Month: August 2022

Cum a fost Summer Well 2022?

No Comments

Timp de 3 zile, peste 30 de artisti au creat o atmosfera memorabila pe cele 24 de hectare ale Domeniului Stirbey. Muzica, arta si oameni care au simtit ritmurile si energia unica Summer Well. Astfel, peste 80 de mii de participanti au fost prezenti in cele trei zile. Acestia au transformat a 11-a editie a festivalului in cea mai de succes editie din istoria acestuia si in cel mai ravnit eveniment al anului.

Printre momentele care au marcat editia a 11-a Summer Well se remarca show-ul celor de la Arctic Monkeys, cea mai mare trupa care a vizitat Romania in 2022, si care a reusit sa adune un public record pentru Domeniul Stirbey, avand pe fundalul concertului lor un spectacol de fulgere surprins de echipa foto a festivalului.

Nothing But Thieves, co-headlinerii ultimei zile de festival, au venit cu o surpriza neasteptata pentru toti cei prezenti, invitand pe scena Orchestra Simfonica Bucuresti pentru un show plin de emotie.

Cover-Early-Bird

In acelasi timp, de la prima editie alaturi de Summer Well, Orange i-a surprins si anul acesta pe cei prezenti. De la instalatii digitale gigant, AR, VR, tatuaje de festival, fotbal cu ajutorul tehnologiei, pana la casti ce reduc poluarea sonora astfel incat cei mici sa fie in siguranta. Toate activarile pregatite au avut rolul de a da culoare festivalului si a crea o atmosfera de relaxare.

Fericirea faptului ca editia de anul acesta a fost sold out ne-a motivat sa urmam intr-un mod mult mai atent obiectivul sustenabil pe care ni l-am propus acum ceva vreme. Grija pentru mediul inconjurator este prioritatea tuturor – de aceea, primul pas spre un festival verde a fost facut in aceasta editie prin compensarea emisiilor de carbon produse in timpul festivalului.

Kärcher a furnizat echipei de curatenie din cadrul festivalului echipamente de maturare profesionale, aparate de curatat cu presiune si aspiratoare si i-a instruit pe angajatii firmei de curatenie sa le foloseasca pentru a curata aleile de acces, obiectele de mobilier sau spatiile din zona de food.

Nu in ultimul rand, dorim sa le multumim sponsorilor si partenerilor media, care ne-au ajutat sa materializam energia si atmosfera Summer Well, și anume: Orange, Banca Transilvania, Beck’s, Mastercard, Red Bull, Jägermeister, Martini, Bombay Sapphire, YOXO, Mega Image, Pepsi, tazz, Fashion Days, Converse, MedLife, Ford, Samsung, Pringles, Nivea, Alpro, Kärcher, Avon, Electrica Furnizare, Splash, Jacobs, myhive, Enroush,YSL Beauty, Vitamin Aqua, Montana

Daca te regasesti printre cei care au fost fermecati de atmosfera Summer Well, iti multumim. Pentru anul viitor planuim o editie la fel de consistenta si memorabila. Bilete Early Bird sunt deja disponibile pe summerwell.ro la pretul de 275 lei + taxe.

Despre Summer Well

Summer Well este un festival Orange. Mai mult decat un festival de muzica, Summer Well este o mini vacanta –„A festival like a holiday!” – intr-o locatie unica, Domeniul Stirbey din Buftea. A 12-a editie a evenimentului va avea loc in 2023, data exacta urmand a fi anuntata.

Pentru mai multe informatii, vizitati:

ADATA lansează SSD-ul LEGEND 960 PCIe Gen4 x4 M.2 2280

No Comments

ADATA Technology, producător de module DRAM de înaltă performanță, produse NAND Flash, accesorii mobile, produse pentru jocuri, trenuri electrice și soluții industriale, anunță lansarea SSD-ului LEGEND 960 PCIe Gen4 x4 M.2 2280. Odată cu apariția Web 3.0 și a unui accent din ce în ce mai mare pe lumea virtuală, noul LEGEND 960 oferă un nou nivel de performanță pentru aplicațiile de proiectare avansată, cum ar fi animație 3D, proiectare de jocuri, arta virtuală și nu numai.

LEGEND_960_EC_banner_960x600

Creativitate nelimitată  

ADATA LEGEND 960 oferă utilizatorilor un upgrade major de performanță cu viteze secvențiale de citire și scriere de 7.400/6.800 MBps și este compatibil cu NVMe 1.4. Acest lucru îl face de până la 4 ori mai rapid decât un SSD PCIe Gen3 standard. În plus, noul model este compatibil cu cele mai recente platforme Intel și AMD, cu PC-uri și notebook-uri, inclusiv cu laptopurile certificate Intel® Evo™ și cu PCIe 3.0 pentru un plus de confort.

 

Muncă și distracție fără griji

LEGEND 960 suportă PCIe 4.0 și funcționează cu consolele PS5 ca spațiu de stocare extins pentru capacități mai mari (până la 4TB). Nu numai că dimensiunea sa este conformă cu designul sloturilor, dar asigură și jocuri fluide și fără întreruperi sau întârzieri. LEGEND 960 este prevăzut cu SLC Caching și DRAM Cache Buffer pentru avantaje în ceea ce privește încărcarea sistemului și stocarea datelor în memoria cache. Dispune de citire/scriere aleatorie 4K de până la 750K/630K IOPS pentru o activitate multitasking mai lină. În plus, cu LDPC (Low Density Parity Check Code) și criptare AES pe 256 de biți, utilizatorii pot fi siguri că datele lor rămân precise și sigure. LEGEND 960 a fost supus unor verificări și teste riguroase pentru a asigura fiabilitatea. Dacă acest lucru nu este de ajuns, trebuie menționat că acesta este susținut și de o garanție de 5 ani.

 

Despre ADATA – Inovăm viitorul

ADATA Technology este al doilea cel mai mare furnizor mondial de module de memorie DRAM, se numără printre primele 20 de branduri internaționale din Taiwan și deține peste 500 de brevete legate de memorii. Principalele linii de produse ale ADATA includ module de memorie, unități flash USB, carduri de memorie, unități SSD și unități HDD portabile. Cu un angajament în ceea ce privește inovația, calitatea și performanța, produsele ADATA au câștigat recunoaștere și premii internaționale, printre care iF Design, Red Dot Design, CES Innovation, Good Design, COMPUTEX Best Choice și Taiwan Excellence. Pasărea colibri este mascota brandului ADATA și reprezintă agilitatea companiei de a inova și de a îmbunătăți viața oamenilor prin tehnologie. Pentru mai multe informații, vizitați www.adata.com

Impactul datelor asupra oamenilor e incalculabil

No Comments

Editorial semnat de Danny Allan, Chief Technology Officer Veeam

 

În industria tehnologică vorbim atât de des despre modul în care datele pot aduce beneficii companiilor. Și pe bună dreptate, deoarece datele sunt, fără îndoială, cel mai valoros bun pe care îl deține o afacere. Totuși, e clar că nu vorbim întotdeauna suficient de mult despre modul în care datele îmbunătățesc viețile oamenilor, acesta fiind, până la urmă, scopul lor.

Rezultatele care devin posibile cu ajutorul datelor pot avea un impact real asupra oamenilor, în nenumărate moduri. Datele contribuie la înțelegerea istoriei umane – fie că este vorba de descoperirea moștenirii noastre familiale sau de înțelegerea mai multor lucruri despre viețile oamenilor și poveștile lor. Un foarte bun exemplu în acest sens vine dintr-o poveste personală, despre modul în care un grup de colegi scafandri, printre care mă aflam și eu, am reușit să rezolvăm un mister cu ajutorul datelor. Acestea erau disponibile de mult timp, dar pur și simplu nu fuseseră analizate cu instrumente suficient de sofisticate pentru a oferi răspunsuri.

Danny Allan, CTO Veeam

Misterul era legat de o epavă din largul portului Portsmouth, statul american Maine, despre care am aflat pentru prima dată într-o carte intitulată Due to Enemy Action (În urma acțiunii inamicului). Era vorba de ultima navă de război a Marinei militare americane, scufundată în Oceanul Atlantic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – cu două săptămâni înainte de sfârșitul războiului. Câțiva dintre cei 13 supraviețuitori ai deflagrației susțineau că au observat în zonă un submarin german după ce nava lor a explodat, dar Marina respinsese aceste relatări, considerând că nu existau submarine care să fi operat atât de aproape de coasta americană în acea etapă a războiului. Nimeni nu a găsit vreodată acea navă, așa că eu și prietenii mei am lansat o misiune îndrăzneață în acest sens. Pe lângă găsirea epavei, am vrut să răspundem la întrebarea dacă a fost torpilată de un submarin german – scenariu pe care autoritățile îl respinseseră ca fiind imposibil – sau dacă s-a scufundat din cauza exploziei unui cazan – o ipoteză cu implicații tragice pentru inginerii care lucrau pe navă și pentru supraviețuitorii tragediei.

După cinci ani de căutări, am descoperit epava. De asemenea, am descoperit că boilerele erau încă intacte, dar nu am găsit nicio dovadă a unei lovituri de torpilă la pupa navei. Dar faptul că am descoperit acea epavă și că ea nu a explodat din cauza boilerelor a avut consecințe care au schimbat viețile victimelor, supraviețuitorilor și familiilor acestora. Deși acest lucru mi-a oferit un sentiment puternic de mândrie, el scoate de fapt în evidență adevărata putere a datelor. Multe dintre datele pe care le-am folosit pentru a găsi epava existau deja. Aveam toate informațiile de care aveam nevoie pentru a găsi epava și pentru a determina adevăratul motiv al dispariției sale. Ceea ce nu fusese disponibil pentru cei care au căutat-o înaintea noastră era cloud-ul și instrumentele avansate de analiză a datelor. Datele au găsit nava și, din fericire, am acum ocazia să spun această poveste.

Datele ne îmbunătățesc viața de zi cu zi
La un nivel profund, e cât se poate de încurajator să credem că am putea avea răspunsuri la atât de multe dintre întrebările din viața noastră care aparent nu ar avea vreun răspuns. Ele sunt chiar acolo, în date – le avem – dar nu le-am găsit încă. La un nivel mai practic, datele ne ușurează viața, ajutându-ne să obținem mai multe rezultate, mai rapid în fiecare zi. Pandemia Covid-19 e un exemplu clar în acest sens. Ne-am confruntat cu o provocare care a amenințat întregul nostru mod de viață și structurile socio-economice. Dar datele, în cel mai larg termen posibil – fie că le considerăm e-mail-uri, videoconferințe sau plăți online – au permis afacerilor să continue și oamenilor să comunice.

În plus, cu ajutorul unor instrumente de automatizare mai avansate, al inteligenței artificiale (AI) și al soluțiilor de învățare automată, datele ne sporesc capacitatea cognitivă. Calculul de înaltă performanță din cloud le permite inginerilor din domeniul auto și aviației să utilizeze dinamica fluidelor și simulările digitale pentru a proiecta vehicule mai rapide, mai aerodinamice și mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil. Între timp, diagnosticarea clinică avansată le permite medicilor și profesioniștilor din domeniul medical să diagnosticheze și să trateze bolile mai eficient ca niciodată. Acestea sunt doar două exemple ale modului în care datele au o contribuție pozitivă la societatea umană, iar posibilitățile pentru viitor sunt nelimitate.

De aceea, este atât de important să gestionăm cum, trebuie și să protejăm datele pe care le avem. Ele reprezintă o resursă neprețuită pentru afaceri, o marcă unică pentru noi, ca oameni, și o resursă a cărei valoare crește de pe-o zi pe alta. Pe măsură ce volumul și valoarea datelor cresc, se înmulțesc și amenințările la adresa securității și confidențialității acestora. De aceea, orice organizație care dorește să profite de potențialul uriaș pe care îl au datele pentru a-și transforma organizația sau serviciile pe care le oferă clienților trebuie să investească într-o strategie modernă de protecție a datelor. La urma urmei, dacă am fi pierdut datele pe care le-am folosit pentru a găsi acea navă, am fi pierdut o bucată de istorie – posibil pentru totdeauna.

www.veeam.com

Despre Veeam Software

Veeam® este liderul în soluții de backup, recuperare și management al datelor care oferă Protecție Modernă a Datelor. Compania oferă o platformă unică pentru mediile Cloud, virtuale, fizice, SaaS și Kubernetes. Clienții Veeam sunt siguri că aplicațiile și datele lor sunt protejate împotriva ransomware-ului, a dezastrelor și a actorilor dăunători și sunt întotdeauna disponibile cu ajutorul celei mai simple, flexibile, fiabile și puternice platforme din industrie. Veeam protejează 450.000 de clienți din întreaga lume, inclusiv 81% dintre cei din Fortune 500 și 70% dintre cei din Global 2.000. Cu sediul central în Columbus, Ohio, și birouri în peste 30 de țări, ecosistemul global al Veeam include peste 35.000 de parteneri tehnologici, distribuitori și furnizori de servicii și parteneri de alianță. Pentru a afla mai multe, vizitați https://www.veeam.com sau urmăriți Veeam pe LinkedIn @veeam-software și Twitter @veeam.

McDonald’s deschide restaurantul cu numărul 93 în România

No Comments

McDonald’s în România continuă procesul de expansiune la nivel național, cu un nou restaurant de tip Drive-Thru în Arad

 

Arad, 18 august 2022 – Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s din România, își extinde rețeaua și deschide restaurantul cu numărul 93 în Arad. Noul restaurant se află pe Calea Aurel Vlaicu nr. 14, în incinta viitorului parc comercial AFI Arad, dezvoltat de AFI Europe Romania. Acesta va fi primul restaurant McDonald’s de tip Drive-Thru din Arad,  în oraș existând deja un restaurant de tip in-store.

McD DT Arad 1

Restaurantul integrează cele mai noi tehnologii – sistemul digital care revoluționează restaurantele McDonald’s, atât în zona de pregătire a produselor, cât și a experienței clienților. Printre facilități se numără menuboardul digital exterior disponibil la linia de Drive, pentru o prezentare interactivă a produselor, precum și șase kiosk-uri digitale, prin intermediul cărora clienții pot comanda produsele pe care le doresc rapid, efectuând plata cu cardul bancar. Totodată, kioskurile dispun de o funcție care le permite clienților să scaneze aplicația de mobil McDonald’s și codul QR din secțiunea MyM Rewards, pentru a aduna puncte de loialitate. Punctele pot fi folosite ulterior pentru a beneficia de oferte și alte surprize.

McD DT Arad 2

„Ne bucurăm să facem un nou pas spre atingerea obiectivelor de expansiune și dezvoltare pe plan național, odată cu deschiderea restaurantului cu numărul 93 din cadrul rețelei McDonald’s România, la Arad. Vorbim despre o investiție care susține comunitatea locală prin crearea a peste 60 de locuri de muncă și care ne va permite să le oferim clienților produsele lor preferate atât in-store, cât și prin sistemul Drive-Thru. a declarat Paul Drăgan, Directorul General Premier Restaurants România.

McD DT Arad 3

Restaurantul se întinde pe o suprafață de 148 de metri pătrați, având o capacitate de 95 de locuri în interior, respectiv 60 de locuri pe terasă. Clienții pot servi meniurile preferate în restaurant sau pe terasă, la pachet, sau se pot bucura de ele prin serviciul McDelivery. Mai mult, în restaurant există și o zonă destinată cafenelei McCafé, unde clienții pot opta pentru o varietate de specialități de cafea și deserturi.

Ca parte a angajamentului asumat de McDonald’s de a proteja mediul înconjurător, în restaurant se realizează colectarea selectivă a deșeurilor. De asemenea, restaurantul oferă acces la două stații de încărcare pentru mașinile electrice.

McD DT Arad 4

McDonald’s rămâne dedicat strategiei sale de expansiune și dezvoltare, atât prin deschiderea de noi restaurante, cât și prin extinderea serviciului McDelivery și digitalizarea restaurantelor existente. Prin serviciile sale – fie că este vorba de sistemul de servire rapidă sau de aplicația de mobil – restaurantul rămâne un pionier al inovației.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 93 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 47 restaurante cu McDrive și 48 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de peste 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate.

McD DT Arad 6 (1)

Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro

 
Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 169 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.

realme C31 si 9i 5G disponibile acum şi în oferta Orange

No Comments

București, România – 10 august 2022 – realme, brandul de telefoane mobile și produse AioT cu cea mai rapidă creștere din lume, anunță parteneriatul cu Orange și disponibilitatea modelelor C31 și 9i 5G la toate abonamentele Orange. Parteneriatul  dintre cele două companii reprezintă o  cale de acces mai rapidă către tehnologiile de ultimă oră oferite pe terminalele realme, la un preţ avantajos pentru clienții care își doresc și un abonament competitiv.

Încă  de la apariția brandului realme în anul 2018, scopul a fost de a  oferi tehnologie de ultimă generație la un preţ cât mai accesibil, astfel încât tinerii din toata lumea să își poată permite un telefon modern. Încercările realme au dat roade, astfel că brandul s-a extins  rapid la nivel internațional și se bucură de cea mai rapidă ascensiune și de vânzări excelente încă de la apariție.

orange

Pentru clienții Orange, realme oferă modelele C31 și 9i 5G la toate abonamentele, acoperind astfel plaja de oferte din segmentul mid-range. Cele două telefoane au un raport preț-calitate excelent şi vin echipate cu tehnologie de ultimă generație.

realme 9i 5G este echipat cu procesor MediaTek MTK D810 capabil să ruleze jocurile și aplicațiile cele mai populare. Ecranul generos de 6.58 inch, rezoluția Full HD și rata de refresh  de 90Hz, îl fac ideal pentru a consuma divertisment.  De asemenea,  camera triplă de 50MP va fi ideală pentru a  surprinde cele mai dragi momente, iar bateria  generoasă de 5000mAh cu încărcare rapidă la 18W va oferi o autonomie mare.

realme C31 dispune de un ecran de 6.5 inch cu rezoluție 720 x  1600 pixeli,  cameră foto de 13MP, 4GB RAM cu 64GB de stocare și procesor Unisoc Tiger T612 alături de o baterie de 5000mAh. Este un telefon ideal pentru social media, filme, oferind o autonomie mare și un ecran generos pentru diverse  activități.

realme C31 este deja disponibil în oferta Orange la preţul de 159 euro fără semnarea unui contract, 132 euro pentru abonamentul Fun 12 sau 5.5 euro x 24 luni cu prelungire de contract.  Pentru realme 9i 5G mai trebuie sa aşteptaţi puţin, acesta fiind inclus în ofertă la începutul lunii Septembrie.

Lucrezi în domeniul financiar-bancar? Profesia de Broker de Credite în Franciză, etapa următoare din cariera ta

No Comments

București, august 2022

 

Trecerea la un alt nivel profesional în domeniul fiananciar-bancar reprezintă o reală provocare pentru mulţi specialişti din piaţă. În prezent, tot mai multe persoane aleg să rămână în domeniu, migrând către o franciză în brokeraj bancar, ramură care se pliază pe nevoile viitorului antreprenor. Cele mai des întâlnite elemente care încurajează persoanele cu background financiar să acceadă către o altă formă de lucru, broker de credite în franciză, sunt următoarele:

  • Flexibilitate;
  • Alocarea de mai mult timp familiei şi pentru hobbyuri;
  • Câștigurile nelimitate;
  • Lipsa superiorilor;

Se poate remarca cu ușurință că în domeniul financiar-bancar există numeroși specialişti cu experienţă vastă care dețin pârghii eficiente şi la îndemână pentru a-şi îndeplini obiectivele şi pentru a accesa un grad superior al carierei şi care să le ofere numeroase beneficii. Conform studiilor întocmite de AVBS Credit, se estimează că 30% dintre românii care lucrează la acest moment în bănci vor rămâne în domeniul creditării, dar vor practica brokerajul de credite, care le aduce mai multe împliniri financiare, le permite să aibă timp liber, să îşi conceapă propriul program de lucru şi să investească în familie şi în practicarea de hobby-uri.

Valentin-Anghel-CEO-AVBS (1)

„În ultima perioadă, cariera multor persoane a cunoscut o schimbare, punându-se mai mare accent pe flexibilitate, nevoia de a petrece mai mult timp cu familia, dar şi oportunităţi diverse de evoluţie pe plan profesional. La AVBS Credit, am făcut eforturi pentru a ne adapta mediul de lucru şi pentru a crea o cultură organizaţională eficientă şi modernă, capabilă să construiască un sistem de valori profesionist, în mod organic și să le fie acoperite nevoile de libertate şi flexibilitate”, explică Valentin Anghel, CEO & Founder, AVBS Credit.

Atunci când o persoană alege să activeze într-o altă zonă, este foarte important cum îşi gestionează eficient echilibrul dintre carieră și viața personală şi care este nivelul de libertate de care beneficiază. În general, persoanele care au activat în zona financiar-bancară nu doresc să părăsească domeniul, ci caută o reală oportunitate care să se pliază pe toate așteptările şi nevoile personale.

Evident, soluția există: Profesia de broker de credite întrunește absolut toate aşteptările pe care o persoană care deține experiență în domeniul financiar-bancar le poate avea: câştiguri nelimitate, în raport cu implicarea în sistemul de creditare şi eforturile profesionale, timp pentru creşterea copiilor, realizarea de activităţi în familie, dezvoltarea de pasiuni și așa mai departe.

Problematica de ordin psihic ce poate implica trasarea de limite este înlăturată. În cadrul acestei profesii nu există limite, fie că se discută despre câștiguri, fie de maniera de organizare a activităților sau de timpul petrecut cu cei dragi. Persoanele care știu să delimiteze cele două planuri, personal de profesional, își protejează sănătatea mintală și simultan obțin și aprecierea dorită în carieră.

Dacă ai experiență în domeniul financiar-bancar şi îţi doreşti să creşti şi să te dezvolţi profesional, poți obține franciza AVBS Credit, cu costuri de cumpărare și înființare extrem de mici și vei beneficia ulterior de câștiguri financiare foarte mari, în comparație cu alte francize din alte domenii.

AVBS Credit lucrează cu peste 35 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite). Alătură-te francizei AVBS Credit: https://www.avbs.ro/franciza-avbs/

She-Hulk: Avocata Apararii are premiera astazi pe Disney+

No Comments

Un nou serial de comedie de la Studiourile Marvel debuteaza la Disney+ : „She-Hulk: Avocata apărării”

 SHE-HULK_Glam_1x1_ROM (1)

Disney+ aduce un nou serial de comedie de la Studiourile Marvel: She-Hulk: Avocata Apărării. Producția debutează astazi, 18 august, pe platforma de streaming Disney+ și o are în centrul său pe Jennifer Walters (Tatiana Maslany) – o avocată specializată în procese ce implică supraoameni și care devine în mod accidental un uriaș verde, cu superputeri. Ea trebuie să facă față vieții complicate de femeie de 30 de ani și să mențină sub control emoțiile puternice care o fac să se transforme. Astfel, “She-Hulk: Avocata Apărării” explorează experiențele complicate și amuzante ale lui Jennifer Walters, care trebuie să se confrunte cu noua dinamică și urmările superputerilor sale recent dobândite. De la întâlniri la prieteni, nunți și job, ea învață rapid că echilibrarea noii sale dualități și a superputerilor nu este atât de ușoară.

clo-102-09519_r_3660cea7

Câștigătoare a premiului Emmy (pentru interpretarea din seria „Orphan Black”), actrița Tatiana Maslany care interpreteaza rolul principal afirmă: “Ceea ce îmi place cel mai mult la Jen aka She-Hulk este faptul că este o contradicție”. “Este atât de complet fixată pe muncă și, totuși, are o inimă imensă. Îi place să fie She-Hulk, dar în același timp respinge acest lucru. Există multa tensiune amuzantă cu care să te joci în aceste contradicții”.

hdr1720_101_comp_v285_72c93fb2

Serialul de comedie are nouă episoade și se bucură de participarea unor actori cu vechime în Universul Cinematic Marvel, printre care Mark Ruffalo în rolul lui Bruce Banner/Hulk, Tim Roth în rolul lui Emil Blonsky/Abomination și Benedict Wong în rolul lui Wong, precum și Jameela Jamil, Josh Segarra, Ginger Gonzaga, Jon Bass și Renée Elise Goldsberry. Serialul este regizat de Kat Coiro (episoadele 1, 2, 3, 4, 8, 9) și Anu Valia (episoadele 5, 6, 7), cu Jessica Gao ca scenarist principal. Producători executivi sunt Kevin Feige, Louis D’Esposito, Victoria Alonso, Brad Winderbaum, Coiro și Gao.

Telekom Mobile marchează pragul de 4 milioane de clienți

No Comments

Telekom Mobile a marcat pragul de patru milioane de clienți în prima jumătate a lunii august 2022.

“Salutăm clientul nostru cu numărul 4.000.000 și mulțumim tuturor celor 3.999.999 de clienți anteriori pentru că ne-au încredințat comunicarea zilnică cu Telekom Mobile. Îi felicit, de asemenea, pe colegii mei care au făcut posibil acest lucru și îi provoc să anunțe în continuare repere pozitive precum acesta”, a declarat Dina Tsybulskaya, CEO Telekom Romania Mobile.

Sărbătorirea clientului cu numărul 4.000.000 în această lună înseamnă că Telekom Mobile a adus în rețeaua sa aproape 60.000 de noi utilizatori din 30 iunie 2022 – termenul limită pentru indicatorii cheie de performanță pentru trimestrul al doilea, care au fost publicați joi, 4 august.

Telekom Mobile - 4 milioane de clienti

Reamintim că Telekom Mobile a marcat 3,94 milioane de clienți la finalul trimestrului 2, în creștere cu 11,3% față de anul precedent, după ce a adăugat aproape 120.000 de utilizatori noi în termeni absoluți în trimestrul aprilie-iunie 2022, o confirmare a interesului și încrederii tot mai mari a clienților în serviciile sale și o consecință a respectării promisiunii de brand: Mobil așa cum vrei. Simplu și corect.

Huawei lansează MateBook X Pro, noul laptop vârf de gamă cu un corp metalic ultra-subțire din magneziu

No Comments

Cel mai nou și ultra-performant laptop de la Huawei aduce o experiență de utilizare superioară și inovează prin caracteristicile de ultimă generație

 

București, 18 august 2022 – Huawei Consumer Business Group lansează astăzi pe plan local HUAWEI MateBook X Pro, noul laptop vârf de gamă care inovează prin performanța superioară pe care o pune la dispoziție într-un corp ultra-subțire din magneziu. Astfel, MateBook X Pro aduce utilizatorilor o experiență de utilizare îmbunătățită, datorită faptului că este ultra-portabil și vine echipat cu tehnologii inteligente, printre care se numără Super Device, AI Camera și Smart Gestures.

HUAWEI MateBook X Pro dispune de un ecran HUAWEI Real Color FullView 3,1K de 14,2 inci, certificare TÜV Rheinland Eye Comfort 3.0 și suport pentru tehnologia care asigură redarea consistentă și calitativă a culorilor. Totodată, laptopul dispune de HUAWEI Free Touch, cel mai performant touchpad de până acum întâlnit pe un notebook din seria MateBook, adaptându-se la fiecare atingere a degetului și acceptând opt gesturi inovatoare pentru capturi de ecran, reglarea volumului, modificarea luminiozității și nu numai.

HUAWEI MateBook X Pro (2)

HUAWEI MateBook X Pro aduce noi experiențe senzoriale

Noul laptop Huawei iese din tipare prin corpul său metalic Soft-Touch fără precedent, care înlocuiește aliajele standard de aluminiu lucios, adeseori întâlnite în design-ul laptopurilor, cu aliaje de magneziu ușoare și puternice. Datorită acestora din urmă, MateBook X Pro cântărește doar 1,26 kilograme, fiind extrem de portabil, dar și durabil. Noua variantă de culoare Ink Blue îi oferă laptopului un aspect premium elegant, iar opțiunea Space Grey este și ea disponibilă pentru cei care își doresc o variantă clasică de culoare.

MateBook X Pro se remarcă prin ecranul FullView 3,1K de 14,2 inci, având un raport ecran-corp ridicat, de 92,5%. Suportul pentru gamele cromatice P3 și sRGB cu ΔE<1 oferă o experiență vizuală mai captivantă. În plus, acest laptop este primul care a obținut certificarea certificare TÜV Rheinland Eye Comfort 3.0, după ce a trecut prin 17 teste riguroase care au demonstrat confort ocular complet. Totodată, ecranul dispune de un înveliș cu strat AR nano-optic care este controlat magnetic, prin intermediul căruia se reduce reflexia luminii cu 60%, rezultând o experiență de lectură îmbunătățită.

HUAWEI MateBook X Pro (4)

HUAWEI SOUND și AI Camera creează o experiență mai bună în materie de smart office.

MateBook X Pro certificat Intel Evo™ vine cu îmbunătățiri majore, prin comparație cu modelele care îl preced. Procesorul Intel® Core™ de a 12-a generație cu o arhitectură hibridă complet nouă, care asigură o performanță multi-core cu 60% mai eficientă. În același timp, noul laptop Huawei poate atinge un TDP (Thermal Design Power) de 30W atunci când este activat modul Performanță, astfel încât poate face față cu succes la scenariile complexe de multitasking.

Prin sistemul de răcire Shark Fin FanMateBook X Pro poate funcționa eficient pe perioade lungi de timp. Laptop-ul este compatibil cu sistemul Windows 11, lucru care asigură o experiență fluidă și eficientă atât pentru munca de birou de mare volum, cât și pentru momentele de respiro, rezervate vizionării de filme sau seriale.

HUAWEI MateBook X Pro (1)

Datorită celor șase difuzoare HUAWEI SOUND, două woofere care adoptă un design back-to-back și algoritmi de sunet îmbunătățiți, laptop-ul oferă cel mai impresionant sunet întâlnit vreodată pe un MateBook, cu un bas uimitor. De asemenea, cele patru microfoane integrate capturează sunetul cu acuratețe de la o distanță de până la cinci metri, ceea ce fac din MateBook X Pro un aliat de nădejde în cadrul conferințelor video.

Camera HD de pe rama superioară, împreună cu funcția AI Camera, asigură o calitate înaltă a imaginii în timpul apelurilor video. AI Camera permite schimbarea gratuită a fundalului și aduce funcții utile, cum ar fi FollowCam și Eye Contact. Nu în ultimul rând, funcția Super Device permite colaborarea facilă între dispozitive, întrucât MateBook X Pro se poate conecta cu ușurință cu telefoane, tablete și monitoare Huawei, dând naștere unui veritabil ecosistem de dispozitive.

Noul HUAWEI MateBook X Pro va fi disponibil pentru vânzare începând cu data de 18 august 2022 pe www.huaweistore.ro și în rețelele de retail partenere la prețul de 9.999 lei, în următoarea configurație: procesor Intel® Core™ i7-1260P, 16 GB LPDDR5, 1 TB NVMe PCIe SSD, sistem de operare Windows 11 Pro.

 HUAWEI MateBook X Pro (3)

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romania

Community: Comunitatea Huawei 

Flip.ro anunță opțiunea de livrare gratuită a telefoanelor în easybox-urile eMAG

No Comments

București, 17 august 2022

Flip.ro, parte din grupul eMAG și liderul pieței de telefoane recondiționate din România, care și-a propus să schimbe modul în care oamenii cumpără și vând telefoane, vine și mai aproape de cumpărători cu o nouă opțiune, care simplifică tot mai mult procesul de cumpărare. Este vorba despre posibilitatea de livrare gratuită a smartphone-urilor în easybox-urile eMAG.

Clienții care comandă un telefon recondiționat de pe Flip, care arată și funcționează ca unul nou, dar are un preț cu până la 40% mai mic decât cel al smartphone-urilor noi, pot primi gratuit dispozitivul cumpărat la cel mai apropiat easybox, în 1-2 zile de la plasarea comenzii pe site.

Suntem încântați să anunțăm că telefoanele de pe Flip pot ajunge acum mai simplu și mai rapid la cei care susțin grija noastră față de mediu, prin reintroducerea pe piață a smartphone-urilor pe care le recondiționăm cu responsabilitate. Acest serviciu self-service gratuit răspunde la nevoia cumpărătorilor de a primi produsele comandate în cel mai scurt timp, simplu și fără contact”, spune Alex Burghelia, co-fondator Flip.ro.

Foto_Flip.ro x Emag (1)

Așadar, prin livrarea gratuită a telefoanelor în lockerele easybox, Flip își propune să suplimenteze grija față de mediu. Această măsură vine în întâmpinarea ideii de reducere a emisiilor de carbon, rezultată în urma unui număr mai mic de drumuri parcurse de o mașină pentru a livra comenzile. În loc de 25 de drumuri necesare în cazul livrărilor „tradiționale”, va fi suficient unul singur, pentru a acoperi o arie generoasă de adrese la care urmează să ajungă telefoanele de pe Flip.

În plus, livrarea la easybox este una cât se poate de sigură, nefiind nevoie de contact direct cu alte persoane. Nu în ultimul rând, clienții Flip nu vor mai fi condiționați de programul livratorului care acoperă zona în care au ales să fie făcută livrarea. Altfel spus, odată depuse în cel mai apropiat easybox, coletele cu telefoane de pe Flip vor putea fi ridicate la orice oră, 24/7.

Telefoanele vândute pe Flip.ro sunt verificate și recondiționate de specialiști în peste 30 de teste. În acest fel, dispozitivele ajung să primească o a doua viață, diferențele dintre acestea și telefoanele noi fiind aproape insesizabile. Prețul telefoanelor recondiționate, în schimb, în comparație cu cele ale smartphone-urilor noi, sunt mult mai mici.

Din momentul lansării și până în prezent, peste 100.000 de clienți au apelat la Flip.ro pentru a vinde sau a cumpăra un telefon la prețuri mai mult decât tentante.

Platforma oferă tuturor celor care cumpără un telefon recondiționat aceleași condiții pe care clienții le au atunci când își comandă un smartphone nou, mai exact:

– garanție;

– 30 de zile drept de retur gratuit;

– plată în 12 rate, 0 dobândă;

– transport gratuit oriunde în România, în 1-2 zile;

– verificarea coletului la livrare.

Despre Flip.ro

Flip.ro, platformă lansată în decembrie 2019 de trei antreprenori tineri, George Moroianu

(25 de ani), Alin Luca (28 de ani) și Alex Burghelia (24 ani), a atras investiții în valoare de 8 milioane de euro de la eMAG Ventures și are în prezent peste 100 de angajați. De curând, marketplace-ul dedicat telefoanelor recondiționate a depășit granițele României și s-a extins și în Bulgaria.