Salina senzorială „Flori de sare” din București a fost inaugurată și este pregătită pentru vizitatori
Salina a fost amenajată de Asociația Zi de Bine împreună cu Asociația KinetoBebe
București, 28 octombrie 2022: Salina „Flori de sare”, amenajată de Asociația Zi de Bine împreună cu Asociația KinetoBebe, a fost finalizată și este pregătită pentru vizitatori. Ședințele de salinoterapie se vor face cu ajutorul unui aparat numit halogenerator care macină sarea și dispersează în aer microparticule uscate de aerosoli, care pătrund foarte adânc în bronhiolele terminale și în alveolele pulmonare. Datorită acestui aparat, în cele două camere ale salinei se va respira un aer puternic salinizat. O ședință de 45 de minute echivalează cu 4 – 6 ore petrecute într-o salină de mare adâncime și este, de asemenea, o variantă sigură și pentru copiii cu vârste sub 3 ani dar și pentru femeile însărcinate.
La ședințele de salinoterapie vor putea participa atât copiii cât și adulții cu probleme respiratorii. Salina are o suprafață de 80 mp și s-au folosit aproape 2 tone de sare, transportată din Ucraina. Mobilierul din sala mare a fost împărțit pe centre de activități: dezvoltare motorie, dezvoltare abilități independente și imaginație, un colț de lectură și activități de scris.
Totodată, mobilierul din sala de terapie senzorială a fost conceput pentru activități de terapie ocupațională și dezvoltarea motricității fine, ce combină perfect lumina, culoarea și muzica.
Bugetul necesar pentru realizarea acestui proiect a fost de 40.000 de euro și a fost oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.
„După o lună plină, iată că am ajuns la momentul inaugurării salinei Flori de sare. Toți cei implicați în acest proiect au lucrat neobosit pentru ca micuții, dar și adulții cu probleme respiratorii, să beneficieze cât mai rapid de ședințele de salinoterapie, care le vor îmbunătăți considerabil starea de sănătate. Salina este deja funcțională, așa că vă invităm să o descoperiți și să vă bucurați de aerul curat și salinizat”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
În interiorul salinei au fost amenajate locuri de joacă pentru cei mici, inspirate din educația Montessori. În plus, se vor desfășura activități gândite special pentru copiii cu diverse afecțiuni medicale, care au nevoie de terapie, iar adulții vor avea spații de studiu individual și vor putea participa la clase de yoga.
„Sănătatea copiilor este prioritatea noastră, toate proiectele pe care le desfășurăm la KinetoBebe fiind cu atenție pe starea de bine a copiilor și pe susținerea familiei, în a lua cele mai bune decizii pentru cei mici. Investiția în acest moment într-un spațiu sigur și inovator pentru o nouă terapie, salinoterapia, a venit ca răspuns la cererea părinților, a terapeuților KinetoBebe și a personalului medical cu care colaborăm. Proiectul “Flori de sare” demarat cu sprijinul Asociației Zi de Bine este cea mai mare bucurie din ultima perioadă, un demers cu mult suflet și implicare. Să avem lângă noi oameni care înțeleg că binele copiilor este strâns legat de starea de sănătatea a lor și a familiei, și care să fie fascinați de BINE, este o adevarată minune! Mulțumesc echipei Zi de Bine pentru că inima lor bate o dată cu a copiilor din Centrele KinetoBebe“, a declarat Raluca Chișu, Fondator Asociația KinetoBebe.
În sala mică a salinei, ședințele de salinoterapie se vor desfășura în lumini colorate, într-un spațiu dedicat terapiei senzoriale, cu efecte benefice în special pentru copiii cu probleme neurologice, ce s-a dovedit a avea rezultate vizibile pentru o echilibrare psihică sau recreere.
Prin lumini, mișcare și sunet, camera senzorială are capacitatea de a induce o stare de bine, de relaxare musculară și psihică, de scădere a stresului și anxietății. Astfel, copiii devin mai receptivi la informațiile oferite în cadrul celorlalte terapii desfășurate de către Asociația KinetoBebe, îi stimulează să facă mișcare, să comunice, să își însușească limbajul și să își dezvolte inteligența emoțională.
Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.
***
Despre Asociația Zi de BINE
Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.
Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.
Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.
Leave a Reply