 minute.

Pe lângă performanțele de filtrare, Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro oferă și o experiență de utilizare îmbunătățită. Design-ul elegant și zgomotul redus pe modul nocturn sunt elemente ce îl ajută să se plieze perfect la necesitățile locuințelor și stilurilor de viață moderne. Display-ul touch OLED oferă rapid date despre calitatea aerului, temperatură și umiditate și permite ajustarea setărilor prin câteva atingeri. Utilizatorii îl pot controla și remote cu ajutorul aplicației Xiaomi Home, prin care se pot seta programele și rutinele de funcționare, dar și automatizarea cu alte dispozitive IoT. Prin intermediul aplicației se pot afla și date despre durata de viață a filtrelor și multe alte informații utile. Comenzile vocale sunt disponibile prin intermediul Google Assistant și Amazon Alexa*****.

Xiaomi Smart Air Purifier 4 Pro, 4 și 4 Lite au prețuri recomandate de vânzare de 399 USD, 299 USD, respectiv 199 USD.

Disponibilitatea și prețurile din România vor fi anunțate în curând.

Fotografii și specificații tehnice detaliate pentru seria Xiaomi Smart Air Purifier 4 găsiți aici: Xiaomi Smart Air Purifier 4 ProXiaomi Smart Air Purifier 4Xiaomi Smart Air Purifier 4 Lite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *