Voxa prezintă cea mai amplă și variată colecție de povești pentru copii în format audio
București, 4 iunie 2024 – Voxa își marchează prezența în lumea lecturii pentru copii, lansând cea mai bogată și variată colecție de povești pentru cei mici în format audio din România. Luna iunie devine o sărbătoare a lecturii, cu nenumărate lansări și colecții disponibile în exclusivitate pentru publicul românesc.
Mai mult conținut pentru copii
Această inițiativă răspunde nevoilor diverse ale copiilor cu vârste între 0 și 9 ani, precum și ale celor aflați în ciclurile școlare gimnaziale și liceale. Cu o selecție vastă de peste 3500 de titluri în limba română și engleză, platforma oferă un univers fascinant de basme și povești atât din patrimoniul românesc – precum „Capra cu trei iezi” sau „Motanul Încălțat” – cât și din literatura universală.
Utilizatorii pot explora un conținut diversificat, care include povești educaționale despre personalități, geografie și istorie, dar și piese de teatru radiofonic și emisiuni iubite, cum ar fi „Noapte Bună, Copii!”. Pe lângă acestea, în aplicație vor fi disponibile colecții de referință, precum seria „Țup”, „Disney Classic”, „Sweet Cherry” și „Storytime”, dar și bestsellerul internațional „Iepurașul care voia să adoarmă”.
Cu o gamă variată de titluri și colaborări cu autori de renume, Voxa este un partener de încredere pentru părinți și educatori în călătoria lor de a încuraja dragostea pentru lectură și învățare în rândul copiilor lor. Un exemplu bun în acest sens este Colecția Voxa Classics Kids care include 23 de titluri clasice, printre care se numără „Prinț și cerșetor”, „Vrăjitorul din Oz”, „Aventurile lui Tom Sawyer”, „Cartea Junglei”, „Alice în Țara Minunilor” și „Pinocchio”. Printre naratori se numără și Maria Radu, Daniela Nane, Cristina Stănciulescu, Monica Davidescu și Ilinca Hărnuț.
„Ne mândrim și cu parteneriatul nostru cu autorul român Alex Donovici, a cărui fenomenală serie Țup este acum disponibilă integral pe Voxa. Primele două volume din această serie, care au cucerit inimile a peste 100.000 de cititori din România și au fost traduse și publicate în peste 10 țări, sunt deja disponibile pe platforma noastră. Iar pentru un somn liniștit și odihnitor, oferim în premieră bestsellerul internațional Iepurașul care voia să adoarmă, care promite să transforme luptele de seară pentru culcare într-un ritual de dragoste și tandrețe. Această poveste, testată de copii și aprobată de părinți, folosește o tehnică inovatoare pentru a aduce o finalitate calmă oricărei zile agitate”, a spus Alexandra Dram, Head of Content, Voxa.
„Cântec de adormit Mitzura” în lectura Mitzurei Arghezi pentru publicul larg
„Doamne, fă-i bordei în soare,/ Într-un colț de țară veche,/ Nu mai nalt decât o floare /Și îngust cât o ureche.” Celebrele versuri scrise de Tudor Arghezi pentru fiica lui, Mitzura, pot fi ascultate acum de publicul larg în lectura Mitzurei Arghezi. Cu ocazia lunii copilului, Voxa lansează poezia în format audio pe toate canalele, însoțită de un video emoționant, care aduce în prim-plan legătura dintre un tată și fiica lui. Video-ul poate fi urmărit aici, iar poezia poate fi ascultată în aplicație aici.
Poezia este disponibilă pentru abonații Voxa în secțiunea Fonoteca de aur, parte a proiectului Teatru Radiofonic lansat de platformă în luna ianuarie. Colecția este o invitație pentru cei mari și mici deopotrivă de a descoperi frumusețea și sensibilitatea transpunerilor sonore ale unor titluri celebre din literatura națională.
O categorie în creștere
Această inițiativă vine în contextul unei creșteri constante a popularității conținutului audio pentru copii, reflectată și în preferințele consumatorilor din România. Se estimează că segmentul pentru copii va înregistra cea mai rapidă ascensiune în categoria cărților audio, cu o rată anuală de creștere de aproximativ 28,9% din 2023 până în 2030. Părinții apreciază cărțile audio ca o formă de entertainment educativ, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor și oferindu-le o alternativă fără expunere la ecrane.
Pe platforma Voxa, au fost acumulate peste 380.000 de ore de conținut pentru copii, cu o medie lunară de 20.000 de ore, iar categoria cărților pentru copii ocupă locul al treilea în interacțiunea utilizatorilor cu audiobook-urile. Interesul ridicat pentru acest tip de conținut este confirmat de cele peste 12.500 de evaluări acordate titlurilor destinate copiilor, situându-se la același nivel cu marile categorii de consum precum ficțiunea, dezvoltarea personală, thriller-urile și romanele.
Leave a Reply