Mihaela Nistor: Specialistul de top care dezvăluie secretele posturii corecte în România
Descoperă cum îți poți transforma sănătatea prin echilibru și mers!
- Cine este Mihaela Nistor?
Mihaela Nistor este un om pasionat de ceea ce face, care se bucură ori de câte ori reușește să facă bine pacienților ei și din acest motiv mi s-a potrivit foarte bine meseria pe care am ales-o și business-ul pe care l-am dezvoltat, perfectionat și îl conduc.
- Ce meserie ai?
Sunt fiziokinetoterapeut cu specializare în Posturologie. Practic sunt unul dintre puținii specialiștii din România pentru care descoperirea și aprecierea dezechilibrelor posturale a devenit un deziderat.
Am terminat Facultatea de Medicina – Universitatea Transilvania, sectia: Balneofiziokinetoterapie și recuperare.
Nu m-am oprit însă aici și am dorit să mă perfecționez, de aceea, am făcut mai multe cursuri de specializare.
– în 2014 în Italia, Sensor Medica a organizat un curs de de baropodometrie și stabilometrie pe care l-am urmat si absolvit .
– În 2017 în Germania, Schein Orthopadie m-a pregatit intens pentru o nouă abordare, iar în 2019, la București, am urmat Cursul Postuniversitar de Perfecționare în Posturologie (Universitatea Titu Maiorescu). Cursurile au fost susținute de specialiști cu renume în posturologie Pierre Marie Gagey, “Părintele Posturologiei” (Franța), Dr. Tiron Ștefan, Președinte fondator al Societații Române de Posturologie, Dr Quercia PatriK, Secretar de stat al “International society of Proprioceptive Disorders” (Franța), Dr Marino Alfredo, Președinte al Asociației Italiene de Posturologie Clinică și Dr. Cezar Iontamedic stomatolog și posturolog.
– Am urmat apoi, în 2021, un curs de Posturologie Clinică la Cluj-Napoca și un curs de specializare în 2022, organizat de catre Capron Podologie Paris-Franta.
- Cum și de unde a început povestea centrului de analiză posturală? De ce ai ales asta?
M-a fascinat dintotdeauna să analizez pozițiile statice și mersul oamenilor cu care interacționam în mediile obișnute și totodată să încerc să ajut oamenii să își recapete sănătatea și echilibrul. Și de aceea am decis, împreună cu prietena mea, dr. Emilia Comșa (Medic de famile si medic de recuperare) să deschidem cabinetul de Analiză Posturală.
După câțiva ani am preluat eu integral business-ul deoarece Emilia a ales să se axeze pe ozonoterapie și să devină medic specialist de recuperare.
Apoi, în luna iunie 2019, am câștigat programul Romania START-UP PLUS și am obținut un proiect de 40.000 euro și din resurse proprii am investit în cabinet peste 50.000 euro, reușind să aduc cea mai modernă și completă aparatură dedicată analizei posturale.
- Ce este posturologia?
POSTUROLOGIA se refera la „stiinta posturii” – adică analizează felul in care stam, în care ne deplasăm.
Este o ramură a medicinii clinice utilizată în țările moderne pentru a analiza cele mai mici devieri de la o postură normală și a găsi soluții terapeutice prin intermediul unor metode simple și neinvazive cu ajutorul unor echipamente dedicate (platforma baropodometrice -banda/covor cu mii de senzori, scanere și camere video integrate într-un software performat).
Studii în posturologie efectuate la nivel global arată că 90% dintre copii și adulți au deformări la nivelul coloanei vertebrale (scolioză, lordoză sau cifoză) și deformări la nivelul membrelor inferioare (picior plat, picior valg, Genu Valgum “genunchi în X”, Genu Varum “genunchi în paranteză”).
Studierea și observarea posturii întregului corp poate descoperi cauzele primare care provoacă deficiențe osteo-articulare, caracterizate prin dureri sau poziții defectuoase și totodată ne îndrumă pentru a putea găsi soluții terapeutice, cauzale și nu doar simptomatice.
Astfel, atât la adulți cât și la copii, reducerea activității fizice, poziția incorectă la birou, utilizarea prelungită a computerului și a telefonului mobil sau tabletei, duc în timp la scăderea tonusului muscular paravertebral (mușchii spatelui) și al membrelor inferioare, având ca și consecință deformarea coloanei vertebrale (scolioză, cifoza, etc).
- Echipa Posturo Dinamic
Din echipa Posturo-Dinamic fac parte:
-> Mihaela Nistor: Absolvent al Universității Transilvania Brașov, Facultatea de Medicină
Fiziokinetoterapie si recuperare cu Specializarea în posturologie. Cursuri de formare profesională la Capron – Podologie Paris- Franta, Sensor Medica -Italia, Schein Orthopadie-Germania.
-> Ana Maria Fudulu: Absolvent al Universității Transilvania Brașov, Facultatea de Medicină Fiziokinetoterapeut cu specializarea în posturologie, Bandajare neuromusculară si manipulare fasciala.
-> Ioana Becheanu: Absolvent al Universității Transilvania Brașov, Facultatea de Medicină
Specializarea: Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, Fiziokinetoterapeut cu Specializarea în recuperare pediatrică ortopedică și neurologică
-> Alina Drochioiu: persoana care te întâmpină la recepție, cea căreia îi poți pune orice întrebare despre analiza posturală și îți va răspunde cu calm și îți va explica, pas cu pas, toate etapele.
-> Alina Petrescu: Absolvent al Universității Transilvania Brașov, Facultatea de Drept, Curs de formare profesională la Capron Podologie Franța, specialist în comunicare și coordonare activitate de promovare.
- Ce servicii sunt oferite în cabinetul de analiză posturală?
Serviciile oferite sunt cele de analiză posturală, iar prin colaborarea noastră cu medici specialiști, cu kinetoterapeuți și alți specialiști în sănătate, integrarea unei abordări multi-disciplinare pentru rezolvarea problemelor de mers și postură.
Etapele Analize Posturale sunt: Testul de mers (Analiza mersului), Analiza Statică (Analiza presiunilor plantare), Analiza stabilometrica (Examenul echilibrului), Scannerul bipodalic (Studiul boltei plantare), Analiza posturală prin imagini (măsurători cu ajutorul sistemului de camere video pentru a verifica dacă sunt deficiențe la nivelul corpului: cifoză, lordoză, scolioză, etc.). În urma evaluarii posturale efectuate, specialistii noștri vor recomanda: kinetoterapie, exerciții sportive și, unde este cazul, purtarea de Talonete Ortopedice Personalizate.
- Ce tehnologie folosiți în cabinet? Detalii despre aparatură
Am investit în cel mai complet sistem medical de la Sensor Medica (Italia) format dintr-o platformă baropodometrică (covor) cu mii de senzori, scanner podometric și camere video, prin care se efectuează o analiză posturală globală integrată prin intermediul unui software performant.
Astfel sunt vizualizate presiunile exercitate pe talpă, indicând centrul de greutate corporal, deplasarea presiunilor în timpul mersului, imaginea piciorului în sarcină (obținută prin scanare) pentru a studia bolta plantară, iar interpretarea rezultatelor de către mine și colegii mei va pregăti un plan pentru rezolvarea următoarelor patologii – picior plat, valg sau cav, genunchi în X sau paranteză, fasciita plantară, membre inegale, monturi, dureri de spate, dureri de genunchi, scolioză, etc.
Cabinetul medical de Analiza Posturală este singurul centru din Brașov și din centrul țării care beneficiază de acest sistem actual și performant.
- Ce inseamnă si la ce ajută Talonetele Ortopedice Personalizate?
Talonetele Ortopedice Personalizate sunt dispozitive medicale, personalizate pentru forma și dimensiunea tălpilor picioarelor fiecărui pacient. Aceștea se realizează pe baza examenului baropodometric static și dinamic, a examenului de scanare corporală integrală și a evaluării posturale (videografice).
Rezultatele analizei posturale ale fiecărui pacient se expediază automat către Centrul de Ortopedie, partener, cu sediul la Roma și Centrul de Cercetare și Producție al acestuia. Acolo, specialiștii examinează problemele posturale ale pacientului și realizează Talonete Ortopedice Personalizate pentru fiecare pacient.
Toate modelele de talonete sunt realizate din materiale de înaltă calitate, sunt flexibile și pot fi introduse ușor în orice tip de încălțăminte. În compoziția acestor materiale intră și elemente ortopedice care pot varia ca dimensiune și conținut, pentru a produce corecțiile necesare in diferite zone ale piciorului.
Materialul de acoperire al talonetelor este compus din microfibra antialergică, antibacteriană, antiperspiranta și antialunecare, confortabilă și plăcută la atingere.
- Când trebuie să apeleze un pacient la serviciile dvs și de ce să o facă?
Oricând, dar în special când există probleme evidente de mers și de postură, când pacienții suferă de dureri de picioare, de spate, genunchi, șold.
În urma testului de analiză posturală vom identifica dacă problemele sunt cauzate de postura greșită și putem oferi soluții reale și eficiente.
De asemenea, exista o recomandare a societatilor internationale orto-pediatrice ca toți copiii după vârsta de 4 ani să efectueze un astfel de examen postural pentru a identifica în faze incipiente problemele de postură și mers, când posibilitaile terapeutice sunt mai eficiente și ușor de implementat, scopul fiind de a beneficia de o dezvoltare armonioasa!
Mersul este o componenta foarte importanta in viata unui om. Un mers incorect poate produce probleme în tot organismul.în cazul unei
„călcături” asimetrice, se pot modifica fortele de la nivelul soldurilor, genunchilor si gleznelor, si, de asemenea, pot aparea probleme la nivelul coloanei vertebrale, deoarece fortele se transmit asimetric, si corpul incearca sa-si gaseasca poziția de echilibru.
Toți copii ar trebui sa faca minim o evaluare la Analiza Posturala pe an deoarece “ochiul” specialistului împreună cu rezultatele obiective ale analizei posturale identifică cele mai fine modificari și asimetrii la nivelul corpului care pot scăpa atenției părintelui .
- Cele mai frecvente probleme cu care se confruntă pacienții care vin la clinică
Cel mai des pacienții se confruntă cu dureri inexplicabile de picioare, glezne, spate, genunchi. În urma analizei posturale, de cele mai multe ori se identifică probleme de aliniament care au ca efect dezechilibre în restul corpului și care, în timp, se acutizează și generează durere.
- Ce vârste au pacienții cu cele mai grave probleme?
Nu putem da un interval de vârstă. Există copii cu probleme grave de postură și există persoane adulte care ajung la cabinetul nostru după o suferință veche manifestată prin dureri.
- Cum identificăm o postură greșită?
În primul rând este nevoie de o analiză vizuală a posturii pentru a ne da seama dacă există probleme de postură. Puneți persoana să stea cu spatele la perete, relaxată, și apoi să meargă înainte și înapoi pe o linie imaginară.
Verificați apoi următoarele aspecte: Umerii sunt aliniați corect? Gleznele sunt căzute în interior? Are un mers vicios? Are deformări la nivelul genunchilor? Călcâiul este pe aceeasi linie cu gamba?
Dacă unul dintre aceste aspecte este identificat se recomandă o analiză posturală profesională.
- Sfaturi pentru cei care vor să aibă o postură corectă
Să fie în permanență atenți la modul în care merg și la poziția în care stau. Să facă mișcare cât mai multă mișcare și să își dezvolte simetric toate grupele de mușchi care să îi ajute să meargă și să stea corect.
De asemenea, atenție la postura pe care o au la birou, atât copii, cât și adulții. Să acorde atenție mobilierului ergonomic care să permită ajustarea ușoară și găsirea poziției corecte.
Să nu petreacă timp îndelungat cu tableta și telefonul în mână. Să facă pauze dese în care să facă mișcare.
- Planuri
Înainte de a vorbi despre planurile noastre, cred că este interesant să vă spun câteva dintre lucrurile frumoase pe care le-am făcut în ultimul timp.
Unul dintre proiectele cu care ne mândrim și care ne aduce încontinuu satisfacții este ”Creștem copii drepți ca brazii”.
Am pornit de la ideea că identificare timpurie a problemelor de postură și de mers are cele mai mari beneficii și cele mai bune rezultate în timp și ne-am hotărât să oferim, gratuit, analize primare de analiză posturală copiilor din Brașov.
Ne-am deplasat în numeroase grădinițe și școli și am analizat sute de copii. Am identificat numeroase probleme și am consiliat părinții copiilor și cadrele didactice în legătură cu pașii următori care trebuie urmați. Am trăit momente extraordinare alături de copii și ne-am bucurat de faptul că am reușit să integrăm prin joc analizarea posturii acestor copii și să atragem atenția asupra posibilelor probleme!
Am mers de asemenea și către zona sportivă și am fost prezenți la Brașov Running Festival unde am consiliat alergătorii în legătură cu modul în care își pot îmbunătăți performanțele sportive.
Anul acesta împlinim 11 ani de activitate și ne mândrim cu faptul că am reușit să verificăm postura a peste 18.000 de pacienți (din toata tara: Brasov, Covasna, Mures, Oradea, Cluj, Bacau, Bucuresti,…) și am găsit soluții pentru ameliorarea problemelor cu care aceștia se confruntă.
Fie i-am ajutat cu talonete ortopedice personalizate, fie am gândit un plan multidisciplinar bazat pe kinetoterapie, sport, osteopatie etc. Faptul că ne aflăm în relații de colaborare cu medici din diferite ramuri medicale: ortopezi, pediatri, medici de familie, reumatologi, medici de recuperare, oftalmologi, stomatologi cu specializare în ortodonție, centre de kinetoterapie, osteopati, chiropracticieni, medici sportivi, ne face să putem recomanda cele mai bune tratamente pentru ameliorarea suferințelor pacienților noștri.
Unul dintre momentele frumoase și interesante a fost prezența noastră la Conferința de Asistență de prim ajutor adresată medicilor de familie, în cadrul căreia Dr. Liviu Muntean (ortoped pediatru) a subliniat importantă analizei posturale timpurii.
Planurile noastre sunt să fim în continuare în avangarda analizei posturale și să încercăm să aducem beneficiile acestui tip de analiză către cât mai mulți pacienți. Ne dorim ca problemele cauzate de o postură greșită să fie conștientizate și oamenii să apeleze cu încredere la noi pentru rezolvarea acestora.
Leave a Reply