Xiaomi îmbunătățește experiența Gallery App cu opțiunea de backup integrată
București, ROMÂNIA, 19 octombrie 2022 – Xiaomi a anunțat o nouă modalitate prin care utilizatorii dispozitivelor MIUI Android își pot face backup pentru fotografii și videoclipuri. În loc să folosească Google Photos separat, Xiaomi le oferă utilizatorilor funcționalități integrate, prin care aceștia vor putea de acum să își facă backup pentru fotografiile și videoclipurile de pe dispozitivele MIUI pe Google Photos, prin intermediul aplicației încorporate Gallery App a Xiaomi.
„Xiaomi caută în permanență modalități de a îmbunătăți experiența cu produsele sale software. Google Photos și Xiaomi împărtășesc valori similare în scopul de a oferi o platformă de încredere pentru utilizatori și momentele lor de zi cu zi surprinse cu ajutorul smartphone-urilor. Cooperarea noastră cu Google Photos va pune la dispoziția utilizatorilor o modalitate ușoară de a se asigura că datele lor sunt stocate în siguranță. În același timp, vor putea să le acceseze cu ușurință pe diferite dispozitive, în funcție de necesități”, a declarat Quanxin Wang, General Manager of Product & Technology, Xiaomi International.
„Suntem încântați să le putem oferi utilizatorilor Xiaomi o modalitate și mai ușoară de a-și face backup pentru fotografii și videoclipuri pe Google Photos de pe dispozitivele lor Android. Cu toate amintirile strânse în același loc, Google Photos vă ajută să căutați, să organizați, să distribuiți cu ușurință și să retrăiți cele mai importante momente pe mai multe dispozitive”, a spus Shimrit Ben-Yair, vicepreședinte Google Photos.
Pe lângă backup-ul de conținut de pe dispozitivele MIUI în Google Photos, utilizatorii Xiaomi Cloud vor avea, de asemenea, opțiunea de a muta cu ușurință fotografiile și videoclipurile existente pentru care au făcut backup în Google Photos. Implementarea acestei funcții va începe pe dispozitivele existente în Singapore, din data de 24 octombrie 2022, prin actualizări ale aplicației, urmând ca funcția să fie implementată și în alte piețe. Utilizatorii Google Photos au 15 GB de spațiu de stocare pentru contul Google (partajat de Gmail, Google Photos și Google Drive). Utilizatorii care necesită spațiu de stocare suplimentar de peste 15 GB îl vor putea achiziționa prin Google One. Utilizatorii care își mută conținutul Mi Cloud existent în Google Photos vor beneficia de abonamente promoționale Google One¹ în timpul migrării. Acestea le oferă utilizatorilor spațiu de stocare suplimentar, începând de la 100 GB timp de 3 luni, ceea ce le va permite să experimenteze beneficiile adiționale Google One.
Cu un abonament Google One, utilizatorii Xiaomi se pot bucura de un serviciu de backup robust, de funcții de editare îmbunătățite în Google Photos, de suport de specialitate din partea Google, de partajare în familie cu până la 5 conturi Google suplimentare și de alte funcții utile. Beneficiile abonamentului vor continua să evolueze pentru a le oferi utilizatorilor Xiaomi o experiență Google premium.
¹ Disponibilitatea poate varia. Pentru mai multe informații, vizitați: https://one.google.com/offer/terms-and-conditions/xiaomi-photos-migration
Despre Xiaomi Corporation
Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.
Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Cota de piață a companiei în ceea ce privește livrările de smartphone-uri s-a clasat pe locul 3 la nivel global în al doilea trimestru din 2022. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 526,9 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 iunie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2022, compania a fost listată pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, urcând pe poziția 266, cu 72 de locuri mai sus față de 2021.
Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.
Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/
Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.
Leave a Reply