Category: comunicat de presa

Huawei, alături de Nova-Wind, lansează o soluție pilot pentru detectarea incendiilor, bazată pe tehnologia 5G, inteligența artificială și drone

No Comments

București, 4 iulie 2022. Huawei și Nova-Wind au prezentat o soluție tehnologică pilot pentru detectarea incendiilor forestiere, la pădurea Syggrou din Grecia. Din punct de vedere tehnologic, proiectul se bazează pe 5G, precum și pe algoritmi, inteligență artificială și drone.

Prin intermediul programului Elevate Greece, o inițiativă a Ministerului Dezvoltării și Investițiilor din Grecia menită să identifice startup-urile cu potențial și să le susțină în dezvoltarea lor, Huawei și PROBOTEK și-au unit forțele, preluând finanțarea proiectului-pilot. În cadrul acestuia, Nova-Wind este furnizorul de telecomunicații care asigură conectivitatea, iar start-up-ul PROBOTEK oferă soluția pentru sistemul de avertizare timpurie.

La evenimentul de lansare au participat: Georgios Georgantas, ministrul Dezvoltării Rurale și Industriei Alimentare; Christos Dimas, ministrul adjunct pentru cercetare și tehnologie, ministerul Dezvoltării și Investițiilor; George Marios Karagiannis, secretar general adjunct al Protecției Civile; Radoslaw Kedzia, vicepreședinte Huawei CEE & Regiunea Nordică; Nikolaos Lazaris, director general, Huawei Grecia; Panagiotis Georgiopoulos, CEO Nova-Wind; Georgios Delaportas, director general PROBOTEK; Georgios Tsaprounis, director de analiză și dezvoltare corporativă la Nova-Wind, precum și Dionisis Aug. Kyriakopoulos, președinte, Institutul de Științe Agronomice.

Programul de detectare a incendiilor presupune utilizarea unui sistem de avertizare timpurie pentru identificarea evenimentelor naturale extreme, precum incendiile, cu ajutorul senzorilor și al dronelor, fiind o soluție la adresa acestor probleme care au un impact major din punct vedere economic, social și asupra mediului înconjurător.

Senzorii sunt instalați în punctele strategice din parcul natural și se interconectează cu platforma de gestionare a incidentelor, precum și cu drona. Aceasta din urmă efectuează zboruri de supraveghere programate, precum și zboruri în situații de urgență, în cazul în care există semnale transmise de senzori. Pentru a detecta fumul sau focul, sunt utilizați algoritmi specifici care analizează imaginea și trimit date către centrul de control, indicând punctele de interes. În caz de urgență, drona detectează fumul sau focul prin intermediul camerei, iar aceasta trimite o alertă către centrul de control. Drona se deplasează imediat la locul unde a fost detectat fumul pentru a confirma incidentul, ca apoi fie să se întoarcă, fie să înregistreze evoluția incendiului.

foto (de la stanga la dreapta) - Nikolaos Lazaris, director general, Huawei Grecia_ Christos Dimas, ministrul adjunct pentru cercetare și tehnologie_ Panagiotis Georgiopoulos, CEO Nova-Wind

Astfel, identificarea imediată a locului în care incediul a izbucnit, monitorizarea în timp real a zonelor îndepărtate și detectarea vizuală timpurie a fumului și a incendiului au drept rezultat protejarea vieții umane.

În cadrul Huawei Grecia, credem cu tărie că tehnologiile de ultimă generație pot contribui la o mai bună protecție a cetățenilor și a mediului. În calitate de susținător oficial ai inițiativei Elevate Greece a Ministerului Dezvoltării și Investițiilor, am contribuit la susținerea financiară a startup-urilor care activează în sectorul tehnologiilor din cadrul celei de-a patra revoluții industriale, iar acum suntem alături de PROBOTEK prin finanțarea acestui program-pilot de detectare preventivă a incendiilor. Așteptăm cu nerăbdare viitoarele parteneriate cu startup-uri din sectoare-cheie din domeniul tehnologiei, care să fie în beneficiul societății și al bogăției naturale a țării”, a spus Nikolaos LazarisDirector General al Huawei.

Schimbările climatice sunt o certitudine, iar protejarea țării este un obiectiv de importanță națională. Nova – Wind contribuie la abordarea crizei climatice cu un program complet și divers, al cărui specific este detectarea incendiilor prin intermediul tehnologiei. Această inițiativă pe care o lansăm astăzi la pădurea Syggrou este o dovadă că, prin intermediul rețelei 5G și al serviciilor inteligente, pot fi prevenite evenimente naturale extreme. Organizațiile publice și private au făcut echipă în acest proiect, demonstrând că este necesar să lucrăm împreună pentru a ne proteja țara”, a menționat Panagiotis Georgiopoulos, CEO al Nova-Wind.

În același timp, ministrul adjunct pentru cercetare și tehnologie, Christos Dimas, a adăugat: „Relațiile de colaborare dintre companiile din sectorul tehnologic și întreprinderile la început de drum din cadrul Elevate Greece sunt un bun exemplu al modului în care putem să ne bazăm pe talentul, ideile și resursele umane de care dispunem pentru a face față provocărilor actuale, cum este criza climatică. Îi felicit călduros pe creatorii și participanții la această inițiativă, care ne onorează cu încrederea că ecosistemul de inovare din Grecia are acum potențialul și instrumentele necesare pentru a obține cooperare și rezultate deosebite“.

Despre Huawei

Înființată în 1987, Huawei este unul dintre principalii furnizori globali de infrastructură în domeniul tehnologiei, informației și comunicațiilor (TIC) și al dispozitivelor inteligente. Compania are aproximativ 195.000 de angajați și activează în peste 170 de țări și regiuni, furnizând servicii pentru peste trei miliarde de oameni din întreaga lume. Misiunea Huawei este aceea de a aduce digitalul la fiecare persoană, casă și organizație pentru o lume complet conectată și inteligentă. În Grecia, Huawei este liderul diviziei IT & Communications Technology Solutions (ICT). În sectorul furnizorilor de telecomunicații, Huawei oferă în permanență tuturor destinatarilor condiții competitive, rețele fixe și mobile inovatoare de mare viteză și fără discontinuitate, precum și know-how cu valoare adăugată, cu beneficii semnificative pentru țară. În sectorul de business, Huawei Grecia oferă idei digitale, inovatoare și aplicații-pilot atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat. În sectorul energetic, Huawei oferă soluții fotovoltaice inteligente complet digitalizate, bazate pe peste 30 de ani de know-how în domeniul tehnologiei digitale.

Despre Nova-Wind

Nova-Wind HELLAS sunt două dintre cele mai dinamice companii de telecomunicații din Grecia și membre ale United GROUP, principalul furnizor de telecomunicații și media din Europa de Sud-Est. Companiile rămân entități juridice separate, dar se află în proces de consolidare pentru a crea un singur furnizor care oferă o gamă extinsă de servicii de televiziune cu plată, servicii de internet în bandă largă, telefonie mobilă și fixă și servicii energetice, deservind aproximativ 5 milioane de clienți printr-o rețea comună de 200 de magazine în Marea Britanie. Nova-Wind deține o moștenire îndelungată în materie de inovare și excelență și se bucură de experiența internațională, de know-how și de proiectul de investiții al United GROUP pentru Grecia, care se ridică la 1,3 miliarde de euro în următorii cinci ani. Cele două companii formulează o strategie ambițioasă de afirmare în calitate de actor puternic pe piață și un partener cheie în materie de infrastructură, pentru a-și consolida și dezvolta contribuția în sectorul telecomunicațiilor din Grecia.

Despre PROBOTEK

PROBOTEK este un start-up cu sediul în Corfu, înființată în 2019. Principala activitate a companiei constă în dezvoltarea și reproducerea de software în ecosistemul vehiculelor fără pilot. Aceasta combină tehnologii de ultimă generație, cum ar fi AI, robotică și construcția de platforme software și hardware pentru a spori capacitățile vehiculelor fără pilot. Misiunea și viziunea sa sunt de a oferi noi soluții end-to-end profesionale personalizate (B2B, Β2G, cu valoare adăugată ridicată (DaaS), cu un model de servicii Drone-as-a-Service (DaS). În luna iunie a anului 2019, a creat filiala PROBOTEK AI cu scopul de a extinde afacerile în limba engleză pe piața europeană, care este mai matură în ceea ce privește noile tehnologii și, de asemenea, implicată în proiecte de cercetare. Compania gestionează deja două proiecte de cercetare referitoare la gestionarea de la distanță a vehiculelor robotizate, cu scopul de a interveni direct și de a oferi asistență în situații de criză, cum ar fi incendii și cutremure. În 2021, Guardian Telematics și Uni-Systems din grupul QUEST s-au alăturat ca acționari pentru a accelera dezvoltarea în continuare a infrastructurii și a operațiunilor. În același timp, a fost înființată o filială în Atena, care gestionează toate operațiunile comerciale.

Samsung Gaming Hub, o nouă platformă de căutare a jocurilor de streaming, disponibilă acum pe televizoarele și monitoarele inteligente din 2022

No Comments

Gaming Hub este cea mai recentă platformă Smart TV de la Samsung care aduce utilizatorilor un serviciu de game streaming optimizat, fără a fi nevoie de o consolă sau un PC

Amazon Luna și Twitch se alătură Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik, YouTube și Spotify pentru a oferi și mai multe modalități de a juca

București, România – 1 iulie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că Samsung Gaming Hub  va fi disponibil pe toate televizoarele inteligente Samsung din 2022 și va aduce cel mai bun conținut de streaming de jocuri și experiențe de joc, fără hardware sau descărcări suplimentare necesare.

Anunțat în timpul CES 2022, Samsung Gaming Hub este o platformă all-in-one de căutare a jocurilor de streaming, unde utilizatorii pot descoperi și juca jocuri pe care le iubesc de la parteneri precum Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik și, în curând, Amazon Luna. Samsung Gaming Hub oferă acces mai bun, mai rapid și mai convenabil la toate opțiunile de jocuri disponibile pe televizoarele Samsung, inclusiv pe modelele lansate în 2022, Neo QLED 8K, Neo QLED 4K, QLED-uri și seria de monitoare inteligente, expertiza Samsung în hardware și software fiind folosită pentru a oferi o experiență optimă de joc.

Gaming_hub_3

“Samsung Gaming Hub combină poziția de lider a Samsung în tehnologia de streaming cu experiența noastră în crearea unui hardware de ultimă generație, eliminând din bariere pentru ca oamenii să se poată bucura de experiența jocurilor. Odată cu extinderea parteneriatelor la nivelul serviciilor de streaming de jocuri de top și a recomandărilor venite de la experți, jucătorii vor putea naviga și descoperi cu ușurință jocuri dintr-o selecție vastă, indiferent de platformă.”, a declarat Won-Jin Lee, Președinte al diviziei de Service Business din cadrul Samsung Electronics.

Un punct de înlâlnire pentru zona de gaming

Prin intermediul sistemului de operare Tizen, Samsung Gaming Hub permite jucătorilor să acceseze instant jocurile pe care le iubesc de la parteneri de top din industrie precum Xbox, NVIDIA GeForce NOW, Google Stadia, Utomik și, în curând, Amazon Luna, pe lângă opțiunile pe care le au pe consolele de jocuri sau PC-uri, toate într-un singur loc.  Prin Gaming Hub jucătorii își pot folosi accesoriile preferate, precum căștile Bluetooth și controlerele, fără a fi nevoie să achiziționeze un hardware nou, ceea ce face accesul la jocuri mai ușor ca niciodată. În plus, utilizatorii vor avea acces la recomandări din partea experților legate de cele mai recente și mai populare jocuri.

Samsung Gaming Hub oferă, de asemenea, mai multe opțiuni de divertisment în timpul jocului, însemnând conectarea ușoară la Twitch, YouTube și Spotify direct din meniul de experiență Gaming Hub. Jucătorii pot accesa cele mai recente știri despre jocuri, pot viziona tutoriale, pot reda muzică și podcasturile preferate și pot vizualiza trailere ale celor mai așteptate jocuri, toate prin intermediul Gaming Hub.

Gaming_hub_4

 Inovația în streaming întâlnește un procesor incredibil și imaginea de înaltă calitate

Pasionații de jocuri se pot aștepta la o experiență de joc uimitoare. Noile televizoare și monitoare inteligente Samsung lansate în 2022 vin cu îmbunătățiri la nivel de fluiditate a mișcării, tehnologiei de reducere a latenței, precum și decodare mai rapidă și un input lag optimizat, redus cu o medie de 30%, în comparație cu modelele anterioare.

În plus, tehnologia Samsung bazată pe inteligența artificială optimizează grafica jocurilor, oferind o rezoluție incredibilă 4K și 8K, o precizie mult mai mare la nivel de culori și claritate.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina Samsung Gaming Hub: https://www.samsung.com/us/televisions-home-theater/tvs/gaming-hub/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

VTEX a fost numită Strong performer în Raportul Gartner Peer Insights „Voice of the Customer” Digital Commerce 2022

No Comments

București, 1 iulie 2022  VTEX (NYSE: VTEX), platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț, a fost numită Strong performer în Raportul Gartner Peer Insights „Voice of the Customer”: Digital Commerce 2022. „Voice of the Customer” este un raport care sintetizează recenziile de pe platforma Gartner Peer Insights pentru persoanele cu funcție de decizie din domeniul IT. Această perspectivă de ansamblu, împreună cu recenziile individuale detaliate, completează cercetarea desfășurată de Gartner și poate juca un rol esențial în procesul de cumpărare, întrucât se concentrează asupra experiențelor directe în urma implementării și utilizării unei soluții.

VTEX a ocupat a treia poziție în cadrul categoriei „Rating general”, obținând nota 4,4 din 5, în baza a 33 de recenzii ale utilizatorilor, până în ianuarie 2022. Clienții VTEX au acordat un rating și la rubrica „Willingness to Recommend”, iar 96% dintre utilizatori au precizat că ar recomanda compania și soluțiile VTEX.

Cristi Movila VTEX 2 (1)

„E o onoare să fim apreciați în Gartner Peer Insights pentru că raportul este realizat pe baza feedbackului clienților noștri. Credem că această recunoaștere este o dovadă a eforturilor noastre la nivel de companie – de la echipa de produs și echipa de vânzări până la echipa de customer support – totul pentru a ne ajuta clienții să creeze, să gestioneze și să furnizeze experiențe de comerț B2B, B2C și marketplace”, a spus Geraldo Thomaz, fondator și co-CEO VTEX.

„Cred că cel mai bun barometru pentru o companie de tip SaaS sunt rezultatele clienților ei, iar titlul de Strong Performer în Gartner Peer Insights confirmă exact acest aspect. De altfel, această recunoaștere ne validează eforturile din regiune și viziunea conform căreia obiectivele clienților noștri sunt și obiectivele VTEX”, declară Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.

Această recunoaștere vine imediat după o perioadă în care compania a avut rezultate pozitive. În anunțurile publice privind rezultatele din T1 2022, VTEX a precizat că veniturile sale totale au crescut cu 33,7% YoY, adăugând noi clienți și extinzând parteneriatele cu clienții existenți, printre care AB InBev, H&M, Oster, Under Armour, Walmart, Whirlpool și mulți alții.

Pentru a descărca  Raportul Gartner Peer Insights „Voice of the Customer”: Digital Commerce 2022apasă aici, iar pentru informații suplimentare privind VTEX, capabilitățile sale complete de comerț și activitatea desfășurată în colaborare cu câteva dintre cele mai mari branduri din lume, vizitează www.vtex.com.

Gartner® și Peer Insights™ sunt mărci înregistrate ale Gartner, Inc. și/sau ale afiliaților săi. Toate drepturile sunt rezervate. Conținutul Gartner Peer Insights constă în opiniile utilizatorilor finali individuali, care au la bază experiențele proprii ale acestora și nu trebuie să fie considerate drept expuneri ale unor fapte; de asemenea, acesta nu reprezintă opiniile companiei Gartner sau ale afiliaților săi. Gartner nu susține niciun furnizor, produs sau serviciu descris în acest conținut și nu oferă nicio garanție, exprimată sau implicită, cu privire la acest conținut, cu privire la acuratețea sau caracterul complet al acestuia, inclusiv orice garanții de vandabilitate sau potrivire pentru un anumit scop.

Despre VTEX

VTEX (NYSE:VTEX) este platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează toate operațiunile de comerț. VTEX accelerează creșterea afacerilor clienților săi cu o soluție completă de Comerț, Marketplace și OMS. Suntem alături de companiile din toată lumea și le sprijinim în procesul lor de dezvoltare, gestionare și livrare a unor experiențe native și avansate de comerț B2B, B2C și de marketplace, cu un time-to-market rapid.

În calitate de lider în domeniul platformelor de comerț digital, VTEX se bucură de încrederea a peste 2.400 de clienți, printre care AbInbev, Carrefour, Colgate, Motorola și Whirlpool, având peste 3.200 de magazine online active în 38 de țări (date pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 decembrie 2021). Pentru informații suplimentare, vizitați www.vtex.com.

Cu Orange PrePay, vara aceasta clienții beneficiază de bonusuri surpriză în fiecare săptămână

No Comments

București, 1 iulie 2022 – Vara aceasta, utilizatorii de cartele pre-plătite au parte de sute de GB de internet la activarea sau la reîncărcarea unei opƫiuni de minimum 5 euro credit, dar și de un bonus surpriză în fiecare săptămână, exclusiv prin utilizarea contului My Orange.

La reîncărcarea cu credit sau cu o opțiune PrePay, clienții primesc bonus 10 GB internet pentru fiecare 1 euro credit reîncărcat sau 20 GB internet dacă reîncărcarea se face direct din My Orange.

image002

Pe durata campaniei “Distracția vine cu mine oriunde”, clienții Orange PrePay vor putea activa diverse bonusuri surpriză, dacă accesează săptămânal contul lor My Orange. Un client PrePay își poate activa toate bonusurile oferite ȋn campanie, ȋn limita a maximum un bonus pe săptămână. Bonusurile săptămânale au valabilitate de 7 zile și pot fi utilizate împreună cu o opƫiune activă de minimum 5 euro credit, iar în roaming cu o opțiune de minimum 12 euro credit, în limita de date disponibile în roaming SEE.

Cu Orange PrePay, indiferent de opţiunea aleasă, toţi clienţii au acces la cel mai rapid internet și cea mai bună acoperire mobilă, în cea mai bună rețea din România. Mai multe detalii despre campania ce se desfășoară în perioada 30 iunie – 14 septembrie 2022 pot fi găsite pe: www.orange.ro/varaprepay.

Nokian Tyres plc se pregătește de ieșirea de pe piața din Rusia

No Comments

Consiliul de administrație al Nokian Tyres a decis să inițieze ieșirea de pe piața rusă. Din cauza războiului din Ucraina și a înăspririi sancțiunilor, operațiunile Nokian Tyres plc în Rusia nu mai sunt posibile sau sustenabile. Astfel, pregătirile de ieșire vor începe imediat, iar compania va evalua opțiunile disponibile pentru acest demers. Procesul se va desfășura ținând cont atât de angajați, cât și de legislația locală.

 

În urma acestui proces, Nokian Tyres va înregistra, în al doilea trimestru al anului 2022, deprecieri de aproximativ 300 de milioane de euro, aferente activelor rusești. Acestea vor fi înregistrate ca excluderi non-IFRS. La 31 mai 2022, valoarea activelor nete ale Nokian Tyres în Rusia și Belarus era la aproximativ 400 de milioane de euro, luând în calcul deprecierile.

„În ultimele luni, am asistat la desfășurarea unor evenimente șocante în Ucraina. Am urmărit situația cu mare tristețe și, alături de întreaga comunitate internațională, condamnăm fără echivoc războiul care a provocat suferințe în rândul atâtor oameni”, precizează Jukka Moisio, Președinte și CEO, Nokian Tyres. „Pe termen scurt, ne-am concentrat pe adaptarea la un mediu de operare extrem de incert, aflat în schimbare rapidă, și pe menținerea controlului asupra operațiunilor noastre din Rusia. După o analiză și o evaluare amănunțită a opțiunilor, am decis să reconstruim Nokian Tyres fără să fim prezenți în Rusia, și să ne concentrăm asupra oportunităților de dezvoltare în celelalte piețe existente. Nu a fost o decizie ușoară, în condițiile în care avem în Rusia peste 1.600 de angajați dedicați, a căror experiență o apreciem foarte mult, precum și multe relații de lungă durată cu clienți și furnizori, construite în ultimii 17 ani.”, adaugă Moisio.

Pentru a asigura aprovizionarea cu produsele Nokian Tyres, compania a mărit și mai mult capacitatea fabricilor sale din Finlanda și SUA și a decis să investească într-un spațiu nou în Europa. La începutul anului, Nokian Tyres a anunțat stoparea investițiilor în unitatea din Rusia și a început transferul producției unor game selectate importante de produse din Rusia către celelalte fabrici.

Nokian Tyres operează în Rusia din anul 2005. În 2021, aproximativ 80% dintre anvelopele pentru autoturisme ale companiei au fost produse în Rusia, iar în Rusia și Asia s-au înregistrat aproximativ 20% din vânzările nete ale Nokian Tyres.

Începând cu data de 29 iunie, Andrey Pantyukhov, care a condus operațiunile Nokian Tyres din Rusia și Asia, nu mai este membru al echipei manageriale Nokian Tyres.

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2021, vânzările nete ale companiei au fost de 1,7 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.900. Compania Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Un nou model de dezvoltare a campusurilor inteligente, bazat pe transformare digitală, energetică și tranziția către zero emisii de carbon

No Comments

București, 1 iulie 2022. Huawei prezintă un nou model de dezvoltare bazat pe transformare digitală, energetică și tranziția către zero emisii nete de carbon, ca soluție pentru campusuri inteligente în viitor, prin reformare și inovare sistematică. Fiind considerat un reper al aplicării acestui model de dezvoltare, campusul inteligent cu zero emisii de la Huawei integrează componente de planificare, construcție și implementare, ce permit o dezvoltare durabilă din punct de vedere social și vin în sprijinul țărilor pentru atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor de carbon.

Se preconizează că investițiile globale în tranziția energetică vor ajunge la 131 de trilioane de dolari până în 2050; investițiile Chinei vor ajunge la aproape 22 de trilioane de dolari, iar peste 150 miliarde de dolari vor fi investiți în campusuri inteligente cu zero emisii de carbon pe perioada celui de-al 14-lea plan cincinal (2021-2025).

foto un nou model de dezvoltare a campusurilor inteligente

Lumea consumă din ce în ce mai multă energie, ceea ce duce la creșterea emisiilor de carbon, iar transformarea în sectorul energiei este decisivă, având digitalizarea ca pilon principal.

Tranziția către zero emisii nete de carbon

În prezent, sistemele energetice și industriale globale sunt supuse unei transformări pe scară largă, cu scopul de a reduce emisiile de carbon și de a crește proporția de energie curată. Există un impuls semnificativ către decarbonizare, în care sistemele energetice evoluează pentru a fi mai diversificate, iar digitalizarea joacă un rol important în optimizarea energiei.

Modelul de dezvoltare bazat pe cele trei direcții propune o serie de metodologii pentru a inversa impactul negativ pe care dezvoltarea socială îl are asupra mediului și a le face, în schimb, să funcționeze astfel încât să determine beneficii durabile și sociale. În acest scop, abordarea sistematică va contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de carbon la fiecare pas, incluzând pilonii strategiei, managementului, afacerilor și tehnologiei.

Mai exact, această strategie de dezvoltare se referă la transformările energetice și digitale cu zero emisii nete de dioxid de carbon din domeniile ecologiei, tehnologiei și din industrie, sprijinind evoluția și modernizarea acestora. Modelul stabilește un sistem energetic inteligent de decarbonizare, centrat pe date și informații. Prin integrarea fluxurilor de energie, de carbon, de informații și de valori, acesta va promova o dezvoltare socială eficientă și durabilă, bazându-se pe transformarea digitală pentru a consolida tranziția energetică și a atinge obiectivul de neutralitate a emisiilor de carbon.

Orice țară are nevoie de dezvoltare în toate cele trei direcții pentru a contribui la construirea unei infrastructuri energetice integrate inteligente, sustenabile, alimentate de tehnologii digitale. În acest sens, este nevoie de obiective de transformare clare și practice, care să reflecte starea actuală a sectorului energiei, a resurselor și a industriilor. Politicile trebuie să ghideze dezvoltarea economică și să promoveze modernizare, dezvoltarea regională, tranziția energetică, traiul bazat pe emisii reduse de dioxid de carbon, economisirea energiei și protecția mediului.

În acest context, campusurile vor acționa ca unități de bază ale orașelor, plasându-le în centrul procesului de agregare și dezvoltare industrială.

Cum funcționează campusurile inteligente cu zero emisii nete de carbon

Aproape 17.000 de campusuri contribuie la peste jumătate din producția industrială a Chinei și consumă aproape 70% din energia industrială națională. Campusurile industriale sunt responsabile de 31% din totalul emisiilor de carbon. Pentru a promova reducerea amprentei de carbon, Consiliul de Stat al Chinei a publicat Planul de acțiune pentru atingerea unui nivel maxim de dioxid de carbon înainte de 2030. Planul implică selectarea a 100 de orașe/campusuri-pilot reprezentative și sprijinirea acestora cu politici, fonduri și tehnologii pentru a facilita neutralitatea lor în materie de emisii de carbon.

Modelul de dezvoltare bazat pe cele trei direcții percepe campusurile inteligente ca pe un parcurs evolutiv, dinamic, gândit în etape. Prima etapă este cea a campusului inteligent (cu emisii reduse de dioxid de carbon), în care sunt utilizate resurse energetice pentru a promova economisirea și eficiența energetică. A doua etapă este cea a campusului energetic inteligent (cu emisii aproape zero de carbon), în care se dezvoltă un sistem energetic inteligent cu emisii zero. Cea de-a treia etapă – campusul inteligent bazat pe zero emisii de carbon (zero emisii nete) – integrează principiul complementarității multienergetice și al eficienței energetice, împreună cu gestionarea integrală a ciclului de viață al carbonului. Așadar, sinergia carbon-energie, big data și optimizarea modelelor de afaceri creează un parcurs clar de dezvoltare pentru campusurile de astăzi. Fiecare campus în parte se poate baza pe resursele energetice locale pentru a dezvolta obiective de transformare în etape, spre trecerea către zero emisii de carbon, energie și digitalizare.

În practică, modelul propus de dezvoltare are în vedere întregul lanț valoric, de la producția și transportul de energie, până la consum, distribuție și tranzacționare. Yancheng Power Supply Company a ales Huawei ca partener pentru transformarea digitală în sectorul energetic. După ce a implementat soluția Huawei pentru energie inteligentă și cu emisii reduse de carbon, compania a transformat cu succes managementul campusului său de la unul tradițional, al economisirii energiei, la unul bazat pe carbon, contribuind astfel în mod eficient la digitalizarea energiei în parcul său industrial și la construirea unui oraș digital, cu emisii reduse de carbon. „Soluția este fundamentul tehnic și practic pentru ca Yancheng Power Supply Company să exploreze piața emergentă a energiei digitale, să construiască un ecosistem cuprinzător de distribuție a energiei și să promoveze construcția de noi sisteme energetice”, a menționat reprezentantul Yancheng Power Supply Company.

Pentru utilizarea soluției de campus inteligent cu zero emisii de dioxid de carbon în cadrul proiectului Yancheng Low-carbon & Smart Energy Industrial Park, compania Huawei a fost desemnată câștigător în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor din cadrul WSIS 2022 (World Summit on the Information Society), care a fost co-organizat de UIT, UNESCO și PNUD pentru a promova obiectivele globale de dezvoltare durabilă.

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată.

Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/HuaweiEUNews

http://www.facebook.com/HuaweiRO

http://www.youtube.com/Huawei

Se află România într-o nouă bulă imobiliară?

No Comments

Contrar aparențelor, locuințele din România sunt de până la 3 ori mai accesibile decât erau în perioada crizei imobiliare din anul 2008

 

București, 30 iunie 2022

Având în vedere contextul macroeconomic în care ne aflăm, cu inflație și dobânzi în creștere, dar în același timp cu scumpiri și în segmentul imobiliar, Storia.ro – platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, prezintă o perspectivă amănunțită asupra accesibilității locuințelor și observă că piața imobiliară este în continuare foarte departe de momentul bulei din anul 2008.

Pentru a vedea în ce măsură își pot permite românii să-și achiziționeze o locuință, KIWI Finance, cel mai mare broker de credite din România, parte a grupului OLX, a creat primul indice imobiliar calculat pe baza prețurilor reale de tranzacționare. Acesta e calculat ca raport dintre prețul mediu per metru pătrat (mp) al locuințelor și salariul mediu net pe economie. Conform datelor disponibile, în primul trimestru al anului 2022, când salariul mediu net era 3.698 de lei, iar prețul mediu per mp al caselor și apartamentelor era de 1.384 de euro, indicele de accesibilitate ajunsese la un raport de 1,85 la nivel național.

Accesibilitatea locuintelor - Storia.ro (2) (1)

Cu cât indexul este mai mare, cu atât piața imobiliară este mai inaccesibilă. O valoare mare, de pildă, ar fi cea din 2008, când indicele de accesibilitate la nivel național atinsese un nivel record de aproape 5.

Accesibilitatea locuințelor în anul 2022 versus 2008

Raportată la salariul mediu net din prezent, accesibilitatea locuințelor actuale se situează la un nivel semnificativ mai mare decât cea din perioada bulei imobiliare din 2008 și este datorată în principal creșterilor salariale importante care s-au întâmplat în ultimii 14 ani.

3.610 euro ar fi trebuit sa coste metrul pătrat în România dacă am fi avut același indice de accesibilitate ca cel din anul 2008, dar raportat la salariile medii actuale. În prezent prețul mediu la nivel național variază de la 1.000 de eur/mp (în orașe precum Ploiești și Brăila) la peste 1.600 de euro (în Cluj și București), ceea ce arată că astăzi locuințele sunt de aproximativ 2-3 ori mai accesibile decât în bula din 2008.

Salariile medii nete din 2022, cu 56% mai mari decât cele din 2008

În luna aprilie 2022, cea mai recentă dintre cele monitorizate, câştigul salarial mediu net în România a fost de 3.967 lei, în creștere cu 30 lei (+0,8%) faţă de luna precedentă, conform Institutului Național de Statistică. În timp ce în aprilie 2022 salariul mediu net la nivel național era echivalentul a 802 euro, în aprilie 2008 salariul mediu net era cu 446 euro mai mic, respectiv de 356 euro la cursul euro din perioada respectivă, adică echivalentul a 1.282 lei.

În bula imobiliară din anul 2008, raportul dintre preţul pe metru pătrat şi salariul mediu net atinsese 4,5, astfel că, dacă am aplica aceeași formulă de calcul (4,5 x 802 euro) am obține un preț per mp de 3.610 euro. Acesta ar trebui să fie costul mediu la nivel național per mp dacă locuințele de azi ar fi la același nivel de accesibilitate ca în 2008.

La un preț per mp de 3.610 euro, o garsonieră de 37 de mp cu o suprafața utilă minimă, conform Legii Locuinței, ar costa azi în medie 133.570 de euro. La fel, un apartament de 2 camere de 52 de mp ar costa 187.720 euro, iar unul de 3 camere, cu doar 66 mp, ar ajunge la 238.260 euro. Cu toate că s-au înregistrat creșteri de prețuri în sectorul imobiliar, piața nu a ajuns să fie atât de puțin accesibilă precum era în 2008, ci din contră – accesibilitatea a crescut pe fondul creșterilor salariale semnificative.

Așadar, contrar aparențelor, în prezent România încă are locuințe de până la 3 ori mai accesibile decât erau în perioada bulei imobiliare din 2008.

„Ne aflăm într-un context economic, geopolitic și social instabil, în care accesibilitatea locuințelor este adusă în discuție tot mai mult. Remarcăm creșteri ale prețurilor apartamentelor și caselor, inflației și ratelor dobânzilor care pun presiune tot mai mare pe gradul de accesibilitate, însă chiar și in contextul actual, piața imobiliară este in continuare foarte departe de momentul bulei din 2008. Ne putem aștepta la corecții pe termen scurt din perspectiva prețurilor, însă pe termen mediu și lung piața imobiliară are în continuare destul loc de creștere”, a declarat Răzvan Voicu, General Manager Storia.ro și OLX Imobiliare.

Interesul românilor pentru închirieri crește, în timp ce achizițiile scad

Într-o țară în care aproximativ jumătate din tranzacțiile imobiliare individuale se fac prin credit, cererea din segmentul vânzărilor este impactată de creșterea inflației și a dobânzilor, la care se adaugă și costurile ridicate ale energiei, alimentelor și combustibililor. Toate aceste condiții au generat o reorientare a românilor spre segmentul închirierilor de locuințe.

Conform datelor Storia.ro, apartamentele din România se închiriază semnificativ mai rapid comparativ cu anul trecut, luând în calcul perioada în care anunțurile rămân active pe platformă, care e cu 15% mai mică în aprilie 2022 față de aceeași lună a anului trecut. Aceeași tendință, dar mult mai pronunțată, se remarcă în Polonia, unde durata de viață a anunțurilor la apartamente de închiriat a scăzut cu 44% față de anul anterior, dar și în Portugalia, unde a scăzut cu 30%. În ceea ce privește durata de viață a anunțurilor din categoria apartamente de vânzare, aceasta a crescut cu 4% în mai 2022 față de aceeași lună a anului anterior.

***

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primește peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare

AppGallery, magazinul de aplicații Huawei, a adunat peste 3.000 de aplicații locale și mai mult de 187.000 de aplicații globale în acest an

No Comments

București, 29 iunie 2022  AppGallery, magazinul de aplicații al Huawei, a reușit să strângă mai mult de 3.000 de aplicații locale în acest an, oferind utilizatorilor români de telefoane Huawei posibilitatea de a găsi toate aplicațiile dorite, printre cele mai populare numărându-se aplicații bancare precum BT Pay, George Romania, YOU BRD, New Raiffeisen Smart Mobile, CEC Bank, Garanti sau aplicații ale operatorilor de telefonie mobilă precum My Vodafone Romania, My Orange Romania, DIGI.ro sau MyAccount Telekom.

Românii pot accesa și aplicații ale supermaketurilor/hypermarketurilor și magazinelor populare de la noi, cum ar fi Carrefour, Lidl/Lidl plus, Kaufland, Altex, AboutYou sau elefant.ro.

Alte aplicații foarte căutate de utilizatorii români de device-uri Huawei care sunt disponibile în AppGallery sunt și MyEdenred Romania, Bolt sau E.ON Myline.

La nivel global, AppGallery are peste 187.000 de aplicații, printre care se numără și Snapchat, Tiktok, Revolut, Microsoft office sau Telegram, unele dintre cele mai descărcate aplicații atât la noi, cât și la nivel internațional.

AppGallery (1)

Magazinul de aplicații Huawei vine cu numeroase beneficii pentru utilizatori, cum ar fi cupoane pentru jocuri și vouchere care pot fi folosite pentru diverse achiziții la branduri partenere.

La nivel global, AppGallery avea în jur de 580 de milioane de utilizatori activi pe lună la finalul lui 2021, cu 10% mai mulți decât cei din anul anterior. La nivel european, numărul era de 45 de milioane de utilizatori activi pe lună, cu 7% în plus față de anul anterior. În România, numărul a depășit 1.3 milioane de utilizatori activi pe lună în 2021.

Gamerii se pot bucura și de numeroase jocuri populare, pe care le pot descărca din AppGallery și din GameCenter, precum Angry Birds 2, cunoscutul joc cu păsări distrugătoare, Garena Free Fire: Rampage, joc de tip shooter apreciat de fanii genului și PUBG Mobile, unul dintre cele mai populare jocuri din întreaga lume, care a depășit 1 miliard de descărcări la nivel global în 2021.

Alte jocuri apreciate și căutate care pot fi descărcate din AppGallery sunt: State of Survival: Survive the Zombie Apocalypse, Lords Mobile, Evony: The King’s Return, Top Eleven 2022: Be a Soccer Manager, Gaminator Casino Slots – Play Slot Machines 777, Call of Antia: Match 3 RPG sau Gardenscapes.

“Ne propunem să creștem AppGallery în continuare, oferind cât mai multe aplicații relevante la nivel local în România, astfel încât utilizatorii Huawei de aici să găsească orice aplicație au nevoie. Avem peste 3.000 de aplicații la nivel local anul acesta și ne concentrăm eforturile de business spre o creștere permanentă a acestui număr. De asemenea oferim partenerilor noștri dezvoltatori tot sprijinul necesar pentru integrarea aplicațiilor cu HMS Core, pentru a primi expunerea la un public în continuă creștere, care caută inovație și experiențe unice de utilizare.”, a spus Sharon Ren, Head of Romania Ecosystem Development & Operations, Huawei Consumer Business Group.

Până acum, Huawei a colaborat cu 5,4 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, atât la nivel local, cât și la nivel global, concentrându-se pe necesitatea de a oferi utilizatorilor Huawei cele mai căutate și relevante aplicații. Aplicațiile disponibile sunt împărțite pe categorii precum: financiar, divertisment, ecommerce, business, food&drinks, transport și navigație, educație, călătorii, sport & sănătate.

Huawei AppGallery oferă recomandări de aplicații populare în funcție de locația utilizatorului. De asemenea, va recomanda utilizatorilor cea mai compatibilă versiune pe baza diferitelor dispozitive utilizate. Până la 31 martie 2022, numărul de utilizatori activi lunar a depășit 580 de milioane, iar numărul de distribuții (descărcări, instalări și reinstalări, plus update-uri pentru aplicații) a depășit 432 de miliarde în 2021 la nivel global.

AppGallery mizează pe strategia “Global + Local” și îi ajută pe dezvoltatorii locali să acceseze o platformă accesibilă la nivel mondial. Magazinul de aplicații al Huawei își concentrează eforturile pe colaborarea cu dezvoltatorii atât la scară locală, cât și globală, pentru a aduce cele mai relevante aplicații utilizatorilor din întreaga lume.

La rândul lor, dezvoltatorii se orientează din ce în ce mai mult spre AppGallery pentru a ajunge la publicul local, dar și pentru a accesa audiența globală a platformei care este în continuă creștere. În ultimii 2 ani, AppGallery a integrat aplicații populare la nivel global cum ar fi Moovit și Bolt în sectorul transporturilor, Viber din categoria comunicațiilor și diverse aplicații căutate de public, cum ar fi Booking.com și Tidal.

Despre AppGallery

AppGallery este un ecosistem inteligent și inovator, care permite dezvoltatorilor să creeze experiențe unice pentru consumatori. HMS Core permite aplicațiilor să fie integrate pe diferite dispozitive, oferind mai mult confort și o experiență mai simplă – iar acest lucru face parte din strategia extinsă “1+8+N” a Huawei.

Cu AppGallery, viziunea noastră este de a crea o platformă de distribuție a aplicațiilor deschisă, inovatoare, accesibilă consumatorilor și, în același timp, de a proteja cu strictețe confidențialitatea și securitatea utilizatorilor, oferind totodată o experiență unică și inteligentă. Fiind unul din primele trei magazine de aplicații la nivel global, AppGallery oferă o mare varietate de aplicații globale și locale în 18 categorii, inclusiv navigare & transport, știri, social media și multe altele. AppGallery este disponibil în peste 170 de țări și regiuni cu peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Huawei a colaborat cu 5,4 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, descărcările totale depășind 432 miliarde în 2021.

Pentru actualizări regulate despre AppGallery, urmăriți-ne pe: https://consumer.huawei.com/en/mobileservices/appgallery/

Facebook:

https://www.facebook.com/AppGalleryOfficialPage/

Twitter:

https://twitter.com/AppGallery

Instagram:

https://www.instagram.com/_appgallery/

YouTube:

https://www.youtube.com/c/AppGallery/featured

LinkedIn:

https://www.linkedin.com/company/huawei-app-gallery/

 

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind o treime din populația lumii. Compania deţine 14 centre R&D în ţări precum Germania, Suedia, India şi China. Huawei Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive din gama wearable și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.huawei.com/en

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

Youtube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei

Noul Galaxy XCover6 Pro – sigur, durabil și construit pentru companiile moderne

No Comments

Cu funcții avansate dedicate productivității, un procesor mai rapid, conectivitate 5G și Wi-Fi 6E, Galaxy XCover6 Pro are drept scop îmbunătățirea muncii în echipă și a colaborării la locul de muncă

 

 

București – 29 iunie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi lansarea noului Galaxy XCover6 Pro, un smartphone proiectat special pentru companii, suficient de puternic pentru a susține cele mai solicitante tipuri de afaceri. XCover6 Pro oferă mobilitate îmbunătățită, garantează performanță, securitate end-to-end și durabilitate, în sprijinul oamenilor activi pe piața muncii, indiferent dacă lucrează la birou sau sunt pe teren.

“Extinderea tehnologiei mobile la locul de muncă înseamnă că afacerile nu se mai limitează la un birou. Companiile trebuie, astfel, să evolueze pentru a ține pasul cu schimbările continue”, a declarat KC Choi, Vicepreședinte Executiv și Președinte al echipei Global Mobile B2B și al MX Business, în cadrul Samsung Electronics.

galaxy_xcover6_pro_backfront

“Am creat seria Galaxy XCover Pro pentru a oferi companiilor un dispozitiv mobil suficient de puternic pentru a rezista rigorilor din mediul de afaceri. Suntem încântați să ducem acest angajament mai departe prin lansarea Galaxy XCover6 Pro, un dispozitiv care asociază durabilitatea fără compromisuri cu conectivitatea perfectă, crescând astfel șansele de succes ale companiilor, indiferent de forma și dimensiunea lor.”, a adăugat KC Choi.

Performanță ridicată pentru productivitate imbatabilă

Galaxy XCover6 Pro reprezintă un progres în ceea ce privește performanța. Noul telefon este alimentat de un procesor îmbunătățit de 6nm care asigură încărcare mai rapidă și posibilitatea angajaților de a termina  mai repede din sarcinile pe care le au de îndeplinit. Cu un card microSD opțional , XCover6 Pro oferă spațiu de stocare extensibil, ceea ce înseamnă zero compromisuri în muncă. De asemenea, este primul dispozitiv din seria XCover care acceptă rețele 5G, prin urmare, se poate lucra pe dispozitiv oriunde poate fi găsită o zonă cu acoperire 5G. Iar cu suport pentru bandă de 6GHz pentru Wi-Fi 6E, XCover6 Pro ușurează munca de echipă și transformă colaborarea într-una de impact. 

În ziua de astăzi se poate lucra de oriunde, motiv pentru care angajații au nevoie de un dispozitiv agil și fiabil. Cu Galaxy XCover6 Pro, utilizatorii pot prelungi durata de viață a bateriei dispozitivului lor, cu atât mai mult cu cât aceasta este înlocuibilă. În plus, standul de încărcare POGO permite mai multor utilizatori să își încarce dispozitivele simultan.

galaxy_xcover6_pro_main

Pentru cei care își împart timpul între birou și munca la distanță, Galaxy XCover6 Pro este prevăzut cu aplicația Samsung DeX.  Aplicația permite utilizatorilor să-și conecteze dispozitivul la un ecran extern, dar și la tastatură și mouse și să se bucure de o experiență asemănătoare PC-ului. Angajații pot utiliza, de asemenea, XCover6 Pro pentru a face fotografii și a lua notițe în deplasare, pentru ca apoi să acceseze fără probleme imaginele surprinse pentru a realiza rapoarte odată ce s-au întors la birou – toate acestea, folosind un singur dispozitiv.

Puternic și simplificat – pentru medii de lucru provocatoare


Galaxy XCover6 Pro este conceput pentru a suporta condiții extreme de lucru, ceea ce îl face partenerul perfect pentru orice afacere – indiferent dacă este folosit de exemplu de șoferi-curieri, de reprezentanți de vânzări sau de ofițeri de poliție. Cu un design durabil certificat MIL-STD-810H , rating IP68  și Corning® Gorilla® Glass Victus®+, este construit pentru a rezista la condiții severe, luând în considerare mai ales munca pe teren. Mai mult, în mediile în care sunt necesare mănuși sau în care angajații folosesc dispozitivul afară în ploaie, setările de sensibilitate la atingere pot fi ajustate pentru a crește receptivitatea ecranului.

Galaxy XCover6 Pro este rezistent și reduce în același timp impactul asupra mediului. Folosirea de materiale plastice reciclate ca parte a design-ului durabil și bateria înlocuibilă permit dispozitivului să funcționeze optim pe tot parcursul ciclului său de viață extins. Samsung oferă, de asemenea, actualizări de securitate timp de până la cinci ani și patru upgrade-uri suplimentare One UI și OS , după lansarea globală inițială, ceea ce aliniază Galaxy la obiectivul global de reducere a deșeurillor electronice.

Galaxy XCover6 Pro este printre cele mai durabile smartphone-uri disponibile, dar și printre cele mai puțin voluminoase. Duritatea sa este echilibrată printr-un design elegant, întâlnit mai des la dispozitivele de consum. Are o formă mai subțire și mai ergonomică decât smartphone-urile tradiționale robuste. XCover6 Pro are o grosime mai mică de zece milimetri și dispune de un ecran dinamic complet de 6.6 inci, cu o rată de refresh de 120Hz , pentru o succesiunea mai lină a cadrelor de pe ecranul telefonului.

Adaptat pentru nevoile de afaceri de astăzi


Galaxy XCover6 Pro a fost conceput pentru a ajuta companiile să crească prin evoluția continuă a tehnologiei mobile. Dispozitivul este protejat prin intermediul Samsung Knox, platformă de securitate mobilă end-to-end, care oferă protecție pornind chiar de la cip. Platforma funcționează ca un seif, cu protecție de tip hardware, complet integrat cu software-ul terminalului mobil, pentru a oferi protecție end-to-end și în timp real.

Software-ul One UI  de la Samsung oferă extra protecție. El asigură administratorilor de infrastructură IT și utilizatorilor un control ușor asupra dispozitivelor lor, printr-o interfață intuitivă și opțiuni transparente de partajare și protecție. Administratorii pot gestiona de la distanță dispozitivele pentru a se asigura că sunt sigure, în timp ce sistemul biometric pentru recunoașterea facială și amprenta digitală permit doar utilizatorului să acceseze dispozitivul.

Galaxy XCover6 Pro poate fi adaptat oricărei afaceri. Acesta include două chei programabile care pot fi personalizate pentru a efectua funcții specifice , în funcție de afacere. Utilizatorii pot utiliza dispozitivul pentru a citi și scana codurilor de bare prin Knox Capture  sau ca un walkie-talkie prin funcția push-to-talk , prevăzută acum cu un volum de difuzor puternic . Și, pentru că fiecare loc de muncă vine cu cerințe diferite, XCover6 Pro dispune de accesorii  variate de la Samsung și parteneri, cum ar fi Smart Case, încărcătoare POGO/multi-device/battery pack, suporturi de încărcare, cleme pentru curele și căști PTT.

Disponibilitate
Galaxy XCover6 Pro va fi disponibil începând cu a doua jumatate a lunii iulie 2022 pe anumite piețe din Europa, Asia și Orientul Mijlociu, disponibilitate care se va extinde și în alte regiuni, la o dată ulterioară.

Pentru mai multe informații, despre cele mai recente dispozitive Galaxy de la Samsung, vă rugăm să accesați news.samsung.com/galaxywww.samsungmobilepress.com sau www.samsung.com/business.

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Specificații

Galaxy XCover6 Pro
Ecran* 6.6-inci, 20:9, FHD+**, TFT, up to 120Hz**, Corning® Gorilla® Glass Victus®+, Touch Sensitivity***
* Măsurată în diagonală ca un dreptunghi complet, fără a lua în calcul colțurile rotunjite. Suprafața vizibilă reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite și a orificiului camerei.

 

** Rata de refresh a ecranului variază în funcție de aplicația utilizată. Este posibil ca anumite aplicații să nu accepte rata de până la 120Hz. Rata de refresh adaptabilă acceptă până la 120Hz, ajustează automat  mișcarea, în funcție de necesitate, în timp ce rata de refresh standard acceptă o rată de refresh a ecranului de 60 Hz.

 

*** Conform testelor interne de laborator, în cazul folosirii mănușile din piele mai subțiri de 2mm, sensibilitatea la atingere permite creșterea capacității de responsiveness. Dispozitivul poate fi utilizat în medii umede, dar nu complet scufundat sub apă. Atingerea subacvatică nu este disponibilă. Nivelul de responsiveness la atingere poate varia în funcție de materialul și grosimea mănușilor, precum și de alte condiții de mediu.

Sistem de operare Android 12.0
Dimensiuni 168.8 x 79.9 x 9.9mm(235g*)
* Dimensiunea poate varia în funcție de piață
Cameră Spate 50MP F1.8, AF + 8MP F2.2, Ultra-Wide + Flash
Față 13MP F2.2
Memorie și Spațiu de Stocare * 6 + 128GB, microSD până la 1TB**
* Disponibilitatea spațiului de stocare poate varia în funcție de software-ul preinstalat, de piață, de dimesiunea fițierelor și de format

** Cardul MicroSD se vinde separat

Procesor Procesor 6nm Octa-Core
Baterie*** Înlocuibilă în funcție de nevoia utilizatorului **, 4,050mAh (tipic)*
Valoarea tipică testată în condiții de laborator. Valoarea tipică este valoarea medie estimată, luând în calcul eșantioanele de baterii testate în conformitate cu standardul IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 3.950mAh. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de rețea, de modul de utilizare și de alți factori.

** Bateria extra înlocuibilă și standul de încărcare POGO se vând separat. În cazul bateriilor înlocuibile, doar produsele certificate Samsung sunt compatibile.

*** Încărcătorul de vinde separat.

Conectivitate 5G*, LTE**, Wi-Fi 6E(802.11 a/b/g/n/ac/ax, 802.11mc)***, Wi-Fi Direct, Bluetooth® v5.2, NFC(eSE)
* Serviciile 5G sunt acceptate numai în locațiile activate care permit rețeaua 5G. Necesită o conexiune 5G optimă. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator, furnizor de conținut și mediul utilizatorului.

** Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de piață sau de transportator. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator, furnizor de conținut și mediul utilizatorului.

*** Disponibilitatea rețelei Wi-Fi 6E poate varia în funcție de piață, de furnizorul de rețea și de mediul de utilizare. Necesită o conexiune optimă. Este nevoie de ruter Wi-Fi 6E.

SIM Dual SIM sau Single SIM*
* Tipul de suport pentru SIM variază în funcție de piață. Disponibilitatea SIM încorporată variază în funcție de piață.
Interfață Type-C USB 3.2, POGO Pin (doar pentru încărcare)
Senzori Accelerometer, Geomagnetic, Gyro, Light, Fingerprint, Proximity, Barometer*
*Disponibilitatea barometrului poate varia în funcție de piață
GPS GPS, GLONASS, Galileo, Beidou, QZSS*
* Disponibilitatea GNSS poate varia în funcție de piață
Standard de protecție IP68*, MIL-STD-810H Certified**, Corning® Gorilla® Glass Victus®+
* Certificare IP68 : Rezistent la apă în până la 1,5 metri de apă proaspătă timp de până la 30 de minute și protejat de praf, murdărie și nisip. Se clătește reziduul/se usucă după umezire. Nu este recomandat pentru utilizarea pe plajă sau piscină.

** Certificare MIL-STD-801H: atitudine, umiditate, imersie, salt fog, praf, vibrații, cădere etc. MIL-STD-810H este o formă standardizată de testare concepută de armata SUA pentru a evalua cu precizie limitările dispozitivului.

Sunet Dolby Atmos®
Microfon 2 Microfoane
Securitate Samsung Knox
Autentificare biometrică Recunoaștere facială, cititor de amprentă prin Power Key (side key)
Funcții programabile Personalizare prin XCover Key și Top Key

*Specificațiile variază în funcție de piață  

* Toate funcționalitățile, caracteristicile, specificațiile și alte informații despre produs furnizate în acest document, inclusiv, dar fără a se limita la, beneficiile, designul, prețurile, componentele, performanța, disponibilitatea și capacitățile produsului pot fi modificate fără notificare prealabilă.

Soluția ideală pentru conexiunea la Internet atunci când te muți într-o locuința nouă sau renovezi

No Comments

București, 29 Iunie – Odată cu sosirea verii, cu toții ne gândim cum să punem în aplicare planurile pe care ni le-am făcut până acum, pe parcursul anului. Multe dintre ele se referă la locuințele noastre – fie că vrem să renovăm, să cumpărăm o casă nouă ori pur și simplu să închiriem un alt apartament, trebuie să ne asigurăm că avem un plan bine stabilit încă de la început. Atunci când vine vorba de instalarea și construirea efectivă a unor componente principale care vor reprezenta baza noului proiect, trebuie să ne gândim foarte bine la toate detaliile, pentru a nu fi nevoiți ca mai târziu să regândim totul de la 0 sau să ajungem la concluzia că nu am valorificat și eficientizat tot proiectul la potențialul său adevărat.

Printre principalele motive pentru care ne dorim să schimbăm ceva în raport cu locuința noastră se numără, de obicei, faptul că ne dorim o casă mai frumoasă, dar și un cămin mai eficient, având în vedere că nevoile noastre de zi cu zi se schimbă constant, raportate la evoluția diferitelor sectoare din viața noastră.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-05

Un sector care s-a schimbat radical în ultimii doi ani l-a reprezentat nevoia și asigurarea unei rețelei Wi-Fi stabile – care pare, de multe ori, un labirint plin de cabluri inestetice și incomode, care nu fac parte din peisajul și design-ul modern pe care dorim să îl conturăm în locuințele noastre.

Însă acest aspect nu trebuie să mai reprezinte o bătaie de cap, mai ales că acum există soluții performante pentru toate tipurile de scenarii, care le permit utilizatorilor să-și configureze o rețea performantă, capabilă să gestioneze fluxuri mari de date, în orice context s-ar afla. În plus, le oferă și șansa de a integra dispozitivele în design-ul locuinței și de a nu lăsa la vedere cabluri și găuri inestetice.

Conexiunea la Internet, unul dintre detaliile importante atunci când te muți într-o nouă locuință

 Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-01

Dacă ai găsit locuința visurilor tale și ai trecut deja prin toate formalitățile necesare, înseamnă că în curând va veni momentul în care toată viața și activitatea ta se vor muta la noua adresă. Asta înseamnă că, dincolo de activitățile esențiale de verificare a instalațiilor, de asigurare a locuinței și de transport efectiv al lucrurilor în noua casă, va trebui să te gândești și la alegerea unei soluții pentru conexiunea la Internet.

La fel se întâmplă și în situația în care decizi să-ți renovezi locuința. Pentru că tindem să ne dorim case din ce în ce mai armonioase și frumoase, dar care să ne și ajute să ne simțim bine și să fim mai eficienți și conectați la nevoile moderne, echipamentele pe care le alegem pentru furnizarea accesului la Internet trebuie să fie unele pe cât de performante, pe atât de frumoase și elegante.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-03

Gama de dispozitive Mesh TP-Link Deco se încadrează perfect în cerințele menționate anterior deoarece aceste sisteme au atât un design elegant care să se potrivească cu multiple tipuri de design interior, cât și capacitatea de a oferi performanțe Wi-Fi la nivelul nevoilor moderne de astăzi.

Pentru a face o alegere potrivită, este necesar să ții cont în special de tipul de locuință pentru care vrei să configurezi rețeaua, deoarece soluțiile sunt diferite în funcție de structura casei, de spațiul pentru care este necesară o acoperire puternică la Internet, dar și în funcție de activitățile pe care dorești să le desfășori online. În special pentru case cu suprafețe extinse și pereți solizi, dar și pentru apartamentele mari, se recomandă instalarea unui sistem Mesh cu două sau trei unități, în așa fel încât conexiunea să fie optimizată în orice colț al locuinței.

TP-Link oferă o gamă variată de sisteme mesh prin gama Deco, soluția pentru conexiuni Wi-Fi rapide și stabile în fiecare colț al casei tale. Deco nu funcționează ca un router tradițional care emite semnal Wi-Fi dintr-un singur loc, ci din diferite puncte, având mai multe unități pe care le poți plasa oriunde în casă.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-02

Aceste puncte Wi-Fi formează împreună o singură rețea cu un singur nume și o parolă unică. Unitățile sunt interconectate între ele fără fir și îți asigură semnal Wi-Fi stabil atunci când te deplasezi prin casă, dispozitivul tău Wi-Fi conectându-se automat la cea mai apropiată unitate Deco. Instalarea sistemelor mesh TP-Link Deco este foarte ușoară, cu ajutorul aplicației TP-Link Deco disponibilă în limba română, sistemele fiind compatibile cu orice furnizor de servicii de Internet.

Un sistem mesh potrivit pentru orice configurație de rețea, în funcție de tipul locuinței

 Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-11

Numărul unităților Deco necesare pentru a acoperi optim o locuință depinde în general de dimensiunea casei. De exemplu, pentru o casă cu o suprafață mai mare de 500 de metri pătrați și cu mai mult de cinci dormitoare, cea mai utilă ar fi o variantă cu mai mult de trei unități Deco. Pentru 300 – 500 de metri pătrați (3-5 dormitoare), te poți orienta la trei unități, între 200 – 300 de metri pătrați (adică 2-4 dormitoare) poți opta pentru două unități, iar la mai puțin de 200 de metri pătrați chiar și o singură unitate Deco poate oferi conexiunea optimă.

Un sistem mesh TP-Link Deco este o opțiune bună pentru că, de obicei, un router unic nu are capacitatea de acoperire a fiecărei încăperi a locuinței tale. Dacă alegi să mărești acoperirea folosind dispozitive de tipul extenderelor, trebuie să știi că acestea separă rețelele, cauzând conexiuni întrerupte când schimbi conexiunea de la o rețea la cealaltă sau pur și simplu te menține conectat la aceeași rețea, scăzând astfel calitatea conexiunii.

Locurile în care poți amplasa unitățile Deco depind foarte mult de designul casei tale. În principal, găsirea unui loc ceva mai înalt pentru poziționarea unității oferă o acoperire mai bună, iar locurile situate central sunt recomandate, la fel ca și evitarea obstacolelor. Metalul, pereții și podelele vor atenua semnalul wireless și cu cât dispozitivul wireless este mai aproape de aceste obstacole, cu atât este mai severă interferența, iar conexiunea va fi mai slabă.

Este ideal ca în casele cu etaj fiecare nivel să beneficieze de propriul dispozitiv central, pentru o conexiune cât mai puternică. De asemenea, când este posibil, amplasează dispozitivul wireless într-o locație centrală din casa ta. Dacă dispozitivul  wireless este amplasat în spatele unui perete într-o extremitate a casei, semnalul va fi slab în cealaltă parte a casei.

Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-07

Cel mai nou sistem mesh TP-Link pentru toate activitățile online

TP-Link a lansat recent noul sistem mesh Deco X50 cu acoperire pentru întreaga locuință, o soluție middle cu tehnologie Wi-Fi 6 care le oferă utilizatorilor viteze rapide, de până la 3.0 Gbps, 4 stream-uri cu mai puțin lag, viteze Gigabit prin cablu și conectivitate neîntreruptă în întreaga casă. Astfel, aceștia se pot bucura de cea mai bună experiență, indiferent de activitatea pe care o desfășoară.

Acesta oferă o gamă variată de funcții avansate și poate reprezenta o soluție optimă pentru momentele în care vă doriți să implementați o rețea performantă cu un efort minim.

 Articol DIY Renovare_Sistem TP-Link Deco Mesh Wi-Fi-09

Pentru Internet rapid și stabil, ușor de configurat și instalat (fără cabluri suplimentare și găuri noi în pereți)

 

Dacă am vorbit deja despre performanțele și capabilitățile tehnice ale sistemelor Mesh Wi-Fi TP-Link Deco, este timpul să aducem în discuție și celelalte aspecte importante, mai ales atunci când vorbim despre mutarea într-o nouă locuință sau renovarea celei existente.

Cu toții știm că, de cele mai multe ori, procesul de instalare efectivă a unei surse de Internet este unul care implică cabluri multe, găurirea pereților sau podelelor, implicit crearea unei dezordini generale care poate fi însă evitată ușor.

De ce să te chinui și să îți întorci locuința cu susul în jos când ai atât de multe opțiuni cu ajutorul cărora poți evita această situație?

În primul rând, trebuie menționat faptul că sistemele Mesh Wi-Fi TP-Link Deco nu îți vor lăsa în urmă cabluri peste cabluri în locurile în care sunt amplasate. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, un sistem Mesh Wi-Fi TP-Link Deco se va conecta în următorul mod:

Din cele două, trei sau patru unități, una singură se va conecta prin cablu la sursa principală de Internet, în timp ce restul unităților se vor conecta wireless la prima unitate, luând cu ele doar performanța Wi-Fi inedită, lăsând cablurile suplimentare cu mult în urmă.

Așadar, oriunde ai alege să îți plasezi restul de unități Mesh Wi-Fi TP-Link Deco, trebuie doar sa le scoți din cutie, să le conectezi la sursa de curent, să le plasezi în locul dorit și să le lași să își facă treaba, dupa ce în prealabil le-ai conectat wireless la prima unitate.

Cum și cât de dificil este să le conectezi wireless la prima unitate?

Aici intervine al doilea avantaj pe care ți-l oferă gama de sisteme Mesh TP-Link Deco în ceea ce privește procesul de instalare și configurare. Totul se va face ușor și rapid, direct din aplicația TP-Link Deco, disponibilă în limba română.

Tehnologii avansate oferite de sistemele mesh Deco de la TP-Link

    • Standardul Wi-Fi 6: tehnologia Wi-Fi 6oferă semnale extrem de eficiente cu viteze mari, conexiuni neîntrerupte pentru mai multe dispozitive și protecție avansată a securității. În combinație cu tehnologia TP-Link Mesh oferă semnale Wi-Fi revoluționare pentru toată casa.
    • Seamless roaming: unitățile/nodurile Deco funcționează împreună pentru a forma o rețea unificată cu același nume de rețea și parolă. Trecerea de la un nod la altul este ușoară și fluidă, creând o experiență online cu adevărat perfectă chiar și atunci când faci streaming.
    • Adaptive Path: tehnologia TP-Link Mesh alege dinamic cea mai bună rută și bandă pentru datele tale, astfel încât să te poți bucura de o conexiune Wi-Fi rapidă, de oriunde din casă.
    • Mesh AI-Driven: având în componența sa tehnologia Mesh Al-Driven, Deco învață automat din experiența rețelei de domiciliu și se dezvoltă constant. Aceasta oferă semnal Wi-Fi Mesh ideal pentru rețeaua ta de acasă.
    • Self-Healing:în cazul în care unul dintre noduri este offline, sistemul sesizează și redirecționează automat toate datele prin intermediul celorlalte noduri disponibile
    • Control parental:blochează conținutul inadecvat și restricționează timpul petrecut online
    • Antivirus încorporat: protejează toate dispozitivele conectate din casa, împotriva amenințărilor online

Sistemele mesh TP-Link Deco pot fi achiziționate online, din magazinele marilor retaileri din România: https://www.tp-link.com/ro/landing/decowifi/#buy

Tehnologia TP-Link Mesh Deco: https://www.tp-link.com/ro/landing/decowifi/

Cum funcționează sistemele Mesh TP-Link Deco: https://www.tp-link.com/ro/support/faq/2675/

Gama sisteme Mesh TP-Link Deco: https://www.tp-link.com/ro/home-networking/deco/

Despre TP-Link

Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de dispozitive și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței IDC*, TP-Link este liderul pieței de echipamente WLAN, cu distribuție în peste 170 de țări și sute de milioane de clienți în întreaga lume. Cu un portofoliu extins de dispozitive și soluții stabile, performante și accesibile în domeniul rețelisticii și o experiență dovedită, compania își continuă evoluția cu echipamente adaptate stilului de viață conectat, care să răspundă cerințelor viitoare.

Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitați site-ul https://www.tp-link.com/ro sau urmăriți-ne pe:

* Potrivit raportului IDC Worldwide Quarterly WLAN Tracker, Q3, 2021