Raport Storia.ro: prețul chiriilor continuă să crească în septembrie. +17% la Constanța

No Comments

Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, a analizat evoluția chiriilor în ultima lună și în ultimul an pentru București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Constanța, Brașov și Sibiu. Conform analizei, luna septembrie aduce noi creșteri ale prețurilor de închiriere pentru apartamente, cu avans de până la 17%, înregistrat în Constanța.

CONSTANȚA

tabel_constanta

Chiriile medii la apartamentele din Constanța au înregistrat un avans lunar de 17%, cea mai mare creștere fiind la garsoniere, unde, din august până în septembrie, prețul solicitat de proprietari a crescut cu 25%. Față de anul trecut, chiriile sunt mai mari cu 22%, având acum prețuri medii de 250 EUR (1 cameră), 350 EUR (2 camere) și 500 EUR (3 camere).

CLUJ-NAPOCA

 tabel_cluj

În Cluj-Napoca prețurile la închiriere au crescut cel mai mult la apartamentele de 2 camere, ajungând cu 9% mai mari în septembrie față de august. Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, avansul mediu al prețurilor chiriilor e de 16%, cel mai mare fiind la apartamente de 3 camere, unde chiria medie e cu 100 de euro mai mare în septembrie 2022 față de septembrie 2021.

 

IAȘI

Prețul de închiriere la apartamentele din Iași continuă să crească în luna septembrie, unde remarcăm un avans mediu de 5%. Cea mai mare creștere e înregistrată la apartamentele de 2 camere, unde chiria e cu 8% mai mare fața de luna august, ajungând la o medie de 399 EUR/lună. În ultimul an, cea mai mare creștere a fost înregistrată la apartamentele de 3 camere, care se închiriază la un preț cu 20% mai mare (400 EUR în Sept ’21 vs 480 EUR în Sept ’22).

 tabel_iasi

 

BRAȘOV

Prețurile solicitate de proprietari în Brașov cresc în toate categoriile de apartamente – cel mai mult la 3 camere, unde înregistrează un avans de 10% în septembrie față de august. În prezent, brașovenii plătesc în medie cu 100 de euro mai mult pentru închirierea unui apartament de 3 camere comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

tabel_brasov

SIBIU

 tabel_sibiu

Remarcăm creșteri mai temperate ale chiriilor în Sibiu – +2% în septembrie față de luna august. Garsonierele au ajuns la 225 EUR (+13% față de anul trecut în septembrie), apartamentele de 2 camere la 300 EUR (+11% YoY), iar apartamentele de 3 camere se închiriază în medie cu 415 EUR (+17% YoY).

TIMIȘOARA

 tabel_timisoara (1)

La Timișoara, chiriile la apartamentele de 2 si 3 camere stagnează, în timp ce garsonierele au un cost de închiriere cu 5% mai mare în septembrie față de august. Raportat la anul trecut, prețul chiriilor a crescut în medie cu 10%, cea mai mare creștere având-o apartamentele de 2 camere (+14%).

BUCUREȘTI

tabel_bucuresti

Față de luna august, prețul chiriei a stagnat în toate sectoarele din București, cu excepția sectorului 5, unde înregistrăm o scădere de 6%. Față de septembrie 2021, prețurile medii sunt cu 13% mai mari, cu cea mai mare creștere în sectorul 2 (+20% YoY). În septembrie 2022, prețul mediu de închiriere în București variază de la 300 EUR pentru garsoniere, 438 EUR pentru apartamentele de 2 camere și 542 EUR pentru cele de 3 camere. Cele mai mari prețuri sunt în sectorul 1, unde un apartament de 3 camere se închiriază cu 750 EUR în medie, iar cele mai mici sunt în sectoarele 5 și 6, unde 3 camere pot fi închiriate cu 450 EUR.

***

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primește peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *