Author: admin

Electronic Arts România şi Golin trec împreună la nivelul următor

No Comments

Agenţia va coordona comunicarea locală pentru EA, compania de tehnologie şi entertainment care dezvoltă în România unele dintre cele mai mari produse digitale din lume

Golin a fost desemnată pe plan local agenţia de PR a Electronic Arts România, unul dintre cele mai mari studiouri Electronic Arts din lume, după câştigarea pitch-ului organizat de producătorul de jocuri pentru console, PC şi mobile. Aşadar, Golin coordonează comunicarea corporate și de brand, cât şi activitățile de social media ale Electronic Arts România, cu un accent puternic plasat pe recrutarea de talent şi employer branding.

 “România are unul dintre cele mai accelerate ritmuri de creștere în IT&C din această parte a Europei, EA România evidenţiindu-se ca una dintre cele mai mari şi mai vizibile companii din ecosistemul regional. Mulţi dintre noi aici, în Golin, am copilărit cu jocurile care sunt acum dezvoltate de Electronic Arts in România şi suntem în continuare mari fani ai unor produse celebre precum FIFA, Need for Speed sau NHL, dacă ar fi să menționez doar câteva dintre titlurile EA. Suntem cu adevărat încântaţi de această oportunitate iar acum ne punem pe treabă cu toată pasiunea și inspirația  pentru a oferi EA cele mai bune soluţii. Suntem convinși că ne vom bucura de un parteneriat solid cu Electronic Arts România, unul bazat pe valori şi pasiuni comune, dar şi pe faptul că împreună vom genera o comunicare relevantă ce are la bază insighturi valoroase.a spus Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin.

“Electronic Arts România are oameni excepționali care creează jocuri de talie mondială cu ajutorul a numeroase inovații tehnologice pentru utilizatorii din intreaga lume. Începând cu anul 2006, ne-am extins şi ne-am dezvoltat echipele locale în mod constant şi, odată cu această creştere, ne-am bucurat de realizări extraordinare, devenind un centru de excelenţă în ceea ce privește dezvoltarea de jocuri şi de tehnologie. Echipa Golin ne-a convins pe deplin că deţine expertiza, pasiunea, creativitatea şi ideile potrivite pentru a ne ajuta să trecem la nivelul următor şi să maximizăm experienţa pe care o oferim în calitate de unul dintre cei mai importanți angajatori în industria IT din România”, a declarat  Andrei Lăzărescu, Senior Producer, Electronic Arts România.

Electronic Arts România este unul dintre cele mai mari studiouri de dezvoltare din cadrul Electronic Arts Inc. Fondat în 2006, studioul Electronic Arts din Bucureşti joacă un rol important în dezvoltarea pe plan local a unora dintre cele mai bine vândute și cele mai premiate jocuri, precum FIFA, Need for Speed şi NHL, pe diverse platforme. Electronic Arts Inc. este lider global în entertainment digital interactiv şi în producția de jocuri pentru console, PC şi mobile, cu peste 300 de milioane de jucători înregistraţi în întreaga lume.

Din echipa Golin pentru Electronic Arts România fac parte: Andrada Busuioc (Executive Director, Corporate Division), Florin Merlă (PR Manager), Adina David (Senior Media Associate), Maria Făşie (Senior Media Associate), Oana Pohrib (Digital Manager) şi Geanina Rădulescu (Digital Associate).

Despre Golin România

Golin este singura agenție de PR din România care a câștigat, pentru trei ani la rând, titlul de Agenția #1 în topul Biz PR Awards și în 2018, pentru prima dată premiul pentru creativitate în PR. De asemenea, Golin  rămâne cea mai premiată agenție de PR la premiile Webstock 2018. Golin este singura agenție din România care a câștigat, în același an, locul 1 în cele mai importante competiții ale industriei: Agenția Anului în cadrul galei Romanian PR Award 2014, Agenția #1 în topul Biz PR Awards 2014 și #1 în preferințele bloggerilor români. Golin a fost de două ori Agenția Anului la Romanian PR Award – în 2010 și 2014.

Golin România este afiliată la una dintre cele mai valoroase reţele internaţionale de PR, Golin Worldwide. Acesta este primul birou din Europa Centrală şi de Est al companiei americane care deţine în total peste 50 de birouri în America, EMEA si APAC.

Golin România este membră a grupului de companii din care mai fac parte MullenLowe (advertising), Profero (digital), Initiative (media), BPN (media) şi Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) şi este multiplu premiată şi finalistă la festivaluri locale şi internaţionale precum ADC*RO, Cristal Festival, CSR Awards, European Excellence Awards, IPRA Awards, PR Award Romania, Sabre Awards, Webstock.

Pentru mai multe informații vizitați http://golin.ro sau pagina de Facebook Golin Romania.

Categories: comunicat de presa

ENEL X ROMÂNIA ANUNȚĂ CEL MAI MARE PLAN DE MOBILITATE ELECTRICĂ DIN ȚARĂ, CU CIRCA 2.500 DE PUNCTE DE ÎNCĂRCARE ȘI INVESTIȚII DE PÂNĂ LA 20 DE MILIOANE DE EURO

No Comments
  • Enel X România a fost creată pentru a oferi soluții inovatoare, cu valoare adăugată, adaptate nevoilor consumatorilor individuali, companiilor și municipalităților
  • Punctele de încărcare prevăzute în planul de mobilitate electrică vor fi instalate, începând cu 2019, în toate regiunile României, pe principalele drumuri din țară, precum și în majoritatea marilor orașe, începând cu București, Timișoara și Constanța

București, 13 noiembrie 2018 – Enel X România, companie membră a Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului Enel, a fost prezentată oficial astăzi și a lansat cel mai mare plan de dezvoltare de infrastructură pentru mobilitatea electrică din țară. Planul vizează instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile României, în perioada 2019-2023, în urma unor investiții totale de 15 până la 20 de milioane de euro.

 

 

“Enel X România se angajează să ofere posesorilor și flotelor de vehicule electrice posibilitatea de a se deplasa în toată țara, de la nord la sud și de la est la vest, fără să se îngrijoreze unde vor găsi următorul punct de încărcare. Prin acest plan ambițios de dezvoltare a unei infrastructuri extinse de încărcare în următorii cinci ani, vom contribui la un transport mai curat și mai sustenabil în toată România,” a declarat Marius Chiriac, Director al Enel X România.

Primele puncte de încărcare vor fi instalate în 2019 în București, Timișoara și Constanța. Planul acoperă toate zonele României, astfel încât poziționarea și instalarea infrastructurii de încărcare să fie adaptată creșterii gradului de utilizare a vehiculelor electrice la nivelul gospodăriilor, al instituțiilor, precum și în rândul companiilor, ca urmare a cererii pentru flote. Circa 300 de puncte încărcare urmează să fie instalate în 2019.

Enel X România va oferi serviciul de instalare de infrastructură de încărcare către “Partenerii de Reîncărcare”, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri, restaurante și hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de vehicule electrice. Instalarea și mentenanța infrastructurii de încărcare nu presupune costuri pentru Partenerii de Reîncărcare, în schimbul punerii la dispoziție a locurilor de parcare.

Compania oferă un serviciu similar municipalităților care sunt interesate de îmbunătățirea calității aerului prin încurajarea mobilității electrice. Enel X România va sprijini autoritățile locale să identifice cele mai bune soluții, iar apoi va instala infrastructura de încărcare și va asigura mentenanța acesteia fără costuri pentru primării, pe locurile de parcare aflate pe domeniul public.

Infrastructura care va fi dezvoltată în România se bazează pe soluțiile de încărcare noi, inteligente, ale diviziei globale Enel X. Acestea sunt echipamente modulare, scalabile, livrabile ”la cheie” către consumatorii individuali, companii și instituții. Este prevăzută instalarea de stații cu putere de 22 kW (Quick), 50 kW (Fast) și peste 150 kW (Ultrafast).

Noile produse fac parte din recent lansata gamă “Juice Family”:

  • JuicePole: stație de încărcare ce va fi instalată în orașe, facilitând experiența de încărcare cu ajutorul noului ecran și integrării cu aplicația Enel X Recharge. Aceasta poate asigura încărcarea simultană a două vehicule, prin curent alternativ, și este echipată cu cele mai noi tehnologii de conectivitate. Juice Pole poate fi activat cu ajutorul Enel X Recharge App, care permite utilizatorilor să identifice o stație din apropiere, să rezerve un punct de încărcare, precum și să monitorizeze încărcarea bateriei în timp real, prin intermediul telefonului mobil.
  • JuiceBox: noua stație tip box care poate fi instalată la locuințe individuale, fiind disponibilă și în versiune comercială pentru încărcarea flotelor de vehicule.
  • JuiceLamp: soluția creată de Enel X care integrează infrastructura de iluminat public cu cea de încărcare. Aceasta este o ”lampă LED inteligentă” care, pe lângă asigurarea unei eficiențe ridicate și a controlului de la distanță, oferă posibilitatea de a încărca două vehicule în același timp. JuiceLamp poate fi de asemenea configurată pentru supraveghere video, monitorizarea calității aerului, conectivitate prin fibră optică sau Wi-Fi urban.

În relația cu partenerii pe termen lung, Enel X România poate:

  • sprijini companiile să analizeze datele privind operarea flotelor, oferind soluții de încărcare personalizate pentru vehicule, bazate pe nevoile specifice ale clienților;
  • oferi un instrument complet administrare a infrastructurii de încărcare, Recharge Manager
  • extinde infrastructura în funcție de necesitățile flotei: JuiceStation este o soluție competitivă și eficace, care permite companiilor să conecteze o serie de Juice Box, în versiunea comercială.

Enel este o companie energetică multinațională, unul dintre liderii integrați pe piețele globale de electricitate, gaze naturale și energii din surse regenerabile. Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat. Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 89 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unități de producție cu o capacitate instalată de 43 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia și Australia.

Enel X este o nouă divizie globală a Enel, dedicată dezvoltării de produse și servicii digitale inovatoare în domeniile în care energia are cel mai mare potențial de transformare: orașe, locuințe, industrii și mobilitate electrică.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, a siguranței și performanței rețelelor și implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt importanți furnizori de energie în România, având în ofertă atât energie electrică și gaze naturale, cât şi servicii cu valoare adăugată (precum servicii de asistenţă, produse de iluminat, servicii de asigurare, aer condiționat etc).

Categories: Uncategorized

Samsung câștigă 30 de premii pentru design excepțional și inginerie în cadrul CES 2019 Innovation Awards

No Comments

București, România – 12 noiembrie, 2018 – Samsung Electronics, lider global în tehnologie, a anunțat premierea a 30 dintre noile sale produse inovatoare în cadrul CES 2019 Innovation Awards, inclusiv două premii din categoria Best of Innovations. Prestigiosul program recunoaște produsele și serviciile care au un design excepțional și care încorporează tehnologia de vârf.

Aceste premii completează lunga istorie a Samsung în ceea ce privește dezvoltarea de produse inovatoare, care au condus la dezvoltarea industriei. În acest an, premiile obținute de Samsung acoperă o gamă largă de categorii, după cum urmează: Visual Display, Fitness, Sport și Biotech, Accesorii Wireless, Smart Home, Realitate Virtuală și Augumentată, Computer Hardware, Componente și Periferice, In-Vehicle Audio/Video and Sustainability și Eco-Design.

 „Am făcut investiții semnificative în domeniile 5G, IoT și AI de-a lungul ultimului an și este o onoare să fim recunoscuți pentru încercările noastre continue de a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor și a permite industriei să avanseze. Sunt mândru de creativitatea de care dă dovadă echipa Samsung, de determinarea și de abodarea lor inovativă pentru a găsi cele mai bune soluții pentru nevoile pieței”, a afirmat Tim Baxter, președinte și CEO al Samsung Electronics din America de Nord.

Premiile CES Innovation Awards sunt sponsorizate de Consumer Technology Association (CTA)™, proprietarul și organizatorul CES. Multe dintre produsele Samsung recunoscute pot fi văzute în cadrul unei expoziții în cadrul CES 2019, care va avea loc între 8 și 11 ianuarie 2019, la standurile Samsung din Sala Centrală a Centrului de Convenții din Las Vegas. Altele vor fi expuse în cadrul CES 2019 Innovation Awards Showcase, care va avea loc la Venetian Resort Hotel.

Mai jos sunt prezentate detalii ale unora dintre produsele Samsung premiate:

Samsung Galaxy Note9 – Seria Note a fost recunoscută pentru includerea ultimelor inovații ale companiei, iar Galaxy Note9 continuă această tradiție cu un smartphone premium care oferă performanțe revoluționare. Cu o baterie puternică, și un nou S Pen, care vine pentru prima oară cu conectivitate Bluetooth, precum și cea mai inteligentă cameră Samsung de până acum, o memorie de până la 1 terabyte, Galaxy Note 9 este telefonul îndeajuns de puternic pentru a face față unui stil de viață activ.

Samsung Galaxy Tab S4 – O tabletă Android 2 în 1, concepută pentru a ajuta la creșterea productivității oriunde te-ai afla, inclusiv în deplasare. Samsung Galaxy Tab S4 vă va ajuta să vă gestionați munca mai ușor, oferindu-vă productivitate la cel mai înalt nivel. Cu Samsung DeX, o baterie care rezistă mult timp, S Pen îmbunătățit, patru difuzoare reglate de AKG, această nouă tabletă e ideală pentru sarcini productive, dar și pentru activități de relaxare – oricând, oriunde.

Samsung Galaxy Watch – Un smartwatch puternic pentru cei care vor să le facă pe toate – și să arate bine în același timp. Durata lungă de viață a bateriei și conectivitatea LTE oferă utilizatorilor o experiență excepțională. Având rama rotativă – marca Samsung, precum și diverse variante de stil, te poți bucura de un smartwatch care arată ca un ceas tradițional și, în plus, este și foarte intuitiv de folosit. Cu peste 39 exerciții și activități, alături de opțiunile de monitorizare a somnului și a nivelului de stres, acest smartwatch puternic îi ajută pe utilizatori să aibă grijă de sănătatea lor și să își îndeplinească obiectivele de fitness.

Wireless charger duo – O combinație dintre Fast Charge Wireless Stand și Wireless Charging Pod, acest încărcător rapid 2-in-1 le permite utilizatorilor să își încarce rapid telefonul, precum și un alt telefon compatibil Qi sau un accesoriu – simultan. Încărcătorul elimină situația în care utilizatorii aveau nevoie de cabluri pentru încărcarea device-urilor și le oferă acestora accesul ușor la telefon în timp ce acesta se încarcă.

Samsung DeX – Samsung DeX le oferă utilizatorilor o experiență desktop completă direct de pe telefonul lor Samsung Galaxy de ultimă generație. Acest lucru se poate realiza prin simpla conectare a telefonului la un monitor sau chiar la Galaxy TabS4, printr-o simplă schimbare din setări. DeX le permite acestora posibilitatea să-și folosească telefonul sau tableta drept suport tactil sau tastatură tactilă. DeX oferă de asemenea “modul dual”, astfel încât utilizatorii să poată folosi în continuare telefonul sau tableta în timp ce acesta este conectat la monitorul extern – fie că este vorba de un apel video sau de luarea unor notițe. Utilizatorii de Note9 pot se pot folosi de SPen pentru a derula slide-uri în timp ce DeX funcționează pe un ecran mare.

Aplicația SmartThings – Un GPS ușor de conectat la o rețea LTE-M, care ajută oamenii să țină evidența lucrurilor cele mai importante pentru ei. Fie că este vorba de o geantă pentru sală pe care ați pierdut-o la școală sau un câine care s-a depărtat destul de mult de casă, acestea pot fi cu ușurință identificate în timp real fie pe telefonul Samsung, fie pe un dispozitiv cu IoS compatibil cu aplicația SmartThings. De asemenea, membrii familiei pot folosi aplicația SmartThings pentru a fi tot timpul conectați, trimițând o notificare de locație către aplicația SmartThings care va alerta toți membrii familiei. SmartThings poate fi folosit și ca senzor de sosire, declanșând acțiuni automatizate, ca de exemplu aprinderea luminii atunci când utilizatorul ajunge în apropierea casei.

HMD Odyssey + – Acest dispozitiv de căști oferă utilizatorilor una dintre cele mai imersive experiențe virtuale, în așa fel încât utilizatorii să poată experimenta jocurile lor video preferate. Pe lângă ecranul Super AMOLED, HMD Odyssey cuprinde și o nouă tehnologie numită Anti-Screen Door Effect, cu ajutorul căreia jucătorii nu trebuie să își mai facă griji pentru amețelile sau încețoșarea vederii. Design-ul premiul al HMD Odyssey este completat de tehnologia audio AKG, care include funcția Spatial Sound 360°, precum și un câmp de vizualizare de 110 grade – toate contribuind la a oferi utilizatorilor o experiență de joc cât mai fluidă și apropiată de realitate.

Samsung Galaxy A6 – Pentru cei care vor să se bucure de tot ce poate oferi un smartphone accesibil, Galaxy A6 oferă un ecran excelent, dar și o cameră foto puternică. Cu un display Super AMOLED care afișează conținut luminos, culori vibrante și memorie pentru stocare de până la 400GB, Galaxy A6 oferă spațiu suficient pentru video, muzică și fișiere. Cu camere frontală și principală de 16MP, utilizatorii pot surprinde fotografii și selfie-uri excepționale, iar diafragma de F1.7 de pe camera principală ajută la obținerea unor imagini luminoase și clare, chiar și în condiții de lumină slabă.

Samsung 256GB 3DS DDR4 RDIMM – Cel mai rapid card de memorie ideal pentru platformele de servere ale întreprinderilor este dotat cu cele mai bune soluții de înaltă densitate și înaltă performanță pentru infrastructura de consum, cu un consum redus de energie (15 wați la 1.2V).

Samsung 512GB Universal Flash Storage – Este primul dispozitiv de stocare eUFS din industrie de 512 GB, pentru sistemele A/V și pentru telefoanele flagship din următoarele generații, care folosește chip-uri V-NAND de 512 GB. Pachetul de 512 GB eUFS va face transferul unui clip video Full HD de 5 GB pe un SSD în aproximativ șase secunde, cu peste 8 ori mai rapid decât o cartelă tipică microSD.

Samsung 3.84TB NVMe Z-SSD – SZ1733 oferă un nou nivel de stocare destinat analizei AI, big data și aplicațiilor IoT, folosind noile chip-uri Z-NAND de la Samsung, care furnizează o performanță de citire de până la 10 ori mai mare decât chip-urole V-NAND de 3 biți.

Samsung LM302S – Platforma de iluminat de ultimă generație, special creată pentru nevoile utilizatorilor, este concepută pentru a îmbunătăți productivitatea muncii prin însușirea unui ritm circadian mai sănătos (cicluri de somn / trezire) pe tot parcursul zilei, promovând un ciclu de somn sănătos. Inovația LED adusă de Samsung poate îmbunătăți nivelul de concentrare al unei persoane cu până la 10%, pentru eficiență de muncă sporită. În plus, poate ajuta oamenii să doarmă mai bine în timpul nopții datorită faptului că hormonul melatoninei a fost suprimat de LM302S pe parcursul zilei.

Seria Samsung SSM-U – Un nou tip de modul inteligent include o serie de senzori mici pe radar, cu o sensibilitate mai mare de detectare decât senzorii convenționali și transmisie invizibilă, pentru o mai mare flexibilitate a designului în iluminatul rezidențial. Seria SSM-U poate detecta mișcări subtile și transmite semnalul către alte componente pentru a controla iluminarea la momentul potrivit.

Categories: articole

Motorola one este disponibil în România

No Comments

Motorola anunță disponibilitatea motorola one în România. Noul smartphone Android One oferă conectivitate, accesibilitate, securitate și este pregătit pentru neprevăzut. Dispozitivul permite realizarea mai multor acțiuni prin intermediul Google Lens și dispune de moto experiences, funcții motorola special concepute pentru o experiență personalizată de utilizare a smartphone-ului. De altfel, acesta oferă o performanță crescută, fiind echipat cu procesor Qualcomm® SnapdragonTM 625 2.0 GHz și 4 GB memorie RAM.

Android One: inteligent, sigur, pur și simplu uimitor

Motorola one vine echipat cu cel mai nou software și aduce cele mai noi inovații AI de la Google. Android One oferă un dispozitiv inteligent, sigur și simplu de utilizat.

Inteligent: grație funcției Google Lens pe bază de AI, integrată în camera foto, care permite interacțiunea cu lumea din jur prin simpla îndreptare a camerei spre diferite obiecte. Astfel, Google Lens poate oferi informații despre clădiri, tablouri, obiective turistice, rețete culinare sau poate realiza traduceri de cuvinte. Mai mult, utilizatorii beneficiază de stocare nelimitată a pozelor la rezoluție înaltă în cloud cu Google Photos. Iar prin intermediul Google Assistant, prin simpla utilizare a comenzilor vocale se pot iniția apeluri, căuta informații și urmări videoclipuri pe YouTube.

Sigur: cu Android one siguranța este prioritară. Smartphone-ul va primi două actualizări la cel mai recent sistem de operare AndroidTM OS, oferind siguranța necesară cu Google Play Protect care utilizează tehnologia Google de învățare automată, dar și actualizări lunare la pachetele de securitate, de care beneficiază garantat timp de trei ani.1

Pur și simplu uimitor: fără aplicații pre-încărcate, noul dispozitiv dispune doar de funcțiile sistemului de operare Android și moto experiences. Mai mult, acesta beneficiază de cele mai noi inovații în materie de software, astfel că dispozitivul funcționează perfect, cu mai mult spațiu de stocare și control asupra experienței personale de utilizare.

Motorola one se va număra printre primele dispozitive care vor beneficia de upgrade la Android™ 9 Pie (Android P).

Design atractiv și fotografii extraordinare

Carcasa modernă și curbată din sticlă încadrează perfect ecranul generos de 5,9” Max Vision HD+, într-un format de 19:9. Telefonul are dimensiunea ideală pentru realizarea de videoclipuri 4K, permite cu ușurință lectura cărților preferate, luarea de notițe și realizarea mai multor sarcini deodată prin împărțirea ecranului. Toate acestea, utilizând o singură mână.

Dispozitivul dispune de un sistem inteligent de camere duale de 13 MP și o cameră pentru selfie de 8MP, iar cu ajutorul modurilor portret, cinemagraph și time-lapse, permit utilizatorului crearea unor amintiri de neuitat. Astfel, acel apus de soare minunat nu va fi niciodată uitat, iar imaginile de la petrecerea de aseară vor fi perfecte pentru Instagram. Mai mult decât atât, grație funcției Google Lens, care utilizează tehnologia AI, utilizatorii pot interacționa cu lumea din jurul lor doar prin folosirea camerei. Spre exemplu, prin fotografierea unui câine care se plimbă pe stradă, Google poate identifica ce rasă este.

Grijile dispar în ceea ce privește durata de viață a bateriei. Motorola one oferă productivitate sporită pentru utilizatori, cu o autonomie a bateriei de până la o zi și încărcare rapidă TurboPowerTM, care oferă până la 6 ore de autonomie în doar 20 de minute.2

Procesorul Qualcomm® SnapdragonTM 625 2.0 GHz octa-core al telefonului menține performanța dispozitivului la viteză maximă pentru a reacționa instant la fiecare atingere, apăsare și glisare.

Disponibilitate și preț

Motorola one este disponibil începând de astăzi, exclusiv în magazinele Altex și Media Galaxy. Informații și specificații complete pot fi găsite la https://www.motorola.com/ro/products/motorola-one.

Anumite caracteristici, funcții și specificații de produs pot depinde de rețea și pot face obiectivul unor termeni, condiții și comisioane suplimentare. Toate acestea pot suferi modificări fără notificare prealabilă. MOTOROLA și logo-ul stilizat M sunt mărci comerciale care aparțin Motorola Trademark Holdings, LLC. Google, Android One și alte mărci sunt mărci comerciale care aparțin Google LLC. Toate celelalte mărci comerciale aparțin proprietarilor lor respectivi. ©2018 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

Disclaimers

1 motorola one este lansat inițial pe Android O și va beneficia de upgradarea sistemului de operare la versiunile P și Q; actualizările de securitate vor fi oferite timp de trei ani de la data lansării inițiale la nivel global de 13 septembrie 2018.

2 Toate afirmațiile privind durata bateriei sunt aproximative și se bazează pe un profil de utilizare standard mix. Profilul de utilizare mix presupune funcționarea dispozitivelor Motorola în rețelele 4G LTE majore cu acoperire excelentă și include atât timpul de utilizare, cât și de repaos. Setările preinstalate se aplică profilului de utilizare mix pentru a stabili performanța bateriei. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de o serie de factori inclusiv puterea semnalului, configurarea rețelei, vârsta bateriei, temperatura de operare, caracteristicile incluse, setările dispozitivului și alte modele de utilizare a aplicațiilor de voce, date și a altor aplicații. Bateria trebuie să fie descărcată substanțial; viteza de încărcare scade pe măsură ce bateria se încarcă.

Despre Motorola

Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în anul 2015. Motorola Mobility este o subsidiară deținută integral de Lenovo și este responsabilă cu conceperea și producerea tuturor dispozitivelor mobile din marca Moto și Motorola.

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globală din top Fortune 500, în valoare de 45 mld. USD, și lider în segmentul de tehnologie în promovarea transformării inteligente prin dispozitive inteligente și o infrastructură care creează cea mai bună experiență pentru utilizatori. Lenovo produce unul dintre cele mai vaste portofolii de produse conectate care include smartphone-uri (Motorola), tablete, PC-uri (ThinkPad, Yoga, Lenovo Legion) și stații de lucru, precum și dispozitive AR/VR și soluții pentru un birou/casă inteligentă. Soluțiile de centre de date ale Lenovo (ThinkSystem, ThinkAgile) creează capacitatea și puterea de calcul pentru conexiuni care transformă activitatea comercială și societatea. Lenovo își dorește să inspire diferența dintre noi și să construiască un viitor mai inteligent în care toată lumea prosperă. Conectați-vă cu noi pe LinkedInFacebookTwitterInstagramWeibo, aflați ultimele noutăți pe Storyhub sau vizitați-ne site-ul la http://www.lenovo.com/

Categories: Uncategorized

ROG Phone este disponibil în magazinele din România

No Comments

ROG Phone (ZS600KL) este disponibil în magazinele din România. Telefonul este optimizat pentru jocurile mobile și beneficiază de funcții și accesorii cu adevărat revoluționare. Cel mai puternic telefon al acestui sfârșit de an poate susține sesiuni intense de gaming fără să se încălzească grație unei soluții inovatoare de răcire.

ADN-ul ROG este adăugat la cea mai rapidă platformă mobilă Qualcomm Snapdragon 845 octa-core la 2.96GHz, cu grafică optimizată Qualcomm Adreno 630 și 8GB memorie RAM. Telefonul depășește modelele concurente în ceea ce privește performanța, în timp ce ecranul AMOLED redă imagini la o rată de refresh de 90Hz și un timp de răspuns de 1ms pentru efecte vizuale HDR incredibile.

Sistemul unic de răcire GameCool 3D
Sistemul unic de răcire GameCool 3D este format dintr-o cameră de vapori, un radiator din cupru și plăci de carbon plasate pe circuitele integrate pentru obținerea unei eficiențe superioare. Accesoriul AeroActive, cu un ventilator integrat, are capacitatea să răcească suprafața telefonului cu până la 4,7 grade Celsius. Telefonul își menține frecvențele superioare de funcționare indiferent cât de mult se prelungește jocul și, totodată, îi oferă mai mult confort utilizatorului.

Optimizări pentru gaming și accesorii unice
Telefonul are trei senzori tactili ultrasonici Air Triggers și porturile amplasate pe lateral: doi dintre aceștia sunt proiectați pentru utilizarea în modul landscape și sunt programabili pentru a activa orice funcție sau acțiune care necesită în mod obișnuit o apăsare a ecranului. Al treilea senzor a fost proiectat pentru utilizare în modul portret.

Accesoriile unice, special concepute pentru ROG Phone, îmbunătățesc mai departe experiența de gaming.

Opționalul TwinView Dock transformă telefonul ROG într-o consolă cu două ecrane identice. Cel de al doilea ecran AMOLED, integrat în TwinView Dock, are diagonala de 6 inci și o rezoluție de 2160 x 1080 pixeli. Alături de acesta mai există alte două butoane fizice, motoare duale pentru răspuns haptic și o baterie suplimentară de 6000mAh.

Mobile Desktop Dock oferă posibilități de extensie fără precedent. Atunci când este conectat la un monitor extern 4K UHD 60Hz, mouse și tastatură, telefonul ROG devine un adevărat desktop PC pentru gaming, cu intrare gigabit LAN și ieșire S/PDIF pentru sistemul de sunet.

Controlerul Gamevice cu WiGig Dock, ce utilizează Wi-Fi 60GHz pentru gaming pe ecranele mari, complează un arsenal cu adevărat special. ROG Phone se metamorfozează într-o consolă portabilă cu un inventar complet pentru gaming. WiGig Dock dispune de tehnologia Wi-Fi 11ad, două joystick-uri analog, D-pad, butoane stânga-dreapta, butoane A, B, X, Y și L2, R2.

ASUS Professional Dock poate conecta smartphone-ul la televizor sau monitor pentru o experiență cinematică în jocuri, și veți putea partaja întreaga acțiune cu prietenii și familia. De asemenea, dispozitivul include o interfață de rețea pentru conexiuni rapide și stabile la Internet.

ROG Phone Case a fost proiectată pentru a oferi cel mai bun nivel de siguranță, protejând telefonul împotriva zgârieturilor, a loviturilor și a șocurilor. Aceasta protejează întregul telefon, fără a impiedica încărcarea sau funcționarea sistemului de iluminat AURA. De asemenea, nu ascunde niciodată designul futuristic foarte atrăgător al ROG Phone, astfel încât veți ieși întotdeauna în evidență.

Tehnologia ASUS HyperCharge încarcă rapid bateria fără supraîncălzire, oferind siguranță în utilizare și mai multă acțiune. ROG Phone nu numai că suportă încărcarea Quick Charge 4.0, dar utilizează un adaptor de alimentare ce include circuitul de monitorizare a încărcării. Acesta oferă mai multă putere (până la 20W) pentru o încărcare rapidă, sigură și flexibilă. Bineînțeles, puteți folosi, de asemenea, orice adaptor standard USB-C.

Preț și disponibilitate
ROG Phone (ZS600KL) este deja disponibil în România la prețuri ce pornesc de la 4300 Lei (cu TVA inclus) pentru versiunea cu 8GB memorie RAM, 128GB spațiu de stocare și soluția de răcire AeroActive.

Pachetul complet ROG Phone (telefonul cu stocare de 512GB, troller și cu toate accesoriile sale) va fi disponibil la o dată ulterioară, prețul fiind de aproximativ 9000 lei (TVA inclusiv).

Despre ASUS Republic of Gamers:
Republic of Gamers (ROG) este un brand ASUS dedicat creării celui mai bun hardware de gaming din lume. Lansat în 2006, ROG oferă o linie completă de produse recunoscute pentru performanță și calitate, incluzând plăci de bază, plăci video, laptopuri, desktopuri, monitoare, echipamente audio, routere și periferice. ROG participă și susține cele mai importante evenimente internaționale de gaming. Echipamentele ROG au fost utilizate în atingerea a sute de recorduri de overclocking și continuă să fie alegerea preferată a gamerilor și a utilizatorilor entuziaști din întreaga lume. Aflați mai multe despre alegerea campionilor pe https://rog.asus.com/.

Categories: Uncategorized

Gestionare flexibilă, securitate avansată și monitorizare eficientă a traficului în rețea

No Comments

NETGEAR extinde familia Insight Cloud Managed Smart Switch, oferind utilizatorilor performanţe superioare

Bucuresti, România, Noiembrie 2018 — Problemele departamentelor IT legate de creșterea numărului de utilizatori, a numărului de aplicații pe care le folosesc și de adopția soluțiilor de cloud complică infrastructura pe care aceştia trebuie să o gestioneze. De aceea, NETGEAR vine în ajutorul lor cu două noi switch-uri Gigabit Ethernet de 52 de porturi din familia Insight Cloud Managed Smart Switch, oferind astfel o serie de caracteristici prin intermediul cărora se asigură un control mai bun, o securitate avansată, monitorizarea de la distanță și gestionarea oricând, de oriunde a echipamentelor.
Pe lângă aceasta, NETGEAR îmbunătăţeşte sistemul Insight Cloud management, cu o performanță mult mai mare și controale Power over Ethernet (PoE).

Gestionate de aplicația NETGEAR Insight sau prin intermediul Insight Cloud Portal, aceste noi switch-uri oferă o configurare ușoară, monitorizare la distanță sau prin cloud, management și securitate avansată. NETGEAR Insight Managed Smart Cloud GC752X și GC752XP sunt primele modele de switch-uri Gigabit Ethernet cu 52 porturi dotate cu 2 porturi SFP și 2 porturi SFP+ 10G cu management Insight. În plus, GC752XP adaugă 48 de porturi cu PoE+ capabile să asigure o putere de 505 Watt PoE.

Aceste noi switch-uri Smart Cloud versatile vor da posibilitatea companiilor mici și mijlocii să beneficieze din plin de performanțele puse la dispoziție de soluțiile din Cloud, Internet of Things (IoT) și de alte dispozitive IP pentru a cataliza creșterea afacerii.

Toate produsele NETGEAR Insight Managed sunt dispozitive complet integrate care nu necesită hardware suplimentar, cum ar fi Cloud keys, servere locale, dispozitive VPN sau proxy. În plus, nu este necesară o configurare complexă pentru conectarea directă la Cloud. Spre deosebire de alte soluții disponibile pe piață, produsele NETGEAR Insight Managed sunt, de asemenea, soluții de rețea și stocare pe deplin funcționale în mod local și nu necesită conectivitate Cloud pentru a funcționa. Această abilitate permite fiecărui client să decidă când și cum să utilizeze soluția conectată la Cloud și oferă posibilitatea de a schimba modurile de lucru în funcție de necesități.

Toate switch-urile Insight Managed Smart Cloud includ o suită completă de caracteristici avansate de comutare L2+/L3 Lite pentru orice tip de rețea, de la cele simple la cele foarte complexe și sunt concepute pentru a satisface nevoile actuale și viitoare ale unei rețele complet convergente. Interfaţa unică de administrare Insight dispune de capacități granulare de gestionare la nivel de port. Printre caracteristicile-cheie ale produselor se numără:

  • VLAN-uri (inclusiv Auto-VoIP și Auto-Video) și suport LLDP
  • Port Trunking/agregarea legăturilor și IGMP snooping
  • QoS și setarea priorităților, limitarea ratei de transfer pe porturi, STP/RSTP și loop prevention
  • ACL-uri, storm control și port mirroring
  • Control avansatPoE la nivel de port, planificări și setări de timp (modele PoE)
  • Management și suport IPv6 pentru asigurarea compatibilităților viitoare
  • Rutare statică IPv4 și IPv6 pentru optimizarea traficului de ieșire din rețea

Cele două switch-uri sunt acum disponibile prin intermediul partenerilor NETGEAR autorizați și al altor canale de distribuție și site-uri de comerț electronic la prețul recomandat de 419,99 USD pentru modelul GC752X | NETGEAR Insight Managed 52-Port Gigabit Ethernet Smart Cloud Switch cu 2 porturi SFP și 2 porturi SFP+ și respectiv 899,99 USD pentru modelul GC752XP | NETGEAR Insight Managed 52-Port Gigabit Ethernet 505W PoE+ Smart Cloud Switch cu 2 porturi SFP și 2 porturi SFP+.

Soluția de management Insight 5.0

Prin intermediul noii soluții de management Insight 5.0, companiile vor beneficia de instalarea ușoară a dispozitivelor, configurarea intuitivă, gestionarea de la distanță și monitorizarea completă a rețelei lor. Cu o experiență de 20 de ani în domeniul echipamentelor de rețea pentru companii de mici dimensiuni, NETGEAR pune la dispoziție elemente de rețea care pur și simplu ”funcționează” și adaugă noi caracteristici atractive pentru securitate superioară și ușurință în utilizare.

Printre noile caracteristici adăugate se numără planificarea update-urilor de firmware. Dacă în versiunea Insight 4.0 se primeau notificări pop-up, prin intermediul noului Firmware Scheduler din Insight 5.0 se poate crea un program de actualizare automată bazat pe anumite intervalele de timp. Astfel, aveți posibilitatea să programați o actualizare a firmware-ului în timpul nopții, atunci când nimeni nu se află în birou.
De asemenea, Insight 5.0 oferă mai multă siguranță prin adăugarea autentificării cu 2 factori: interfața de login este primul mod de autentificare căruia îi puteți adăuga mesaje text SMS sau notificări de tip push către telefon după adăugarea unui echipament pe lista de dispozitive de încredere.

Disponibilă fie ca aplicație gratuită pentru dispozitive mobile iOS și Android, fie ca un portal web accesibil prin browser, soluția de management NETGEAR Insight are două planuri de abonament: Insight Basic, numai pentru aplicația Insight, și Insight Premium, pentru aplicația Insight și portalul Insight Cloud cu funcții avansate suplimentare. Fiecare switch Insight Smart Cloud include o perioadă de testare gratuită de 7 zile a Insight Premium, inclusiv Insight Cloud Portal.

Pentru mai multe informații despre caracteristicile NETGEAR Insight, abonamente și beneficii, vizitați www.netgear.com/insight.

Categories: articole

HTC VIVE PREZINTĂ VIVE SYnc PENTRU COLABORARE VR MAINSTREAM ÎN MEDIUL Enterprise

No Comments

Dezvoltat de echipa internă 2 Bears Studio, VIVE Sync își va lansa versiunea pilot în luna decembrie

București 8 noiembrie 2018 – HTC VIVE™ a anunțat astăzi VIVE Sync, o aplicație de colaborare și întâlniri pentru realitatea virtuală (VR), construită special pentru sectorul enterprise. VIVE Sync este o aplicație ușor de accesat și sigură, creată pentru întreg ecosistemul VIVE, compatibilă cu VIVE, VIVE Pro și VIVE Focus. Prin dezvoltarea acestui instrument de colaborare enterprise, HTC VIVE își continuă angajamentul de a furniza soluții hardware și software VR premium pentru companiile de toate dimensiunile. 2 Bears Studio, echipa de dezvoltare internă a HTC VIVE, va începe să selecteze în luna decembrie partenerii pilot pentru a integra VIVE Sync în companiile lor.

VIVE Sync este un instrument de colaborare VR intuitiv, în care echipele interne se pot întâlni într-un spațiu virtual partajat, îmbunătățind comunicarea și productivitatea în rândul organizațiilor. Cu un suport de până la 20 de angajați simultan, echipe din întreaga lume se pot întâlni pentru a împărtăși materiale, pentru a purta discuții și a lua decizii de colaborare în timp real. Având avatare dinamice și personalizabile, indivizii vor putea să se bucure de interacțiuni captivante și realiste cu colegii lor, indiferent unde se află în lume. Prin intermediul VIVE Sync, participanții pot să partajeze cu ușurință materiale direct din serverele lor, cum ar fi clipuri video independente, prezentări și elemente 2D și 3D. În plus, capabilitățile de desen 3D ale VIVE Sync permit utilizatorilor să însemneze și să interacționeze cu aceste materiale, având și posibilitatea de a realiza cu ușurință capturi de ecran, înregistrări video și suport voce-text, pentru a promova colaborarea permanentă în afara spațiului virtual de întâlnire.

„Având în vedere că birourile noastre se află în diferite colțuri ale lumii, am creat VIVE Sync ca soluție internă la numeroasele puncte deficitare ale muncii și colaborării la distanță”, a declarat David Sapienza, director executiv, 2 Bears Studio. „Ceea ce a fost cel mai important pentru noi și ceea ce separă VIVE Sync de alte soluții este accentul persistent pe securitatea și ușurința de utilizare a aplicației”.

VIVE Sync se integrează perfect în infrastructura companiei, asigurând o platformă personalizată și sigură. Dacă organizațiile reușesc să-și exercite controlul asupra securității, angajații pot să partajeze liber materiale confidențiale cu colegii. În plus, stabilirea unor întâlniri sigure în VIVE Sync este un proces simplu și intuitiv. Prin integrarea cu Outlook Office 365, utilizatorii pot stabili cu ușurință întâlniri în VIVE Sync prin e-mail, în timp ce sistemul de cod QR afișează cu majuscule pe camerele frontale VIVE, pentru a permite o cale simplă de a ajunge la locurile de întâlnire.

2 Bears Studio va accepta parteneri în programul său pilot începând cu luna viitoare. Informații suplimentare privind prețurile vor fi publicate la o dată ulterioară. Pentru mai multe informații despre VIVE pentru segmentul enterprise, vă rugăm să vizitați: https://enterprise.VIVE.com.

Categories: articole

Tannenberg va fi lansat în februarie, promițând să surprindă jucătorii cu o ofensivă pe timp de iarnă

No Comments

Lansarea versiunii complete a jocului video Tannenberg este planificat pe 13 februarie

București, 8 noiembrie 2018 – Blackmill Games și M2H anunță shooter-ul inspirat din Primul Răzvoi Mondial, Tannenberg, care va părăsi programul Steam Early Access și va fi lansat în versiune completă pe 13 februarie 2019.
Acest sfârșit de iarnă marchează implementarea în Tannenberg de noi caracteristici alături de noi actori ai teatrului de război. Pe lângă ofensiva de iarnă, despre care nu au fost dezvăluite pe moment mai multe  detalii, producătorii lucrează și la conținut nevăzut până acum, prezentat în cel mai nou trailer: lhttps://youtu.be/iyUjCk03a0Q

Jucătorii pot adăuga Tannenberg în lista lor de jocuri dorite de pe Steam sau îl pot cumpăra în fază de Early Access, tot de pe Steam: http://store.steampowered.com/app/633460

De asemenea, dezvoltatorii plănuiesc să comemoreze centenarul armistițiului care a pus punct Primului Război Mondial pe 11 noiembrie. Astfel, pentru a marca trecerea a o sută de ani de la terminarea marelui război, jucătorii vor putea ține 2 minute de liniște în carul jocului.

Tannenberg părăsește programul Early Access

Faza de dezvoltare a jocului Tannenberg în Early Access a adus pe lângă introducerea României în joc, țara noastră fiind reprezentată de o divizie armată și harta desfășurată pe Dealul Coșna, un nou sistem acustic cu efecte audio veridice (demonstrat în acest video https://youtu.be/VyIZ2TCCwAQ) și noi îmbunătățiri. Fiecare aspect al jocului a fost actualizat în cadrul Early Access, de la performanță la designul hărților, de la sistemul de comandament al artileriei până la comportamentul personajelor controlate de AI. Procesul nu s-a terminat însă, în lunile rămase până la lansarea versiunii complete urmând noi update-uri care vor aduce îmbunătățiri unităților militare, respectiv rolurilor pe car le pot asuma jucătorii în cadrul acestora. Se va echilibra și gameplay-ul prin modificarea condițiilor de activare a suportului de artilerie sau a celui aerian, producătorii acordând o atenție deosebită și armelor, ca acestea să lase o impresie de autenticitate atât ca aspect, cât și ca funcționare. Noua interfață implementată săptămâna aceasta, va fi optimizată pentru ca jocul să arate mai curat, meniurile devenind mai intuitive și mai în ton cu atmosfera de ansamblu. Până la lansarea versiunii finale producătorii au programat implementarea unei serii de update-uri care să asigure că intensitatea și mărimea Frontului de Est sunt redate cu acuratețe.

Jos Hoebe, co-fondatorul Blackmill Games a declarat: “Am primit un feedback grozav din partea jucătorilor Tannenberg, folosindu-ne de acesta pentru a dezvolta un gameplay intens și o experiență autentică, inspirată din evenimentele Frontului de Est.”

Nu doar jocul Tannenberg se bucură de update-uri în această iarnă. Un nou update masiv și gratuit este așteptat și pentru Verdun, care va include îmbunătățiri aduse gameplay-ului, noi boți, o nou interfață inspirată de schimbările aduse jocului Tannenberg și nou conținut. M2H și Blackmill Games sunt dedicați să ofere cea mai bună experiență posibilă în cadrul ambelor jocuri inspirate din Primul Război Mondial, folosindu-se de timpul trecut în acest an pentru a realiza promisiunile făcute.

Noutățile din momentul lansării

Noul trailer înfățișează momentul în care Bulgaria a intrat în război, acesta este însă doar o mică parte a noutăților care urmează. Noi detalii despre adăugirile de conținut vor fi dezvăluite în lunile care urmează. Pentru moment putem confirma că sunt făcute ultimele pregătiri pentru desfășurarea unei ofensive pe timp de iarnă. Cei curioși de toate surprizele plănuite trebuie să se pregătească pentru data de 13 februarie 2019.

Comemorarea armistițiului de pe 11 noiembrie 1918

Pe lângă comunicarea noutăților și planurilor legate de Tannenberg, producătorii au decis să ia o pauză de respiro și să comemoreze evenimentele istorice. Această duminică, 11 noiembrie, marchează trecerea a 100 de ani de la armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial. Toți jucătorii sunt rugați să participe la comemorarea acestui moment prin două minute de liniște  în cadrul jocului și vizitând pagina de social media unde vor fi publicate poveștile a 100 de oameni care și-au pierdut viața în timpul războiului. Pagina de Facebok dedicată jocurilor inspirate de Primul Război Mondial va aduce omagiu prin folosirea unei rame foto decorate cu maci, ramă care poate fi adoptată de toți utilizatorii.

Seria de jocuri inspirate din Primul Război Mondial

Începând prin relatarea evenimentelor de pe Frontul de Vest prin primul FPS autentic inspirat din Primul Război Mondial, Verdun, lansat în aprilie 2015 și continuând cu Frontul de Est reconstruit în Tannenberg, seria de jocuri inspirate de Primul Război Mondial (WW1 Game Series) le promit jucătorilor o experiență de război intensă, bazată pe haosul și furia celor mai mari bătălii din Primul Război Mondial. Cu peste un milion de exemplare vândute, Verdun a demonstrat că acest subiect este deosebit de popular în comunitatea pasionaților de jocuri video.

Jucătorii pot alege dintr-o serie de unități militare și arme veridice din punct de vedere istoric, selecția extinzându-se prin acumularea de experiență în cadrul partidelor de multiplayer desfășurate în tranșeele dinamice, pline de noroi și sânge.

Fiecare joc este construit pe o bază solidă de cercetări istorice exhaustive și un suport susținut după lansare, pentru a implementa conținut nou și noi provocări pentru jucători. Jocurile din serie au legătură între ele, dar sunt experiențe stand alone care prezintă aspectele diferite ale teatrului de război.

Categories: articole

Rezultate financiare Lenovo Q2 FY 1819

No Comments

Grupul Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) anunță rezultate financiare pentru al doilea trimestru al anului fiscal 2018-2019, încheiat la 30 septembrie. Lenovo a înregistrat pentru al treilea trimestru consecutiv o creștere de două cifre a veniturilor comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Grupul raportează venituri de 13,4 miliarde de dolari, cu 14% mai mari față de al doilea trimestrul al anului anterior, acesta fiind cel mai mare rezultat trimestrial înregistrat de companie în ultimii aproape patru ani. În plus, compania a raportat un profit înainte de impozitare de 213 milioane de dolari, de șase ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului anterior (+178 de milioane de dolari), pe fondul îmbunătățirii profitabilității pe toate segmentele de business ale companiei.

În cel de al doilea trimestru al anului fiscal, Lenovo și-a consolidat strategia de business Intelligent Transformation prin disciplină financiară, un sistem de operațiuni excelent și o serie de inovații tehnologice pe toate segmentele cheie de business. Planurile de restructurare și eficientizare a business-ului implementate în trimestrele fiscale anterioare au dat deja rezultate semnificative. Principalele divizii de business Lenovo au generat creșteri semnificative și și-au consolidat poziția în piață.

Grupul Intelligent Devices (IDG), din care fac parte diviziile PCSD și MBG, a raportat venituri cu 10% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, respectiv de 11,84 milioane de dolari.

Divizia Personal Computers and Smart Devices (PCSD) a raportat venituri de 10,2 miliarde de dolari, în creștere cu 18% față de anul anterior. Este pentru prima dată când divizia PCSD raportează venituri de peste 10 miliarde de dolari. Astfel, Lenovo este liderul global pe piața de PC-uri, cu o cotă de piață record de 23,7%, și continuă să conducă topul profitabilității industriei cu 5%. Compania a înregistrat o creștere puternică de două cifre pe mai multe portofolii de produse, printre care laptopurile de gaming Legion, stațiile grafice ThinkStation, laptopurile Yoga, categoriile ThinkPad și IdeaPad.

Divizia Mobile Business Group (MBG) și-a consolidat poziția în piață în trimestrul al doilea din anul fiscal, urmându-și strategia de business ce a presupus reducerea cheltuielilor, simplificarea portofoliului de produse și concentrarea eforturilor pe piețele profitabile. Motorola a raportat o reducere a costurilor operaționale cu 175 de milioane de dolari față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe piața nord-americană, livrările au crescut cu 53,4% față de anul anterior. Creșteri semnificative s-au înregistrat și în America Latină, unde Lenovo ocupă locul doi pe piața de mobile. Businessul din China a înregistrat de asemenea creșteri ale veniturilor, volumului și profitabilității (+84,6%, +279,4% și, respectiv, +25,2%).

Divizia Data Center Group (DCG) a înregistrat o creștere a veniturilor de 58% față de anul anterior, ajungând la 1,5 miliarde de dolari. Este cel de al cincilea trimestru consecutiv de creștere a profitabilității pentru divizia DCG (PTI +9,5% în termeni anuali). Lenovo inovează în permanență, inclusiv prin soluțiile puse în valoare de infrastructura Hyperscale and Software (SDI) și prin felul în care aduce aceste tehnologii pe piață. Parteneriatele strategice, precum cel anunțat în luna septembrie cu NetApp, au facilitat extinderea segmentului. Segmentul SDI a raportat creșteri puternice a veniturilor (+105%) și a înregistrat cel de-al șaptelea trimestru consecutiv de creștere a veniturilor de peste 100%.

Mai multe detalii puteți citi la acest link https://news.lenovo.com/storyhub/company-news/q2-201819-key-achievements-milestones.htm

Categories: articole

Cum să conduci în siguranță pe timp de iarnă. Sfaturi de la profesioniști

No Comments

Când vine vremea pentru trecerea la anvelopele de iarnă, trebuie să te asiguri că acestea sunt încă utilizabile. Pentru a verifica adâncimea benzii de rulare, poți folosi moneda de 2 euro. Verificarea Indicatorului de Siguranță (DSI) este o metodă foarte simplă. Acest indicator, care se găsește în toate produsele Nokian Tyres, este un șir de numere inscripționat pe banda de rulare. Pe măsură ce anvelopa se uzează, numerele încep să se șteargă. Cel mai vizibil număr care rămâne pe anvelopă indică adâncimea benzii de rulare.  

Adâncimea benzii de rulare este foarte importantă în special atunci când se conduce pe lapoviță; pe drumuri alunecoase, canelurile devin mai importante.

Cum să monitorizezi anvelopele

Anvelopele de iarnă fără crampoane conferă aderență prin modelul și materialele benzii de rulare, de aceea utilizatorii acestor tip de anvelope trebuie să le verifice canelurile și șanțurile. Aderența se realizează datorită laturilor ascuțite ale canelurilor și al compusului de cauciuc moale. Anvelopele își pierd aderența atunci când sunt ferme în loc de flexibile și au caneluri joase, cu margini rotunjite.

În plus, autoturismele din zilele noastre au, în general, tracțiune față, sunt mai grele decât au fost vreodată, iar puterea motoarelor lor a crescut. Un stil agresiv de condus facilitează uzura accelerată a anvelopei. La fiecare 6.000 – 8.000 km este recomandat să schimbi anvelopele din fața cu cele din spate, deoarece se uzează diferit în funcție de locul în care au fost puse. Nu uita să verifici presiunea din pneuri atunci când le schimbi.

Stabilește din timp nivelul corect de presiune

Primele nopți geroase sunt un moment potrivit pentru trecerea la anvelopele de iarnă. Pe o astfel de vreme, zonele umbroase pot fi acoperite de gheață dimineața. Trebuie să fii foarte atent atunci când schimbi anvelopele. Greșelile pot distruge definitiv anvelopele sau pot provoca slăbirea acestora în timpul condusului.

Martin Dražík, Product Manager-ul Nokian Tyres din Europa Centrală, ne reamintește câteva măsuri de precauție. Spre exemplu, anvelopele direcționale au o direcție specifică de rotație. Aceste au un model în formă de săgeată care trebuie să fie așezat cu vârful înainte. În cazul în care anvelopele sunt așezate greșit, acestea nu vor oferi aderența necesară în condiții de vreme dificilă de iarnă.

Ar trebui să stabilești nivelul corect de presiune al anvelopelor înainte să efectuezi schimbarea lor. Uneori, oamenii merg la service-ul auto pentru verificarea presiunii din pneuri abia după ce au trecut la anvelopele de iarnă. Dacă se întâmplă ca vreo anvelopă sa aibă presiunea foarte scăzuta, drumul până la service îi poate provoca daune iremediabile.”, ne spune Dražík.

Dacă jantele folosesc piulițe cu profil conic, arcul acestora ar trebui să fie îndreptat spre interior. De asemenea, ar trebui să te aiguri că ai mutat toate inelele de centrare necesare pentru anvelopele de iarnă. În caz contrar, se va produce o vibrație în timpul condusului.

Chiar dacă sunt multe detalii pe care trebuie să le cunoști, schimbarea anvelopelor se poate învăța în timp.

„Începe prin asistarea unei persoane care se pricepe la schimbarea anvelopelor. Nu este o acțiune dificilă.”, spune Dražík.

În orice caz, dacă simți că nu este un lucru pe care îl poți face, ar trebui să lași un profesionist să se ocupe.

„Schimbarea anvelopelor de pe vehiculele noi apărute nu este tocmai simplă. Dimensiunile anvelopelor au crescut, acest lucru însemnând că este nevoie de un spațiu de depozitare mai mare și de mai multă forță pentru a le manipula.”, adugă Martin Dražík.

Clienții hotelurilor Vianor pentru anvelope primesc sugestii de perioade în care ar trebui să-și schimbe anvelopele înainte de fiecare sezon. Un profesionist va verifica în ce condiții se află anvelopele înainte să le schimbe. În acest mod, șoferul știe că anvelopele pe care le folosește sunt sigure și în conformitate cu legile în vigoare.

Sfaturi pentru schimbarea anvelopelor

  • Fă testul cu moneda: Pune o monedă de 2 euro în șanțul anvelopei. Dacă marginea argintie rămâne în afara șanțului, ar trebui să-ți înlocuiești anvelopele. Această margine are 4 mm grosime, iar limita minimă legală pentru adâncimea beznii de rulare este de 3 mm.
  • Toate produsele Nokian Tyres au un Indicator de Siguranță (DSI)care permite șoferilor să verifice condițiile și nivelul de siguranță al anvelopelor. Acest indicator va arăta adâncimea șanțurilor principale, adică nivelul la care se află adâncimea benzii de rulare.
  • Asigură-te că ai o cheie tubulară în cruce, o cheie dinamometrică și un cric bun. Cricul din dotarea mașinii nu este făcut pentru folosirea repetitivă.
  • Verifică manualul mașinii pentru punctele corecte de ridicare și pentru recomandarea producătorului în ceea ce privește presiunea anvelopelor. Anvelopele de iarnă ar trebui umflate cu 0.2 bari mai mult decât cele de vară.
  • Ai nevoie de o platformă dură și stabilă pentru schimbarea anvelopelor.
  • Dacă mașina ta are jante din aliaj, strânge piulițele la fiecare 100-200 km.
  • La fiecare 6.000 – 8.000 km, ar trebui să muți roțile de pe axele motoare, pe cele cu rotații libere. Din acest motiv ar trebui să marchezi ordinea în care depozitezi anvelopele.

Sfaturile au fost oferite de Martin Dražík, Product Manager al Nokian Tyres din Europa Centrală.

Categories: articole