Kaufland România celebrează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități și continuă inițiativele de promovare a diversității
București, 2 decembrie 2022 – Kaufland România își consolidează angajamentul față de integrarea profesională și socială a persoanelor cu dizabilități prin programul Kaufland A.C.C.E.S. (Angajarea de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale). În semn de solidaritate, retailerul celebrează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități pentru al treilea an consecutiv și este alături de cei peste 450 de colegi cu dizabilități din companie prin sprijin și acțiuni pentru o bună integrare în piața muncii.
Kaufland sprijină diversitatea și incluziunea socială, fiind un angajator pentru care egalitatea de șanse este unul dintre pilonii de bază privind integrarea angajaților la locul de muncă. Pentru a oferi un mediu accesibil tuturor colegilor, compania derulează încă din 2019 programul A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale).
„La Kaufland, fiecare rol este esențial, iar abilitățile membrilor echipei noastre sunt apreciate și valorificate. Ne dorim să le oferim colegilor noștri un mediu accesibil, în care să se simtă integrați și în siguranță, astfel că dezvoltăm și implementăm constant proiecte dedicate persoanelor cu dizabilități, venind în întâmpinarea nevoilor lor. Acum există cel puțin un angajat cu dizabilități în fiecare locație Kaufland din toată România, iar acest rezultat ne motivează să continuăm eforturile noastre de promovare a egalității de șanse la locul de muncă. Avem alte 500 de poziții pentru noi colegi care doresc să ni se alăture și care să facă parte dintr-o echipă unită, diversă și profesionistă.”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.
În demersurile sale de promovare a incluziunii sociale, pentru a marca Luna Diversității, Kaufland România a derulat în luna mai o campanie de conștientizare privind integrarea persoanelor cu dizabilități la locul de muncă și a împărtășit cu publicul printr-o serie de videoclipuri poveștile de succes ale membrilor echipei. Campania a adus în prim-plan experiențele colegilor cu dizabilități, din magazine, depozite sau sediu central, atât în procesul de recrutare și acomodare, cât și în activitatea lor de zi cu zi.
Anul acesta, Kaufland România s-a implicat în multiple acțiuni de promovare a diversității și incluziunii, ca parte a programului A.C.C.E.S., precum:
- Conferința Global Accessibility Awareness Day (GAAD) organizată pe 19 mai de Camera de Comerț a Diversității din România cu sprijinul Kaufland România la Hotel Marmorosch.
- DHL Carpathian Marathon, eveniment prin care a fost marcată Ziua Sportului Paralimpic, pe 18 iunie, la Cheile Grădiștei – Fundata.
- DHL Marathon, organizat de MPG, cu sprijinul Kaufland România în calitate de sponsor principal la Brașov, pe 18 iunie.
- ED&I Regional Conference in CEE, organizată de Romanian Diversity Chamber of Commerce cu sprijinul Kaufland România pe 29 iunie.
- Atipic Beauty, eveniment de modă cu modele în scaun rulant, organizat de Asociația Open Your Heart, cu sprijinul Kaufland România: pe 7 iunie la Piața Unirii din Oradea, pe 9 iunie la Timișoara Iulius Mall, pe 16 iunie la Palatul Parlamentului din București și pe 6 august la Iași Palas Mall.
- BRD-Kaufland Wheelchair Tennis Open 2022, în perioada 11-14 august la Pitești – Bascov și 15 – 18 august la București.
- Competiția Națională de Biliard în Scaun Rulant, Ediția 2022, organizată pe 23 septembrie de Asociația Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni în parteneriat cu Clubul Sportiv Asmio și cu sprijinul Kaufland România, la IDM București.
- Turneul de baschet în scaun rulant, Cupa BERAFLOR, organizat de Asociația Primii Pași spre Performanță cu sprijinul Kaufland România, în septembrie la Brașov.
- Workshop de Politici Regionale în Antreprenorialul Incluziv și Social din România organizat de Liaise Better Incubation pe 17 octombrie, găzduit de Impact Hub Bucharest.
- Fit For Future, eveniment sportiv desfășurat în noiembrie pentru conștientizarea mișcării, în special pentru grupuri vulnerabile, persoane cu mobilitate redusă sau cu dizabilități.
- Campionatul Național de Tenis de Masă de la Bascov – Pitești din noiembrie.
Echipa Kaufland continuă să crească, iar toți cei care își doresc un loc de muncă au mai multe modalități prin care pot aplica: online, pe cariere.kaufland.ro, printr-un email la adresa cariere@kaufland.ro, telefonic la 021 91 32 sau se pot adresa colegilor de la biroul de informații din oricare magazin Kaufland din România.
Leave a Reply