Month: April 2022

Laboratorul Central REGINA MARIA este primul și singurul laborator din România acreditat RENAR care utilizează inteligența artificială

No Comments

București, 20 aprilie: Laboratorul Central REGINA MARIA a integrat în sistemul de management al calității utilizarea inteligenței artificiale, devenind astfel primul și singurul laborator din țară care, în urma auditării specialiștilor, a primit aviz favorabil. Cu ajutorul inteligenței artificiale, specialiștii din Laboratorul Central au implementat o procedură de verificare automată a rezultatelor, procedură ce răspunde standardelor internaționale Clinical & Laboratory Standards Institute (CLSI), și care reduce eroarea umană și garantează acuratețea rezultatelor.

Introducerea inteligenței artificiale în laborator are multiple beneficii pentru pacienți, oferind garanția unor rezultate sigure, prin eliminarea erorii umane în interpretarea datelor în laboratoarele de analize. Mai mult de 50% din parametrii de laborator examinați parcurg această procedură, scurtând timpul de eliberare a rezultatelor și asigurând acuratețea acestora.

laborator-regina-maria (1)

„Ne uităm constant la noutățile în domeniul medicinei de laborator și investim resursele necesare pentru a dezvolta proiecte noi în laboratoarele noastre, cu unicul scop de a oferi pacienților rezultate sigure în cel mai scurt timp posibil. Proiectul de inteligență artificială este unul la care specialiștii noștri lucrează deja de peste 1 an și suntem bucuroși să fim primul laborator din țară care a implementatat o procedură ce definește algoritmi de autoverificare a rezultatelor.” A declarat Dr. Andreea Alexandru, director medical Divizia Laboratoare Clinice REGINA MARIA.

Etalon al standardelor de performanță în domeniu, acreditarea RENAR reprezintă confirmarea oficială a competenţei tehnice, a imparţialității şi integrității organismelor şi laboratoarelor care efectuează evaluarea conformităţii.

Laboratorul Central REGINA MARIA oferă toată gama de teste și analize medicale, necesare pentru stabilirea cu exactitate a diagnosticului, tratamentului și monitorizării pacienților. Medicii Rețelei sunt specialiști acreditați să utilizeze cele mai noi tehnologii de laborator.

Laboratoarele REGINA MARIA pot deservi peste 30.000 de pacienți pe zi și au o capacitate de peste 50 de milioane de teste pe an. Rețeaua deține 38 de laboratoare și peste 100 de puncte de recoltare în toată țara și numără mai mult de 500 de specialiști în domeniul analizelor medicale de laborator.

Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 13 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

 Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 700.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit aproape 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 35 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în mai mult de jumătate din județele țării și acoperire națională prin intermediul celor peste 310 clinici partenere. Compania reunește 7.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 5 milioane de pacienți.

În timpul pandemiei COVID-19, REGINA MARIA a implicat în testare 9 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de peste 4000 teste RT-PCR/zi.

McDonald’s lansează o serie limitată de jucării de pluș ca parte a unei noi campanii de strângere de fonduri pentru Fundația pentru Copii Ronald McDonald

No Comments

Iepurașii de pluș Benny ajung în restaurantele McDonald’s din întreaga țară începând cu 22 aprilie. Profitul obținut din vânzarea jucăriilor va fi redirecționat către Fundația pentru Copii Ronald McDonald și Casele Ronald McDonald.

 

București, 20 aprilie 2022 – McDonald’s în România lansează seria limitată de iepurași de pluș Benny, o jucărie care va fi disponibilă în restaurante pentru a sprijini eforturile de colectare de fonduri pentru Fundația pentru Copii Ronald McDonald. Campania se desfășoară între 22 aprilie și 15 iunie, în toate cele 92 de restaurante McDonald’s din țară, unde 40.000 de iepurași de pluș vor putea fi achiziționați de cei care vizitează restaurantele în această perioadă. Întregul profit obținut din vânzarea jucăriilor va fi redirecționat de McDonald’s către fundație, pentru a susține misiunea acesteia și activitatea Caselor Ronald McDonald – locul unde copiii aflați sub tratament medical pot rămâne alături de părinții lor.

Iepurașul Benny _ McDonald's _ RMHC (1)

„Iepurașul Benny are o poveste specială, având în vedere că nu este o simplă jucărie, ci este și modalitatea prin care cei interesați pot face o faptă bună, concretizată printr-o donație către Fundația pentru Copii Ronald McDonald. Profitul realizat din vânzarea iepurașilor va fi donat către fundație, contribuind astfel la finalizarea Casei Ronald McDonald de la Iași, precum și la finalizarea unor proiecte de renovare în Casele din București și Timișoara. Sperăm ca un număr cât mai mare din clienții McDonald’s să se alăture cauzei noastre și să-l achiziționeze pe Benny, iepurașul pus pe fapte bune!” a declarat Amalia Năstase, președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.

McDonald’s România continuă astfel demersurile de susținere a Fundației pentru Copii Ronald McDonald și-și reafirmă rolul de partener strategic al fundației, sprijinind demersurile acesteia de a ajuta familiile cu copii bolnavi, aflați sub tratament de lungă durată.

„Implicarea în comunitate este o valoare împărtășită de marea familie McDonald’s, iar dorința noastră de a construi un viitor mai bun ne provoacă constant să susținem cauze de suflet. O astfel de cauză este cea a Fundației pentru Copii Ronald McDonald, care are misiunea de a ține familiile împreună în cele mai dificile momente”, a precizat Paul Drăgan, director general Premier Restaurants

România„De această dată, suntem alături de fundație prin o campanie de strângere de fonduri care se va desfășura în restaurante până la mijlocul lunii iunie, și suntem siguri că aceasta va aduce numeroase zâmbete, atât pentru copiii care se vor bucura de jucăriile de pluș, cât și pentru familiile care vor trece pragul caselor Ronald McDonald de la București, Timișoara și în curând, și de la Iași.

 

Prezentă în România din anul 1998, Fundația pentru Copii Ronald McDonald sprijină familiile vulnerabile, oferindu-le acestora cazare gratuită în Casele Ronald McDonald pe durata spitalizării copiilor. Prima Casă a fost inaugurată în anul 2003, în București, și a găzduit de-a lungul timpului peste 11.100 de părinți și copii veniți din toate colțurile țării pentru tratament. Urmând modelul din București, în anul 2008 a fost deschisă cea de-a doua Casă, în Timișoara, proiectul fiind remodelat complet și extins în cursul anului 2020. În prezent, fundația prioritizează finalizarea celei de-a treia Case, în Iași, aceasta urmând să fie deschisă în luna mai 2022.

 

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele două Case Ronald McDonald din Timișoara și din București care găzduiesc gratuit familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 21.500 de părinți și copii au fost primiți în aceste „Case departe de casă”.

De asemenea, începând cu anul 2017 Fundația este coordonată de un consiliu director, din care fac parte:
Dna. Amalia Năstase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications

Dl. Ștefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania

Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă

Dl. Valentin Truță, General Counsel Hili Ventures

Dl. Martin Xuereb, Chairman Ronald McDonald House Charities Malta

AMD prezintă noi detalii despre procesoarele Ryzen PRO din seria 6000

No Comments

După anunțul oficial la CES 2022, AMD a prezentat azi noi detalii despre procesoarele AMD Ryzen PRO 6000 Series, construite pe arhitectura de 6 nm „Zen 3+” cu grafică AMD RDNA 2 mult îmbunătățită.

Noile procesoare Ryzen PRO oferă cu până la 17% mai multă performanță în aplicațiile de productivitate MS Office, cum ar fi PowerPoint, Excel și Outlook, în timp ce rulează simultan video conferințe desfășurate pe Microsoft Teams. De asemenea, sistemele ce integrează procesoarele Ryzen PRO din seria 6000 oferă o autonomie a bateriei cu până la 45% mai mare în timp ce rulează conferințe video.

logo-1024x504-1024x504

Următoarea generație de Lenovo ThinkPad și HP EliteBook va fi alimentată de procesoarele Ryzen PRO din seria 6000 și va beneficia de cele mai noi tehnologii de securitate oferite de AMD PRO. Pentru mai multe informații preliminare despre noua serie de procesoare Ryzen 6000, accesați link-ul: https://community.amd.com/t5/business/amd-ryzen-pro-6000-series-processors-offer-up-to-45-more-battery/ba-p/521522

Plaza România – Program special de sărbători

No Comments

În preajma sărbătorilor, centrul comercial își așteaptă vizitatorii să se bucure de oferte inspirate

 

București, 19 aprilie 2022 – Plaza România anunță programul special pentru perioada sărbătorilor de Paște: în zilele de sâmbătă, 23 aprilie, vizitatorii sunt așteptați la shopping între orele 10.00 și 18.00, însă restaurantele și cinematograful vor funcționa până la orele 19:00.

În prima zi de Paște, centrul comercial va fi închis, iar începând cu data de 25 aprilie, Plaza România va reveni la programul normal cu care și-a obișnuit vizitatorii, respectiv 10:00 – 22:00.

Plaza Romania_orar-paste

Vizitatorii sunt întâmpinați cu o atmosferă caldă și prietenoasă în care decorațiunile specifice sezonului sunt prezente. Acestea sunt alese cu grijă astfel încât să îi transpună rapid în spiritul sărbătorilor de Paște pe toți cei care trec pragul Plaza România. În plus, cele mai noi colecții ale magazinelor, cât și reducerile de sezon, vin în întâmpinarea vizitatorilor pentru a-i inspira în alegerea cadourilor potrivite pentru cei dragi. Fie că ai deja în minte un cadou anume sau ai nevoie de inspirație, în centrul comercial vei găsi cu siguranță oferte care te vor încânta și își vor ușura ”misiunea”.

Plaza Romania

În plus, până pe 23 aprilie, galeria artizanilor locali, cu produse specifice sărbătorii ce se apropie și nu numai, te așteaptă nerăbdătoare să descoperi mici bucurii inspirate. De la decorațiuni pentru masa de Paște, la dulciuri de casă și până la jucării handmade și produse de marochinărie, toate îți vor sta la dispoziție.

Totodată, în perioada 18-30 aprilie 2022, în interiorul centrului comercial, vizitatorii se pot bucura cu mic, cu mare, de o nouă expoziție – „Artiști ai cuvintelor și necuvântătoarele lor”. Alături de Muzeul Național al Literaturii Române, Centrul pentru Tineret al Municipiului București, ASPA și Red Panda, Plaza România îi invită pe toți cei care îi trec pragul să afle poveștile celor mai buni prieteni ai celor mai mari autori din literatura română. În plus, prin această inițiativă, vizitatorii sunt încurajați și să adopte un prieten necuvântător.

 Plaza Romania_mici-bucurii-inspirate-paste

DESPRE PLAZA ROMÂNIA

Plaza România, centrul comercial  lansat de Anchor Grup în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității. În plus, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. Ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices.

București Mall-Vitan – Program și surprize de sărbători

No Comments

În apropierea Sărbătorilor Pascale, centrul comercial își așteaptă vizitatorii cu cadouri și inspirație.

 

București, 19 aprilie 2022 – București Mall – Vitan, anunță programul pentru perioada sărbătorilor de Paște, respectiv pentru ziua de sâmbătă, 23 aprilie, magazinele vor funcționa între orele 10:00 – 18:00, iar restaurantele și cinematograful vor rămâne deschise până la ora 19:00.

Duminică, în prima zi de Paște, pe 24 aprilie, centrul comercial va fi închis, iar de luni, 25 aprilie, centrul comercial București Mall-Vitan revine la programul normal de funcționare, mai exact va fi deschis între 10:00-22:00.

În așteptarea sărbătorilor de Paște, București Mall-Vitan a creat o atmosferă demnă de poveste cu decoraționui specifice sezonului și o atmosferă prietenoasă, perfectă pentru momentele speciale petrecute alături de cei dragi.

Bucuresti Mall Vitan

Totodată, București Mall-Vitan a pregătit surprize și pentru cei mici. Caruselul magic, amplasat chiar sub cupola de vis a centrului comercial este pregătit să îi poarte pe cei mici într-o adevărată aventură. Astfel, căluții din poveste sunt disponibili de luni până vineri între 16:00-20:00 și sâmbătă și duminică între 13:00-20:00, mai puțin pe 23 aprilie când vor fi activi între 13:00-18:00, iar în prima zi de Paște, pe 24 aprilie vor lua o pauză. Accesul este gratuit.

În plus, până pe 23 aprilie se desfășoară o nouă ediție a City Vibes Fair, unde artizanii locali și obiectele create cu multă inspirație de aceștia, în ton cu primăvara și cu sărbătorile sezonului, te așteaptă cu propuneri de cadouri autentice pentru cei apropiați.

Bucuresti Mall Vitan_orar-paste

Mai mult decât atât, București Mall-Vitan răsplătește pasiunea pentru shopping. Cumpărăturile în valoare de minimum 800 de lei pe cel mult 2 bonuri fiscale sau de 1,500 de lei pe un singur bon fiscal de la Media Galaxy, le  aduc vizitatorilor un voucher garantat de 200 lei, in limita stocului disponibil, valabile in magazinele emitente. În plus, odată înscriși în campanie, vizitatorii pot castiga o vacanță în valoare de peste 2,000 euro.

DESPRE BUCUREȘTI MALL – VITAN

București Mall – Vitan este primul centru comercial modern din România, cu o istorie de peste 20 de ani. Încă de la lansare, el a redefinit experiențele urbane ale publicului și a deschis noi drumuri în materie de modă și entertainment. În prezent, mixul de branduri și de chiriaşi îşi menţine oferta  inedită, iar București Mall – Vitan continuă să fie un trendsetter: Aici se găsesc în exclusivitate magazinele CALVIN KLEIN JEANS, Tommy Hilfiger Accessories, MARC O’POLO, primul din România, dar şi restaurantul APERTO, cu un concept unic de restaurant a la carte’. Mai mult, magazinul MANGO din București Mall – Vitan este cel mai mare din România, cu colecții pentru femei, bărbați și copii, de la nou-născuți până la 14 ani. De asemenea, magazinul Douglas din centrul comercial este unul dintre cele mai mari din țară. Cel mai nou magazin inaugurat în București Mall Vitan este Bebe Tei, magazin pentru întreaga familie, cu o ofertă variată ce cuprinde  peste 80.000 de produse din categoriile Dermato-cosmetice și Cosmetice, Îngrijire mama și bebe, Alimentație sănătoasă, Bio Tei, Puericultură mică și mare, Jucării.

 

ÎI POȚI ÎNSOȚI PE ALAN WALKER, DON DIABLO, ALESSO SAU TIMMY TRUMPET PE DURATA NEVERSEA 2022 

No Comments

ÎNSCRIE-TE ÎN ECHIPA DE VOLUNTARI A FESTIVALULUI NEVERSEA ȘI POȚI TRĂI EXPERIENȚE MEMORABILE!

Fanii celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, pot trăi în această vară una dintre cele mai frumoase experiențe din viața lor. Organizatorii festivalului caută peste 1.000 de voluntari care să li se alăture în cea de-a patra călătorie de la malul Mării Negre. Cei care doresc să se înscrie în cea mai tare experiență a verii, au sanșa să vadă culisele evenimentului, să facă parte din echipele artiștilor internaționali și să guste din ceea ce înseamnă lumea fantastică a celui mai așteptat festival de la malul Mării Negre.

Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, Nervo, Nicky Romero, Parov Stelar, Steve Aoki, Timmy Trumpet, ZHU, BBNO$ sau Paul Kalkbrenner sunt câțiva dintre artiștii care vin în această vară, între 7 și 10 iulie, la Neversea.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanții trebuie să aibă între 16 și 35 de aniPerioada de recrutare are loc între 19 aprilie și 19 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori pe e-mail pe 25 mai. Înscrierea pentru voluntariat se face online pe neversea.com/volunteers.  

voluntari2

Cei peste 1.000 de norocoși vor fi repartizați în festival în funcție de preferințele, aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde pot activa sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, emergency team, logistică, comunicare, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța tehnici și elemente de management al proiectelor, comunicare, customer care și self-management. Fiecare va primi câte un echipament și acces în festival.

Voluntarii aleși se vor bucura de cea mai frumoasă vară la mare alături de organizatorii celui mai mare festival de muzică de pe o plajă din Europa, de artiști și DJ-i de top la nivel mondial, de experiențe unice, de prieteni și de oameni noi veniți din toate colțurile lumii la Neversea. 

ABONAMENTE NEVERSEA 2022

Cei care nu și-au achiziționat încă un abonament pentru cea de-a patra ediție a festivalului Neversea o pot face de pe neversea.com/tickets la următoarele preturi:

  • General Access – 134 euro + taxe
  • General Access Risk Free – 144 euro + taxe
  • VIP – 260 euro + taxe.

În acest an, fanii pot cumpăra abonamente și în rate, exclusiv prin Aplicația Extasy, care poate fi descărcată din Google Play pentru Android și din iOS pentru iPhone.

Cei care au abonamente ANYTIME pot alege să participe la ediția din această vară sau la una dintre următoarele două ediții, iar cei care au Freedom Passports pot opta pentru ediția din acest an sau pentru cea de anul următor.

Cea de-a patra ediție a festivalului Neversea are loc între 7 și 10 iulie 2022, la Constanța. Peste 150 de artiști naționali și internaționali vor completa line-up-ul distracției, timp de 4 zile și 4 nopți, pe The Island of Dreams.

Kaufland România anunță pachetul de beneficii pentru anul financiar 2022

No Comments

București, 19 aprilie 2022 – Kaufland România anunță pachetul de beneficii oferit la nivelul anului 2022 celor peste 15.000 de angajați din cadrul celor 152 de magazine din țară, cele 2 platforme logistice din Ploiești și Turda, cât și pentru sediul central din București.

În perioada ianuarie – aprilie 2022 retailerul a acordat beneficii în valoare de 37 milioane lei, urmând ca în perioada iunie – decembrie să le ofere angajaților săi prime și vouchere de vacanță și sărbători în valoare de 41 milioane lei. De asemenea, începând cu luna iunie angajații vor beneficia de majorarea grilelor salariale, venitul mediu brut al angajaților din departamentele Vânzări și Logistică ajungând la 7600 lei brut, valoare care include sporurile și tichetele de masă. În plus, din luna septembrie, valoarea tichetelor de masă pentru angajații încadrați pe posturi de execuție se va majora la 20 de lei/zi.

Valoare totală a pachetului de beneficii pentru angajați în acest an financiar se ridică la suma de 78 milioane lei și include diverse beneficii și majorări salariale pentru toate posturile de execuție din cadrul companiei.

1900x1069

Toate activitățile desfășurate de membrii echipei Kaufland contribuie la succesul companiei noastre, pentru că fiecare angajat are un rol esențial pentru buna desfășurare a lucrurilor. De aceea, pentru noi este important ca toți colegii, indiferent de poziție sau departament, să se simtă apreciați și să știe că munca le este recompensată pe măsură”, declară Marco Hößl, Director General Kaufland România.

Primele și voucherele reprezintă însă doar o parte din pachetul de beneficii pe care Kaufland România îl acordă angajaților săi. Suplimentar, aceștia beneficiază de: zile în plus de concediul de odihnă – calculate în funcție de vechimea în companie, asigurare voluntară de sănătate, pachete cadou acordate de sărbători sau pentru începerea anului școlar, în cazul angajaților cu copii, cursuri online gratuite pentru copii, dar și de reduceri la serviciile acordate de diverși parteneri externi (abonamente la telecomunicații, servicii de turism și servicii culturale). Totodată, angajații Kaufland beneficiază de abonament 7card – pentru activități de sport și relaxare, și Bookster – platforma de lectură care funcționează ca o bibliotecă publică.

Toți cei care își doresc un loc de muncă pot suna la numărul de telefon 021 9132 sau pot aplica pe cariere.kaufland.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

Microsoft Envision Romania: digitalizarea, un drum cu prioritate pentru întreaga economie și societate

No Comments

Microsoft România organizează pe data de 17 mai, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie de pe plan local, dedicat mediului de afaceri. Aflat la cea de-a noua ediție, evenimentul Microsoft Envision Romania se va desfășura online, într-un format compact și dinamic, și va reuni, și de această dată, cele mai importante voci din mediul de business, reprezentanți ai sectorului public, precum și câteva dintre cele mai dinamice startup-uri românești. Invitații vor discuta  despre contribuția pe care accelerarea proceselor de digitalizare o poate avea pentru succesul unei companii, precum și la dezvoltarea economiei, despre rolul tot mai important al securității cibernetice pentru o organizație sănătoasă și cum poate inovația să ajute  startup-urile românești. Participarea la eveniment este gratuită.

Evenimentul va fi deschis de către Joacim Damgardnoul președinte Microsoft pentru Europa Centrală și de Est, care va aborda – în primul său discurs adresat pieței din România – subiecte care vizează modul în care transformarea digitală accelerată este percepută la nivelul regiunii, precum și despre avantajele competitive care pot transforma România într-un centru digital regional.

Microsoft Envision Romania

În completarea discursului său, Bogdan PutinicăGeneral Manager Microsoft România, va vorbi despre peisajul digital local, despre rolul pe care compania  îl are în ceea ce privește accelerarea digitalizării și sprijinirea societății și economiei românești în a accesa toate oportunitățile avute la dispoziție în direcția unui viitor mai bun pentru toată lumea.

La fel ca în fiecare an, evenimentul va aduce în prim-plan și perspectiva sectorului public asupra digitalizării. În acest context, Marcel Boloș – Ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizăriieuroparlamentarul Victor Negrescu și Anton Rog – General de Brigadă și Director General al Centrului Național Cyberint vor vorbi despre oportunitățile digitale ale României și valorificarea lor, dar si despre  evoluția peisajului cibernetic.

Suntem aici de 25 de ani, timp în care am fost martorii unei transformări continue incredibile. Noi vedem în România un viitor centru de digitalizare regional, și chiar global, care mai are nevoie doar de un pas și câteva «ingrediente» pentru a deveni realitate. România are multe avantaje competitive pe care ne putem baza și care o pot departaja destul de ușor de alte state. Credem cu tărie că progresul digital trebuie să fie rezultatul unor eforturi comune, care să cuprindă toate verticalele economiei și societății. Doar atunci vom beneficia pe deplin de avantajele pe care le generează inovația. De asemenea, ne dorim să rămânem un partener de încredere al comunității de afaceri de pe plan local, al organizațiilor din mediul public și al mediului academic, astfel încât să putem contura un viitor mai bun pentru toată lumea”, afirmă Bogdan Putinică.

De-a lungul timpului, Microsoft România a pus bazele unor parteneriate solide și cu numeroase companii care activează pe piața locală și care au integrat inovațiile tehnologice în procesele lor organizaționale, reușind să se extindă și pe piețele externe. Evenimentul de anul acesta va pune în lumină câteva dintre aceste povești, reprezentanți ai AgricoverBCRBitdefender, FintechOSProfi Food RomâniaRegina Maria fiind, de asemenea, prezenți în calitate de speakeri.

Digitalizarea pare, așadar, cel mai bun răspuns în ceea ce privește adaptarea la noile tendințe și păstrarea competitivității într-o lume tot mai dinamică, iar unul dintre cele mai bune exemple în acest sens îl reprezintă comunitatea de startup-uri. Startup-urile românești formează un ecosistem dinamic, care se bucură de succes chiar și pe piețele globale. În cadrul evenimentului Microsoft Envision România, de pe   17 maiDaniel Rusendirector de Marketing și Operațiuni al Microsoft România, va discuta cu reprezentanții Innov-XCODA Intelligence și Plant an App despre contribuția pe care startup-urile o pot aduce în economie, prin inovațiile pe care  le dezvoltă.

Instrumentele și soluțiile digitale nu sunt, însă, suficiente pentru o evoluție economică durabilă. Un viitor mai bun pentru toată lumea va deveni realitate doar dacă fiecare dintre noi va avea acces la aceleași oportunități și mijloace de dezvoltare. Educația, în sine, este un catalizator al progresului, iar Microsoft este una dintre companiile care pune un deosebit accent pe această componentă, angajându-se să contribuie la dezvoltarea competențelor digitale ale populației, precum și la formarea viitorilor specialiști în domeniul IT. În linie cu acest angajament, stau parteneriatele cu diferite instituții de învățământ din țară, de la școli până la universități, iar Daniel Davidrector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va fi, de asemenea, prezent la Microsoft Envision Romania unde va vorbi despre modul în care percepe mediul academic modernizarea proceselor și a instrumentelor de predare.

Totodată, un alt parteneriat cu tradiție al companiei pe piața locală este construit alături de Orange Business Romania. Desemnată “partenerul anului” al Microsoft România, în 2021, Orange este și principalul partener al evenimentului Microsoft Envision Romania, iar Florin Popa, B2B Director Orange Romania, va participa ca speaker și va discuta atât despre tendințele în tehnologie pentru acest an, precum și despre amenințările cibernetice în creștere.

Evenimentul va fi în format online, în limba română, va avea disponibile subtitrări în limba engleză și română, iar participarea este gratuită. Agenda completă și detalii despre înregistrarea la eveniment pot fi accesate aici.

Telekom Romania Mobile lansează noi abonamente cu mesajul „cât vezi, atât plătești!”, urmându-și promisiunea „Mobil asa cum vrei. Simplu şi Corect”

No Comments

Telekom Romania Mobile lansează noi abonamente ’NELIMITAT’ în spiritul promisiunii „Mobil așa cum vrei. Simplu și corect”. Clienții beneficiază de planuri tarifare cu prețuri clare, fără configurații complicate, menținând minutele, mesajele şi internetul nelimitate pe teritoriul României şi adăugând noi beneficii. Astfel, clienții Telekom Mobile nu trebuie să își facă griji cu privire la costurile suplimentare pentru beneficiile oferite de abonamente: minute, SMS sau date naţionale. Noua ofertă este comunicată sub umbrela „Cât vezi, atât plăteşti”.

Abonamente NELIMITAT în ţară

Ca şi până acum, noile abonamente, împreună cu Bonusul Net Nelimitat, au conectivitate nelimitată voce și internet pe teritoriul României și sunt destinate atât clienților existenți la prelungirea contractului, cât și clienților noi. În plus, toate abonamentele nou lansate, care au perioadă minimă contractuală, au acces la serviciul de roaming în Spațiul Economic European (SEE) chiar de la activare, conform reglementărilor Roam Like at Home, aplicabile tuturor clienţilor din SEE. Astfel, clienții se vor bucura şi în roaming de minutele şi SMS-urile nelimitate incluse în abonament, precum şi de un număr de GB de internet în roaming SEE (între 4,7GB şi 12GB), în funcție de planul tarifar ales.

Andreea Cramer_Telekom Mobile

Operatorul își păstrează totodată abordarea lansată anul trecut: aceleași abonamente şi pentru clienții rezidențiali (B2C) şi pentru cei de business (B2B). Acestă abordare are în vedere în principal clienţii small business (SOHO), a căror nevoie este asemănătoare cu cea a unui client rezidenţial şi pentru care compania doreşte să ofere o experiență similară în magazine. În același timp, toți clienții business care doresc o experiență personalizată, vor beneficia de tot sprijinul consultanților Telekom Mobile dedicați.

„Suntem în permanenţă conectaţi la nevoile şi aşteptările clienţilor noştri, pentru a afla ce își doresc, pentru a le oferi o experiență mai bună, corectă și simplificată. Noul portofoliu pe care îl lansăm azi urmează promisiunea brandului nostru, de a oferi Mobil așa cum vrei – simplu și corect. Ne bucurăm să vedem că 8 din 10 clienți care interacționează cu Telekom Mobile recomandă serviciile noastre. Și nu ne vom opri aici”, a declarat Andreea Cramer, Chief Commercial Officer, Telekom Romania Mobile Communications S.A.

KV_Smartphones_B2C

Cadou NELIMITAT pentru clienții existenți

În plus, la doar câteva săptămâni de când Telekom Romania Mobile a devenit reţeaua 100% nelimitată pentru utilizatorii de cartele preplătite cu beneficii active, compania anunţă o nouă surpriză prin care răsplăteşte de această dată clienţii de abonamente: toţi abonaţii Telekom Mobile primesc automat beneficii naţionale nelimitate între 18 aprilie 2022 – 31 mai 2022.

Telekom Mobile devine astfel rețeaua 100% nelimitată pentru toți abonații săi, oferindu-le cadoul nelimitat: simplu, fără niciun efort, ca să își împărtăşească bucuriile şi experienţele, fiind mereu conectaţi la lucrurile cele mai importante din viaţa lor.

Pachete exclusive cu Smartphone-uri incluse în abonament sau în rate foarte convenabile

Pentru a simplifica și mai mult experiența clienților, Telekom Mobile a creat pachete speciale cu noile abonamente și telefoane incluse, oferind acces la telefon cu beneficii naționale nelimitate, cu un cost lunar transparent, fără surprize la factură, în spiritul „cât vezi, atât plătești”. Astfel, la portarea de la abonament sau la reînnoirea contractului, tariful de 14 euro/lună include un smartphone la alegere între Samsung Galaxy A13 sau Xiaomi Redmi Note 11.

De asemenea, indiferent de abonamentul ales din noua ofertă (începând de la abonamentul Nelimitat 7), clienții vor beneficia de avantaje la achiziția de smartphones, putând alege dintr-o gamă variată, la prețuri speciale sau cu rate foarte convenabile, fără avans şi dobândă. De exemplu, la abonamentul de 14 Euro/lună, clienții pot alege între Samsung Galaxy A22 5G sau Huawei Nova 9SE, optând pentru plata unei rate de 2 euro/lună, respectiv 4 euro/lună, direct pe factura Telekom.

Totul sub o identitate modernă, care spune: simplu și digital

Odată cu lansarea noului portofoliu, Telekom Romania Mobile va începe și implementarea în comunicare a noii sigle a companiei în forma 1-T-1 (digit-T-digit). Adaptarea siglei companiei arată concentrarea în special pe participarea la viața digitală, pe activitățile durabile și pe coeziunea socială. Schimbarea logoului va fi implementată treptat în toate punctele de interacțiune cu clienții.

Mai multe detalii despre noul portofoliu și noutățile pe care le aduce sunt la www.telekom.ro.

HUAWEI Store împlinește 1 an de la lansare

No Comments

Magazinul online HUAWEI Store lansează o campanie aniversară cu oferte speciale pentru pasionații de tehnologie

 

București 18 aprilie 2022 – Magazinul online HUAWEI Store împlinește 1 an de la lansarea sa în România, aniversare pe care o marchează printr-o campanie plină de oferte speciale și surprize pentru abonații săi și nu numai. Între 18 aprilie și 1 mai, numeroase oferte de tip bundle, dar și vouchere speciale vor fi anunțate pentru produse și accesorii Huawei, potrivite pentru orice stil de viață și scenariu de utilizare.

După un an de la lansare, huaweistore.ro se bucură de un mare succes printre pasionații de tehnologie, având peste 130.000de abonați și peste 170.000 de conturi înregistrate cu HUAWEI ID.

Campania Aniversară Huawei

„Obiectivul nostru principal în ceea ce privește strategia de e-commerce a rămas neschimbat la un an după lansare magazinului online și se concentrează pe crearea unei experiențe premium pentru toți clienții noștri. Facem eforturi de îmbunătațire a serviciilor oferite constant pentru că vrem să răspundem punctual nevoilor și dorințelor utilizatorilor în materie de tehnologie.” a declarat Andy Fang, Country Manager Huawei Consumer Business Group.

Campania aniversară vine cu mai multe tipuri de oferte pentru utilizatori

Abonează-te la newstter și câștigă premii zilnice!

Prin tragere la sorți cei care se abonează la newsletter pe huaweistore.ro au ocazia de a câștiga, pe zi, o pereche din cele 14 FreeBuds Lipstick sau unul din cele 14 WATCH 3 PRO. Toți cei care se înscriu vor primi vouchere de 50, 100, 299 și 599 lei pe huaweistore.ro.

Cumpără de peste 200 de lei și câștigă un MateBook X Pro!

Cei care achiziționează produse în valoare de minimim 200 de lei au șansa de a câștiga un MateBook X Pro pe săptămână. Acest tip de ofertă este valabilă pentru o perioadă de 2 săptămâni și include toate produsele marca Huawei.

Învârte zilnic Roata Nococului!

Orice deținător de HUAWEI ID sau utilizator care își creează un cont nou poate învârti Roata Norocului de 2 ori pe zi și poate câștiga vouchere pe Huawei Store20% pentru toate produsele din gama PC; 30% la boxa SoundJoy și reduceri între 150 – 1000 de lei pentru produsele din gama smartphone, audio și wearables.

Alege din mai multe bundle-uri surprinzătoare.

O altă variantă de ofertă implică bundle-urile care aduc împreună cele mai interesante și surprinzătoare combinații de dispozitive. Pentru cei care vor să facă un upgrade pe partea de smartphone, nu există moment mai bun. Cel mai recent model din gama smartphone, nova 9 SE vine la pachet cu WATCH FIT iar P50 Pro face pereche cu WATCH GT 3 Elite Color. Fanii gamei de produse wearable, au posibilitatea de a alege din mai multe mix-uri de produse: WATCH GT 2 / Pro alături de căștile FreeBuds 4 / 4i și WATCH GT 3 White Color împreună cu căștile FreeBuds 4. Cea mai recent lansată tabletă, MatePad 11 face o combinație ideală cu WiFi-ul WS5200.

Huawei nu uită nici de cei care își petrec mare parte din zi pe laptop și a pregătit oferte de tip bundle care includ două modele din seria MateBook și anume laptop-urile MateBook D 15 i3 / i5, care merg în perfectă armonie cu Wifi-ul AX3 (Quad-Core). Pasionații de gaming se pot bucura de o super ofertă care include monitorul MateView GT 34, care duce orice sesiune de jocuri cu prietenii la următorul nivel datorită carateristicilor de înaltă performanță.

Extra discount de 15%.

În perioada 18 – 20 aprilie, se aplică o extra reducere de 15% pentru produsele din gama wearables, smartphone și tablete.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romaina

Community: Comunitatea Huawei