Husqvarna anunță noi tehnologii în industria produselor de întreținere robotizată a gazonului

No Comments

Subsidiara locală a Husqvarna, afaceri de 24 milioane de euro în 2021

  • În 2022, Husqvarna estimează să ajungă la o cifră de afaceri de 25,5 milioane de euro în România
  • Investițiile din acest an se ridică la aproape 2 milioane de euro
  • Husqvarna lansează primul robot de tuns gazon cu AI și zonă de lucru delimitată virtual, pentru grădini private. Tehnologie care va fi disponibilă pe piața autohtonă în aproximativ 2 ani

București, 6 Aprilie 2022Subsidiara locală a producătorului suedez de utilaje destinate întreținerii spațiilor verzi – Husqvarna – a raportat afaceri de 24 de milioane de euro în 2021, în creștere cu 13% față de 2020. Până la finele anului, compania estimează afaceri de 25,5 milioane de euro în România, iar printre planurile companiei din acest an se numără inaugurarea a trei noi magazine tip concept store în Cluj, Brașov și Constanța. Este vorba despre investiții care se ridică la circa 1,8 milioane euro.

Piața utilajelor de îngrijire a spațiilor verzi este foarte dinamică și orientată către noi tehnologii. „Observăm o accelerare a tendințelor de upgrade și o schimbare de  atitudine cu accent pe autonomia utilajelor și trecerea la acumulatori”, explică Emil Țînț, CEO-ul Husqvarna România. Conform spuselor sale,  la nivel de grup, politica Husqvarna de a contribui activ la un viitor sustenabil, se traduce prin linii de producție regândite pentru limitarea amprentei de carbon și game de produse cu niveluri reduse de emisii sau chiar zero emisii directe, cum este cazul roboților de tuns gazon Automower.

La nivel mondial trecerea la utilaje pe acumulatori pentru întreținerea spațiilor verzi urbane este susținută prin legislație. De pildă, adaugă Emil Țînț, în unele țări, primăriile sunt obligate să facă întreținerea spațiilor verzi publice  – parcuri, grădini, cimitire sau terenuri de sport, exclusiv cu antreprize de peisagistică ce folosesc flote de utilaje alimentate cu acumulatori.

„Acesta este un segment aproape inexistent în România, fiind o breșă de piață pe care este foarte mult loc de creștere. Populația noastră urbană este sensibilă la subiectul poluării nu doar cu noxe, ci și fonică, iar această categorie de produse  profesionale cu baterii a fost creată de Husqvarna tocmai pentru utilizare în zonele rezidențiale fiind nepoluante și mai silențioase decât motoarele pe benzină”, continuă el.

HQ_Future_of_Lawn_care_event_v7_ENG.00_15_29_19.Still003

Investiții de 166 milioane euro în cercetare și dezvoltare, la nivel de grup

Pionier și lider mondial în tunderea robotizată a gazonului, Husqvarna a investit la nivel de grup doar în 2020 aproximativ 166 de milioane de euro în cercetare și dezvoltare. Sumă alocată cu precădere dezvoltării serviciilor digitale și produselor automatizate cu acumulatori.

În cadrul celei mai recente conferințe internaționale organizate de către Husqvarna anul acesta, compania a anunțat că este pregătită să lanseze prima sa mașină autonomă de tuns gazon cu zone de lucru delimitate virtual, pentru grădini private.

La ora actuală, compania se află în plin proces de dezvoltare a acestei tehnologii pe care deja o furnizează în gama produselor profesionale prin soluția EPOS (Sistem de operare cu poziționare exactă). Astfel, viitorul robot de tuns iarbă va putea face mai mult decât să întrețină gazonul în stare excelentă. „O asemenea mașină practic ar transforma Automower® într-un fel de grădinar privat. Acesta va fi condus de inteligență artificială, facilitând protejarea sănătății grădinii și a biodiversității, adaptându-se perfect nevoilor personale ale proprietarului”.

 HQ_Future_of_Lawn_care_event_v7_ENG.00_15_21_03.Still002

Ce specificații are prima mașină autonomă de tuns gazon cu limite virtuale pentru grădini private

Viitoarea mașină robotizată de tuns gazon va folosi cloud computing și AI pentru a simplifica modul în care clientul interacționează cu grădina sa, gestionând gazonul cu intervenții umane minime.

Interacționând cu alte aparate și senzori inteligenți din jurul casei, de exemplu cu sistemele de irigare de la Gardena, mașina de tuns gazon poate optimiza starea de bine a gazonului, la fel cum o face și un grădinar.

De pildă, își poate adapta rapid comportamentul la date colectate punctual în timp real – cum ar fi prognoza meteo pentru zona respectivă. De asemenea, prin utilizarea datelor publice, capabilitățile de navigare ale robotului se vor extinde cel mai probabil și în zonele din afara grădinii. Acest lucru va simplifica procesul de tundere a al ierbii în zone adiacente.

Husqvarna anticipează, de asemenea, că noua tehnologie va putea permite Automower® să stimuleze biodiversitatea locală în grădinile urbane. Prin capacitățile sporite de analiză a datelor din surse din afara grădinii precum și prin utilizarea senzorilor care măsoară factorii cheie de mediu din grădină, mașina de tuns gazon ar putea optimiza cosirea și oferi recomandări despre cum se susține cel mai bine biodiversitatea zonei gestionate.

„Estimăm că această nouă tehnologie va fi disponibilă pentru piața din România în circa 2 ani”, spune Emil Țînț.  De asemenea, el menționează că, pe plan local, din datele companiei pe care o conduce, s-a sesizat o creștere a cererii pe segmentul mașinilor automate de tuns gazon Automower, ale căror beneficii în termeni de timp liber și efort au fost foarte bine percepute și primite de către clienți. Mulți dintre ei căutând modele cu dotări complexe și tehnologii de ultimă oră.  „Este o tendință firească, dacă ținem cont de faptul că investiția într-un robot de tuns gazon se dovedește a fi una avantajoasă pe termen lung și cu beneficii multiple pentru întreaga familie. Automower au zero emisii directe, sunt foarte silențioase, lucrează autonom putând fi setate și controlate de pe smartphone, nu mai există iarbă de colectat și nu mai e nevie de personal angajat la fiecare două săptămâni pentru tunderea ierbii. Se încarcă automat și pot gestiona peluze de la 600 la 3500 mp” conchide CEO-ul subsidiarei locale Husqvarna.

 

Vedeți filmul 3D despre viitorul robot de tuns gazon: Husqvarna Presents The Future of Lawn Care – YouTube

Despre Husqvarna:

Înființată în anul 1689, Husqvarna, care face parte din grupul suedez omonim, produce o gamă largă de utilaje şi accesorii pentru pădure, parc, grădină și domeniul construcțiilor, de la motoferăstraie şi mașini de tăiat cu disc, până la maşini robotizate pentru tuns gazonul. Compania este lider mondial în domeniul tunderii robotizate a peluzelor din 1995, înregistrând peste 2.000.000 de unități vândute peste tot în lume. La nivel de grup, Husqvarna își propune să contribuie la un viitor sustenabil mai bun și se angajează să dezvolte produse și tehnologii care se aliniază acestui proiect. În România, compania Husqvarna, cu afaceri de 24 milioane de euro în 2021, se dezvoltă puternic în zona de retail, având o rețea de peste 200 de magazine reprezentative și două magazine de tip concept store.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *