5 to go este cafeaua oficială a festivalului BEACH, PLEASE!
București, 16 mai 2024: 5 to go demarează o nouă colaborare cool, care va aduce brandul mai aproape de publicul său tânăr vara aceasta și devine partener al evenimentului fenomen BEACH, PLEASE!, cel mai tare festival de urban din România. Participanții la festival vor găsi produsele
5 to go și multe surprize în zona dedicată, unde brandul va pregăti o ofertă diversificată din produsele consacrate pe bază de cafea delicioasă, ceaiuri răcoritoare și snackuri.
5 to go a pregătit produse în exclusivitate pentru fanii BEACH, PLEASE!, create de la zero pentru a corespunde gusturilor publicului țintă și atmosferei evenimentului. Acestea se vor regăsi și în toate cafenelele 5 to go din 20 mai până pe 15 septembrie, aducând în locații o notă festivalieră pe timpul verii. Pentru a marca această colaborare, 5 to go lansează și o ediție de 500.000 de pahare cobranded, care va fi disponibilă în cafenele începând cu luna iunie.
„Ne bucurăm că vom fi prezenți în acest mod inedit la malul mării, oferindu-le participanților BEACH, PLEASE! doza de energie și gustările de care au nevoie pentru a simți din plin vibe-ul de festival. Pentru echipa 5 to go este o nouă provocare, pe care o vom transforma într-o experiență memorabilă. Pe lângă produsele noastre vedetă, avem și multe surprize pentru participanți”, a declarat Alexandra Moisescu, Marketing Manager 5 to go.
Aflat la cea de-a 3-a ediție, festivalul cu o evoluție spectaculoasă, devenit deja o tradiție a sezonului estival, are loc la Costinești în perioada 10-14 iulie: cu două zile bonus față de edițiile anterioare! Line-up-ul include artiști de talie mondială, precum Travis Scott, Anitta, Wiz Khalifa, Yeat sau Ice Spice. Pentru toți artiștii și echipa festivalului, cafeaua oficială 5 to go va fi disponibilă și în backstage, pentru a asigura în orice moment porția de energie la pahar necesară pe parcursul acestui maraton de muzică bună și distracție.
Litoralul ocupă deja un loc important pe harta prezenței 5 to go în România, 14 cafenele fiind deja deschise numai în Constanța, așadar turiștii români din toată țara pot savura cafeaua preferată la malul mării în lunile de vară, dar și în restul anului.
Despre 5 to go
5 to go a luat naștere în 2015, iar până în prezent a depășit pragul de 550 de unități, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.
Leave a Reply