Microsoft Envision Romania: digitalizarea, un drum cu prioritate pentru întreaga economie și societate
Microsoft România organizează pe data de 17 mai, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie de pe plan local, dedicat mediului de afaceri. Aflat la cea de-a noua ediție, evenimentul Microsoft Envision Romania se va desfășura online, într-un format compact și dinamic, și va reuni, și de această dată, cele mai importante voci din mediul de business, reprezentanți ai sectorului public, precum și câteva dintre cele mai dinamice startup-uri românești. Invitații vor discuta despre contribuția pe care accelerarea proceselor de digitalizare o poate avea pentru succesul unei companii, precum și la dezvoltarea economiei, despre rolul tot mai important al securității cibernetice pentru o organizație sănătoasă și cum poate inovația să ajute startup-urile românești. Participarea la eveniment este gratuită.
Evenimentul va fi deschis de către Joacim Damgard, noul președinte Microsoft pentru Europa Centrală și de Est, care va aborda – în primul său discurs adresat pieței din România – subiecte care vizează modul în care transformarea digitală accelerată este percepută la nivelul regiunii, precum și despre avantajele competitive care pot transforma România într-un centru digital regional.
În completarea discursului său, Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România, va vorbi despre peisajul digital local, despre rolul pe care compania îl are în ceea ce privește accelerarea digitalizării și sprijinirea societății și economiei românești în a accesa toate oportunitățile avute la dispoziție în direcția unui viitor mai bun pentru toată lumea.
La fel ca în fiecare an, evenimentul va aduce în prim-plan și perspectiva sectorului public asupra digitalizării. În acest context, Marcel Boloș – Ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, europarlamentarul Victor Negrescu și Anton Rog – General de Brigadă și Director General al Centrului Național Cyberint vor vorbi despre oportunitățile digitale ale României și valorificarea lor, dar si despre evoluția peisajului cibernetic.
“Suntem aici de 25 de ani, timp în care am fost martorii unei transformări continue incredibile. Noi vedem în România un viitor centru de digitalizare regional, și chiar global, care mai are nevoie doar de un pas și câteva «ingrediente» pentru a deveni realitate. România are multe avantaje competitive pe care ne putem baza și care o pot departaja destul de ușor de alte state. Credem cu tărie că progresul digital trebuie să fie rezultatul unor eforturi comune, care să cuprindă toate verticalele economiei și societății. Doar atunci vom beneficia pe deplin de avantajele pe care le generează inovația. De asemenea, ne dorim să rămânem un partener de încredere al comunității de afaceri de pe plan local, al organizațiilor din mediul public și al mediului academic, astfel încât să putem contura un viitor mai bun pentru toată lumea”, afirmă Bogdan Putinică.
De-a lungul timpului, Microsoft România a pus bazele unor parteneriate solide și cu numeroase companii care activează pe piața locală și care au integrat inovațiile tehnologice în procesele lor organizaționale, reușind să se extindă și pe piețele externe. Evenimentul de anul acesta va pune în lumină câteva dintre aceste povești, reprezentanți ai Agricover, BCR, Bitdefender, FintechOS, Profi Food România, Regina Maria fiind, de asemenea, prezenți în calitate de speakeri.
Digitalizarea pare, așadar, cel mai bun răspuns în ceea ce privește adaptarea la noile tendințe și păstrarea competitivității într-o lume tot mai dinamică, iar unul dintre cele mai bune exemple în acest sens îl reprezintă comunitatea de startup-uri. Startup-urile românești formează un ecosistem dinamic, care se bucură de succes chiar și pe piețele globale. În cadrul evenimentului Microsoft Envision România, de pe 17 mai, Daniel Rusen, director de Marketing și Operațiuni al Microsoft România, va discuta cu reprezentanții Innov-X, CODA Intelligence și Plant an App despre contribuția pe care startup-urile o pot aduce în economie, prin inovațiile pe care le dezvoltă.
Instrumentele și soluțiile digitale nu sunt, însă, suficiente pentru o evoluție economică durabilă. Un viitor mai bun pentru toată lumea va deveni realitate doar dacă fiecare dintre noi va avea acces la aceleași oportunități și mijloace de dezvoltare. Educația, în sine, este un catalizator al progresului, iar Microsoft este una dintre companiile care pune un deosebit accent pe această componentă, angajându-se să contribuie la dezvoltarea competențelor digitale ale populației, precum și la formarea viitorilor specialiști în domeniul IT. În linie cu acest angajament, stau parteneriatele cu diferite instituții de învățământ din țară, de la școli până la universități, iar Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va fi, de asemenea, prezent la Microsoft Envision Romania unde va vorbi despre modul în care percepe mediul academic modernizarea proceselor și a instrumentelor de predare.
Totodată, un alt parteneriat cu tradiție al companiei pe piața locală este construit alături de Orange Business Romania. Desemnată “partenerul anului” al Microsoft România, în 2021, Orange este și principalul partener al evenimentului Microsoft Envision Romania, iar Florin Popa, B2B Director Orange Romania, va participa ca speaker și va discuta atât despre tendințele în tehnologie pentru acest an, precum și despre amenințările cibernetice în creștere.
Evenimentul va fi în format online, în limba română, va avea disponibile subtitrări în limba engleză și română, iar participarea este gratuită. Agenda completă și detalii despre înregistrarea la eveniment pot fi accesate aici.
Leave a Reply