Panasonic anunță parteneriatul cu Amazon Fire TV care va oferi noi experiențe cu televizoarele inteligente
București, 9 ianuarie 2023 – Panasonic Entertainment & Communication Co., Ltd. a semnat un acord de colaborare cu Amazon.com Services LLC pentru licența Fire TV cu scopul de a dezvolta televizoare ce oferă o experiență vizuală fără precedent. Această colaborare se concentrează pe furnizarea de imagini și sunet de înaltă calitate, adaptate mediului de vizionare al fiecărui membru al familiei, asigurând o experiență fără stres și fără întreruperi, care se aliniază cu stilurile diverse de viață și cu varietatea bogată de conținut. În consecință, aceste televizoare vor îmbunătăți modul în care descoperiți și vă bucurați de conținut, oferind un ecran de pornire personalizat care reunește servicii de streaming, aplicații, canale live și recomandări personalizate.
„Suntem deosebit de încântați să anunțăm, împreună cu Panasonic, că noile lor televizoare inteligente vor include Fire TV începând cu 2024”, a declarat Daniel Rausch, vicepreședinte pentru Alexa și Fire TV, Amazon. „Acest lucru înseamnă că clienții din întreaga lume se vor putea bucura de toate beneficiile experienței de streaming personalizate Fire TV și de accesul la Alexa, combinate cu cele mai bune televizoare inteligente de la Panasonic.”
În ultimii ani, diversificarea utilizării televizorului a avansat rapid datorită extinderii internetului și a smartphone-urilor. Televizoarele au trecut dincolo de simpla vizionare a transmisiunilor și a conținutului înregistrat. Acestea servesc acum drept ecrane pentru a vă bucura de o gamă largă de conținut, inclusiv servicii video la cerere, videoclipuri din rețelele sociale și jocuri online, adaptate pentru diverse scopuri de vizionare. Ca urmare, scopul pe care oamenii îl urmăresc la televizoarele lor se schimbă. Panasonic, folosind experiența sa în tehnologia imaginii și a sunetului de înaltă calitate, în comunicare și tehnologie digitală precum și abilitățile sale de dezvoltare de software pentru integrarea dispozitivelor, intenționează să îmbine aceste capacități cu interfața intuitivă și conținutul divers oferite de sistemul Fire TV. Această sinergie își propune să ofere spectatorilor experiența conținutului potrivit stilului lor de viață și mediului de vizionare, experiențe vizuale captivante cu o calitate optimă a imaginii și a sunetului și conectivitate perfectă între casă, spații mobile, dispozitive IoT compatibile și echipamente de înregistrare. Colaborarea urmărește să sporească valoarea televizoarelor utilizate acasă, potrivite pentru era multi-ecran.
Odată cu această colaborare care începe în 2024, Panasonic va introduce noi produse care au Fire TV ca sistem de operare și tehnologii unice, cum ar fi calitatea imaginii adaptabile la conținut, împreună cu operabilitate îmbunătățită și integrare a dispozitivului. În continuare, compania intenționează să-și extindă gama de modele Fire TV integrate.
Akira Toyoshima, CEO Panasonic Entertainment & Communication, a declarat: „Colaborarea cu Amazon.com Services este un pas cheie către îndeplinirea misiunii de a oferi noi surse de „încântare și confort” prin puterea divertismentului și a comunicării. Acest parteneriat va furniza experiențe care le permit consumatorilor să întâlnească „necunoscutul” și să se cufunde în „emoție”, îmbogățindu-și viața și umplându-și timpul cu multă culoare. Ne angajăm să continuăm să oferim produse și servicii cu adevărat valoroase care contribuie la bunăstarea clienților prin progrese în tehnologiile video, audio și de comunicare”.
Despre Grupul Panasonic
Fondat în 1918 și astăzi lider global în dezvoltarea tehnologiilor inovative și soluțiilor pentru aplicații de gamă largă în sectoarele de produse electrocasnice, locuințe, sectorul auto, industrie, comunicații și energie, Grupul Panasonic a trecut la un sistem de companie activă pe piață la data de 1 aprilie 2022, prin Panasonic Holdings Corporation, activând ca și societate de holding împreună cu alte opt societăți plasate sub umbrela acesteia. Grupul a raportat vânzări consolidate în sumă de 8,378.9 miliarde yen (ca. 59.4 miliarde euro), pentru exercițiul încheiat la data de 31 martie 2023.
Pentru a afla mai multe despre Grupul Panasonic, vă invităm să accesați https://holdings.panasonic/global/ și http://www.panasonic.com/ro
Leave a Reply