Ana Consulea, Chef Cofetar & fondator Zexe, Alexandra Blaș, Chef și fondator Pickles, Ala Dumitrache, fondator Balls Bucharest, și Cristina Mazilu, owner Mazilique și Arzu, povestesc despre provocările lor în carieră, la cea de a XIV-a ediție Fuckup Nights Bucharest
București, 16 iunie, 2022: Ana Consulea, Chef Cofetar & fondator Zexe Braserie, Alexandra Blaș, Chef și fondator Pickles, Ala Dumitrache, fondator Balls Bucharest, și Cristina Mazilu, owner Mazilique și Arzu, vorbesc despre provocările în carieră, la cea de a XIV-a ediție a Fuckup Nights Bucharest.
Evenimentul va avea loc joi, 23 iunie, începând cu ora 19:00, la CoOperativa Bar (str. Icoanei nr 86). Biletele la eveniment sunt disponibile aici și aici.
Fuckup Nights propune noi perspective asupra nereușitelor profesionale și încurajează creativitatea cu privire la găsirea de noi soluții pentru a ieși din situații dificile.
La FUN XIV ne întâmpină patru noi personalități, de data aceasta toate din domeniul HORECA, care ne vor dezvălui cum au transformat eșecul într-un veritabil instrument pentru succes: Ana Consulea, Chef Cofetar & fondator Zexe Braserie, Alexandra Blaș, Chef și fondator Pickles, Ala Dumitrache, antreprenor și fondator Balls Bucharest, și Cristina Mazilu, owner Mazilique Studio și Arzu. Cele patru invitate ne vor spune poveștile lor despre eșec și rolul acestora în parcursul lor către succes, la a treia ediție FUN a acestui an.
Diana Iosu, organizator Fuckup Nights Bucharest, afirmă: „Fuckup Nights e mai mult decât un eveniment, e o mișcare la nivel global, care reușește să-și pună amprenta asupra noastră mult timp după ce a luat sfărșit. Poveștile inspiră și se transformă în lecții valoroase pentru cei care au șansa să le asculte, indiferent de ce face fiecare dintre noi în viața sa profesională. Fiecare ediție este diferită, la fel de unică precum parcursul fiecăruia în viață. Ce ne aduce împreună este dorința de a fi mai buni, mai puternici și mai vulnerabili în fața unor evenimente aparent dezastruoase. Când ne împărtășim poveștile cu ceilalți, ele devin docile și le luăm puterea – acesta este scopul FUN, pe care îl împlinește la fiecare ediție”.
Moderatoarea evenimentului va fi jurnalista de radio și televiziune Julia Nagy.
Ana Consulea este Chef Cofetar și fondator a trei business-uri în domeniu: Zexe Braserie, o braserie-cofetărie născută din dorința de a reda savoarea cofetăriei românești, gelateria Zelato și Zelateria, un business care va continua firesc povestea începută la Zexe Braserie și Zelato.
Ana a studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard, unde a avut șansa să învețe de la nume mari din cofetăria artizanală mondială: Eric Vergne, Pierre Herme, supranumit „zeul macarons”, și Miackel Azouz. După absolvirea școlii de cofetărie, în 2012, Ana s-a întors în România, hotărâtă să schimbe gusturi și mentalități și să-i arate publicului din țara ei că avem o cofetărie robustă și plină de personalitate. În anul 2014, Ana Consulea a dat lecții de cofetărie finaliștilor de la emisiunea MasterChef, iar în 2019, a primit titlul „Pastry Chef of the year”, din partea Gault & Millau. Ana crede că “frica de eșec, de pierdere, într-o lume în care trebuie să iei 10 pe linie, (…) să construiești un business perfect, nu naște monștri sacri. Din contră, conturează monstruleți deprimați, anxioși și competitiv-distructivi, convinși că nimic nu este vreodată îndeajuns și că întotdeauna este obligatoriu să vrem, putem, facem orice pentru a reuși. Într-o societate firească, eșecul ar fi predat în școli, ca materie generatoare de succes.”
Alexandra Blaș este Chef și fondator Pickles, omul din spatele businessului deschis în noiembrie 2020. Este la bază jurnalist, dar pasiunea ei pentru gătit s-a dovedit mai mare decât pasiunea pentru scris. În 2015 și-a luat un bilet dus spre Londra, unde și-a petrecut următorii cinci ani în trei restaurante din capitala Angliei. A ajuns, în decurs de doi ani, să conducă prima bucătărie, lucru care i-a prins foarte bine. Cu toată experiența de acolo, Alexandra s-a întors înapoi în țară și a conturat acest mic bistro, cum îi place ei să-l numească, în jurul castraveților murați. Pickles este locul ei de joacă de marți până duminică. Alexandra susține din start că nu crede în eșecul profesional. Jurnalismul nu a fost pentru ea un eșec, ci a fost pasiunea pe care o avea când încă nu știa exact ce vrea de la viață. Alexandra crede că trebuie să ne raportăm la eșec ca la o serie de încercări, până găsim exact ceea ce ne dorim cu adevărat.
Ala Dumitrache, antreprenor și fondator Balls Bucharest a avut multiple titluri și poziții în diverse domenii, până să ajungă unde e acum. A făcut aproape-de-toate în HORECA: de la organizări de evenimente, social media, învârtit burgeri la festivaluri, puțină bucătărie, multă salahoreală. Până la vârsta de 29 de ani, Ala nu concepea să își pornească primul business în domeniul HORECA. Ideea de balls i-a venit întâmplător și i-a dat răgaz să treacă, sperând că e doar un alt entuziasm care urma să o părăsească după două săptămâni. A petrecut luni întregi căutând spațiul ideal, care urma să-i găzduiască primul business. Conceptul a fost gândit și regândit, în timp ce Ala devenea tot mai obsedată de proiect, lucru care i s-a părut destul de important încât să-și ducă ideea până la capăt. În luna mai s-au împlinit 3 ani de la prima chiftea pe care Ala a vândut-o, iar entuziasmul ei crește cu fiecare zi de mici succese și eșecuri deopotrivă.
Cristina Mazilu, owner Mazilique Studio și Arzu, și-a început parcursul profesional ca jurnalist cultural, apoi curiozitatea în ceea ce privește mâncarea a dus-o în redacția unei reviste de food, pe care a condus-o timp de 5 ani. Mai departe, dorința de a experimenta a trimis-o în bucătărie. În 2016 a deschis Mazilique Studio: un test kitchen care, o vreme, i-a servit drept spațiu de joacă și loc de adunat oamenii în jurul mesei. O pandemie și niște nopți nedormite mai târziu, în decembrie 2021, a deschis Arzu, un bistro în care încearcă să-și aducă energiile creative într-un nou context.
Cristina știe ”că eșecurile sunt o condiție esențială atât în inovație, cât și în creativitate – dar în viața mea profesională (că nu i-aș spune carieră unei serii de jocuri pe care le-am luat prea în serios) nu a existat niciodată o frică mai mare decât că o să ratez. Probabil că asta s-a dovedit a fi, în mod egal, și motivația mea cea mai mare.”
Fuckup Nights Bucharest face parte din seria de evenimente care au loc la nivel global, în 321 de orașe din 91 de țări din întreaga lume. Evenimentele se concentrează pe abordarea constructivă a eșecurilor profesionale și se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților.
Edițiile anterioare Fuckup Nights Bucharest sunt surprinse aici: Vol I, Vol II, Vol III, Vol VI, Vol X.
Parteneri ai evenimentului sunt: FAN Courier, Radio Guerilla, CoOperativa, Complice, Techcelerator, ROTSA – Romanian Tech Startups Association, ClujHub, Fonduri Structurale, Bizilive, More Networking, Learning Network, Psychologies, Cooperativa FruFru, IQAds, SMARK, IQool, Revista CARIERE, Commons, SocialPedia, Sandler Training și Sabina Cornovac Online.
Detalii despre eveniment pe pagina dedicată acestuia, dar și pe Facebook.
Despre DiFine PR
DiFine PR este o agenție de comunicare full services care combină experiența solidă a echipei, de peste 20 de ani, atât la nivel național, cât și internațional, cu satisfacția de a crea povești de succes. Pe lângă serviciile complete de PR, comunicare și consultanță în afaceri, agenția organizează, de asemenea, evenimente de tehnologie și de afaceri (ex. NASA Space Apps Challenge, TechFest, Fuckup Nights Bucharest). Portofoliul actual al clienților agenției include compania de consultanță în afaceri McKinsey & Company, Black Sea Fund, GapMinder VC, acceleratorul de startup-uri Techcelerator, Seedblink, Growceanu, Goldring, Restart Energy, Tema Energy, Romcab, Alexandrion Group, Sodexo, Cognite, Bitcoin Romania, Tradesilvania, Undelucram.ro, ClujHub, bpv Grigorescu Ștefănică, și peste 80 de startupuri de technologie.
Leave a Reply