Contribuția femeilor din domeniul tehnologiei, celebrată la Praga

No Comments

foto contributia femeilor din domeniul tehnologiei, celebrata la Praga

Școala de Vară pentru Leadership Feminin în Era Digitală – ediția 2022 se desfășoară în această săptămână la Praga, după edițiile precedente organizate de Academia Europeană de Leadership la Lisabona și Nisa.

Dintre cele 2.500 de candidate din întreaga Europă, un juriu de experți a selectat, pe parcursul verii, 29 de participante pentru acest program. Timp de o săptămână, studentele alese se reunesc în capitala Republicii Cehe pentru a lua parte la cursuri de perfecționare, proiecte de echipă, cursuri de învățare activă și activități de grup, cine tematice și experiențe culturale.

Berta Herrero, coordonatoarea departamentului pentru egalitate, diversitate și incluziune din cadrul Huawei EU, a declarat: „În această perioadă dificilă pentru Europa, este mai important ca niciodată să promovăm egalitatea și diversitatea, iar Huawei face asta în mod activ. Astăzi susținem 29 de tinere femei să modeleze lumea tehnologiei, iar mâine ne dorim ca exemplul lor să inspire pe multe altele. Ele se vor număra printre liderii următoarei generații de promotori ai schimbării din Europa – o generație a cărei provocare principală va fi să se asigure că nimeni nu este lăsat în urmă în era digitală“.

În discursul său, Bohumil Kartous, directorul Institutului de Inovare din Praga (PII), a punctat: „Femeile în poziții de conducere nu reprezintă încă o normă în societățile noastre. Egalitatea este legată de inovare și democratizare. Pentru a încuraja și mai mult egalitatea de gen, trebuie să se meargă pe calea democratizării. Aceasta este, de asemenea, o condiție prealabilă pentru integrarea responsabilă a schimbărilor tehnologice în societățile noastre”.

„Companiile și statele sunt atât de puternice pe cât de puternice sunt oportunitățile pe care le oferă pentru ca fiecare să își valorifice potențialul. Femeile reprezintă jumătate din populația lumii. Pentru a obține un progres economic susținut, femeile trebuie să fie o parte esențială a ecuației. Este de datoria noastră să sprijinim talentele feminine – pentru a reduce decalajul de gen în sectorul tehnologic și nu numai. Eu însumi, dar la fel și compania Huawei, credem cu tărie în acest lucru“, a precizat Tony Jin, reprezentantul principal al Huawei pentru instituțiile europene, în timpul discursului său de la Praga.

„Există practic o disponibilitate infinită de talente în Europa – dar, uneori, aceste talente nu sunt bine identificate sau sprijinite. Evenimentele care permit participanților să își creeze o rețea de conexiuni le pot oferi acestora un avantaj competitiv, în special în fazele timpurii ale carierei lor“, a subliniat Tsvetelina Penkova, membră a Parlamentului European, în timpul discursului de bun-venit adresat participanților.

Această ediție a Școlii de Vară a atras peste 2.400 de candidaturi ale studentelor și tinerelor profesioniste din întreaga Europă. Un juriu independent a selectat 29 de participante pentru acest program de burse care include cursuri de perfecționare, proiecte de echipă, învățare activă și experiențe culturale, cu o durată de o săptămână. Fiecare stat membru al UE are câte o participantă, la care se adaugă o participantă din grupul  Balcanilor de Vest (WB6) și, pentru prima dată, o studentă din Ucraina.

Pe parcursul acestei săptămâni, participantele selectatate sunt înscrise într-un format de șase zile care include cursuri de leadership, discuții cu speakeri de top din întreaga Uniune Europeană și oportunități extinse de stabilire a parteneriatelor cu alți viitori lideri.

Despre Școala de Leadership Feminin în Era Digitală a Academiei Europene de Leadership

Scopul Huawei și al “Școlii pentru Leadership în Era Digitală” este de a recunoaște potențialul imens pe care îl are talentul feminin – și de a-l sprijini în mod proactiv. Ca parte a inițiativei mai extinse a Huawei – “Seeds for the Future”, Școala pentru leadership feminin în era digitală reprezintă angajamentul continuu al companiei de a promova incluziunea digitală, mai exact, de a reduce decalajul de gen și de a crea o lume în care femeile sunt împuternicite nu doar să participe, ci și să prospere și să ne ghideze în viitorul digital.

Categories: articole

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *