Month: March 2024

Stresul afectează calitatea somnului a 61% dintre români

No Comments

București, 15 martie 2024: Începând cu anul 2008, în ziua de vineri care precede echinocțiul de primăvară (anul acesta, pe 15 martie) este marcată Ziua Mondială a Somnului, la inițiativa Asociației Mondiale a Medicinei Somnului. Scopul este acela de a crește gradul de conștientizare asupra impactului semnificativ pe care somnul îl are asupra stării de sănătate fizică și mintală a oamenilor. Rezultatele studiului anual realizat de asociația CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză confirmă importanța majoră a somnului în viețile românilor, acesta situându-se pe locul 2, după alimentație, în topul aspectelor cu impact asupra calității vieții. Pentru femei, impactul modului în care se odihnesc este sensibil mai mare, cu un procent de 57%, comparativ cu 50% pentru bărbați.

Media timpului petrecut de respondenți înainte de a adormi este de 22.9 minute, iar 41% declară că adorm în 10 minute sau mai puțin. Cât privește durata medie a somnului, aceasta este de 6.9 ore pe noapte; 14% dintre respondenți dorm mai puțin de 6 ore, în vreme ce pentru majoritatea (34%) durata medie de ore de somn pe noapte este 7.

Consecințele lipsei de somn pentru calitatea vieții

Un somn insuficient are, în timp, efecte evidente asupra modului în care un individ funcționează pe plan personal, social și profesional. Poate duce la probleme de memorie, de concentrare, la anumite afecțiuni (inclusiv boli de inimă, digestive etc.) și chiar la repercusiuni mai  grave, precum accidente (de circulație, casnice, la locul de muncă).

Aproximativ jumătate dintre respondenții CIPRA sunt afectați cel puțin uneori de consecințele lipsei de somn, de la dificultăți de concentrare (57%) sau probleme cu memoria (51%), până la incapacitatea de a fi productivi la job (36%) sau ațipit în timpul zilei (34%). Totodată, 44% dintre respondenți renunță la activitățile care le fac plăcere și 42% evită interacțiunile sociale din cauza odihnei insuficiente.

Tema aleasă pentru Ziua Mondială a Somnului în acest an este Echitatea Somnului pentru Sănătate Globală, ceea ce subliniază importanța somnului indiferent de sex, etnie, statut social, vârstă sau venit, anumite categorii de persoane fiind în mod evident defavorizate și susceptibile de carențe la acest capitol. Lipsa unui somn de calitate are pentru organism efecte la fel de puternice precum lipsa hranei, a apei sau a oricărui alt element vital, afectează de la imunitatea organismului până la modul în care performăm în viața de zi cu zi, personal și profesional. Tocmai din aceste motive, pe site-ul CIPRA avem o secțiune dedicată somnului, unde abordăm împreună cu experții noștri toate aspectele care pot diminua sau, dimpotrivă, îmbunătăți calitatea somnului. Totodată, este esențial ca oamenii să conștientizeze faptul că, atunci când suferă de insomnie sau alte probleme care le afectează dramatic calitatea somnului, pe lângă schimbări ale priorităților și stilului de viață, există specialiști la care pot să apeleze, de la medicul de familie până la psiholog sau chiar somnolog, specializare medicală dedicată tratamentului disfuncțiilor și bolilor somnului“, declară Constantin Bratu, Președinte CIPRA.

Conform studiului CIPRA, calitatea somnului este considerată bună de către 39% dintre respondenți (în special bărbați – 45%, comparativ cu 34% dintre femei), în timp ce 52% declară un nivel mediu al calității somnului. Totodată:

  • 61% dintre respondenți dau vina pe stresul din timpul zilei, ca factor principal care le afectează calitatea somnului.
  • 40% dintre respondenții au perceput o influență negativă mare sau foarte mare a scumpirilor asupra somnului/odihnei.
  • 41% petrec prea mult timp pe telefon înainte de culcare, respectivla televizor (35%), și din acest motiv somnul lor are de suferit
  • 33% mănâncă sau beau cu puțin timp înainte de ora de culcare, de aceea nu se odihnesc cum ar trebui.
  • 15% ajung târziu acasă de la serviciu, ceea ce le scurtează timpul disponibil pentru somn.

Organizarea și relaxarea, soluțiile pentru somn mai bun

Întrebați despre aspectele care i-ar ajuta să doarmă mai bine, 48% dintre respondenții studiului CIPRA (în special cei cu vârste între 18 și 24 de ani –  64%) consideră că o organizare mai bună, care le-ar permite să termine la timp lucrurile planificate, ar fi soluția de care au nevoie.

Alte aspecte considerate de ajutor sunt:

  • meditația/posibilitatea de a se relaxa înainte de culcare (37%);
  • mai multă liniște în zona în care locuiesc (32%);
  • un pat sau o pernă mai confortabilă (29%);
  • tratamente naturiste, ceaiuri (29%);
  • eliminarea sforăitului (16%).

Realizat de Reveal Marketing Research pe baza metodologiei CAWI (chestionare autoaplicate online), studiul CIPRA a vizat un eșantion reprezentativ la nivel național format din 1003 respondenți, bărbați și femei, utilizatori de internet, cu vârste între 18 și 65 ani, din mediul urban sau rural. Rezultatele studiului sunt disponibile integral pe site-ul CIPRA,  secțiunea Studii.

Categories: comunicat de presa

Bucurați-vă de producțiile cinematografice câștigătoare ale Premiilor Oscar, alături de sunetul extraordinar Sonos

No Comments

În cadrului celei de-a 96-a ediții a galei Premiilor Oscar au fost fost recunoscute cele mai impresionante performanțe din domeniul cinematografiei. Printre titlurile câștigătoare se numără producții ce trebuie vizionate cel puțin o dată în viață, iar acesta pare să fie cel mai bun moment pentru a o face.

Pentru a începe călătoria prin lumea Oscarurilor și pentru ca totul să fie perfect și la înălțimea așteptărilor – inclusiv sunetul, căci acesta joacă un rol esențial când vine vorba despre o experiență de vizionare optimă – Sonos recomandă sistemul home theatre format din soundbar-ul Arc, subwoofer-ul Sub și boxele Era 300, care oferă un sunet extraordinar și detaliat, dar și bass echilibrat, totul pentru vizionare fără cusur, demnă de un premiu Oscar.

„Oppenheimer”, drama cu o durată de trei ore care ecranizează povestea fabricării primei bombe atomice a câștigat titlul pentru Cel mai bun film, în timp ce producția regizată de Jonathan Glazer, „Zona de interes”, a primit titlul pentru Cel mai bun film internațional. De asemenea, producția „Poor Things” a fost premiată cu distincții precum cele mai bune decoruri, cele mai bune costume, cele mai bune coafuri și machiaje dar și premiul pentru cea mai bună scenografie.

Experiență ca la cinema pentru cele mai bune filme chiar la tine acasă, cu ecosistemul home theatre Sonos

Indiferent de producția cinematografică vizionată, cu toții ne dorim să ne bucurăm de o experiență cât mai imersivă, similară celei din sala de cinematograf, unde nu doar imaginea contribuie la crearea atmosferei specifice, ci și sunetul. Astfel, ecosistemul home theatre de la Sonos este alegerea ideală. Soundbar-ul Sonos Arc beneficiază de compatibilitate Dolby Atmos și este echipat cu 11 difuzoare interne, ceea ce face posibilă sincronizarea perfectă dintre imaginile ce rulează pe ecran și sunetul redat în cel mai mic detaliu, totul pentru o experiență de vizionare autentică.

Și pentru a experimenta cu adevărat sunetul extraordinar Sonos, subwoofer-ul Sub joacă un rol esențial. Acesta oferă bass perfect echilibrat, datorită difuzoarelor ce sunt poziționate în centru, care contribuie la eliminarea vibrațiilor, oferind astfel sunet cu adevărat premium, fără distorsiuni. În același timp, cu design elegant și compact, alături de compatibilitatea Dolby Atmos și cu ajutorul celor șase drivere puternice care direcționează sunetul spre stânga, dreapta, înainte și în sus,  boxa Era 300 oferă performanță audio revoluționară, plasând utilizatorii chiar în centrul acțiunii.

Libertate infinită de utilizare

Ca inventator al sistemelor audio multi-room wireless pentru acasă, Sonos oferă utilizatorilor libertatea de a-și putea crea propriul ecosistem pe care să-l poată extinde în funcție de preferințele și nevoile personale. Astfel, sistemul home theatre poate fi completat cu tipul de echipament audio potrivit diferitelor nevoi ale utilizatorilor, contribuind în același timp la  o atmosferă relaxantă și armonioasă în întreaga locuință.

Și pentru ca experiența de vizionare să fie cât mai imersivă, tot ceea ce rămâne de făcut este ca echipamentele Sonos să fie poziționate corespunzător. Astfel, în funcție de caracteristicile camerei în care sunt utilizate, este important să fie respectate câteva recomandări pentru o vizionare cu adevărat reușită. Soundbar-ul trebuie amplasat central, sateliții în spatele canapelei sau orientate cu fața către centrul camerei, iar subwoofer-ul trebuie plasat tot în mijloc, pe o suprafață netedă. De asemenea, audiția produselor Sonos este optimă în camere mobilate, pentru o acustică desăvârșită.

Cu producții cinematografice atent alese și cu produsele Sonos corect amplasate, tot ceea ce le rămâne de făcut utilizatorilor este să aleagă aroma preferată de popcorn și să apese butonul Play.

Produsele Sonos pot fi achiziționate din magazinele retailerilor parteneri din România – eMAG, Altex, AV Store, dar și din magazinul Sonos din cadrul locației Audio Monkey din București.

Categories: Uncategorized

Asociația Credu marchează Ziua Mondială a Somnului prin conferința dedicată sănătății somnului și conștientizării tulburărilor asociate acestuia

No Comments

București, 15 martie 2024.     În contextul Zilei Mondiale a Somnului, Asociația Credu organizează o conferința “Alegeri sănătoase: Somnul” dedicată informării și educării privind importanța somnului pentru sănătatea noastră mentală și fizică. Evenimentul este parte integrantă a Brain Awareness Week 2024 și are ca obiectiv atragerea atenției asupra beneficiilor unui somn sănătos și a problemelor legate de tulburările de somn.

În cadrul acestei conferințe, specialiști în domeniul medical și de sănătate au susținut prezentări pentru a evidenția impactul somnului asupra sănătății și importanța conștientizării acestuia: despre sănătatea creierului, tulburările de somn, impactul tehnologiei moderne asupra somnului și tehnici de îmbunătățire a calității somnului.

Impactul unui somn de calitate asupra sănătății noastre mentale și fizice este semnificativ. Lipsa somnului poate avea consecințe grave asupra sănătății noastre fizice, inclusiv reducerea capacității cognitive, scăderea imunității și creșterea riscului de afecțiuni precum hipertensiunea arterială, bolile de inimă și diabetul.

De asemenea, cercetările au evidențiat impactul negativ al unui somn prost asupra sănătății mintale și a stării noastre de bine. Un somn insuficient poate duce la dificultăți în gestionarea emoțiilor, controlul impulsurilor și menținerea unei perspective pozitive, contribuind la creșterea nivelului de anxietate și la apariția sau agravarea simptomelor depresiei.

Somnul constituie o componentă esențială a bunăstării noastre, contribuind la menținerea unei vieți echilibrate și fericite. Cu toate că nevoile individuale de somn pot varia, specialiștii recomandă în mod obișnuit un interval de 7-9 ore de somn pe noapte pentru adulți, 11-13 ore pentru copii între 3-5 ani, 9-12 ore pentru școlari și 8-10 ore pentru adolescenți.

Dr. Cristina Panea, medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgență Elias, a declarat: “Calitatea somnului este esențială pentru sănătatea creierului nostru și pentru funcționarea optimă a acestuia. Este important să acordăm atenție regulilor de igienă a somnului și să căutăm soluții pentru a îmbunătăți calitatea somnului nostru.”

Medicul psihiatru Mihai Bran, cofondator al platformei digitale de sănătate și wellbeing, Hilio, a subliniat motivul pentru care astfel de evenimente sunt esențiale: “Evenimentele precum acesta sunt o oportunitate deosebită de a educa comunitățile despre importanța somnului pentru sănătatea noastră și pentru a promova practici sănătoase de somn.”

Cristina Vlădău, manager proiect la Asociația Credu, a adăugat: “Un somn sănătos este un pilon fundamental al sănătății noastre generale. Este important să conștientizăm nevoia de somn în diverse afecțiuni și să înțelegem impactul pe care somnul de calitate îl poate avea asupra sănătății noastre.”

“În calitate de președinte al Asociației Credu și profesor universitar la Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, am văzut impactul profund pe care îl poate avea educația timpurie în sănătate. Gestionarea sănătății noastre începe cu gestiunea somnului, iar este crucial ca această învățare să înceapă de la o vârstă fragedă. Copiii trebuie să fie învățați să își asculte corpul, să recunoască semnele de oboseală și să își prioritizeze odihna pentru a-și menține sănătatea pe termen lung. La Asociația Credu, dezvoltăm povestiri și lecții educative pentru a îndruma și educa atât pe cei mici, cât și pe adulți despre importanța unui somn odihnitor și a unei vieți sănătoase. Educația face parte din Programul Național de Educație în Sănătate Alegeri Sănătoase, proiect pentru copii de 5-11 ani numit Detectivii Sănătății, dezvoltat de Asociația Credu, consideră Oana Voicu, președintele asociației și cadru asociat la Universitatea București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, unde predă cursul de “Comunicare pentrusănătate”. Lecția integrală poate fi găsită pe credu.ro.

În lumina acestor aspecte, Asociația Credu încurajează o mai mare conștientizare și educație cu privire la importanța somnului și la modalitățile de îmbunătățire a calității acestuia. Eforturile tuturor trebuie să vizeze promovarea unor practici sănătoase de somn și să susțină adoptarea unui stil de viață echilibrat, care să includă prioritizarea odihnei.

Despre Asociația Credu:

Asociația Credu este o organizație non-profit dedicată promovării educației in ceea ce privește sănătătea. Scopul nostru este de a informa și de a educa publicul larg despre importanța adoptării unui stil de viață sănătos și prevenirea bolilor.

Categories: articole

Sunet și încântare. Stilul întâlnește performanța audio superioară odată cu lansarea receiverului de rețea cu CD Technics SA-C600 în culoarea albă mată

No Comments

Renumita marcă de echipamente hi-fi Technics lansează receiverul de rețea cu CD de rețea SA-C600 într-un nou și elegant finisaj alb mat, adăugând un design nou și modern la gama sa emblematică disponibilă în nuanțe argintiu și negru.

SA-C600-W este un dispozitiv compact all-in-one care oferă un sunet bogat și impresionant. Pentru iubitorul de muzică pasionat care ascultă o piesă cu tonuri profunde și emoționante, ori pentru audiofilul experimentat care ascultă un ritm în forță, SA-C600-W produce un sunet clar, expresiv și puternic pentru CD-uri, radio sau pentru streaming de conținut de înaltă rezoluție.

Făcând parte din gama Technics Premium Class, SA-C600-W se potrivește perfect cu pickupul cu antrenare directă SL-1500C de culoare albă. Împreună formează un sistem hi-fi compact, foarte atractiv, de ultimă generație, care combină materiale de calitate superioară, construcție precisă și execuție meticuloasă.

Design atemporal

Integrarea estetică a tehnologiei în spațiile moderne ale locuințelor a atins un nou nivel de prioritate. Pornind de la tradiția Technics în materie de inovație și stil, lansarea noului finisaj alb mat extinde posibilitățile pentru iubitorii de muzică, din ce în ce mai interesați de stilul și designul sistemelor lor hi-fi“, spune Frank Balzuweit, Senior Product Manager la Technics Europe.

Varianta pe alb evidențiază, de asemenea, designul pur, minimalist și elegant al SA-C600“, adaugă Balzuweit. “Folosește doar elementele operaționale minime necesare unui receiver hi-fi, cu mecanismul CD plasat pe panoul superior care, în timpul redării CD-urilor, oferă experiența discurilor de vinil a pickupurilor noastre.”

Funcționalitate de top și sunet superb

Receiverul de rețea cu CD Technics SA-C600 deține o multitudine de caracteristici și funcționalități și oferă un mediu audio de top, grație ingineriei superioare a sunetului de la Technics.

Caracteristicile includ:

  • Integrare cu platforma Chromecast de la Google pentru acces la marea majoritate a serviciilor de streaming muzical, cum ar fi Tidal, Qobuz sau Amazon Music, precum și la DAB+ și la internet radio.
  • O unitate CD încorporată care oferă un sunet hi-fi de ultimă generație de pe CD-uri
  • procesorul JENO (Jitter Elimination and Noise-shaping Optimisation) și tehnologia proprietară de amplificare complet digitală pentru a oferi o reproducere muzicală uimitor de puternică și detaliată într-o mare varietate de boxe.
  • O intrare Phono-MM de calitate superioară, care permite conectarea pickupurilor pentru o calitate de redare ridicată a discurilor de vinil
  • funcția Space Tune, care permite calibrarea optimă pentru a se potrivi oricărei locații și oricărui mediu și pentru a oferi o experiență de ascultare superbă, ceea ce înseamnă aceeași calitate audio, indiferent de locul în care este amplasat în casă
  • Controlat în totalitate printr-o telecomandă sau prin intermediul aplicației Technics Audio Centre de pe tablete sau smartphone-uri
  • Diverse intrări analogice și digitale pentru conectarea surselor externe, dacă este necesar, pentru a crea experiențe de ascultare atractive și personalizate

Toate acestea fac din SA-C600-W un echipament hi-fi relevant și unic care oferă atât o multitudine de opțiuni de conținut muzical cât și un design elegant, atemporal.

Noua versiune albă a modelului SA-C600 va fi disponibilă începând cu luna mai 2024 la distribuitorii Technics autorizați.

Despre Technics

Technics este brandul de produse audio de înaltă fidelitate deținut de Panasonic Corporation, cu sediul principal în Osaka, Japonia. Brandul Technics a fost fondat în 1965. Condusă de o preocupare constantă pentru inovație și excelență în domeniul audio, nenumărate componente hi-fi legendare au fost lansate de marca Technics, multe dintre ele stabilind noi standarde în lumea audio.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați: technics.com sau urmăriți technics.global pe Facebook @technics_global pe Instagram sau @technics pe Twitter.

Local: https://www.technics.com/ro/, https://www.facebook.com/TechnicsRomania,

https://www.instagram.com/technicsromania/

Despre Grupul Panasonic

Fondat în 1918 și astăzi lider global în dezvoltarea tehnologiilor inovative și soluțiilor pentru aplicații de gamă largă în sectoarele de produse electrocasnice, locuințe, sectorul auto, industrie, comunicații și energie, Grupul Panasonic a trecut la un sistem de companie activă pe piață la data de 1 aprilie 2022, prin Panasonic Holdings Corporation, activând ca și societate de holding împreună cu alte opt societăți plasate sub umbrela acesteia. Grupul a raportat vânzări consolidate în sumă de 8,378.9 miliarde yen (ca. 59.4 miliarde euro), pentru exercițiul încheiat la data de 31 martie 2023.

Pentru a afla mai multe despre Grupul Panasonic, vă invităm să accesați https://holdings.panasonic/global/ și http://www.panasonic.com/ro

Categories: articole

Transformă-ți telefonul într-un instrument de lucru: cardurile SD pot stoca toate aplicațiile și fișierele tale importante

No Comments

În lumea dinamică de astăzi, în care mobilitatea devine o parte esențială a vieții profesionale, este esențial să valorificăm potențialul de creștere a productivității al telefonului nostru inteligent. Din fericire, este nevoie doar de câteva aplicații utile pentru a transforma telefonul într-un instrument veritabil de lucru.Iată o listă de cinci astfel de aplicații care te vor ajuta să-ți gestionați mai bine timpul și sarcinile, precum și să crești productivitatea și să îmbunătățești comunicarea.

Asana

Asana este un instrument de management de proiect care îți permite să creezi sarcini și planificări și să le atribui apoi membrilor echipei.Cu aplicația mobilă, poți să gestionezi proiectele și să le verifici progresul oriunde te-ai afla, să adaugi fișiere și să comunici cu echipa cu ajutorul comentariilor.

Slack

Vorbind despre comunicare, este imposibil să nu menționăm Slack. Probabil cea mai populară aplicație de comunicare concepută pentru lucru, îți permite să trimiți mesaje, fișiere și link-uri instantanee prin canale dedicate. Astfel, poți menține un flux adecvat de informații atunci când nu ești la birou, ceea ce este deosebit de important odată cu creșterea popularității modului de lucru de la distanță sau hibrid. Slack eficientizează și munca în echipă, deoarece este ușor să configurezi integrarea cu alte instrumente și să personalizezi canale individuale.

Google Workspace

Google Workspace, care include Gmail, Google Docs (Documente Google), Sheets (Foi de calcul) și Slides (Prezentări), oferă o gamă largă de instrumente pentru munca online. Editează documente, verifică-ți e-mailul, lucrează cu foi de calcul sau creează prezentări oriunde te-ai afla, cu ajutorul acestor aplicații mobile. De asemenea, poți sincroniza și asocia cu ușurință fișierele între diferitele instrumente, simplificând și eficientizând munca în echipă.

Lock Me Out

Dacă vrei să te asiguri că nimic nu îți distrage de la muncă, Lock Me Out te va ajuta să realizezi exact acest lucru. Lock Me Out îți permite să stabilești o limită de timp în aplicații sau site-uri individuale, ceea ce te poate ajuta să minimizezi factorii care îți distrag atenția și să îți eficientizezi munca.

Canva

Canva este o aplicație pentru crearea de imagini, prezentări și alte materiale vizuale.Este deosebit de utilă pentru cei care lucrează în social media și care de multe ori trebuie să creeze rapid conținut pentru a oferi un răspuns la evenimentele actuale. Aplicația mobilă dedicată le permite utilizatorilor să creeze conținut oriunde s-ar afla, iar interfața intuitivă îi ajută chiar și pe cei fără experiență în software de design grafic să creeze materiale vizuale cu aspect profesional.

Pe măsură ce munca ta evoluează și creezi mai multe fișiere, merită să investești într-un card de memorie precum microSD PRO Ultimate de la Samsung.Variantele de capacitate de 128 GB, 256 GB și 512 GB oferă, cu siguranță, un spațiu adecvat pentru stocarea datelor și instalarea aplicațiilor. Acest lucru elimină problema epuizării spațiului de pe dispozitiv, iar vitezele de citire de până la 200 MB/s asigură funcționarea fără probleme a tuturor aplicațiilor.

Desigur, acestea sunt doar câteva dintre aplicațiile de productivitate disponibile pe piață, dar utilizarea chiar și a unora dintre ele poate accelera și simplifica semnificativ sarcinile zilnice, indiferent de domeniul de activitate sau de tipul de activitate. Ține minte că nu vei putea mereu să accesezi internetul, deci încă este indicat să ai copii de rezervă locale ale celor mai importante fișiere, stocate pe un card SD de mare capacitate sau pe o unitate externă.

Categories: Uncategorized

Milestone Systems este prima companie care adopta Codul de Conduita G7 pentru Inteligenta Artificiala

No Comments

Bucuresti, 14 martie 2024 – Milestone Systems, furnizor de software de video management, lider in domeniu, a decis sa adopte si sa implementeze Codul de Conduita G7 pentru sistemele avansate de Inteligenta Artificiala (IA), devenind una dintre primele companii care fac acest lucru.

Thomas Jensen, CEO al Milestone Systems, spune:

Aveam nevoie de reguli pentru a asigura ca IA este dezvoltata pentru a servi omenirea. Dar companiile nu ar trebui sa astepte reglementari. Ele trebuie sa-si ia propriile masuri pentru a identifica si rezolva slabiciunile si capcanele IA pe care le dezvolta. Cand vine vorba de videoclipurile activate de IA, abia am atins suprafata beneficiilor si utilizarilor sale potentiale. Cu toate acestea, intelegem si unele capcane, cum ar fi partinirea si rezultatele false. La Milestone, luam masuri semnificative pentru a aborda posibilele riscuri ale instrumentelor noastre. Prin semnarea Codului de Conduita G7, vom continua sa ne concentram eforturile asupra construirii software-ului nostru cu incredere, transparenta si responsabilitate.

Codul International de Conduita pentru Organizatiile care Dezvolta Sisteme Avansate de IA are ca obiectiv promovarea utilizarii inteligentei artificiala in mod sigur, securizat si de incredere la nivel mondial. Acest cod a fost convenit de liderii G7 la sfarsitul lunii octombrie 2023, alaturi de un set de Principii Directoare pentru a le urma cele mai puternice democratii din lume atunci cand se dezvolta noile sisteme de IA. Decizia Milestone vine in timp ce Uniunea Europeana a convenit asupra propriului sau Act privind IA.

APRECIEM ACTUL PRIVIND IA

In recunoasterea importantei Actului privind IA, Thomas Jensen a spus:

In timp ce noi apreciem Actul privind IA, suntem constienti ca va dura un timp pana cand va fi implementat, posibil cativa ani. Intre timp, credem ca companiile ar trebui sa incerce sa fie inaintea reglementarilor. Nu trebuie sa ingradim inovatia, dar pentru a preveni o reactie publica si de reglementare, companiile de IA ar trebui sa incerce sa construiasca o IA de incredere. Adoptarea Codului de Conduita G7 este un astfel de pas pe care toate companiile ar trebui sa-l faca pentru a ajuta la asigurarea utilizarii responsabile a tehnologiei si la promovarea increderii publice in noile posibilitati pe care le prezinta.”

Codul de Conduita IA al G7 poate fi gasit aici: https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/library/hiroshima-process-international-code-conduct-advanced-ai-systems

EXPERIMENTEAZA MILESTONE IN ACTIUNE: PE 5 IUNIE 2024 LA BUCURESTI

Compania Milestone, alaturi de partenerii sai, va organiza ”Milestone Technology Day” pe data de 5 iunie la Bucuresti, Hotel Novotel, cu o demonstratie de tehnologie de ultima generatie si a inovatiei in domeniul sistemelor de video management (VMS). Evenimentul va aduce impreuna liderii din industrie, expertii si entuziastii care pot sa exploreze cele mai noi evolutii din domeniul solutiilor de supraveghere video si securitate. Participantii se pot astepta la prezentari de valoare, demonstratii practice, discutii de interes care vor pune in valoare angajamentul Milestone Systems de a modela viitorului tehnologiei VMS.

Pana atunci va invitam sa experimentati puterea si functionalitatile software-ului Milestone VMS printr-un Demo Trail exclusiv, o experienta de testare a celei mai noi solutii de video management.

Categories: Uncategorized

Ce solicită și ce obțin consumatorii de la bănci în 2024, în urma negocierilor din cadrul CSALB?

No Comments

14 martie, BucureștiZiua mondială a drepturilor consumatorilor („World Consumer Rights Day”) este marcată în fiecare an pe data de 15 martie! Această zi promovează drepturile şi nevoile consumatorilor din toată lumea. De la începutul anului, peste 650 consumatori de servicii și produse financiare din România au invocat anumite probleme în derularea contractelor/serviciilor cu comercianții din sectorul financiar bancar și au solicitat băncilor/IFN-urilor o rezolvare amiabilă, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

  • Până la jumătatea lunii martie, băncile au acceptat 175 cereri de negociere (dintr-un total de 420 cereri adresate băncilor);
  • De la începutul anului s-au încheiat, cu împăcarea părților, 140 de negocieri între consumatori și bănci;
  • În 98% dintre negocierile purtate în acest an părțile s-au împăcat. În 2023, valoarea medie a beneficiilor obținute de un consumator, după o negociere cu banca în cadrul CSALB, a fost de aproximativ 5.000 de euro.

Iată câteva exemple despre ce au solicitat oamenii instituțiilor financiare și ce au obținut după negocierile intermediate de un conciliator CSALB.  Toată procedura de soluționare amiabilă este gratuită pentru consumatori, durează în medie aproximativ o lună, iar cererea de negociere poate fi completată direct pe site-ul www.csalb.ro în 5-7 minute.

Soluția obținută mă ajută foarte mult!

Vereș Tibor, județul Timiș: Am fost la sediul băncii pentru a completa o cerere pentru restructurarea creditului deoarece începând cu luna viitoare nu mai pot achita rata la credit. Rata la bancă este de 1.850 de lei, însă mai am un împrumut cu o rată de 550 de lei, plus cheltuielile cu chiria și cele curente. I-am rugat să-mi restructureze creditul deoarece nu îmi doresc să fiu înscris în Biroul de Credit, iar după o săptămână am primit răspuns că nu au pentru mine nicio soluție.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca oferă o perioadă de grație de două luni, în care rata la credit va fi de 500 de lei. După această perioadă creditul va fi restructurat astfel: va fi introdusă dobânda fixă, iar rata lunară la credit va scădea până la 1.480 de lei.

Soluția obținută mă ajută foarte mult! Am aflat pe internet despre CSALB, după ce am început să caut soluții pentru situația mea. Anticipam că va urma o perioadă grea și am căutat informații. Inițial nu credeam că se rezolvă, pentru că primisem un refuz de la angajații băncii cu care am discutat. Însă, în mai puțin de trei săptămâni a fost totul gata, cu ajutorul conciliatorului. Nici nu îmi venea să cred când m-a sunat să îmi spună rezultatul. Deja v-am recomandat și altor oameni pentru că mie mi-a folosit mult soluția primită.

Albert Mărăndescu, judetul VasluiMă aflu în imposibilitatea plății lunare a ratei în valoare de 2.012 lei aferente creditului de nevoi personale, deoarece firma la care eram administrator a intrat în insolvență și în urma acestei proceduri a rezultat un debit restant de 60.000 lei. Astfel, ANAF mi-a pus poprire pe salariu și îmi oprește lunar o treime din venitul net. Solicit prelungirea perioadei de plată a creditului și recalcularea ratei, astfel încât să rezulte o rată lunară mai mică decât ce plătesc în prezent.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALBBanca propune majorarea perioadei de rambursare cu 14 luni. În primele 36 luni ale creditului restructurat, consumatorul va avea de achitat o rată de 1.010 lei (aproximativ jumatate din rata actuală), iar dobânda va fi de 0%. După această perioadă rata va fi de 1.900 de lei și dobânda aplicabilă va fi cea din prezent (dobândă fixă de 9,7%).

Sunt foarte mulțumit, totul a decurs neașteptat de bine. Prima dată, când m-am adresat direct băncii, am fost refuzat și eram sceptic în legătură cu soluționarea problemei mele. Însă totul s-a rezolvat foarte repede. Întotdeauna se poate și mai bine, dar, în același timp, aș fi putut să nu obțin nimic. Se spune că nemulțumitului i se ia darul. Ținând cont că timp de trei ani plătesc o rată la jumătate față de cât a fost până acum, zic că este foarte bine.  

Dobândă fixă, amânarea ratelor și perioade de grație

Bogdan PDoresc adaptarea contractul de credit pentru ratele rămase de achitat, prin recalcularea dobânzii pentru creditul în CHFDoresc să plătesc rate fixe până la finalul creditului.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Restructurarea creditului prin conversia acestuia în RON, cu un discount de 30% aplicat la sold. După conversie, timp de 3 ani, consumatorul beneficiază de dobândă fixă de 5,9%, cu o rată de aproximativ 812 RON. Ulterior, dobânda devine variabilă calculată prin formula IRCC + 2,5% marja băncii.

David M: Am solicitat amânarea ratelor creditului pe o perioadă de 6 luni. Telefonic, am primit asigurări că amânarea va fi posibilă pentru o lună, dar am constatat ulterior că sumele aferente ratelor au fost debitate din contul meu. Am mers la sucursala băncii din Timișoara unde mi s-a comunicat că nu este posibilă amânarea creditului nici măcar pentru o lună.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Se va proceda la restructurarea creditului acordat consumatorului prin menținerea dobânzii fixe de 6,5% pe toată durata creditului. De asemenea, consumatorului i se va acorda o perioadă de grație de 6 luni, în care va achita o rată lunară în valoare de 50 de lei. După perioada de grație și cu noul procent al dobânzii, rata lunară va fi de 570 de lei.

Elena T: Din cauza creșterii IRCC și a prețurilor îmi este din ce în ce mai greu să acopăr cheltuielile. Soțul meu e pensionat pe caz de boală și cheltuielile cu copilul sunt de la o lună la alta mai mari. Părinții mei, care locuiesc în garsoniera luată prin credit, au și ei probleme de sănătate și mi-e greu să îi ajut. Am două credite, la 2 imobile diferite și aș vrea o restructurare a lor. Măcar să se recalculeze dobânda. M-ar avantaja o rată fixă.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca oferă clientei posibilitatea de a trece de la dobândă variabilă la cea fixă, pentru o perioadă de 60 de luni, urmând ca după această perioadă să se revină la dobândă variabilă, alcatuită din marja stabilită contractual plus IRCC. Dobânda fixă va fi de 5.9 %.

Comisionul de administrare: restituiri de sume și ștergerea lui din credit

Dan B: Am în derulare un credit de nevoi personale cu ipotecă, contractat în septembrie 2008, în cuantum de 105.000 euro pentru o perioadă de 25 ani. Îmi este reținut un comision de administrare aplicat lunar la soldul creditului. Vă rog să-mi comunicați care este propunerea băncii față de acest comision de administrare, atât pentru ratele viitoare, cât și pentru cele deja plătite.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca va elimina pe viitor comisionul de administrare credit (aprox 2.775 euro) și va pune la dispoziția consumatorului suma de 3.000 de euro, reprezentând restituire parțială din comisionul de administrare. Prin acceptarea notei de soluționare se constată acordul de stingere a litigiului intervenit între părți.

Antoneta VÎn urma contractării unui credit ipotecar am observat că rata lunară crește nejustificat. Este o neconcordanță între sumele înscrise în scadențar și cele pe care mi le comunică banca. La o rată de 183 euro (potrivit scadențarului), mi s-au retras mai multe luni 186 de euro. Doresc recuperarea sumelor plătite în plus și, dacă se poate, aș dori o ajustare a dobânzii și o reeșalonare a creditului.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB​​Comerciantul rambursează sumele solicitate de consumatoare și îi oferă ca gest comercial eliminarea pentru viitor a comisionului de administrare credit rămas de încasat (725 euro) și restituirea parțială a comisionului de administrare credit perceput după reeșalonarea din 2015 (1.000 euro).

Aurel C: Solicit rambursarea sumelor percepute de bancă drept comision de gestiune credit, în valoare de 15.000 de lei.

Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca aprobă eliminarea comisionului de administrare credit rămas de încasat, în valoare de 4.020 euro și restituirea parțială a comisionului încasat, în valoare de 2.000 de euro.

Picture1

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Analizând cererile primite de CSALB și rezultatele negocierilor, observăm o mai bună înțelegere din partea consumatorilor a situației financiare cu care se confruntă. În plus, aceștia au dezvoltat o abordare mai pragmatică a ofertelor pe care le fac băncile în cadrul negocierilor. Vedem că oamenii au renunțat să mai aibă așteptări nerealiste cu privire la rezultatul final al concilierii. Acest fapt este impulsionat și de abordarea băncilor, care vin la masa negocierilor cu soluții punctuale, menite să rezolve problema imediată a consumatorului, dar care au efect benefic și pe termen lung.  

Putem spune că am depășit perioada în care consumatorii încercau să negocieze până când se ajungea la un blocaj sau până când banca ieșea din procedura amiabilă când întâlnea un consumator inflexibil. Spre exemplu, anul acesta avem doar 2 cazuri în care negocierile au eșuat, iar în 2023 doar în 8 negocieri din 100 părțile nu s-au înțeles. Acum, consumatorii și-au însușit sfatul conciliatorilor, care au spus în mai multe rânduri că într-o negociere câștigul nu înseamnă doar beneficiul în bani. La acesta se adaugă timpul de soluționare foarte scurt, siguranța unui răspuns favorabil, spre deosebire de instanță, unde există riscul unei sentințe judecătorești defavorabile și modificarea contractului în scopul continuării lui în condiții adaptate nevoilor din prezent.”

  Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Categories: comunicat de presa

Compania elvetiana SGS va fi reprezentata de First Connect in relatia cu media din Romania

No Comments

Bucuresti, Martie 2024 – Prezenta in Romania inca din 1922, SGS Group – Société Générale de Surveillance -, lider global in testare, inspectie si certificare, va deschide din acest an noi canale de comunicare catre media prin intermediul agentiei First Connect, cunoscuta anterior ca First PR Agency.

SGS Group – Société Générale de Surveillance -, liderul global in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, companie prezenta pe piata romaneasca din 1922, anunta extinderea canalelor sale de comunicare cu mass-media din Romania prin intermediul agentiei First Connect, anterior cunoscuta sub numele de First PR Agency. Aceasta initiativa marcheaza un nou capitol in strategia de comunicare a grupului, consolidandu-si astfel prezenta pe piata locala.

„Decizia noastra de a colabora cu First Connect a fost influentata in principal de vasta experienta in relationarea cu mass-media si de angajamentul lor profund fata de intelegerea specificului si industriei fiecarui client, asigurand astfel o reprezentare precisa si adecvata. Obiectivul SGS Romania este de a asigura o comunicare transparenta si consistenta referitoare la serviciile, produsele si initiativele noastre pe teritoriul Romaniei. Strategia SGS include expansiunea prin deschiderea de noi laboratoare, introducerea de servicii inovatoare si consolidarea prezentei active pe piata.”, a declarat Gabriel Dalea, Marketing & Communications Manager SGS Romania.

SGS si-a inceput activitatea in Romania in 1922, in portul Dunarean Braila, la acel moment al doilea port in comertul cu cereale la nivel mondial, dupa Chicago. Activitatea a fost desfasurata sub numele de Jacques Salmanowitz – Société Anonyme Roumaine de Surveillance pana in anul 1947. Dupa o intrerupere in anii comunismului, din anul 1992 SGS si-a reluat activitatea in Romania prin infiintarea SGS Romania, cu sediul in Bucuresti.

Colaborarea dintre SGS si First Connect se va axa pe comunicarea eficienta a ultimelor noutati despre serviciile oferite de SGS, inaugurarea de laboratoare inovatoare, precum si informarea si educarea presei de specialitate despre semnificatia si importanta certificarilor de calitate, conformarea cu normele in vigoare si siguranta in transporturile internationale. Aceasta colaborare subliniaza angajamentul ambelor companii de a promova transparenta, inovatia si educatia in domeniile critice pentru dezvoltarea durabila si siguranta globala.

Sub deviza „Truth worth sharing”, First Connect, anterior cunoscut sub numele de First PR Agency, se reangajeaza sa ofere serviciile sale companiilor dornice de a-si mentine transparenta in comunicare, prezenta in piata si interactiuni cat mai bune cu proprii clienti. Agentia se concentreaza pe diseminarea informatiilor esentiale despre evolutia organizationala, lansarile de noi produse, solutii si servicii, precum si pe evidentierea ultimelor tendinte din industrie. Rebrandingul semnaleaza nu doar o schimbare de identitate, ci si o extindere a portofoliului de servicii oferite. Prezenta pe piata din 2015, compania se distinge prin reprezentarea unor companii de frunte in domeniul tehnologic, serviciilor sau infrastructurii, cu o expertiza deosebita in comunicarea business-to-business (B2B), adresandu-se publicului cu o abordare empatica si orientata catre nevoile umane.

Noi, la First Connect, consideram ca autenticitatea si transparenta sunt pilonii comunicarii eficiente. Echipa noastra dedicata de experti imbina cunostintele despre industrie cu instrumente digitale de ultima generatie pentru a ne sustine clientii sa se conecteze in mod adecvat si autentic cu audienta. Intotdeauna suntem pentru transmiterea adevarului, a faptelor reale prin care trece o companie. Rezultatele noastre si modul eficient in care stim sa implinim nevoile clientilor nostri i-au convins pe reprezentantii SGS sa lucreze cu noi. Ne incanta faptul ca vom colabora cu o companie de nivelul SGS, care, alaturi de clientii de valoare pe care ii reprezentam, va beneficia de toata dedicarea echipei noastre”, a declarat Monica Muscă, specialist cu peste 20 de ani de experienta in domeniul comunicarii tehnice.

SGS Romania are birouri si laboratoare in toata tara – Braila, Constanta, Craiova, Cluj-Napoca, Drobeta Tr. Severin, Galati, Iasi, Pitesti, Ploiesti, Slatina, Tg. Jiu, Timisoara si alte orase.

SGS este cea mai importanta companie de testare, inspectie si certificare din lume. Suntem recunoscuti ca reper global pentru durabilitate, calitate si integritate. Cei 99.600 de angajati ai nostri opereaza o retea de 2.600 de birouri si laboratoare, lucrand impreuna pentru a permite o lume mai buna, mai sigura si mai interconectata.

Brandul actual First Connect, care a activat din 2015 sub numele de First PR Agency, reprezinta clienti de marca din domeniul tehnologiei precum: Axis Communications, ATEN Romania, ELKO Romania, Milestone Systems, Bergerat Monnoyeur, Commergent si alte companii din domenii tehnice, precum si alte domenii relevante. Procesul de rebranding a fost implementat la finalul anului trecut, cu sprijinul uneia dintre cele mai mari agentii de branding din Romania – BrandFusion. Aceasta evolutie reflecta angajamentul agentiei de a ramane in fruntea inovatiilor in domeniul comunicarii, oferind servicii adaptate nevoilor complexe ale clientilor sai.

Categories: articole

Banca Transilvania integrează Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot, asistenți AI, pentru accelerarea de noi obiceiuri în munca de zi cu zi a angajaților

No Comments

Banca Transilvaniaearly-adopter al inteligenței artificiale în banking, colaborează cu Microsoft pentru  integrarea Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot în activitatea angajaților, asistenți AI care accelerează noi obiceiuri în munca de zi cu zi a acestora și cresc eficiența în zona de software development.

  • Microsoft 365 Copilot înseamnă experiență diferită pentru persoanele care folosesc suita Microsoft 365 – Word, Excel, PowerPoint, Outlook și Teams. Are capacitate de sinteză a informațiilor, generare de texte, prezentări sau imagini, precum și de analiză a datelor. Este integrat atât în varianta desktop, cât și de mobil.
  • GitHub Copilot contribuie la creșterea eficienței și calității în zona de software development a echipei BT, având capacitatea de a scrie cod prin simpla definire a specificațiilor.

“La Banca Transilvania suntem atenți la modul în care inteligența artificială schimbă experiența angajaților și a clienților. Am început cu integrarea AI Search în platforma Întreb BT, pentru a ajuta clienții, iar acum, prin asistenții cu inteligență artificială, dorim să accelerăm noi obiceiuri în munca de zi cu zi a echipei noastre și să creștem eficiența pe partea de software development. Strategia potrivită, talentul și tehnologia sunt esențiale pentru viitorul bankingului, iar faptul că suntem early adopter AI ne ajută să învățăm prin experimentare” – declară Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

„Suntem încântați să lucrăm cu lideri în domeniul inovației, iar Banca Transilvania este clar un lider, atât în susținerea antreprenorilor din România, cât și în adoptarea celor mai noi tehnologii. Această colaborare arată puterea soluțiilor de inteligență artificială precum Microsoft 365 Copilot și GitHub Copilot pentru sectorul financiar. Credem cu tărie că tehnologia noastră de încredere va ajuta în diverse domenii, în special în îmbunătățirea experienței angajaților și a clienților, respectând, în același timp, cele mai înalte standarde de securitate”, declară Bogdan Putinică, Country Manager Microsoft România și Moldova.

AI Search, integrat în platforma Întreb BT în 2023

Tot prin colaborarea cu Microsoft, Banca Transilvania a lansat în octombrie 2023 funcționalitatea AI Search în platforma Întreb BT, care are la bază soluția Azure OpenAI Service. Întreb BT este o platformă online, concepută ca un motor de căutare, cu peste 2.000 de întrebări și răspunsuri despre banking. Integrarea inteligenței artificiale a crescut accesibilitatea la informațiile despre produse, servicii și soluții de self-banking.  Aproape 55.000 de vizitatori unici au folosit de peste 200.000 de ori opțiunea AI Search pe Întreb BT, în decurs de patru luni (octombrie – februarie).

Categories: articole

Camera Nazionale della Moda Italiana devine unul dintre partenerii institutionali de la Bucharest Fashion Week

No Comments

Camera Nazionale della Moda Italiana devine unul dintre partenerii institutionali la prima editie a evenimentului Bucharest Fashion Week care va avea loc in toamna acestui an. CNMI, organizatorul Milano Fashion Week, este entitatea care reglementeaza, coordoneaza si promoveaza moda italiana. Organizatia reprezinta cele mai inalte valori culturale ale modei italiene si este menita sa protejeze, sa coordoneze si sa amplifice imaginea sa atat in ​​Italia, cat si in intreaga lume. Prin aceasta sustinere, primul eveniment de fashion de la Bucuresti capata o legitimitate si anvergura fara precedent in Romania.

Dezideratul Bucharest Fashion Week este de a conecta designeri, cumparatori, publicatii de fashion, mass media, manufacturieri si universitari, pentru a dezvolta industria de moda din Romania, dar si din regiune. BFW va aduce laolalta nu doar furnizori specifici, ca brandurile sau designerii locali, ci si potentiali cumparatori locali si internationali. Organizatorii isi doresc sa promoveze designerii locali pe pietele internationale, prin intermediul invitatilor straini din presa, influenceri si cumparatori de anvergura globala, transformand “Made in Romania” intr-o marca apreciata la nivel international.

Bucharest Fashion Week se angajeaza sa devina un motor economic local si national, contribuind la cresterea prestigiului Romaniei in industria modei la nivel global. Ne propunem sa promovam talentele autohtone si sa dezvoltam colaborari institutionale solide cu toti jucatorii europeni importanti din domeniu, oferind o platforma atat pentru educatie, cat si pentru deschiderea unor oportunitati internationale de cariera pentru designerii romani. Scopul nostru este sa facem din Bucuresti un hub important in moda europeana, care sa aduca cu sine atat vizibilitate, cat si investitii. Multumim Milano Fashion Week si Camera Nazionale della Moda Italiana pentru sustinere.”, a declarat Mario Antico, avocat, fondator al Italian International School of Bucharest, cofondator Bucharest Fashion Week

BFW este structurat in jurul a patru piloni majori. Cel mai important consta, desigur, in prezentarile colectiilor de moda, care reprezinta obiectivul principal al saptamanilor de moda.

Designeri cunoscuti din Romania si Europa de Est isi vor prezenta creatiile in spatii clasice sau neconventionale, cu acces pe baza de invitatie, dar show-urile vor putea fi vazute live si de catre toti iubitorii de moda, prin proiectii in piata George Enescu.

Scopul acestui eveniment de amploare este sa transforme Romania intr-un hub pentru industria modei din Europa de Est, atragand deopotriva vizibilitate, dar si investitii.

Al doilea obiectiv al evenimentului este educatia, Bucharest Fashion Week oferindu-le studentilor care isi doresc sa urmeze o cariera in arta sau design de fashion, dar si celor care lucreaza deja in aceste domenii, acces la cursuri de tip Executive Programe, organizate la Bucuresti, dar cu profesori ai unor universitati europene renumite.

Bucharest Fashion Week isi propune sa aduca in discutie, ca tema de interes pe agenda publica, sustenabilitatea in moda. Conferinta pe teme de sustenabilitate in moda organizata in cadrul BFW va aduce laolalta, in premiera, atat designerii, cat si reprezentantii companiilor din zona de industrie usoara si textile, in incercarea de a defini un viitor cat mai sustenabil al modei romanesti.

La eveniment vor fi prezenti reprezentanti ai institutiilor internationale, influenceri, celebritati, figuri renumite din industrie, designeri si producatori. Conferinta va fi urmata de o Gala, unde vor fi decernate premiile designerilor si producatorilor care s-au distins prin implementarea strategiilor de sustenabilitate in afacerile lor.

Nu in ultimul rand, acest eveniment de anvergura, cu invitati renumiti din intreaga lume, are menirea de a promova Bucurestiul. In afara de designeri din Romania, Ucraina, Moldova, Polonia, evenimentul va avea si un invitat-surpriza, un designer italian de renume.

“Dupa o cariera de 25 de ani in domeniul modei, ca redactor-sef si publisher Elle Romania, a venit momentul sa contribui si altfel la promovarea modei romanesti. Am pornit de la ideea ca Bucurestiul si Romania merita sa aiba o Saptamana a Modei, adica un eveniment care sa ne puna pe harta internationala a lumii si care, in plan local, sa joace rolul unui catalizator care sa coaguleze toate fortele creative  pentru a dezvolta, cu adevarat, industria de moda in Romania. Parteneriatul cu Camera Nazionale della Moda Italiana (entitatea care organizeaza Milan Fashion Week) este un moment important in evolutia acestui proiect ambitios.– Roxana Voloseniuc, Editor & Publisher Elle Romania, cofondator Bucharest Fashion Week

Prima editie Bucharest Fashion Week va avea loc in perioada 16-17 octombrie 2024, in locatii emblematice din centrul capitalei.

Categories: comunicat de presa