Binance anunță noi acorduri cu autoritățile de reglementare din SUA

No Comments

  • Compania anunță și numirea lui Richard Teng în rol de CEO

București, 22 noiembrie 2023 – Binance anunță astăzi că a ajuns la acorduri cu Departamentul de Justiție al SUA, Comisia de tranzacționare a contractelor Futures pe mărfuri, Biroul de control al activelor străine și Rețeaua de combatere a infracționalității financiare în legătură cu investigațiile acestora cu privire la problemele istorice de înregistrare, conformitate și sancțiuni. Aceste acorduri recunosc responsabilitatea companiei noastre pentru încălcările anterioare de conformitate în ceea ce privește infracționalitatea și permit companiei noastre să încheie un capitol plin de provocări, dar și de transformări, învățare și dezvoltare.

Cu îmbunătățirile de conformitate și administrare înrădăcinate în angajamentele Binance, compania poate duce mai departe viziunea noastră pentru viitorul propriu și al industriei cripto.

Deși compania Binance nu este perfectă, s-a străduit să protejeze utilizatorii încă de la începuturile sale ca un mic start-up și a depus eforturi extraordinare pentru a investi în securitate și conformitate. Cu toate acestea, atunci când platforma Binance a fost lansată pentru prima dată, nu a avut controale de conformitate adecvate pentru nivelul la care compania a ajuns rapid și ar fi trebuit să le aibă. Binance a crescut într-un ritm extrem de rapid la nivel global, într-o industrie nouă și în evoluție, care se afla în primele etape de reglementare, iar Binance a luat decizii greșite pe parcurs. Astăzi, Binance își asumă responsabilitatea pentru acest capitol din trecut.

Compania are o nouă conducere, cu o experiență profundă în materie de conformitate și experiență profesională impresionantă în cadrul instituțiilor financiare tradiționale de top și companiilor tehnologice de vârf, până la autorități de aplicare a legii și entități corporative majore. Prin acest proces, am devenit o platformă mai puternică, mai sigură și chiar mai securizată pentru utilizatorii noștri.

La fel de important, compania ia în serios responsabilitatea în calitate de custode și menține o rezervă 1:1 pentru fiecare activ al utilizatorilor. Asta înseamnă că utilizatorii își pot retrage 100% din activele lor de pe platformă în orice moment.

De reținut că, în ceea ce privește acordurile cu agențiile din SUA, acestea:

  • nu consideră că Binance a deturnat vreun fond al utilizatorilor și
  • nu consideră că Binance s-a angajat în vreo manipulare a pieței.

Echipa puternică de lideri globali a poziționat Binance pentru dezvoltare pe termen lung. Activitatea se concentrează pe protejarea utilizatorilor și pe construirea unei platforme pentru deceniile următoare. Această concentrare și experiență aduc un plus de mobilitate, astfel încât compania să poată continua să opereze în numele utilizatorilor nu doar în următorii cinci ani, ci și în următorii 50 de ani sau mai mult. Iar fostul CEO rămâne acționarul majoritar al Binance și o resursă disponibilă pentru consultare în domeniile istorice ale afacerii noastre.

Mai multe informații despre subiect sunt disponibile la https://www.binance.com/ro/blog/leadership/anun%C8%9B-binance-acorduri-atinse-cu-autorit%C4%83%C8%9Bile-de-reglementare-din-sua-2904832835382364558

Richard Teng, noul CEO Binance

Binance anunță astazi că, în noiembrie 2023, Richard Teng îl înlocuiește pe Changpeng Zhao în funcția de CEO al companiei.

Richard Teng este un director cu peste trei decenii de experiență în servicii financiare și reglementare. Richard s-a alăturat echipei Binance în august 2021 în calitate de CEO al Binance Singapore.

La scurt timp după aceea, a deținut funcții de supraveghere a regiunii MENA, a regiunii europene și, în cele din urmă, a tuturor regiunilor din afara SUA, în calitate de director al piețelor regionale la Binance. În acest rol, a condus echipe regionale pentru a încheia parteneriate strategice, pentru a promova un ecosistem de inovare și pentru a extinde ecosistemul criptomonedelor în regiunile respective.

Înainte de a se alătura echipei Binance, Richard a fost CEO al Autorității de Reglementare a Serviciilor Financiare de pe Piața Globală din Abu Dhabi (ADGM), unde și-a demonstrat capacitățile ca unul dintre cei mai inovatori agenți de reglementare din lume.

Experiența vastă a lui Richard include, de asemenea, roluri anterioare în calitate de director de reglementare al Singapore Exchange (SGX) și director de finanțe corporative la Autoritatea Monetară din Singapore. Richard a obținut masteratul în finanțe aplicate (distincție) de la Universitatea din Australia de Vest și o diplomă de licență în contabilitate (clasa I) de la Universitatea Tehnologică Nanyang.

Categories: comunicat de presa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *