SEZONUL F2™ 2022 ȘI MIKA HÄKKINEN, MY TEAM ICON, PRINTRE NOUTĂȚILE INTRODUSE CU ACTUALIZĂRILE EA SPORTS F1® 22 DIN OCTOMBRIE
Un nou design al monopostului McLaren Racing, Future Mode, o colecție Stars & Stripes și momente Griddy pentru toți jucătorii. Valtteri Bottas și Zhou Guanyu redau dansul Griddy – Link
30 de noi nivele gratuite sau VIP disponibile la lansarea Podium Pass Series Three săptămâna aceasta
București – 10 octombrie 2022 – Codemasters™ și Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) continuă să actualizeze conținutul EA SPORTS F1® 22 cu o serie de noutăți, începând cu 11 octombrie. F2™ intră în lumina reflectoarelor prin introducerea Campionatului Mondial FIA Formula 2 2022. Jucătorii se vor alinia la linia de start în cele 14 curse ale sezonului, inclusiv la cursele de F2™ Sprint, concurând împotriva unor nume noi, precum Logan Sargeant, Jack Doohan și Felipe Drugovich – care a primit recent titlul de Campion.
Modul popular manager-owner al F1 22, My Team, va primi o actualizare surpriză pe 17 octombrie, Mika Häkkinen alăturându-se piloților legendari din joc. Numit și „Flying Finn”, pilotul a câștigat Campionatele Mondiale din 1998 și 1999, fiind unul dintre cei mai respectați piloți ai generației sale. Jucătorii Ediției Champions pot reaprinde vechi rivalități concurând împotriva veteranilor secțiunii Icons, precum Michael Schumacher, pe care Häkkinen l-a considerat cel mai aprig rival al său.
După GRAND PRIX-ul FORMULA 1 HONDA 2022 din Japonia, designul special Future Mode al monoposturilor McLaren Racing, inspirat de peisajele futuriste și inovatoare din Singapore și Japonia, poate fi descărcat gratuit de către jucători pentru o perioadă limitată de timp. De asemenea, începând din decembrie, fanii vor putea descărca gratuit** acest design pentru monoposturile lor.
Pentru a marca schimbarea de locație pe continentul american a sezonului F1®, toți jucătorii vor primi gratuit materiale inspirate de cultura Statelor Unite ale Americii, prin intermediul unui mail in-game. Începând cu 17 octombrie, un design de monopost, o cască, un combinezon de curse și mănuși, toate inspirate de steagul SUA, vor fi disponibile alături de The Griddy, dansul specific celebrărilor de pe podium. Acest trend, care a dus ceremoniile din sport în SUA la un nivel cu totul nou, își face în sfârșit apariția în F1® 22 pentru toți piloții creați de jucători. Mai multe articole care pot fi personalizare vor putea fi deblocate în cele 30 de niveluri gratuite și VIP ale Podium Pass Series 3, care se lansează pe 12 octombrie.
„Am inclus atât de multe noutăți în cea mai recentă actualizare încât fiecare jucător poate regăsi ceva pe placul său,” a declarat Paul Jeal, Senior Director F1® Franchise în cadrul Codemasters. „Fie că este vorba despre articole Podium Pass, dansuri de celebrare, o nouă legendă F1 sau întregul sezon F2 2022, jucătorii au foarte mult conținut nou, care le oferă motivul perfect pentru a reveni pe pistă.”
F1® 22 redă perfect noua eră a Formula 1® cu monoposturile cu design revoluționar, care încurajează competiția, F1® Sprint și momente captivante din ziua cursei, cum ar fi turele de formare, momente de safety car și opririle la boxe. Jocul include actualizări recente ale circuitelor din Spania, Australia, Abu Dhabi, precum și noul Autodrom Internațional din Miami. Pentru veteranii jocului, F1® 22 dispune de funcționalități extinse, precum revenirea modului My Team, acum cu trei puncte de start, apreciatul mod 10-year Career disponibil și în modul two-player, Multiplayer inclusiv offline split-screen și VR pentru PC.
Pentru știri despre F1® 22, vizitați site-ul web al jocului Formula 1® și urmăriți canalele sociale pe Instagram, Twitter, TikTok și YouTube.
*Necesită F1® 22 (vândut separat) și toate actualizările jocului pentru a putea fi accesat. Jocul include achiziții în joc. Articole disponibile numai în joc până pe 7 noiembrie (data se poate modifica).
**Necesită F1® 22 și toate actualizările jocului.
Despre Electronic Arts
Electronic Arts (NASDAQ: EA) este lider global în divertismentul digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru console conectate la internet, dispozitive mobile și computere personale.
În anul fiscal 2022, EA a înregistrat un venit net de aproximativ 7 miliarde USD. Cu sediul în Redwood City, California, EA este recunoscută pentru un portofoliu de mărci de înaltă calitate, apreciate de critici, precum EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™, Plants vs. Zombies™ și F1® . Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.
EA SPORTS, Battlefield, Need for Speed, Apex Legends, The Sims, Titanfall, Plants vs. Zombies, Codemasters, DiRT, GRID și Project CARS sunt mărci înregistrate ale Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și Formula 1 sunt proprietatea deținătorilor lor și sunt utilizate cu permisiune.
Despre Codemasters
Codemasters este un dezvoltator și editor britanic de jocuri video premiat, cu tradiție de peste 30 de ani. Compania este specializată în jocuri de curse de înaltă calitate, inclusiv DiRT, GRID, Project CARS și seria oficială de jocuri video F1® câștigătoare a premiului BAFTA.
Pentru mai multe informații despre portofoliul de produse Codemasters, vă rugăm să vizitați http://www.codemasters.com sau paginile de Twitter sau Facebook.
Codemasters este un studio Electronic Arts (NASDAQ: EA).
Jocul F1® 22 este un produs oficial al FIA Formula One World Championship. © 2022 Electronic Arts Inc. EA, EA SPORTS, logo-ul EA SPORTS, Codemasters, EGO și logo-ul Codemasters sunt mărci înregistrate ale Electronic Arts Inc.
Sigla F1 FORMULA 1, sigla F1, FORMULA 1, F1, FIA FORMULA ONE WORLD CHAMPIONSHIP, GRAND PRIX și mărcile aferente sunt mărci înregistrate ale Formula One Licensing BV, o companie Formula 1. © 2022 Imagini de copertă ale Formula One World Championship Limited, o companie Formula 1. Licențiat de Formula One World Championship Limited.
Leave a Reply