Samsung lansează a treia ediție Innovation Report 2022, dedicată dezvoltării durabile și unui viitor sustenabil

No Comments

București, România – 16 ianuarie 2023 – Samsung Electronics România lansează Inovation Report 2022, ajuns în acest an la a treia ediție. Innovation Report este un catalog digital ce analizează trendurile care construiesc realitatea în care trăim și care vor influența considerabil viitorul. Ediția din acest an este dedicată sustenabilității și prezintă diverse metode prin care fiecare dintre noi – atât companii, cât și indivizi – poate contribui la un viitor mai bun.

În cadrul celor trei capitole, raportul detaliază și definește mai multe concepte precum:

  • ESG & Sustenabilitate– Sustenabilitatea și ESG (environmental social governance) sunt două macro-trenduri cruciale în acest moment pentru toate companiile, indiferent de mărime sau de industria în care activează. În tot acest context global, apariţia conceptelor de sustenabilitate și ESG este atât o consecinţă a reglementărilor globale și europene, precum Acordul de la Paris, a presiunii exercitate de consumatori, cât și a dorinţei companiilor din întreaga lume de a pune umărul la construirea unei lumi mai bune și mai curate. Așa au ajuns cele două să nu mai fie doar o oportunitate de marketing, ci un factor real de supravieţuire pentru toate companiile.
  • Green Consumer Experience (Re:Boot & ReBuild)– Ideea de sustenabilitate și-a găsit, treptat, un loc în vieţile noastre. A început cu un concept despre care nu prea știam exact ce înseamnă, s-a transformat într-un mesaj nelipsit din discursurile liderilor lumii, a încolţit în conștiinţa multora ca „un lucru necesar de realizat”, apoi am început să și punem în aplicare câte ceva. Iar odată cu această maturizare a sustenabilităţii au apărut și noi tendinţe și direcţii. Cele mai bune exemple sunt Re:Boot și Rebuild, două mega-trenduri care definesc astăzi felul în care oamenii decid să acţioneze pentru a avea un impact cât se poate de palpabil în protejarea mediului.
  • Tehnologia în Educație– Procesul educaţional, cu toate etapele lui, e acela care formează următoarele generaţii de oameni de știinţă, lideri și artiști. Iar tehnologia s-a integrat deja atât de mult în percepţia oamenilor, încât cele două nu mai pot fi disociate atunci când ne gândim la felul în care vor arăta ele în viitor – separat, dar mai ales împreună. Tehnologia este prezentă

în fiecare aspect al societăţii moderne și va fi pentru mult timp de acum încolo, alături

de toţi ceilalţi factori și actori care fac ca lumea noastră să meargă mai departe.

În cadrul Innovation Report 2022 sunt incluse și păreri ale experților din domeniu cu privire la temele abordate, pe care le puteți și prin scanarea codurilor QR incluse în raport:

  • Ana Maria Udriște, Fondator avocatoo și avocat specializat în tehnologie & digital – despre ESG & Sustenabilitate
  • Raluca Fișer, Președinte asociaţia green revolution – despre Green Consumer Experience
  • Loredana Poenaru, Education Director Junior Achievement România – despre Tehnologie în Educație

Alături de aceștia, și reprezentanții Samsung împărtășesc în cadrul raportului viziunea lor despre cele trei concepte abordate:

  • Sustenabilitate
    • Julia Kim, CEO Samsung România & Bulgaria„Sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia. La Samsung, punem inovaţia în slujba binelui și credem că integrarea practicilor sustenabile pe tot parcursul de proiectare și producţie este esenţială pentru eforturile noastre de reducere a impactului asupra mediului.”
    • Victor Armășelu, VP & Head of Consumer Electronics Samsung România & Bulgaria: „La Samsung, credem că sustenabilitatea este o decizie pe care trebuie să o luăm zi de zi. Încă din 2004, am transformat procesele de proiectare și producţie astfel încât să ţină cont de impactul fiecărui produs asupra mediului înconjurător, decizie care a fost recunoscută internaţional inclusiv prin certificarea Carbon Trust. Provocările climatice sunt complexe și doar împreună, consumatori, companii și organizaţii deopotrivă, le putem depăși.”
    • Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Samsung România & Bulgaria: „Trăim o perioadă în care din ce în ce mai mulţi oameni, companii, organizaţii ajung să conștientizeze că responsabilitatea pentru aerul pe care îl respirăm și a planetei în care trăim este a noastră, a tuturor. Unii dintre noi am început să facem, la nivel individual, schimbări semnificative în modul în care călătorim, cumpărăm sau consumăm, conștienţi fiind de impactul pe care comportamentul nostru îl poate avea asupra mediului. La Samsung, am integrat sustenabilitatea în nucleul brandului nostru, astfel încât suntem atenţi pe tot parcursul lanţului de producţie la impactul unui produs asupra mediului și încercăm să reducem consumul de resurse implicate în proces.”
  • Tehnologie în educație
    • Simona Panait, Marketing & Online Director Samsung România & Bulgaria„Noile tehnologii fac învăţarea mai plăcută, cu atât mai mult cu cât generaţiile tinere

sunt native digital. 1 din 2 elevi din întreaga lume și-ar dori ca educatorii să le permită

utilizarea de dispozitive în clasă și chiar și profesorii sunt de acord, într-un procent semnificativ, că  adoptarea tehnologiei în sălile de curs facilitează implicarea elevilor

în procesul de învăţare. În ciuda acestui adevăr, există în continuare copii pentru care

accesul la educaţie de calitate și tehnologie este restricţionat. La Samsung, credem că lumea poate progresa prin acces la inovaţiile viitorului.”

Innovation Report 2022 înglobează și viziunea Samsung pentru un viitor mai bun – Everyday Sustainability – prin care compania își propune să contribuie la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Raportul include și angajamentele asumate de Samsung cu scopul de a deveni o companie cu zero emisii de carbon până în 2030. Totodată, această ediție își propune să accelereze procesul de schimbare și adaptare (al oamenilor și companiilor deopotrivă) și să reamintească celor din comunităţile locale de puterea colectivă pe care o au, exemplificând pașii pe care îi pot avea în vedere pentru un viitor mai bun.

Vă invităm să parcurgeți Innovation Report 2022 pe Samsung Newsroom România accesând link-urile următoare: https://news.samsung.com/ro/samsung-lanseaza-a-treia-editie-innovation-report-dedicata-dezvoltarii-durabile-si-unui-viitor-sustenabil și https://news.samsung.com/ro/innovation-report-2022.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *