Orange adaugă două noi orașe pe harta 5G – Târgu Mureș și Miercurea Ciuc
București, 21 decembrie 2022. În prag de sărbători, Orange România aduce clienților din Târgu Mureș și Miercurea Ciuc acces la cea mai bună experiență de conectivitate prin intermediul rețelei 5G. Astfel, începând de astăzi, locuitorii, autoritățile publice și companiile din cele două orașe se pot bucura de super viteze de internet și cele mai bune servicii pe care rețeaua Orange le oferă.
Odată cu extinderea în Târgu Mureș și în întregul oraș Miercurea Ciuc, rețeaua Orange 5G devine prezentă în 23 de orașe precum, Arad, Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu, Suceava și Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.
De asemenea, clienții Orange se pot bucura nu doar de o rețea 5G în continuă expansiune, ci și de abonamente 5G adaptate nevoilor de comunicare. Aceștia pot alege din orice magazin Orange abonamentul 5G care li se potrivește sau pot descoperi reducerile speciale disponibile exclusiv online. De exemplu, abonamentul Smart Plus 15 cu internet nelimitat 5G, 6.3 GB în roaming SEE, minute și SMS naționale și în roaming SEE nelimitate, 600 minute internaționale și acces la Netflix timp de 6 luni este acum redus cu 50%, de la 15 euro la 7.5 euro/lună. Detalii complete despre abonamentele Orange 5G și reducerile din această perioadă sunt disponibile pe pagina dedicată.
Mai multe oportunități de dezvoltare pentru afaceri
Cu viteze maxime de până la 1.2 Gbps la download şi viteze medii de 600 Mbps, rețeaua Orange 5G poate să ofere utilizatorilor o experienţă similară celei furnizată de internetul prin fibră optică, și deschide noi oportunități pentru dezvoltare în zona de inovație și cercetare.
Oferta Orange cuprinde și soluții Wi-Fi 5G la punct fix pentru administrații publice sau companii, de care pot acum beneficia și clienții din Suceava. Abonamentul Office Net 5G asigură internet fix, iar cu ajutorul router-ului prevăzut cu Wi-Fi 6, inclus gratuit în pachetul pe 24 de luni, pot fi conectate wireless mai multe dispozitive smart.
Dezvoltarea rețelei 5G vine în contextul angajamentului pe care Orange îl are pentru accelerarea transformării digitale în România. În urma licitației de spectru organizată de ANCOM în luna noiembrie, Orange a devenit operatorul din România cu cel mai mare portofoliu de spectru și cele mai mari investiții în infrastructura de rețea, taxele de licență pentru achiziționarea acestor drepturi ridicându-se la 264,6 milioane €. Astfel, spectrul dobândit va contribui, în următorii 25 de ani, la dezvoltarea celor mai noi tehnologii precum 5G, dar și la inovații viitoare în comunicațiile mobile naționale, care vor oferi clienților servicii performante, acoperire și conectivitate la cele mai înalte standarde.
Leave a Reply