Samsung anunță noile modele Neo QLED, Lifestyle și OLED

No Comments

Gama de televizoare 2022 oferă mai multe tehnologii, caracteristici și tipuri de design pentru cea mai bună experiență personalizată de vizionare

 

București, România – 17 martie 2022 – Samsung Electronics Ltd. anunță gama de televizoare 2022, care cuprinde seria premium, deja consacrată, Neo QLED 8K, televizoarele Lifestyle și noul Samsung OLED. Concentrate pe baza filozofiei Samsung „Screens Everywhere, Screens For All”, cele mai recente inovații îmbunătățesc experiența de divertisment prin intermediul mai multor opțiuni de tehnologii și design premium ca niciodată, astfel încât spectatorii să se poată bucura de experiențele personalizate pe care și le doresc.

Samsung TV S95B Lifestyle

„Samsung își propune să inspire oamenii să-și adapteze tehnologia pentru a-și completa pasiunile, preferințele și stilul de viață – iar spectatorul de astăzi caută acea experiență personalizată mai mult ca niciodată. Anul acesta, redefinim, cu adevărat, rolul televizorului de acasă cu mai multe opțiuni de tehnologii, caracteristici și tipuri de design inovatoare. Fie că vrei ca televizorul să se integreze subtil în decorul casei tale, să-ți faciliteze o experiență cinematografică 8K uimitoare sau să-ți ofere opțiuni de multi-view pentru cel mai recent antrenament de sport, există câte un ecran Samsung conceput special pentru nevoile tale”, a declarat Craig Cunningham, Head of TV/AV Product, Samsung Electronics Europe.

Samsung TV QN900B Lifestyle

Neo QLED 8K

Vârful de gamă al portofoliului de televizoare premium Samsung, precum și următoarea graniță în ceea ce privește culoarea și contrastul, seria Neo QLED 8K oferă o experiență de vizionare dinamică cu o tehnologie de ecran inovatoare și funcții pentru cea mai realistă imagine furnizată de Samsung până acum.

Spectatorii se pot cufunda în detaliile uimitoare 8K, indiferent de calitatea conținutului, datorită procesorului său Neural Quantum 8K cu AI. Cu ecosistemul Samsung 8K, în creștere, utilizatorii pot conecta, simplu și ușor, noul Samsung Galaxy S22 la televizor pentru a reda conținutul înregistrat la rezoluție nativă 8K pe orice ecran Samsung Neo QLED 8K.

  • Procesare puternică:Indiferent dacă utilizatorii urmăresc conținutul de tip cinematografic lent al celui mai recent blockbuster sau acțiunea dinamică din cadrul unui eveniment sportiv, Procesorul Neural Quantum 8K de la Samsung transportă spectatorii în mijlocul acțiunii printr-o rezoluție captivantă, mărită la 8K, pentru a oferi o imagine mai realistă ca niciodată.
  • Contrast și luminozitate la superlativcu MiniLED-uri care sunt 1/40 din dimensiunea LED-urilor standard pentru o densitate mai mare și un contrast drastic îmbunătățit, atunci când acestea sunt îmbinate cu Procesorul Neural Quantum 8K. Îmbunătățirea constantă a performanței este reprezentată printr-o nouă procesare pe 14 biți și un strat anti-reflexie pentru a reduce strălucirea și distragerile.
  • Proiectate să impresionezeprin designul unic Infinity One, cu un panou subțire, cu adâncime cuprinsă între 15,2 mm (QN900B) și 18,1 mm (QN800B, QN700B), finisat cu oțel inoxidabil.
  • Experiență audiocomplet imersivă de 90W, cu 6.2.4 canale (QN900B) pentru a ajuta spectatorii să simtă cu adevărat sunetul. Utilizatorii pot amplifica componenta audio prin asocierea perfectă cu un soundbar Samsung – prima conexiune wireless Dolby Atmos din lume între Smart TV și soundbar.

Gama Samsung Neo QLED 8K 2022 include trei serii noi – QN900, QN800 și QN700 – și va fi disponibilă în dimensiuni de 55”, 65”, 75” și 85”.

Televizoarele Lifestyle

Televizoarele joacă un rol din ce în ce mai important în casă, cu o cerere tot mai mare de customizare și personalizare. Portofoliul elegant de televizoare Lifestyle de la Samsung oferă o serie întreagă de inovații cu scopul de a îmbogăți experiența de vizionare și estetica casei.

În 2022, The Frame duce arta la următorul nivel. Noul display mat (Matte Display) de la Samsung depășește cu mult limitările de reducere a strălucirii și a reflexiilor pentru a îmbunătăți experiența de vizionare. Matte Display difuzează lumina în diverse unghiuri și direcții prin introducerea unei suprafețe în relief pentru a preveni scăderea calității percepute a imaginii din cauza luminii naturale sau a reflexiei luminii ambientale seara.

The Frame oferă un Magazin de Artă (Art Store) actualizat, care face conținutul mai ușor de răsfoit și selectat, permițându-le abonaților accesul la peste 1.600 de piese de artă de la instituții de artă de renumite. În cazul noului The Frame 2022, consumatorii se pot bucura acum de o perioadă de încercare gratuită de 2 luni, extinsă cu 1 lună față de perioada de încercare anterioară.

The Serif vine cu o carcasă cu finisaj mat pentru a se îmbina perfect cu ecranul Matte Display, accentuând designul iconic pentru a oferi cel mai premium look and feel.

The Sero, prezent și el în portofoliul de televizoare Lifestyle al Samsung, vine cu o gamă de funcții îmbunătățite. Ecranul Matte Display și noi funcții inteligente au fost adoptate pentru o experiență optimizată a ecranului vertical.

Display-ul mat (Matte Display) al televizoarelor Lifestyle 2022 este, de asemenea, verificat ca fiind „Glare-Free” de către Underwriters Laboratories (UL), o companie independentă lider în domeniul științei siguranței. Verificarea UL validează cererea „Glare-Free” (Reflection Glare Free/Discomfort Glare Free / Disability Glare Free) prin evaluarea produselor în raport cu standardul de testare Unified Glare Rating (UGR) stabilit de Comisia internațională pentru iluminare (CIE).

The Frame 2022 va fi disponibil în dimensiuni de 32”, 43”, 50”, 55”, 65”, 75” și 85”, The Serif în dimensiuni de 43”, 50”, 55” și 65”, iar The Sero în dimensiunea de 43”.

Samsung OLED

Continuând conceptul din spatele „Screens Everywhere, Screens For All”, Samsung își extinde portofoliul de televizoare prin adăugarea, în cadrul seriei 2022, a noului Samsung OLED (S95B), oferind spectatorilor și mai multă flexibilitate și posibilitate de alegere în privința tehnologiei potrivite nevoilor și preferințelor lor.

Samsung OLED reunește performanța de vârf a Procesorului Neural Quantum 4K, experiențele inteligente ale platformei Tizen cu cele de sunet ale Samsung Object Tracking Sound și Q-Symphony cu Dolby Atmos. Toate împachetate într-un design subțire LaserSlim.

Alimentat de Procesorul Neural Quantum, care este încorporat pe modelele premium Neo QLED de la Samsung, S95B dispune, de asemenea, de un amplificator de luminozitate OLED brightness booster și de mapare perceptivă a culorilor pentru a oferi detalii mai luminoase, mai precise și cele mai realiste culori.

Noul Samsung OLED depășește tehnologia de panel pentru o experiență a ecranului cu mult peste ceea ce a fost disponibil, până în prezent, pe televizoarele OLED și oferă încă o opțiune pentru consumatori.

Samsung S95B va fi disponibil în dimensiuni de 55” și 65” începând cu luna aprilie.

Pentru mai multe informații despre televizoarele Samsung, vă rugăm să vizitați www.samsung.com/.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *