Month: November 2022

Nokian Tyres plc va investi într-o fabrică greenfield din România, prima fabrică cu emisii de CO2 zero din industria anvelopelor

No Comments

Consiliul de Administraţie al Nokian Tyres a luat decizia de a investi într-o nouă fabrică de anvelope pentru autoturisme, în România. Ea va fi situată în Oradea, în nord-vestul României, în apropiere de graniţa cu Ungaria.

Capacitatea anuală a fabricii va fi de 6 milioane anvelope, cu potenţial de extindere în viitor. Locaţia va găzdui şi o unitate de distribuţie pentru depozitarea şi distribuţia anvelopelor. Investiţia totală este estimată la aproximativ 650 milioane de euro. Construcţia este programată să debuteze la începutul anului 2023 şi se estimează că primele anvelope vor fi produse în a doua jumătate a lui 2024. Producţia de anvelope comerciale este programată pentru începutul anului 2025.

„Această investiţie este o decizie strategică semnificativă, care ne va permite creşterea viitoare. O unitate de producţie de clasă mondială în Europa este un pas cheie în obţinerea unei capacităţi suplimentare şi crearea unei platforme de producţie echilibrate, pe măsură ce începem să construim noile anvelope Nokian fără Rusia”, spune Jukka Moisio, Preşedinte şi CEO al Nokian Tyres.

Numărul de angajați planificat al fabricii din România este de aproximativ 500. Ea se va concentra pe producţia de jante mai mari pentru pasageri şi SUV-uri, care vor fi vândute în principal pe piaţa central-europeană.

„Europa Centrală este o piaţă importantă pentru noi, iar investiţia arată angajamentul nostru faţă de ea. Noua locaţie va fi amplasată strategic, în apropierea clienţilor noştri. După o evaluare amănunţită a peste 40 locaţii şi a mai multor factori, precum disponibilitatea forţei de muncă înalt calificate, avantajele logistice şi mediul de afaceri stabil, a devenit clar că Oradea este cea mai bună alegere pentru noua noastră fabrică”, spune Adrian Kaczmarczyk, Vicepreşedinte Senior, Supply Operations.

„Suntem hotărâţi să construim o fabrică cu emisii de CO2 zero – prima din domeniul nostru. Locaţia din România susţine acest obiectiv, deoarece putem utiliza energia verde produsă în apropierea amplasamentului. În plus, evaluăm critic procesele de producţie pentru a găsi cele mai durabile moduri de a produce anvelope”, continuă Kaczmarczyk.

În iunie 2022, Consiliul de Administraţie al Nokian Tyres a decis să iniţieze o ieşire controlată din Rusia. Din cauza războiului şi înăspririi sancţiunilor ulterioare, nu mai este fezabil şi nici sustenabil ca Nokian Tyres plc să-şi continue operaţiunile în Rusia. În octombrie, Nokian Tyres a semnat un acord de vânzare a operaţiunilor sale din Rusia. Pentru a-şi asigura aprovizionarea cu produse, Nokian Tyres a decis la începutul anului să-şi accelereze planurile de a investi în noi capacități de producţie din Europa, iar fabrica din România este un element cheie al acestor planuri. În plus, Nokian Tyres continuă să-şi extindă capacitatea fabricilor sale din Finlanda şi SUA, urmărind să devină mai diversificată din punct de vedere geografic în operaţiunile sale de producţie.

Imagini:

 

Descărcare imagini

Nokian Tyres dezvoltă şi produce anvelope premium pentru cei care apreciază siguranța, sustenabilitatea și predictibilitatea. Scopul nostru este să determinăm oamenii să conducă mai inteligent. Inspirați de moștenirea noastră scandinavă, creăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și maşini grele, care vă oferă linişte sufletească în toate condițiile de conducere şi lucru. Lanțul nostru Vianor oferă servicii pentru anvelope şi mașini. În 2021, vânzările nete ale companiei au fost de 1,7 miliarde EUR şi avea aproximativ 4.900 angajați. Nokian Tires este listată pe Nasdaq, la Helsinki. Pentru informații suplimentare: www.nokiantyres.com.

Fotografii şi jocuri în fiecare zi cu noile telefoane performante vivo din seria Y

No Comments

Toamna aceasta, vivo adaugă trei modele din seria Y pe piaţa europeană: Y35, Y22s şi Y16

  • Fotografii şi jocuri – noua serie Y include modele performante pentru utilizatorii de orice vârstă
  • Cu baterii de capacitate mare, design elegant şi camere foto excelente, modelele din seria Y oferă performanţă incredibilă la un preţ avantajos
  • Datorită funcţiei îmbunătăţite memorie RAM extinsă 3.0, modelul Y35 este un instrument perfect pentru multitasking şi utilizarea simultană a mai multor aplicaţii

București, 3 noiembrie 2022 – Fotografii şi jocuri – toată ziua, în fiecare zi. Cu funcţii practice şi baterii care durează mult, noile smartphone-uri vivo din seria Y oferă performanţă excelentă în fiecare zi. Y35 foloseşte o cameră de 50MP şi funcţie îmbunătăţită de memorie RAM extinsă 3.0 – care acum oferă memorie suplimentară de 8GB* pentru multitasking fără probleme şi utilizarea simultană a mai multor aplicaţii, iar toate modelele au baterii de 5000 de miliamperi cu încărcare inteligentă, astfel încât utilizatorii să se poată baza în orice moment pe noile telefoane din seria Y. Noua serie Y oferă design elegant, spaţiu mare de stocare şi funcţii inovatoare pentru a obţine Cadrul Perfect, la un preţ greu de egalat.

Nu rataţi nicio aventură cu Y35

Cu funcţii inteligente şi extrem de eficient, Y35 este partenerul perfect care îi ajută pe utilizatori să nu rateze nicio aventură. Acest model foloseşte o memorie şi un spaţiu de stocare generoase, baterie de capacitate mare cu funcţii de încărcare rapidă şi sistem de camere foto extrem de performant, pentru o utilizare zilnică fără probleme. Cu capacitate de stocare de 256 GB – o noutate pentru această categorie – Y35 oferă mai mult spaţiu pentru aplicaţii, filmări şi fotografii. Pentru cei care au nevoie de spaţiu de stocare în plus, slotul pentru cardul de memorie permite stocare suplimentară de până la 1TB, iar noul model foloseşte 8GB de memorie RAM care poate fi extinsă cu încă 8GB cu ajutorul funcţiei inovatoare memorie RAM extinsă 3.0. Această soluţie software foloseşte spaţiul de stocare pentru a extinde memoria dacă este nevoie, astfel că Y35 oferă cea mai bună memorie pentru această categorie de preţ şi este perfect pentru utilizatorii care vor să folosească mai multe aplicaţii simultan fără blocaje.

La fel ca în cazul tuturor smartphone-urilor vivo, Y35 a fost gândit pentru a permite fiecărui utilizator să realizeze Cadrul Perfect, având funcţii care îi ajută să facă fotografii şi filmări în mod simplu şi creativ. În partea din spate, sistemul cu trei camere foloseşte camera principală de 50MP, camera macro de 2MP pentru prim-planuri de la doar 4cm şi camera pentru bokeh de 2MP pentru estomparea fundalului şi portrete deosebite. Senzorul camerei principale de 50MP oferă atât rezoluţie mare, cât şi performanţă deosebită indiferent de condiţiile de luminozitate. Modul Super Night foloseşte eliminarea zgomotului din mai multe cadre pentru a surprinde frumuseţea scenelor nocturne chiar şi în condiţii de lumină redusă. Desigur că nici amatorii de selfie-uri nu au fost uitaţi, iar camera frontală de 16MP a modelului Y35 foloseşte Modul Super Night şi reducere avansată a zgomotului pentru a surprinde imagini clare chiar şi în lumină redusă. De asemenea, camera frontală foloseşte Selfie Spotlight Band, un bliţ dedicat care oferă lumină de umplere pentru portrete reuşite.

Datorită capacităţii de 5000mAh şi tehnologiei cu IA pentru economisirea energiei, Y35 ţine pasul cu stilul de viaţă modern fără a epuiza bateria. Aceasta se încarcă de la 1 la 70% în 70 de minute datorită încărcătorului rapid de 18W şi oferă suficientă energie pentru 258 de minute de redare video după o încărcare de doar 15 minute. Cu bateria complet încărcată, Y35 poate face transmisii video în format HD timp de 14,3 ore sau poate rămâne în standby timp de două zile întregi. Performanţa fără întreruperi este asigurată de Qualcomm Snapdragon 680 Mobile Platform, care permite operare facilă şi consum de energie optimizat pentru a prelungi durata de utilizare a bateriei. Cu procesor Octa-core şi cu viteză de până la 2,4Ghz, Snapdragon 680 oferă o performanţă single-core cu 20% mai rapidă şi performanţă GPU cu 10% mai rapidă decât generaţia anterioară.

Afişajul FHD+ de 6,5 inci oferă o experienţă completă când utilizatorii folosesc Y35 pentru redarea de conţinut video sau pentru jocuri. Rezoluţia de 2408×1080 şi rata de refresh de 90Hz le permite utilizatorilor să se bucure din plin de aplicaţiile de divertisment şi de jocuri. În plus, Y35 foloseşte un sistem cu difuzor Audio Booster de calitate deosebită, ce asigură un volum de până la 72dB, pentru sunete care ies în evidenţă. De asemenea, Y35 are un design minimalist, format dintr-o ramă plată, o curbură plăcută 2.5D şi margini rotunjite, fiind uşor de ţinut în mână. Y35 este disponibil în două nuanţe: Dawn Gold, cu strat de protecţie Dual-Layer inovator care îi conferă nuanţe aurii schimbătoare şi Starlight Blue cu un luciu subtil ce aminteşte de cerul nocturn înstelat.

Deoarece smartphone-urile sunt unele dintre cele mai personale dispozitive folosite de utilizatori, acestea trebuie să ofere durabilitate şi fiabilitate. De aceea, înainte de producţia în masă, vivo a testat modelul Y35 în laboratoarele sale prin 32.000 de teste de rezistenţă la cădere, 6500 de teste de conectare şi deconectare a căştilor şi 6000 de teste de conectare şi deconectare a cablului USB**.

Y22s – Un smartphone complet, perfect pentru stilul de viaţă actual

Y22s este un smartphone complet, cu aspect elegant, care funcţionează fără întreruperi datorită memoriei RAM de 6GB. Această memorie generoasă depăşeşte memoria oferită de majoritatea telefoanelor din aceeaşi categorie de preţ şi susţine multitaskingul cu utilizarea simultană şi neîntreruptă a mai multor aplicaţii. De asemenea, acest model foloseşte Qualcomm Snapdragon 680 Mobile Platform şi un spaţiu de stocare de 128GB care poate fi extins cu până la 1TB cu ajutorul cardului de memorie MicroSD.

Y22s foloseşte un sistem cu trei camere format din camera principală de 50MP de înaltă rezoluţie, camera macro de 2MP şi camera pentru bokeh de 2MP. Camera de pe spate foloseşte modul Super Night pentru eliminarea zgomotului din mai multe cadre pentru a surprinde frumuseţea scenelor nocturne chiar şi când lumina nu este ideală. Y22s oferă o cameră frontală de 8MP care foloseşte funcţiile software inovatoare ale seriei Y pentru a îmbunătăţi fotografiile şi filmările. Acestea includ modul Multi-Style Portrait care oferă o serie de instrumente precum Face Beauty şi efecte bokeh şi Video Face Beauty, un algoritm dedicat care adaugă îmbunătăţiri avansate filmărilor de tip selfie.

Afişajul HD+ de 6,5 inci al modelului Y22s oferă imagini de calitate deosebită, în culori intense. Atingând un nivel de luminozitate maximă de 530 nits, afişajul asigură o vizualizare confortabilă chiar şi în locuri exterioare foarte luminoase. Şi nu doar ecranul arată excelent. Y22s are un design elegant şi este uşor de ţinut în mână. Acesta impresionează cu rotunjimile delicate ale colţurilor, sistemul de camere elegant şi suprafaţa anti-reflexii, deosebit de fină la atingere. Noul model este disponibil în două nuanţe: versiunea Summer Cyan, ce oferă o paletă de culori fresh, inspirate de briza răcoroasă dintr-o zi toridă de vară şi versiunea Starlight Blue, în nuanţe de albastru închis cu un luciu subtil.

Pentru a oferi mereu calitate la cel mai înalt nivel, vivo a testat modelul Y22s în laboratoarele sale prin 32.000 de teste de rezistenţă la cădere, 6500 de teste de conectare şi deconectare a căştilor şi 6000 de teste de conectare şi deconectare a cablului USB**.

 

Ieşiţi în evidenţă cu incredibilul smartphone Y16

Noul smartphone entry-level Y16 este o dovadă că nu trebuie să cheltuiţi mulţi bani pentru telefonul de care aveţi nevoie. Acest smartphone din seria Y oferă funcţii excelente şi performanţă la nivel înalt, un design deosebit şi un raport calitate-preţ foarte bun. Y16 oferă spaţiu de stocare de 128GB care poate fi extins cu până la 1TB cu ajutorului slotului de card MicroSD. De asemenea, modelul foloseşte funcţia vivo memorie RAM extinsă, care adaugă 1GB de memorie RAM virtuală la cei 4GB RAM existenţi, pentru o experienţă fără întreruperi la utilizarea mai multor aplicaţii simultan.

La fel ca toate modelele din seria vivo Y, Y16 foloseşte o baterie cu durată mare de utilizare. Cu capacitate de 5000mAh, aceasta asigură o experienţă neîntreruptă atunci când utilizatorii redau înregistrări video, se joacă sau ascultă muzică. De asemenea, noul model este compatibil cu funcţia Reverse Charging care permite încărcarea altor dispozitive cu ajutorul bateriei modelului Y16.

Sistemul cu două camere îi inspiră pe utilizatori să fie creativi şi flexibili când fotografiază sau filmează. Pe lângă camera principală de 13MP şi camera macro de 2MP, Y16 foloseşte funcţii foarte apreciate precum Panorama, Face Beauty, Live Photo, Time-Lapse, Pro Mode şi Documents pentru imagini mai creative, de calitate deosebită.

Y16 nu face compromisuri când este vorba de stil, având colţuri rotunjite şi un design foarte subţire. Deşi foloseşte o baterie mare, Y16 are o grosime de doar 8,19mm. Disponibil în varianta Dazzling Gold, cu aspect strălucitor şi Elegant Black, cu un aspect texturat subtil oferit de finisajul cu florură, Y16 are un design atractiv şi este comod la utilizare.

Pentru a se asigura că oferă produse rezistente, vivo a testat modelul Y16 în pre-producţie, efectuând 70.000 de acţionări asupra butonului de volum, 150.000 de acţionări asupra butonului de pornire-oprire, 500.000 de acţionări asupra scannerului pentru amprentă, 10.000 de cuplări şi decuplări ale cablului USB şi 6500 de cicluri de cuplare şi decuplare a căştilor**.

Informaţii despre preţ şi disponibilitate

Y35 este disponibil în România pe platforma eMAG.ro și în aplicație. Preţul recomandat de vânzare este 1399 lei.

Y22s este disponibil în România pe platforma eMAG.ro și în aplicație. Preţul recomandat de vânzare este 1199 lei.

Y16 este disponibil în România pe platforma eMAG.ro și în aplicație. Preţul recomandat de vânzare este 899 lei.

* Funcţia Extended RAM (memorie extinsă) este obţinută software, permiţând dispozitivului să folosească o anumită parte din spaţiul de stocare al telefonului ca memorie activă suplimentară. Acest sistem este implementat în mod inteligent şi poate fi pornit sau oprit foarte uşor, dacă există suficientă memorie de stocare disponibilă.

**Teste efectuate în Laboratorul de Testare vivo, pe mostre de pre-producţie, într-un mediu de testare controlat. Toate datele din comunicatul de presă se bazează pe parametrii tehnici de design, pe rezultatele testelor de laborator vivo şi pe datele testelor realizate de furnizori. Performanţa reală a produsului este diferită în funcţie de versiunea de software, de mediul de testare şi de modelul de telefon.

Despre vivo

vivo este o companie de tehnologie care creează produse excelente, cu valoare bazată pe design, oferind astfel dispozitive și servicii inteligente. Compania își propune să construiască o punte între oameni și lumea digitală. Prin creativitate unică, vivo oferă utilizatorilor o viață mobilă și digitală din ce în ce mai convenabilă. Urmând valorile esențiale ale companiei, care includ Benfen *, orientate spre design și utilizator, dar și pe invățarea continuă și spiritul de echipă, vivo a implementat o strategie de dezvoltare durabilă, cu viziunea de a deveni o corporație de clasă mondială sustenabilă și durabilă.

În timp ce recrutează și dezvoltă cele mai bune talente locale pentru a livra excelență, vivo este susținut de o rețea de centre de cercetare și dezvoltare în Shenzhen, Dongguan, Nanjing, Beijing, Hangzhou, Shanghai și Xi’an. vivo se concentrează pe dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generație pentru consumatori, inclusiv 5G, inteligență artificială, design industrial, sistem de imagistică, și alte tehnologii emergente. vivo a înființat, de asemenea, o rețea inteligentă de producție (inclusiv centrele autorizate de vivo), cu o capacitate anuală de producție de aproape 200 de milioane de smartphone-uri. În prezent, vivo și-a extins rețeaua de vânzări în 60 de țări și regiuni și este iubit de peste 400 de milioane de utilizatori din întreaga lume.

*„Benfen” este un termen care descrie filosofia „să facem lucrurile corect şi să le facem bine”, aceasta fiind descrierea ideală a misiunii vivo de a crea valoare pentru societate.

Pentru noutăţi despre vivo, accesaţi https://www.vivo.com/ro.

UPS se află la jumătatea drumului către atingerea țintelor de combustibil alternativ pentru 2025

No Comments

București, 3 noiembrie 2022 – UPS va achiziționa peste 3.700 de vehicule care utilizează combustibili alternativi în acest an, care vor fi folosite în SUA și Europa. UPS deține una dintre cele mai mari și mai diverse astfel de flote din industria transporturilor, cu peste 13.000 de vehicule care utilizează combustibili alternativi și tehnologii avansate. În prezent, doar în Europa, UPS operează peste 300 de vehicule cu combustibil alternativ.

UPS are o lungă istorie în dezvoltarea, implementarea și promovarea combustibililor alternativi pentru a funcționa mai sustenabil. De la înființarea sa în anul 2000, flota de vehicule UPS care utilizează combustibili alternativi a parcurs peste 4 miliarde de kilometri la nivel global. Anul trecut, au fost achiziționați peste 590,5 milioane de litri de combustibili alternativi, reprezentând 26% din consumul total de combustibil pentru operațiunile la sol, în creștere față de 22% în 2020.

Încă din 2016, UPS și-a stabilit obiective clare de sustenabilitate pentru a reduce emisiile de carbon și impactul asupra mediului și pentru a folosi mai multe energii regenerabile în operațiunile zilnice.

„Aproximativ 60% din emisiile noastre directe provin din activitatea aeriană și 40% din operațiunile la sol. Dintre acestea din urmă, majoritatea sunt generate de flota de vehicule, în timp ce 10% provin din depozite. Obiectivul nostru major este de a deveni neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. Până la acea dată, ne-am setat un alt obiectiv pentru 2025, și anume să utilizăm 40% combustibili alternativi și 25% energie regenerabilă în facilitățile noastre. Până în 2035, obiectivul nostru este să utilizăm 30% combustibil sustenabil pentru aviație (SAF) în operațiunile aeriene și să îmbunătățim cu 50% intensitatea emisiilor de carbon pentru fiecare colet transportat”, spune Peter Harris, vicepreședinte pentru sustenabilitate internațională în cadrul UPS.

Potrivit unor estimări ale Institutului Elen de transport din Salonic, între 20% și 30% din emisiile de CO2 dintr-un oraș provin din livrările last-mile de la depozit la domiciliul clientului. Totodată, un studiu recent realizat de compania de consultanță McKinsey relevă că, fără înverzirea sectorului de logistică, emisiile de dioxid de carbon ar putea crește cu 25% în unele centre ale orașelor până în 2030, ca urmare a creșterii explozive a comerțului electronic în timpul pandemiei.

UPS răspunde acestor provocări investind în tehnologii avansate, combustibili alternativi și electrificarea flotei. În Europa, UPS utilizează vehicule electrice în operațiunile sale din Germania (peste 50 de vehicule electrice), Țările de Jos, Franța și Marea Britanie (34 de vehicule electrice). De asemenea, UPS s-a angajat să achiziționeze 10.000 de vehicule electrice de la start-up-ul tehnologic Arrival din Marea Britanie.

Nu în ultimul rând, UPS a studiat și testat și alte surse alternative de combustibili, precum hidrogenul.

„Am utilizat hidrogenul în câteva teste în SUA, în aprilie 2021, pe vehiculele care transportă colete, iar în Los Angeles am testat pe vehicule grele. Am învățat foarte multe lucruri din această experiență. Există câteva plusuri și minusuri la hidrogen. Pentru o flotă la sol există în mod clar un avantaj în ceea ce privește durata de alimentare și autonomia – cu o densitate energetică mai mare în comparație cu bateriile electrice – dar există și un mare dezavantaj, deoarece pilele de combustie cu hidrogen sunt mai puțin eficiente decât vehiculele electrice cu baterii. Din punctul de vedere al preluării și livrării, electricul e lider acum, iar hidrogenul este încă departe, dar rămânem deschiși. Hidrogenul are un potențial mare atunci când vorbim de anumite părți din operațiunile noastre globale care nu pot fi electrificate în mod rezonabil, cum ar fi zona aeriană și transportul maritim. Acolo poate interveni hidrogenul”, adaugă Peter Harris.

UPS se angajează să protejeze mediul și să contribuie pozitiv în cadrul comunităților pe care le deservește în întreaga lume, pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a contribui la un mediu urban mai durabil, eficient și chiar mai inteligent, prin intermediul noilor tehnologii și surselor alternative de combustibil.

 

 

 

Asociația Zi de Bine demarează proiectul „Plantați în amintire” și amenajează un parc de mesteceni, în memoria celor trecuți în neființă

No Comments

București, 3 noiembrie 2022: Asociația Zi de Bine lansează proiectul „Plantați în amintire” și amenajează un parc de mesteceni în memoria persoanelor dragi, trecute în neființă. Parcul va fi amenajat în Lugoj, județul Timiș și se va întinde pe o suprafață de 6000 mp, pe care se vor planta 100 de mesteceni, împreună cu 100 de povești nemuritoare. Printre mesteceni, în centrul parcului, se va regăsi un Ginkgo biloba, denumit și arborele vieții.

 

Doliul este o traumă pe care unii oameni nu reușesc să o depășească niciodată. În luna noiembrie Asociația Zi de Bine adună 100 de povești și îi invită pe cei care au pierdut pe cineva drag, să planteze un mesteacăn în memoria unei persoane iubite.

Fiecare copac plantat va avea atașat un cod QR care va duce către o poveste de viață.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank, vor oferi 65.000 de euro pentru acest proiect.

 

„Ne temem de plecarea noastră, dar ne temem uneori și mai mult de plecarea celor pe care îi iubim. Când cineva drag se duce, începe una dintre cele mai mari, profunde și complexe suferințe umane. Proiectul Plantați în amintire vine cu o mare încărcătură emoțională. Scopul acestui proiect este ca acele emoții adunate, poate de prea mult timp, să nu rămână încuiate în suflet, ci să fie sădite la rădăcina unui copac. După plantarea tuturor arborilor și finalizarea întregului parc, ne vom putea plimba pe alei și ne vom odihni la umbra copacilor au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Cei care doresc să facă parte din proiectul „Plantați în amintire” și să planteze un copac, trebuie să intre AICI și să urmeze pașii către donație. Costul de unui arbore variază între 500-800 de lei.

 

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Surprinde viaţa de noapte cu X80 Lite 5G de la vivo

No Comments

Noul model care se alătură seriei X de smartphone-uri stimulează creativitatea utilizatorilor cu portrete cu claritate deosebită folosind camerele frontale şi de pe spate, precum și exprimarea stilului personal, cu ajutorul design-ului care îşi schimbă culoarea

  • Surprinde viaţa de noapte folosind camera principală ultra-sensibilă de 64MP cu OIS şi camera frontală de 50MP cu focalizare automată
  • Design şi finisaje unice create de vivo, într-un smartphone de 7,79 mm, elegant şi subţire, cu spatele care îşi schimbă culoarea
  • Performanţă inteligentă datorită procesorului MediaTek Dimensity 900, memoriei ROM rapide şi capacităţii de stocare de 256GB

Bucureşti, 2 noiembrie 2022 – Surprinzând viaţa de noapte: vivo adaugă un nou model în seria X, X80 Lite 5G, care permite utilizatorilor să îşi exprime creativitatea cu ajutorul funcţiilor de fotografiere avansate şi să iasă în evidenţă datorită design-ului elegant. Noul smartphone foloseşte un sistem de camere inteligente, format din camera principală de 64MP cu stabilizare optică şi o cameră frontală de 50MP cu focalizare automată. De asemenea, modelul are componente hardware performante, cu consum redus de energie şi un design care îşi schimbă culoarea.

X80 Lite 5G continuă misiunea vivo de a oferi utilizatorilor posibilitatea să realizeze Cadrul Perfect, datorită caracteristicilor specifice gamei X vivo: tehnologii de imagistică inteligente pentru fotografiere creativă cu un smartphone şi pentru surprinderea cu uşurinţă a celor mai importante momente. Datorită tehnologiei cu stabilizator optic de imagine (OIS), camera frontală de 64MP reduce riscul de a obţine fotografii neclare şi foloseşte timpi de expunere mai lungi, obţinând imagini şi filmări mai clare şi mai luminoase, chiar şi în condiţii de luminozitate redusă. Sistemul de camere din spate este completat de o cameră ultra-grandangulară de 8 megapixeli care permite utilizatorilor să înregistreze uşor imagini super-grandangulare de calitate deosebită şi de o cameră macro de 2MP pentru înregistrare de aproape.

Design şi aspect unic vivo, care îşi schimbă culoarea

vivo a gândit modelul X80 Lite 5G ca o invitaţie la creativitate şi joacă, inspirate de design-ul care îşi schimbă culoarea. La versiunea Sunrise Gold, care foloseşte finisaj anti-reflexie cu fluorină creat de vivo, partea din spate a telefonului îşi schimbă nuanţa din auriu în portocaliu-roşcat atunci când este expusă la lumina soarelui sau la raze ultraviolet. Ca alternativă, utilizatorii pot opta pentru X80 Lite 5G în nuanţa Diamond Black, pentru un aspect discret şi elegant. Indiferent de felul în care utilizatorii aleg să îşi exprime stilul, smartphone-ul de 7,79 mm şi 177g oferă un design care iese în evidenţă, fiind subţire şi uşor de ţinut în mână.

Selfie-uri clare datorită funcţiei de focalizare automată şi algoritmilor IA de ultimă generaţie

X80 Lite 5G permite utilizatorilor să facă selfie-uri şi filmări mai bune, extrem de detaliate şi clare. Camera frontală de 50MP foloseşte funcţii de focalizare automată şi focalizare pe ochi, astfel încât utilizatorii să poată înregistra cu uşurinţă imagini şi filmări clare, în orice moment. În plus, camera frontală foloseşte un algoritm cu inteligenţă artificială care optimizează claritatea imaginii. Atât camera frontală, cât şi camera din spate ale vivo X80 Lite 5G oferă filmare 4K, pentru imagini de înaltă definiţie realizate din mers.

Filmare simplă şi creativă, cu stil

X80 Lite 5G ajută utilizatorii să realizeze cu uşurinţă filmări excelente. Hybrid Image Stabilization combină stabilizatorul optic de imagine cu cel electronic pentru filmări mai clare şi mai stabile. În plus, camera frontală are un mod video Portret Natural care îmbunătăţeşte textura şi claritatea pielii. X80 Lite 5G oferă funcţia nouă Vlog Movie care îmbunătăţeşte experienţa la filmare şi oferă modele şi tutoriale video pentru a explica utilizatorilor cum să înregistreze în diferite situaţii, de exemplu înregistrare nocturnă, culinară sau a unor peisaje urbane. De asemenea, pentru camera frontală este disponibilă funcţia Multi-Style Portrait actualizată care oferă filtre amuzante şi îmbunătăţeşte experienţa la utilizare. Pentru fotografii, funcţia Multi-Style Portrait le permite utilizatorilor să îşi exprime creativitatea cu ajutorul efectului Motion Blur, un stil nou şi inovator care separă oamenii de fundal, pentru mai multă creativitate la realizarea portretelor.

Un procesor extrem de performant, cu consum redus de energie

Noul vivo X80 Lite 5G oferă performanţă robustă şi eficienţă crescută, precum şi conectivitate 5G, pentru o experienţă plăcută la utilizare. vivo X80 Lite 5G foloseşte un procesor MediaTek Dimensity 900 care asigură un consum de energie eficient şi funcţionare fără întreruperi.

Folosind memorie RAM de 8GB şi memorie RAM extinsă software de 8GB, X80 Lite 5G le permite utilizatorilor să acceseze jocuri complexe şi să folosească mai multe aplicaţii simultan. Cu spaţiu de stocare standard de 256GB, utilizatorii pot instala toate aplicaţiile preferate, pot stoca amintirile importante şi se pot bucura de momente relaxante folosind afişajul FHD+ AMOLED de 6,44 inci. Cu X80 Lite 5G, utilizatorii sunt mereu pregătiţi, datorită tehnologiei vivo FlashCharge 44W, cu ajutorul căreia bateria de 4500mAh se încarcă de la 1% la 61% în doar 30 de minute.

Informaţii despre preţ şi disponibilitate

X80 Lite 5G este disponibil în România pe platforma eMAG.ro și în aplicație. Preţul recomandat de producător este 2199 lei.

Despre vivo

vivo este o companie de tehnologie care creează produse excelente, cu valoare bazată pe design, oferind astfel dispozitive și servicii inteligente. Compania își propune să construiască o punte între oameni și lumea digitală. Prin creativitate unică, vivo oferă utilizatorilor o viață mobilă și digitală din ce în ce mai convenabilă. Urmând valorile esențiale ale companiei, care includ Benfen *, orientate spre design și utilizator, dar și pe invățarea continuă și spiritul de echipă, vivo a implementat o strategie de dezvoltare durabilă, cu viziunea de a deveni o corporație de clasă mondială sustenabilă și durabilă.

În timp ce recrutează și dezvoltă cele mai bune talente locale pentru a livra excelență, vivo este susținut de o rețea de centre de cercetare și dezvoltare în Shenzhen, Dongguan, Nanjing, Beijing, Hangzhou, Shanghai și Xi’an. vivo se concentrează pe dezvoltarea tehnologiilor de ultimă generație pentru consumatori, inclusiv 5G, inteligență artificială, design industrial, sistem de imagistică, și alte tehnologii emergente. vivo a înființat, de asemenea, o rețea inteligentă de producție (inclusiv centrele autorizate de vivo), cu o capacitate anuală de producție de aproape 200 de milioane de smartphone-uri. În prezent, vivo și-a extins rețeaua de vânzări în 60 de țări și regiuni și este iubit de peste 400 de milioane de utilizatori din întreaga lume.

*„Benfen” este un termen care descrie filosofia „să facem lucrurile corect şi să le facem bine”, aceasta fiind descrierea ideală a misiunii vivo de a crea valoare pentru societate.

Pentru noutăţi despre vivo, accesaţi https://www.vivo.com/ro.

Centrele de imagistică REGINA MARIA: prima și singura Rețea din România care utilizează integrat sistemul DoseWatch, pentru controlul dozelor de radiații

No Comments

Centrele de imagistică REGINA MARIA au scăzut dozele de radiatii folosite la examinările CT cu 20% după instalarea, în premieră în România, a sistemului DoseWatch la nivel de rețea

București, 03 noiembrie 2022. Încă din 2018, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a dotat aparatele CT cu sistemul inteligent Dosewatch – un soft ultramodern, cu scopul de optimizare a expunerii la dozele de radiații. Cinci ani mai tarziu, Centrele de imagistică ale Rețelei au setat propriul standard de folosire a radiațiilor pentru investigațiile CT, reducând cu peste 20% dozele de iradiere.

REGINA MARIA este prima și singura Rețea care utilizează integrat, în toate locațiile, sistemul DoseWatch de control al dozelor de radiații. REGINA MARIA a implementat la nivel de rețea propriul sistem de management, care are acum validarea GE Healthcare. Sistemul are o importanță majoră atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

Instalarea software-ului DoseWatch face parte dintr-un proiect amplu întreprins de Rețeaua de sănătate REGINA MARIA pentru a oferi îngrijiri de înaltă calitate, cu cele mai avansate tehnologii, pentru a avea un impact semnificativ asupra îmbunătățirii sănătății și îngrijirii pacientului.

“Implementarea sistemului DoseWatch în întreaga Rețea de Centre de imagistică a fost un prim pas extrem de important în reducerea progresivă a dozelor de radiații folosite în imagistică, în mod special în pediatrie ori în cazul pacienților cu patologii speciale, cum ar fi pacienții oncologici, de exemplu. Pe viitor, ne dorim să devenim lideri în managementul dozelor de radiatii folosite pentru examinările CT.”, explică prof. dr. Florin Bîrsășteanu, medic primar Radiologie și Imagistică medicală, lider medical al Diviziei de imagistică din Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA.

Tehnologia inteligentă modernă DoseWatch permite personalizarea expunerii la radiații pentru fiecare pacient în parte și este o soluție pentru aparatele CT, soluție care îi permite medicului imagist să vadă mai mult cu o doză de radiații mai mică pentru pacient. Software-ul permite, de asemenea, medicilor să urmărească istoricul dozei pacienților înregistrați în rețea.

În REGINA MARIA, avem un proces transparent față de pacient, dozele de radiații folosite pentru investigațiile CT regăsindu-se pe raportul medical al fiecărui pacient. Urmărim istoricul dozelor de radiații la care a fost expus fiecare pacient care a făcut minim o investigație computer tomograf în locațiile noastre, verificăm dozele care se cumulează în aceste cazuri și acționam în consecință pentru ajustarea dozelor în funcție de caracteristicile fiecărui pacient, inclusiv pentru cei mici”, completează prof. dr. Florin Bîrsășteanu.

DoseWatch este un soft implementat cu succes în Europa, care a permis reducerea dozei de iradiere chiar și cu cu 41% in cazul CT cerebral. Investigațiile CT repetate, necesare în cazul pacienților care necesită urmărirea pe termen lung a unor afecțiuni sau monitorizarea răspunsului la tratament, pot pune probleme colaterale care sunt determinate de doza de iradiere. Tehnologia DoseWatch ajută la minimizarea expunerii pacientului la radiații, până la o limită rezonabilă, astfel încât calitatea investigației să nu fie afectată.

DoseWatch este un soft care urmărește în permanență fiecare investigație, adunând date în ceea ce privește parametrii folosiți și doza de iradiere, reușind la final să ofere date statistice pe care operatorul, împreună cu fizicienii și medicii imagiști, le pot ajusta în așa fel încât să reducă la maximum doza de iradiere pentru fiecare investigație și pentru fiecare aparat în parte.

Optimizăm dozele de radiații și facem periodic training-uri cu echipa medicală, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pe care le oferim pacienților noștri., declară Dr. Paul Biriș, medic primar radiologie și imagistică medicală, Centru de Imagistică Campus Medical Brașov, Regina Maria.

Managementul dozelor este un instrument foarte important mai ales în pediatrie, copiii fiind mult mai sensibili la dozele de radiații la care sunt expuși și au nevoi specifice. Este un motiv în plus pentru care Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își propune să îi familiarizeze pe pacienți cu nevoia utilizării unor doze mai mici de radiații, în special pentru investigațiile CT pentru pediatrie. Reducerea iradierii se poate face până în punctul în care nu vor apărea interferențe cu calitatea imaginilor obținute.

Avantajul pentru pacient este certitudinea că noi, medicii, reușim, fără a ne abate de la calitatea investigației, să-i oferim o examinare foarte bună calitativ, dar cu reducerea la maxim a iradierii. Avantajul pentru medic este satisfacția de a putea oferi cea mai bună opțiune în ceea ce privește raportul dintre calitatea imaginii și, implicit, calitatea rezultatului și doza de iradiere primită., completează Dr. Paul Biriș.

Zi de zi suntem expuși la surse naturale de radiații. În medie, 80% din doza anuală de radiație naturală la care suntem expuși provine din surse de radiații terestre și cosmice. Dozele folosite în Centrele de imagistica REGINA MARIA sunt monitorizate și medicii se asigură că folosesc cea mai mică doza pentru fiecare tip de investigație în parte, doza fiind diferită în funcție de cât de des s-a produs expunerea, în funcție de organul expus, dar și de vârsta persoanei expuse.

DoseWatch permite radiologilor să fie conștienți de doza pe care o folosesc pentru diferite proceduri imagistice, să aibă mai mult control asupra acestei expuneri, să optimizeze nivelurile și protocoalele de doză și să gestioneze și să instruiască angajații cu privire la utilizarea dozei în departament. DoseWatch îi ajută pe radiologi să echilibreze calitatea imaginii, reducând în același timp doza.

Sistemul DoseWatch a fost utilizat prima oară în centrele de imagistică Regina Maria din capitală, în 2018, iar din 2021 acesta a fost implementat la nivel de rețea.

Despre Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este lider în calitatea serviciilor medicale din România, fiind singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 14 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu peste 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 740.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit aproape 200 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 35 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în mai mult de jumătate din județele țării și acoperire națională prin intermediul celor peste 330 clinici partenere. Compania reunește peste 7.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 5 milioane de pacienți.

Până în 2025, cel puțin 75% dintre organizațiile IT se vor confrunta cu unul sau mai multe atacuri cibernetice

No Comments

București, 3 noiembrie 2022. Atacurile de tip ransomware cresc într-un ritm alarmant, iar potrivit datelor Gartner, companie de cercetare și consultanță în domeniul tehnologiei, se preconizează că, până în 2025, cel puțin 75% dintre organizațiile IT se vor confrunta cu unul sau mai multe atacuri cibernetice. Instrumentele de hacking și strategiile de extragere a datelor au transformat ransomware-ul în cea mai mare amenințare la adresa securității datelor individuale, a întreprinderilor și a celor naționale.

Atacurile ransomware provoacă pagube uriașe

Potrivit principalei firme de consultanță în domeniul investițiilor Cybersecurity Ventures, până în 2031, se așteaptă ca ransomware să atace o companie, un consumator sau un dispozitiv la fiecare 2 secunde. În 2021, acest număr era de doar 11 secunde. Chiar și la această frecvență mai mică, în același an, pagubele cauzate de ransomware la nivel global au atins 20 de miliarde de dolari – de 61 de ori mai mult decât în 2015 (325 de milioane de dolari). Cea mai mare răscumpărare – până în prezent – a fost de 70 de milioane de dolari.

Un raport al Cybereason arată că 49% dintre întreprinderile care plătesc răscumpărarea fie își recuperează doar o parte din date, fie deloc, iar 80% dintre întreprinderile care plătesc răscumpărarea sunt vizate a doua oară. De asemenea, răscumpărările nu sunt singura problemă: ransomware afectează brandurile, provoacă întreruperi de lungă durată ale serviciilor, expun întreprinderile la răspundere juridică și multe altele. Aceste daune colaterale pot fi enorme –  de până la 23 de ori mai mari decât răscumpărarea.

În martie 2021, hackerii au criptat 15.000 de dispozitive aparținând unei companii de asigurări. Un număr imens de fișiere cu date ale clienților riscau să fie divulgate. Compania a plătit 40 de milioane de dolari pentru a recupera datele.

În mai 2021, un ransomware a oprit toate operațiunile unui gigant din domeniul conductelor de petrol timp de 11 zile. Prețul benzinei din țară a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, ceea ce a dus la cumpărături de panică. Compania a plătit o răscumpărare de 4,4 milioane de dolari.

În aprilie 2022, un producător auto de top a fost nevoit să își reducă producția anuală cu 500.000 de vehicule în urma unui atac asupra furnizorilor săi care a dus la o scurgere de date de 1,4 TB.

În mai 2022, două valuri de atacuri au determinat o țară să declare urgență de securitate cibernetică. Acestea au afectat servicii de bază, precum asistența medicală, și chiar comerțul internațional.

Care sunt cele mai importante tendințe ransomware

Există patru tendințe importante în materie de ransomware:

Hackerii se concentrează pe marile întreprinderi și pe infrastructură

În loc să lanseze campanii de amploare, atacurile ransomware se concentrează acum din ce în ce mai mult pe ținte de mare valoare. Cercetările pe care hackerii trebuie să le facă pentru ca această abordare să funcționeze sunt dificile și consumă mult timp – săptămâni sau chiar luni – și sunt și costisitoare, dar profiturile potențiale fac ca acest lucru să merite. Atacurile elaborate transformă chiar și organizațiile bine protejate anterior în potențiale victime.

Ransomware ca serviciu (RaaS)

Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor de rețea și informaționale, precum și a monedelor digitale criptate a creat un focar pentru hackeri. Operatorii de ransomware vând acum servicii legate de ransomware altor atacatori prin soluții personalizate, abonamente sau subscripții. Acest lucru reduce bariera de intrare pentru lansarea atacurilor ransomware, ceea ce duce la o creștere explozivă a ransomware-ului.

Extragerea dublă a datelor devine noua normalitate

Ransomware nu se limitează doar la criptarea datelor și la solicitarea unei răscumpărări. Atacatorii fură date și amenință cu publicarea lor. Chiar dacă o întreprindere are o copie de date recentă, nu poate risca o scurgere de informații confidențiale și, ulterior, o examinare publică și proceduri de conformitate.

Capacități de atac de tip APT

Amenințarea persistentă avansată (Advanced Persistent Threat – APT) se referă la un atac complex și continuu în rețea, personalizat de atacatori experți pentru a profita din plin de vulnerabilitățile unei victime. Atacurile de tip ransomware, care se caracterizează printr-o precizie și planificare din ce în ce mai mare, încep să arate o asemănare puternică cu atacurile APT.

Cât de importante sunt soluțiile de stocare a datelor pentru respingerea atacurilor ransomware

Ransomware-ul complex reprezintă o mare provocare pentru multe dintre măsurile de apărare actuale. Protecția tradițională a securității datelor se concentrează pe rețea (cum ar fi firewall-ul și gateway-urile de securitate) și pe gazde, pentru a preveni intruziunile de ransomware și a limita răspândirea. Acest lucru neglijează însă capacitatea ransomware-ului de a se deghiza și de a se ascunde în sistem pentru o perioadă lungă de timp pentru a obține permisiuni de acces la un volum mare de date cheie. Cu alte cuvinte, odată ce sistemul este infectat, protecția tradițională a securității datelor este inutilă.

Cadrul “Defense-in-Depth”, dezvoltat de Northrop Grumman, oferă perspective despre o protecție mai bună și mai avansată a datelor. Această abordare a securității cibernetice prezintă cinci straturi de mecanisme de apărare: perimetrul, rețeaua, punctul final, aplicația și securitatea datelor.

Protecția perimetrului și a rețelei de securitate, stabilită la nivelul rețelei, se asigură folosind firewall-uri, sandbox-uri și informare.

Protecția securității terminalelor și a aplicațiilor, stabilită la nivelul de gazdă, asigură apărarea cu ajutorul controlului accesului, al patch-urilor, auditurilor de securitate și al programelor antivirus.

Ultimul nivel, securitatea datelor, este cel în care intervine stocarea datelor. În era modernă, digitală, stocarea datelor trebuie să presupună mai mult. Acesta trebuie să servească drept ultima linie de apărare: să protejeze datele cu ajutorul tehnologiilor anti-manipulare, să detecteze intrările/ieșirile anormale generate de ransomware și să prevină scurgerile de date cu ajutorul tehnologiilor de criptare. Pe lângă toate acestea, trebuie să se asigure că este posibilă recuperarea datelor curate, neinfectate, păstrând copii de date în stocarea de rezervă și într-o zonă izolată fizic.

Furnizând protecție dublă cu stocare de producție și de backup, soluția de stocare Huawei pentru protecția împotriva ransomware-ului folosește patru tehnologii cheie pentru a construi o soluție completă care previne ascunderea virușilor și furtul sau manipularea datelor: detectarea ransomware-ului, anti-manipulare a datelor, replicare air gap și criptare a datelor de la un capăt la altul.

OceanProtect Backup Storage oferă o viteză de recuperare ultra-rapidă: până la 172 TB/oră, de cinci ori mai rapidă decât cea de referință din industrie. Acest lucru ajută întreprinderile să reducă drastic timpii de întrerupere a serviciilor și pierderile economice.

Funcția Huawei de detectare și analiză a ransomware-ului oferă o precizie de 99,9% pentru stocarea de producție și de backup înainte, în timpul și după atacuri. Înainte de un atac, stocarea lucrează pentru a intercepta ransomware-ul înainte ca acesta să aibă șansa de a lovi.

Sistemul de fișiere WORM și tehnologia secure snapshot blochează falsificarea fișierelor. Sistemul WORM suportă stabilirea unei perioade de protecție, împiedicând modificarea sau ștergerea datelor de producție sau de backup pe durata perioadei respective. Instantaneele securizate numai pentru citire oferă o protecție similară: nu permit ștergerea sau modificarea datelor pe durata unei perioade de protecție configurate.

Tehnologia Air-gap permite stocarea unei copii curate a datelor de stocare de producție și de rezervă într-o zonă izolată fizic. Chiar dacă – oricât de puțin probabil ar fi – atât stocarea de producție, cât și cea de rezervă sunt compromise, zona de izolare va avea o copie curată care poate fi utilizată pentru a restabili rapid serviciile.

Stocarea Huawei asigură zero scurgeri de date pe rețeaua de transmisie și stocare prin criptarea protocolului, a stocării de producție și de rezervă, a legăturii de replicare air-gap și a transmiterii de replicare la distanță a datelor și a copiilor de rezervă. Chiar dacă hackerii sparg stocarea sau pătrund în rețeaua de stocare, aceștia nu au acces la datele confidențiale datorită implementării criptării.

Soluția de stocare de la Huawei pentru protecția împotriva atacurilor ransomware funcționează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, în întreaga lume, pentru clienți mari din energie, finanțe, transporturi, producție și guvern. O soluție de protecție pentru o stocare cuprinzătoare împotriva ransomware este cea mai bună modalitate de a opri sau de a atenua ransomware-ul.

Despre Huawei

Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – ne angajăm să aducem tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.

La Huawei, inovația pornește de la nevoile clienților. Facem investiții masive în cercetare, concentrându-ne asupra inovațiilor de ruptură în tehnologie pentru a duce omenirea mai departe. Avem peste 194.000 de angajați și derulăm operațiuni în mai mult de 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată, deținută integral de propriii angajați.

Huawei Technologies S.R.L. depune toate eforturile pentru a menține competitivitatea și siguranța rețelelor pentru întreg portofoliul de produse, soluții și servicii end-to-end. Prin colaborare deschisă cu partenerii de ecosistem, creăm valoare pentru clienți, îmbunătățind experiența consumatorilor și inspirând organizații de toate mărimile să inoveze. Huawei Technologies SRL și-a început operațiunile în România în anul 2003, unde are peste 2.300 de angajați și a dezvoltat colaborări cu toți marii operatori de telecomunicații.

Pentru detalii, vizitați www.huawei.com/ro sau urmăriți-ne pe Facebook Huawei Romania

Valoarea celor mai mari investitii in sectorul Real Estate in a doua jumatate din 2022 se ridica la peste 4 mld. EUR

No Comments
  • La inceputul lunii noiembrie, la nivel national, sunt in derulare proiecte imobiliare de anvergura incepute in prima parte sau la jumatatea anului, care valoreaza in total peste 4 mld. EUR., potrivit datelor publice analizate de specialistii ONV LAW. Acestea se afla in diverse stadii, unele fiind aproape finalizate, altele cu termene de livrare pentru prima jumatate a anului 2023.

 

  • Sectorul cel mai efervescent ramane in continuare cel al spatiilor industriale si logistice. Cererea pentru aceste spatii ramane ridicata dupa pandemie, iar proiectele care au termene de livrare in urmatoarele luni, insumeaza investitii de peste 500 mil. EUR.

 

  • Proiecte cu o valoare de peste 3 mld. EUR sunt anuntate si din bugetul de stat pentru finalul anului si vor continua probabil si in prima jumatate din 2023*.

 

  • Cele mai recente statistici publice arata ca, la finalul celui de-al doilea trimestru al anului, investitiile in real estate au crescut cu 4,1%, fata de aceeasi perioada din anul trecut. Ritmul accelerat s-a mai temperat in septembrie, fata de luna precedenta. Numarul de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale a fost in scadere cu 4%, dar cel a cladirilor nerezidentiale a crescut cu 1,1%**.

 

Bucuresti, 3 noiembrie 2022 – La inceputul lunii noiembrie, la nivel national, sunt in derulare proiecte imobiliare de anvergura incepute in prima parte sau la jumatatea anului, care valoreaza in total peste 4 mld. EUR., potrivit datelor publice analizate de specialistii ONV LAW. Acestea se afla in diverse stadii, unele fiind aproape finalizate, altele cu termene de livrare pentru prima jumatate a anului 2023.

 

Chiar daca sectorul imobiliar traverseaza o perioada cu multe provocari, din cauza preturilor mari la energie sau a lipsei materialelor de constructii, investitorii s-au adaptat rapid la situatia socio-economica actuala, astfel ca multe segmente sunt inca in plina dezvoltare.

Potrivit analizei ONV LAW, dezvoltatorii imobiliari oferă acum termene de livrare mai lungi si se orienteaza catre materiale de constructii accesibile.

Proiecte cu o valoare de peste 3 miliarde de euro sunt anuntate din bugetul de stat pentru finalul anului si vor continua probabil si in prima jumatate din 2023. Cele mai multe investitii se fac in infrastructura rutiera, modernizarea cladirilor sau a institutiilor publice*.

Totodata, cele mai mari investitii in proiecte rezidentiale insumeaza in prezent o valoare care ar putea depasi 100 de milioane de euro. Astfel de investitii se fac in orasele dezvoltate, precum Cluj-Napoca, Timisoara, Sibiu, Bucuresti sau Constanta.

De altfel, exista dezvoltatori imobiliari care activeaza in Romania si au planuri de expansiune in unele tari din Europa.

 

Sectorul industrial si logistic, investitii in ritm accelerat

Sectorul cel mai efervescent ramane in continuare cel al parcurilor logistice si industriale. Cererea pentru aceste spatii ramane ridicata dupa pandemie, iar proiectele care au termene de livrare în urmatoarele luni, insumeaza investitii de peste 500 mil. EUR.

Majoritatea proiectelor sunt investitii cu capital strain, iar cele mai multe sunt dezvoltate in judete din vestul tarii.

„Cererea este in continuare ridicata in zona real estate, care este probabil cea mai sigura investitie in momente de incertitudine economica, insa exista si o zona de lipsa de predictibilitate pentru investitori in acest moment in piata. In acest context, suspendarea PUZ-urilor de sector si, ulterior, anularea PUZ-urilor sectoarelor 3, 5 si 6 au condus la blocaje majore ale investitiilor imobiliare la nivelul Capitalei, ce au avut un impact financiar negativ atat pentru dezvoltatori, cat si pentru bugetul local. Mai mult, anularea in prima instanta a Planului Urbanistic General actual si estimarea autoritatilor ca elaborarea noului PUG ar putea sa dureze inca trei ani, constituie un nou element de incertitudine in sectorul imobiliar din Bucuresti”, declara Sinziana Barbieru, partener ONV LAW. 

 

Cele mai recente statistici publice arata ca, la finalul celui de-al doilea trimestru al anului, investitiile in real estate au crescut cu 4,1%, fata de aceeasi perioada din anul trecut. Ritmul accelerat s-a mai temperat in septembrie, fata de luna precedenta. Numarul de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale a fost in scadere cu 4%, dar cel a cladirilor nerezidentiale a crescut cu 1,1%**.

ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piata locala. Fondata in 2000, ONV LAW acorda consultanta juridica clientilor privati si institutionali in domenii precum achizitii publice si concesiuni, market entry, dreptul aviatiei si infrastructura aeroportuara, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurentei, dreptul mediului, precum si dreptul digital. Website: www.onvlaw.ro.

*SEAP/e-licitatie.ro 

**Institutul Național de Statistică 

Visual Fan a achiziționat încă 10% din acțiunile Intervision Trading, distribuitor AKAI

No Comments

Brașov, 3 Noiembrie 2022. Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță noi investiții în compania Intervision Trading, distribuitorul exclusiv al brandului AKAI pe piața din România și Europa Centrală și de Est, prin achiziția suplimentară a unui procent de 10%  din acțiunile acesteia. După înregistrarea acestei tranzacții, care marchează o etapă importantă în dezvoltarea și consolidarea companiei, Visual Fan va deține 61% din Intervision Trading.

Cu toate că ne aflăm într-un context geopolitic dificil, caracterizat de impredictibilitate, cifra de afaceri a companiei Intervision Trading, pentru perioada ianuarie-septembrie 2022, a corespuns planificării companiei și grupului, și a înregistrat o performanță puternică reprezentată de o creștere față de anul anterior.

Asocierea celor două companii care au demonstrat pe parcursul anilor, fiecare în parte, stabilitate, lichiditate și solvabilitate, au deschis noi piețe internaționale pentru Intervision Trading, prin multiplicarea canalelor de vânzare, făcând posibilă scalarea competențelor celor două echipe și atingerea unui număr din ce în ce mai mare de potențiali clienți.

CEO-ul și fondatorul Intervision Trading, Dorin Ciobanu, a rămas la conducerea companiei, iar de la începutul anului 2022 strategia companiei s-a axat pe:

  • Îmbunătățirea performanțelor în vânzări și maximizarea oportunităților de dezvoltare prin împărțireaîn două divizii de vânzări: internă și externă;
  • Dezvoltarea gamei de top de divertisment audio-video pentru acasă, prin adăugarea în portofoliu de noi produse flagship ale brandului japonez AKAI, inovatoare, cu performanțe înalte, menite să reînvie tradiția prin care AKAIeste definit ca pionier în domeniu;
  • Diversificarea portofoliului de produse AKAI distribuite, cu noile game ce includ televizoare SMART și non SMART, dedicate piețelorexterne, și produse SDA (Small Domestic Appliances).

Brandul AKAI era inițial prezent în 9 țări din Europa: România, Polonia, Grecia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Croația și Slovenia. Datorită unor parteneriate puternice, vânzările s-au extins și în alte țări europene, precum Muntenegru, Albania, Moldova și Ucraina. O creștere semnificativă s-a înregistrat și pe piața din Grecia unde, principalii factori care au contribuit la această creștere, au fost reprezentați de listarea produselor în rețele mari de magazine precum Media Mark, Publik, Praktiker și Dixons.

Prezența în premieră cu stand propriu la congresul IFA Berlin 2022, una dintre cele mai importante manifestări din Europa pentru industria tech, s-a bucurat de un real succes și a demonstrat, încă o dată, notorietatea brandului AKAI la nivel internațional.

Cei peste 20 de ani de experiență în domeniul tehnologiei, precum și know-how-ul deținut de către echipa Visual Fan, a deschis noi orizonturi de business. Astfel, bazate pe viziunea companiei de a crea un viitor sustenabil, au fost demarate noi parteneriate și proiecte scalabile și profitabile, care să îmbunătățească viața oamenilor. În anul 2022, Visual Fan a valorificat contextul economic actual, care a sporit receptivitatea față de soluțiile „verzi”, prin dezvoltarea strategiei „Green by Allview”, care a integrat mai multe proiecte cu impact puternic asupra mediului înconjurător: reducerea risipei alimentare, încurajarea consumului de alimente locale, utilizarea energiei verzi și eliminarea consumului de combustibili fosili. Pentru 2023, compania are în vedere lansarea de noi proiecte în cadrul diviziilor existente, pentru consolidarea și dezvoltarea acestora.

Despre Visual Fan

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). În anul 2022, compania a adăugat în portofoliu sistemul Era Health, a cărui prioritate este de a crea produse și aplicații ce susțin o alimentație sănătoasă și a lansat divizia Allview Industry, care integrează produse destinate pieței energiei verzi. Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe Facebook, YouTube și Instagram.

Ce spune antreprenorul Eugen Saulea despre impactul pe care îl va avea anul viitor creșterea prețurilor din prezent

No Comments

București, 03 noiembrie 2022. Creșterea continuă a prețurilor este o realitate tristă a momentului și, în mod cert, va avea consecințe grave anul viitor pe toate palierele economice. În cazul particular al ESSA Group – un business de 16,5 milioane de euro în 2021, prezent pe segmentul serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară, fondatorul Eugen Saulea spune că inflația se răsfrânge direct asupra deciziilor de strategie, ducând la majorarea tarifelor unitare pentru serviciile prestate de companie.

”Avem corecții semnificative pentru liniile de cost ce includ resursele logistice – carburant, leasing auto, echipamente lucru, transport public etc. Avem o majorare semnificativă și a dobânzilor bancare, finanțările prin serviciile băncilor partenere au devenit mult mai scumpe. Dacă în trecut se puteau susține din fee-ul companiei și comisioanele de factoring (finanțare bancară), în prezent cuantumul acestui serviciu este atât de mare încât trebuie bugetat ca linie separată în estimările de cost”, declară antreprenorul român Eugen Saulea.

Nici nu e de mirare, în condițiile în care costul cu materiile prime este dictat de dobânzile bancare, iar creșterea acestora fără o predictibilitate pe termen mediu și lung duce la achiziții mai scumpe pentru materiile prime și, evident, la scumpiri în tot lanțul de producție și aprovizionare. Prin prisma faptului că, la momentul de față, criza energetică în sectorul de activitate al ESSA a avut un impact direct în costurile administrative ale companiei, Eugen Saulea ia în calcul concentrarea structurilor din cele trei sedii ale companiei (din București) într-unul singur, tocmai pentru a reduce costurile administrative. Iar soluții similare sunt căutate și pentru cele peste 33 de depozite în care ESSA își desfășoară activitatea la nivel național.

”Partenerii noștri de business, cei care sunt beneficiarii serviciilor ESSA, au avut majorări succesive de prețuri, ca rezultat al creșterii costurilor cu resursele energetice. În acest context, vânzările au scăzut semnificativ pentru că veniturile consumatorilor nu au ținut pasul cu rata inflației. Pe fondul scăderilor, obiectivele anuale nu mai sunt tangibile”, mai declară Eugen Saulea.

ESSA Group, care angrenează astăzi peste 2.000 de angajați cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, oferă servicii în sistem de leasing şi outsourcing pentru clienţi din diverse domenii, furnizori şi producători, dar mai ales pentru marile lanţuri de retail alimentar.

Așadar, creșterea prețurilor are impact puternic asupra nivelului de trai al populației, iar angajații din orice domeniu, inclusiv retail, solicită salarii mai mari. Drept urmare, și fluctuația e mare, ceea ce generează o criză de personal acută în acest domeniu. ”Explicăm clientului că piața se dilată lunar. Dacă acum șase luni aveam un contract semnat pe un salariu, în prezent salariul acela nu mai e de actualitate. Avem retaileri cu un necesar foarte mare de oameni”, nuanțează Eugen Saulea.

Inventarierea digitală, un pariu pentru 2023

Dincolo de toate aceste aspecte strâns legate de inflație, antreprenorul dezvoltă un alt segment de business. La o distanță de aproape o jumătate de an, timp în care a testat piața românească prin lansarea de noi servicii ce au legătură cu inventarierea digitală, Eugen Saulea spune că startul efectiv cu 100% resursă locală va fi dat la finalul primului trimestru din 2023.

Primul pas a fost făcut în primăvara acestui an, când a fost anunțată lansarea pe piața din România a companiei DANTEM, dezvoltată împreună cu omul de afaceri ceh Petr Adámek. ”În prezent, acumulăm know how pentru structura din România. Prin ofertarea serviciilor implementate de colegii din Cehia, am realizat că expertiza acestora depășește cu mult nivelul de așteptare al pieței locale. Autohton, funcționăm încât pe varianta clasică de numărare manuală, iar factorul decizional a rămas prețul, fără o raportare directă la tehnologie, resurse, acuratețe”, declară Eugen Saulea. Mai concret, este nevoie de o carte de vizită locală, cu rezultate cuantificate în piața din România, pentru a putea convinge marii jucatori din domeniile alimentar și non-alimentar să facă schimbarea către inventarele digitale.

Entitatea nou creată pentru piața românească înseamnă și o investiție de început de aproximativ 100.000 de euro, iar în primul an plin de activitate, estimarea celor doi parteneri de business privind cifra de afaceri se apropie de 5 milioane de euro.

În prezent, majoritatea proiectelor din România – peste 90% – sunt contractate de către partenerul DANTEM pentru implementare. ”Avem inventare implementate simultan în mai multe țări, noi asumând teritorial România și Bulgaria. Partenerii beneficiari sunt rețele cu articole vestimentare, articole sportive și, recent, am intrat și pe segmentul de cosmetice”, adaugă Eugen Saulea. De altfel, marile lanțuri cu magazine specializate în aceste domenii sunt cele care au nevoie de suport profesional în procesele de inventariere. Pe fiecare magazin, sunt peste 20.000 de articole prezente fizic și un interval determinat de timp pentru a le identifica și inventaria. Inventarierea patrimoniului este obligatorie în România și, de regulă, se face la sfârșitul exercițiului financiar Din păcate, acest proces este unul prea puțin tehnologizat în plan local.  Potrivit spuselor antreprenorului român, modelul de business propus de către partenerul ceh este unul foarte strict și nu permite “românizarea” acestuia.

ESSA, ca parte fondatoare a noului business în Romania, a asumat încă de la semnarea parteneriatului doar componenta de resursă umană, iar în prezent, sesiunile de inventariere din România și Bulgaria se desfășoară în echipe mixte, fiecare dintre părți onorând resursele asumate.

Cu alte cuvinte, în filiala DANTEM din România, Eugen Saulea și Petr Adámek sunt parteneri egali: primul a venit în acest business cu resursa umană și logistica deja existente în România, prin ESSA Group, iar al doilea cu echipamentele deja existente în Cehia și know-how-ul acumulat de-a lungul anilor.

”Pentru implementarea inventarelor am selectat din structurile permanente, acele persoane implicate, motivate, flexible ca program, disponibile și integre. Plata pe unitate inventariată sau ora prestată este foarte motivantă pentru ca aceștia să rămână în echipă, iar ESSA să poată garanta eficiență maximă în procesele de inventariere”, mai spune Eugen Saulea. Cu precizarea că au fost și solicitări pentru servicii de inventariere care nu s-au concretizat pentru că tariful comunicat de ESSA era considerat prea mare față de sistemul clasic de inventariere, dar fără a se lua în calcul beneficiile imense aduse de acest model de business: eliminare furturi, eliminare erori de numărare sau de identificare articole, etc.

***

Despre ESSA Group:

Fondat în 2010 de antreprenorul Eugen Saulea, ESSA Group este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți jucători din piaţa serviciilor de trade marketing şi vânzări din ţară. În 2021, grupul a raportat afaceri de 16,5 milioane de euro, în creștere ușoară față de anul anterior. Printre serviciile din portofoliul companiei se numără: recrutarea şi plasarea de forţă de muncă, BTL şi evenimente, servicii management POSM (materiale de comunicare), call center şi merchandising . În prezent, ESSA oferă servicii în sistem leasing şi outsourcing pentru zeci clienţi, furnizori şi producători, dar şi pentru marile lanţuri de retail precum Carrefour, Kaufland, Auchan, Metro Cash & Carry, Mega Image.

Despre DANTEM:

DANTEM este cea mai mare companie din Cehia prezentă pe segmentul de inventariere digitală, dar și în alte domenii conexe, având o experiență de peste două decenii. Cu sediul central în Praga, compania este dezvoltată astăzi de antreprenorii Petr Adámek și Aleš Voverka, iar în 2020 a ajuns la o cifră de afaceri de 9,5 milioane de euro și un profit de 750.000 de euro. În prezent, DANTEM numără aproximativ 150 de clienți, majoritatea retaileri multinaționali, cu perspectiva unei creșteri accelerate pe termen mediu și lung, în Europa Centrală și de Est.