Category: comunicat de presa

Bass puternic. Vibrația supremă. Sony lansează ULT POWER SOUND, o nouă gamă de boxe și căști

No Comments

  • Gama ULT POWER SOUND este creată pentru iubitorii de muzică care își doresc să se bucure de un sunet puternic și profund ce le face inima să tresară
  • Gama ULT POWER SOUND cuprinde trei boxe – ULT TOWER 10, ULT FIELD 7 și ULT FIELD 1 – precum și căștile wireless ULT WEAR.

Sony anunță astăzi lansarea gamei ULT POWER SOUND® – o nouă serie de boxe și căști wireless concepute pentru a-i face pe utilizatori să se simtă de parcă s-ar afla în primul rând, la concertul preferat. Creată pentru iubitorii de muzică, această gamă oferă un sunet puternic și profund, care îți face inima să tresară.

Noua gamă este formată din boxele wireless ULT TOWER 10, ULT FIELD 7, ULT FIELD 1 și căștile wireless ULT WEAR.

Toate aceste modele includ butonul ULT, care oferă o calitate deosebită a sunetului, prin îmbunătățirea melodiilor redate cu unul sau două moduri de sunet diferite.

ULT TOWER 10 – puterea sunetului de concert la tine acasă

Casa ta devine nucleul distracției datorită bass-ului masiv, funcțiilor Party Sound 360°, 360° Party Light și funcției de karaoke – cu ajutorul microfonului wireless. Mai mult, utilizatorii pot conecta boxa la televizor pentru a amplifica sunetul producțiilor pe care le place să le urmărească.

Principalele funcționalități ale boxei ULT TOWER 10:

  • ULT POWER SOUND– Toate sunetele joase sunt îmbunătățite pentru ca utilizatorii să se poată bucura de un bass excepțional. Aceștia se pot bucura de cele două moduri de redare a sunetului care scot în evidență puterea bass-ului. Prin apăsarea butonului ULT bass-ul este amplificat profund, în așa fel încât utilizatorii pot experimenta modul ULT 1, cu un sunet de frecvență joasă care să le facă inima să tresară. Mai departe, modul ULT2 oferă un bass puternic pentru a le permite tuturor să simtă ritmul și a-i face să danseze.
  • Funcția Sound Field Optimization– Boxa detectează zgomotul și modifică automat setarea sunetului pentru a reda clar muzica, chiar și atunci când utilizatorii sunt înconjurați de alte sunete.
  • 360°Party Sound și 360° Party Light – În fiecare colț al camerei, muzica se aude la fel de puternic datorită funcției 360° Party Sound. Iar cu luminile sale vibrante, boxa ULT TOWER 10 iluminează fiecare zonă a petrecerii, putând chiar să se sincronizeze cu muzica pentru a crea o adevărată atmosferă de festival.
  • Karaoke, intrare pentru chitară și TV Sound Booster – Datorită microfonului wireless inclus, utilizatorii pot să interpreteze toate melodiile preferate, având control complet asupra sunetului cu ajutorul comenzilor Echo și Key Controls de pe panoul superior al boxei. Mai mult, un alt microfon poate fi adăugat pentru o interpretare în duet și poate fi conectată chiar și o chitară, transformând ULT TOWER 10 într-un amplificator. Iar datorită funcției TV Sound Booster, sunetul provenit de la televizor este îmbunătățit.
  • Party Connect– Cu această funcție, utilizatorii pot conecta până la 100 de boxe compatibile pentru a sincroniza muzica și luminile. Cu Party Connect creezi o atmosferă de petrecere extraordinară, datorită sunetului puternic care ajunge în toată încăperea.

ULT FIELD 7 – Petrecerea care te însoțește oriunde

Distracția este mai mare cu bass-ul puternic și luminile vibrante, oriunde ai merge. Cu boxa ULT FIELD 7 poți lua petrecerea cu tine oriunde, datorită construcției rezistente la apă și praf, iar autonomia mare a bateriei înseamnă că poți petrece mai mult timp. În plus, ai opțiunea de a conecta un microfon pentru karaoke chiar și atunci când nu te afli acasă.

Principalele caracteristici ale boxei ULT FIELD 7:

  • ULT POWER SOUND– Utilizatorii pot selecta modul ULT 1 pentru un bass mai profund cu frecvențe mai joase sau ULT2 pentru un bass puternic și dinamic.
  • Funcția Sound Field Optimization– Boxa detectează zgomotul și ajustează automat setările de sunet pentru a oferi o experiență muzicală optimă, indiferent cât de aglomerată ar fi locația.
  • Petrecerea durează mai mult – Cu boxa ULT FIELD 7, poți organiza o petrecere oriunde îți dorești și pentru mai mult timp datorită bateriei cu o autonomie de până la 30 de ore. În plus, cu încărcarea rapidă, sunt adăugate încă 3 ore de redare în doar 10 minute. Rezistența la apă și praf  certificată IP67, îți permit să muți petrecerea afară fără teamă. De asemenea, boxa este rezistentă la apă sărată, ceea ce înseamnă că te poți bucura de muzică chiar și pe plajă.
  • Transportă boxa oriunde– Boxa ULT FIELD 7 poate fi transportată cu ușurință cu ajutorul mânerelor convenabile și, mai mult, este proiectată să funcționeze perfect indiferent dacă este poziționată orizontal sau vertical.
  • Intrare pentru chitară și karaoke și iluminare– Cu un microfon conectat, poți cânta oriunde  vrei. Această boxă este partenerul perfect pentru petrecere datorită controalelor Echo și Key Controls de pe panoul din spate. De asemenea, poți transforma ULT FIELD 7 într-un amplificator prin conectarea unei chitare. Iar pentru mai multă distracție, lumina ambientală oferă o atmosferă subtilă perfectă atât pentru petreceri, cât și pentru utilizarea zilnică.
  • Party Connect– Cu această funcție, poți conecta până la 100 de boxe compatibile pentru a sincroniza muzica și luminile.

ULT FIELD 1 – Sunet puternic. Dimensiuni mici

Cu un bass puternic încorporat într-un pachet compact, boxa ULT FIELD 1 le permite utilizatorilor să asculte melodiile preferate oriunde. Completată cu o curea ce poate fi purtată în mai multe moduri, pentru o utilizare mai ușoară, aceștia pot lua boxa rezistentă la apă, la praf și la șocuri peste tot, pentru mai mult timp, datorită bateriei cu o durată de viață lungă.

Principalele caracteristici ale boxei ULT FIELD 1:

  • ULT POWER SOUND– Pentru un bass mai puternic, activează funcția ULT POWER SOUND.
  • Oriunde, în orice mod– Boxa ULT FIELD 1 este partenerul perfect, oriunde. Proiectată pentru a fi portabilă și cu o autonomie a bateriei de până la 12 ore, utilizatorii se pot bucura de melodiile preferate pentru mai mult timp. În plus, cureaua care poate fi purtată în mai multe moduri, rezistența la apă și praf certificată IP67, designul rezistent la șocuri și rezistența la apă sărată, le permite utilizatorilor să ia boxa cu ei oriunde, în interior sau în exterior.
  • Culori care se potrivesc oricărui stil – Boxa este disponibilă în variantele de culoare Negru, Off-White, Forest Grey și Orange, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea să aleagă culoarea care se potrivește cel mai bine stilului lor.
  • Opțiuni de poziționare  – Boxa ULT FIELD 1 este construită pentru a funcționa perfect și atunci când este așezată vertical, și pe o parte, pentru o utilizare optimă a spațiului – chiar și atunci când acesta este limitat.
  • Utilizare– Boxa este ușor de utilizat și de conectat, datorită microfonului încorporat pentru apeluri hands-free, tehnologia Echo Cancelling oferind apeluri mai clare.

ULT WEAR – Sunet puternic. În felul tău

Cu bass excepțional și funcția îmbunătățită de anulare a zgomotului, noile căști ULT WEAR le permit utilizatorilor să se bucure de atmosfera de festival sau de club oriunde s-ar afla.

Principalele caracteristici ale căștilor ULT WEAR:

  • ULT POWER SOUND– Doar prin apăsarea butonului ULT, utilizatorii se pot bucura de un sunet mai puternic. Modul ULT1 oferă un bass profund, cu frecvențe joase, în timp ce ULT2 oferă un bass puternic.
  • Proiectate pentru putere– Căștile sunt alimentate de Sony Integrated Processor V1, același procesor care se regăsește în căștile premiate din seria 1000X de la Sony, și de o unitate de driver proiectată special pentru seria ULT POWER SOUND, pentru a produce o energie impresionantă, un bass cu rezonanță mare și detalii extrem de clare.
  • Anularea zgomotului– Cu tehnologia Dual Noise Sensor și procesorul integrat V1, căștile ULT WEAR duc anularea zgomotului la un alt nivel. Acum poți să organizezi o petrecere doar pentru tine, oriunde te-ai afla – doar tu și muzica – eliminând distragerile din mediul înconjurător.
  • Design confortabil– Căștile sunt confortabile, cu pernuțe moi pentru urechi și cu mai mult spațiu în jurul urechilor, dar oferă în continuare un sunet puternic și de înaltă calitate. Modelul ULT WEAR are un design pliabil și este livrat și împreună cu o husă pentru transport.
  • Utilizare zilnică– Căștile ULT WEAR sunt un model care emană funcționalitate, formă și funcții speciale. Senzorul încorporat pauză muzicii atunci când utilizatorii își scot căștile și o pornește din nou atunci când le pun la loc. De asemenea, funcția Bluetooth® oferă posibilitatea de a conecta două dispozitive în același timp.

Proiectate având ca prioritate sustenabilitatea

Seria ULT Power Sound nu este concepută doar pentru a oferi un sunet puternic, ci este construită cu gândul la mediul înconjurător. În construcția produselor se utilizează plastic reciclat, reflectând astfel angajamentul Sony de a reduce impactul produselor și practicilor asupra mediului.

Preț și disponibilitate

  • ULT TOWER 10 este disponibil în varianta de culoare Negru, începând cu aprilie 2024, la un preț estimat de 6000 lei
  • ULT FIELD 7 este disponibil în varianta de culoare Negru, începând cu aprilie 2024, la un preț estimat de 2000 lei
  • ULT FIELD 1 este disponibil în variantele de culoare Negru, Forest Grey, Off White și Orange, începând din aprilie 2024, la un preț estimat de 700 lei
  • Căștile ULT WEAR sunt disponibile în variantele de culoare Negru, Forest Gray și Alb, începând cu aprilie 2024, la un preț estimat de 1000 lei

For the Music

Sony a creat platforma „For The Music” pentru produsele și serviciile sale audio profesionale și dedicate consumatorilor. Cu „For The Music” Sony se afirmă ca fiind primul brand audio care conectează creatorii de muzică și consumatorii, având ca scop construirea de experiențe muzicale autentice pentru fani prin susținerea viziunii creatorilor mai presus de orice.

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o filială deținută în totalitate de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru activitățile de divertisment, tehnologie și servicii (ET&S) din cadrul grupului Sony. Cu viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin* oamenilor și societății din întreaga lume prin urmărirea tehnologiei și a noilor provocări”, Sony Corporation sprijină Grupul Sony cu ajutorul tehnologiei pentru a crea divertismentul viitorului împreună cu creatorii de conținut.

Pentru mai multe informații, vizitează: www.sony.net

*Ambele cuvinte japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are diverse semnificații, cum ar fi liniște sufletească, fiabilitate și încredere.

Yale lansează noua generație de încuietori smart Linus® L2

No Comments

  • Blocare / deblocare automată a ușii prin tehnologia de geo-localizare
  • Chei virtuale și monitorizarea accesului în locuință de la distanță
  • Yale Dot – o deblocare rapidă a ușii doar prin atingerea telefonului

București, 11 Aprilie 2024

Yale, principalul furnizor de soluții de securitate pentru locuințe inteligente, anunță lansarea pe piața din România a Yale Linus® L2 – noua generație a produsului său emblematic. Concepută pentru a crește confortul utilizatorilor, cu un accent deosebit pe securitate, noua încuietoare smart fără cheie combină designul de ultimă oră, funcționalitatea și inovația într-un singur produs. Yale Linus® L2 poate încuia/bloca ușa automat în momentul în care aceasta se închide și o poate debloca atunci când „simte” că utilizatorul este aproape. De asemenea, poate fi programată să se deblocheze sau să se încuie în anumite momente ale zilei. Pe piața locală, brandul Yale este parte a companiei ASSA ABLOY Opening Solutions România, filială a grupului suedez ASSA ABLOY, lider global în soluții de acces.

Linus® L2 vine cu un design actualizat, dezvoltat de studioul de design industrial Bould Design, premiat la nivel internațional. Aspectul său industrial elegant și îngust alături de carcasa metalică durabilă vor completa perfect designul arhitectural al oricărei case, de la cele în stil tradițional la cele în stil contemporan sau minimalist.

Încuietoarea inteligentă, proaspăt lansată, oferă o experiență de instalare ușoară, în câteva minute după ce este scoasă din cutie, și se poate adapta la majoritatea cilindrilor/încuietorilor existente pe orice tip de uși. Astfel, indiferent de locuință, Linus® L2 poate fi montată rapid, fără modificări majore și, dacă este necesar, îndepărtată fără a lăsa urme.

Siguranță simplificată cu Linus® L2

Ușor de operat, mai rapid și mai puternic decât generația anterioară, cu dispozitivul Linus® L2 utilizatorii vor beneficia de o experiență excepțională. Dimensiunea acestuia a fost, de asemenea, redusă, dar Yale s-a asigurat că se poate monta peste chei de dimensiuni standard. Compatibilitatea cu ușa și cilindrul existente poate fi verificată înainte de achiziție cu Verificatorul de Compatibilitate disponibil aici. De asemenea, ghidul de instalare interactiv este disponibil aici.

Feed-ul de activitate, alertele inteligente și notificările din aplicația Yale Home îi pot ajuta pe utilizatori să țină evidența momentelor când ușa se închide sau deschide, atât pentru familie, cât și pentru alte persoane care au acces limitat.

Frica de a pierde cheile și de a fi blocat în afara casei este un factor important care stă în spatele adoptării încuietorilor inteligente, astfel că 64% dintre europeni cred că o încuietoare inteligentă ar crește siguranța casei lor. Utilizatorii pot aduce în casele lor confortul accesului inteligent la domiciliu fără cheie, partajând cu ușurință chei sau coduri virtuale cu persoane de încredere. De asemenea, pot beneficia de funcția de deblocare/blocare automată, totul fiind posibil cu ajutorul celei mai noi tehnologii de geo-localizare.

În ceea ce privește noile funcții, folosind aplicația Yale Home, utilizatorii își pot programa cu ușurință dispozitivul să se blocheze sau să se deblocheze în anumite momente ale zilei, astfel încât să poată veni și să plece cu ușurință în timpul zilei, respectiv să beneficieze de siguranță sporită noaptea. Această caracteristică, simplu de utilizat, le permite să creeze un program personalizat de securizare a locuinței pentru siguranță și confort suplimentare. De asemenea, încuietoarea poate funcționa doar din zăvor în timpul zilei, pentru a se potrivi cel mai bine nevoilor consumatorilor.

Noua încuietoare inteligentă Yale are acum Wi-Fi încorporat. Acest lucru înseamnă că nu mai este necesară achiziția unui Connect Wi-Fi Bridge suplimentar pentru a beneficia de funcționalități de la distanță, un exemplu fiind verificarea ușii, dacă este încuiată atunci când utilizatorul nu este acasă. Datorită accesului Wi-Fi încorporat, aceste funcții vor fi posibile imediat ce dispozitivul este scos din ambalaj. Clienții Yale pot adăuga și alte accesorii, precum tastatura inteligentă Yale sau noul Yale Dot®, pentru a se bucura de o experiență smart completă.

Spre exemplu, utilizatorii pot atinge Yale Dot® cu telefonul mobil pentru a debloca sau încuia ușa, fără a deschide aplicația Yale Home. Nu numai că nu mai este necesară cheia, dar și telefonul poate fi folosit prin tehnologia NFC. Această funcție înseamnă că ei pot păstra un Yale Dot® pe tabloul de bord al mașinii sau în orice loc convenabil pentru a-și debloca ușa rapid, mai ales dacă se grăbesc sau nu vor să deschidă aplicația.

Un dispozitiv durabil, cu autonomie de până la 6 luni a bateriei la o singură încărcare

Linus L2® a adus o serie de îmbunătățiri semnificative pentru a face dispozitivul mai durabil și sustenabil, în același timp. Noua încuietoare inteligentă folosește mai puțin material în componența sa și este cu 20% mai mică decât generația anterioară. Încuietoarea inteligentă este alimentată și de un acumulator reîncărcabil care oferă până la 6 luni de autonomie la o singură încărcare, cu notificări trimise atunci când nivelul bateriei scade, pentru a se asigura că locuințele sunt întotdeauna protejate.

Încuietoarea inteligentă Yale Linus® L2 oferă consumatorilor libertatea de a-și proiecta experiența perfectă de blocare inteligentă, utilizând integrările existente cu asistenți vocali de top, cum ar fi Amazon Alexa, Google Home, dar și cu alte produse de top din segmentul smart home.  Produsul va fi compatibil Matter prin Thread printr-o actualizare de firmware până la finele acestui an. Aceasta va aduce și Apple Home, printre altele, pe Linus® L2.

Linus L2® este, de asemenea, interoperabil cu întregul ecosistem de securitate inteligentă Yale, inclusiv cu noua alarmă inteligentă, gama de camere inteligente și soneria video smart, folosind aplicația Yale Home. Interoperabilitatea cu asistenți vocali de top este, de altfel, posibilă în cadrul ecosistemului. În plus, dispozitivul permite monitorizarea și controlarea securității casei folosind un singur cont, direct de pe telefon, pentru un confort suplimentar.

Pentru mai multe informații despre Linus® L2, puteți accesa: https://www.yalehome.com/ro/ro/products/gama-yale-home/incuietoarea-inteligenta-yale-linus-l2

Categories: comunicat de presa

NOILE RAZER BLACKSHARK V2 PRO PENTRU PLAYSTATION ȘI XBOX – CĂȘTI LEGENDARE DE ESPORTS, ACUM PENTRU GAMING PE CONSOLĂ

No Comments

Razer ridică nivelul competiției în gamingul pe consolă cu Razer BlackShark V2 Pro pentru PlayStation și pentru Xbox

Razer™, brandul lider la nivel global de lifestyle pentru gameri și #1 în Statele Unite pe segmentul de căști pentru gaming pe PC, a anunțat astăzi extinderea celei mai apreciate linii de căști pentru esports cu lansarea noilor Razer BlackShark V2 Pro pentru PlayStation și Razer BlackShark V2 Pro pentru Xbox.

Construite pentru supremația consolelor

Proiectate pe reputația legendară a modelului Razer BlackShark V2 Pro pentru PC, noile ediții reconcepute pentru console sunt adaptate pentru a satisface cerințele jucătorilor de esports pe PlayStation și Xbox – oferă confort de durată, precizie audio de neegalat, claritate vocală și durată de viață a bateriei care poate face față oricărui maraton.

„BlackShark reprezintă un icon printre profesioniștii esports și gamerii hardcore dintr-un motiv foarte bine cunoscut”, a declarat Nick Bourne, Head of Razer’s Console, Mobile & Streaming Division de la Razer. „Susținând poziția noastră ca brand de top de căști pentru gaming, am lucrat îndeaproape cu jucători profesioniști și am optimizat aceste căști pentru Xbox și PlayStation, introducând în același timp upgrade-uri pe care știm că jucătorii competitivi le caută.”

În colaborare cu profesioniști esports de elită, precum Hakis (Alliance) și Shotzzy (OpTic Gaming), edițiile pentru console ale BlackShark V2 Pro sunt pregătite să satisfacă cerințele gamingului competitiv pe consolă.

Best-in-class în materie de sunet, cu microfonul Razer™ HyperClear Super Wideband

Echipate cu microfonul Razer™ HyperClear Super Wideband, edițiile pentru consolă mențin calitatea vocală la nivel profesional a versiunii lor pentru PC. Depășind așteptările performanței unui microfon pentru căști wireless, microfonul detașabil de generație viitoare al BlackShark V2 Pro captează cu o precizie uimitoare detaliile din vocile jucătorilor printr-un interval de frecvență mai larg al sunetului. Ca rezultat, fiecare instrucțiune dată colegilor este transmisă clar, cu tonuri bogate și naturale.

„Aceste căști schimbă regulile jocului: extrem de ușoare, incredibil de confortabile și pregătite pentru competiție – în plus, claritatea microfonului este imbatibilă; sunt cu adevărat căștile potrivite pentru consolă”, a declarat Brandon „Dashy” Otell, jucător profesionist de Call of Duty pentru OpTic.

Microfonul este complimentat de driverii TriForce Titanium de 50 mm, de ultimă generație, proiectați exclusiv pentru BlackShark V2 Pro. Combinând aceste diafragme acoperite cu titan cu profilurile audio perfect ajustate și selectabile pentru jucătorii de esports, gamerii pot experimenta o claritate audio de neegalat și indicii sonore precise, obținând astfel un avantaj competitiv.

Profiluri audio FPS ajustate profesional și fiabilitate impecabilă

Optimizate în colaborare cu unii dintre cei mai buni atleți esports din lume, jucătorii pot experimenta același sunet audio de care se bucură profesioniștii în jocurile competitive. Setul de căști BlackShark V2 Pro pentru PlayStation și pentru Xbox vine cu profiluri de sunet integrate, ajustate pentru Apex Legends, Call of Duty și Fortnite. Jucătorii de Xbox pot de asemenea să își ajusteze audio balance-ul joc/chat direct de pe căști, fără a fi necesar un software suplimentar.

Căștile sunt echipate cu Razer HyperSpeed Wireless, o conexiune wireless de 2.4GHz care asigură o performanță ridicată și o latență redusă în jocurile competitive, cu sunet perfect sincronizat. Cu Bluetooth integrat și SmartSwitch on-device control de la Razer, jucătorii pot comuta cu ușurință între o conexiune de 2.4GHz sau Bluetooth pe căști.

Confort și design ultra-light

BlackShark V2 Pro depășește așteptările datorită designului ultra-light, având o greutate de doar 320 de grame. Această construcție ușoară asigură sesiuni de gaming fără disconfort, permițând jucătorilor să se concentreze pe victorie.

Mai mult, banda de susținere dispune de o pernă moale, care nu face presiune, atent realizată pentru a oferi suport optim și confort chiar și în sesiunile maraton de gaming. Datorită tehnologiei de noise cancellation pasiv oferită de pernuțele din spumă cu memorie, gamerii vor fi învăluiți într-o lume captivantă, fără distrageri.

Performanțe remarcabile în gaming-ul pe consolă mulțumită caracteristicilor premium

BlackShark V2 Pro pentru consolă estompează granița dintre excelența în gamingul pe consolă și cel de pe PC prin amplificarea celor mai bune caracteristici pentru jucătorii profesioniști. Dispunând de o baterie cu o durată mare viață (de până la 48 de ore pe consolă și până la 70 de ore pe PC), de un microfon revoluționar, de sunet clar și de un confort excepțional, noul model stabilește un nou standard de căști pentru gaming pe consolă.

Pentru mai multe informații despre BlackShark V2 Pro pentru PlayStation și BlackShark V2 Pro pentru Xbox, accesează Razer.com.

Fă cunoștință cu Razer BlackShark V2 X pentru gaming pe consolă

Razer prezintă BlackShark V2 X pentru PlayStation și pentru Xbox. Conceput pentru entuziaștii de esports, acesta dispune de driverele TriForce de la Razer pentru un sunet superior, un microfon HyperClear Cardioid pentru o comunicare clară și tehnologie de noise cancelling pasiv pentru o experiență de joc captivantă. Designul ușor cu pernuțe din spumă cu memorie asigură confortul în timpul sesiunilor lungi de gaming. Compatibil cu PC și echipat cu un jack de 3.5mm, BlackShark V2 X pentru consolă oferă versatilitate și sunet de calitate profesională pentru toți jucătorii.

Pentru mai multe informații despre Razer BlackShark V2 X pentru PlayStation și Razer BlackShark V2 X pentru Xbox, accesează Razer.com.

PREȚ & DISPONIBILITATE

Razer BlackShark V2 Pro for PlayStation
Razer BlackShark V2 Pro for Xbox
€219.99 PRP
Razer.com, RazerStores & distribuitorii autorizați – Disponibil începând cu 09 aprilie 2024

Razer BlackShark V2 X for PlayStation
Razer BlackShark V2 X for Xbox
€59.99 MSRP
Razer.com, RazerStores & distribuitorii autorizați – Disponibil începând cu 09 aprilie 2024

MATERIALE DESPRE PRODUS

Descarcă materialele produsului de aici.

DESPRE RAZER

Razer™ este brandul de lifestyle lider mondial For Gamers. By Gamers.

Sigla cu șarpele cu trei capete a Razer este unul dintre cele mai recunoscute logo-uri în comunitățile globale de gaming și esports. Cu o bază de fani care se întinde pe fiecare continent, compania a proiectat și construit cel mai mare ecosistem din lume, orientat către gameri, care cuprinde hardware, software și alte servicii.

Hardware-ul premiat de la Razer include periferice de gaming de înaltă performanță și laptopuri pentru gaming Blade.

Cu peste 200 de milioane de utilizatori, platforma software Razer include Razer Synapse (o platformă Internet of Things), Razer Chroma RGB (un sistem de tehnologie cu iluminare RGB proprietar care suportă mii de dispozitive și sute de jocuri/aplicații) și Razer Cortex (un optimizator și launcher de jocuri).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru jucători, tineri, millennials și generația Z, prin Razer Gold – unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume.

Razer se dedică pentru un viitor durabil și își asumă responsabilitatea prin mișcarea #GoGreenWithRazer. Brandul își propune să minimizeze impactul asupra mediului prin diferitele sale inițiative, care includ utilizarea materialelor reciclate, design responsabil și încurajarea eliminării responsabile a produselor.

Fondată în 2005, Razer are sediul central dual în Irvine, California și Singapore, cu sedii regionale în Hamburg și Shanghai și 19 birouri la nivel Mondial.

Categories: comunicat de presa

TikTok revine ca Partener Oficial de Divertisment al Eurovision 2024

No Comments

București, 4 aprilie 2024 – Pentru al treilea an consecutiv, TikTok a fost selectat de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune drept Partenerul Oficial de Divertisment al concursului Eurovision 2024. Aflat la cea de-a 68-a ediție, Eurovision Song Contest este cel mai mare eveniment de muzică live din lume.

În fiecare an, comunitatea TikTok îmbrățișează această sărbătoare a muzicii și a culturii, generând trenduri la nivel global, inspirate de artiștii preferați. Hashtag-ul #Eurovision a adunat deja peste 589.000 de postări, iar în 2024, TikTok și-a propus să aducă comunitatea de pe platformă și mai aproape de concurs.

Anul acesta, Eurovision se va desfășura în Malmö, Suedia, grație victoriei incredibile obținute de Loreen în 2023, la Liverpool. În calitate de Partener Oficial de Divertisment, TikTok va fi destinația a tot ce înseamnă Eurovision. Prin accesul exclusiv la conținutul din culise și nu numai, platforma reimaginează felul în care cel mai mare concurs de muzică live din lume este trăit și sărbătorit. Astfel, TikTok se pregătește să ducă și mai departe experiența fanilor, iar utilizatorii pot căuta hashtag-ul dedicat #Eurovision2024, unde vor găsi videoclipuri exclusive menite să-i aducă cât mai aproape de esența concursului.

Comunitatea TikTok vine în sprijinul Eurovision cu toate forțele sale, alături de numeroși artiști care au cunoscut succesul atât în timpul concursului, cât și după. Printre aceștia se numără și Käärijä, reprezentantul Finlandei, care a obținut locul doi în 2023 și care a spus: „Sunt doar un om normal care vrea să facă muzică și oamenii fericiți. Acum Käärijä este viral pe TikTok – sunt atât de fericit!”.

Suedia a adus unul dintre cei mai de succes câștigători Eurovision din toate timpurile, trupa iconică ABBA, care a câștigat concursul acum 50 de ani cu melodia „Waterloo”, aducându-le celor patru artiști succesul la nivel mondial. De asemenea, Suedia deține, alături de Irlanda, recordul în ceea ce privește numărul de victorii, câștigând de șapte ori concursul, dar și recordul obținut de Loreen, prima femeie care a câștigat Eurovision de două ori, după prima victorie din 2012 la Baku.

Magia Eurovision 2024 începe pe TikTok

Numărătoarea inversă pentru Malmö începe pe TikTok! Iată cum comunitatea de pe platformă și fanii concursului se pot bucura de magia Eurovision 2024!

  • Fanii se pot alătura conversației căutând #Eurovision2024, unde pot împărtăși bucuria celui mai mare și iubit concurs de muzică din toată lumea.
  • Pot urmări atât artiștii favoriți de la Eurovision, cât și creatorii TikTok care vor aduce magia concursului din Malmö cât mai aproape de cei de acasă.
  • Pe contul @Eurovision pot găsi conținut exclusiv din culise și momente unice cu artiștii preferații.
  • De asemenea, pot celebra melodiile favorite din cadrul Eurovision 2024 sau din edițiile trecute, de la „Cha Cha Chala SPACE MAN”, prin crearea propriilor momente de magie marca Eurovision!

Categories: comunicat de presa

Xiaomi 14 expune tradițiile românești, într-un proiect de conținut realizat de expertul în fotografie Niklas Stadler și exploratorul urban Ana Țepuș

No Comments

București, 4 aprilie 2024 – Sub umbrela Lens to Legend, Xiaomi, unul dintre liderii globali în domeniul smartphone-urilor, prezintă tradițiile românești, într-un proiect unic de conținut vizual realizat în colaborare cu experți globali în fotografie, influenceri urbani și reprezentanți moderni ai folclorului.

Niklas Stadler, fotograf profesionist Leica și creator de conținut vizual, alături de ghidul și influencer-ul local Ana Țepuș, documentează folclorul românesc și costumele tradiționale, alături de Ansamblul Doinița, o tânără și talentată echipă reprezentantă a folclorului, parte a Casei de Cultură a Studenților din București.

Gazda proiectului este Palatul Mogoșoaia, spațiu istoric ridicat în stil Brâncovenesc și unul dintre cele mai populare obiective turistice de lângă București, iar conținutul va fi disponibil pe paginile de Facebook și Instagram ale Xiaomi România.

Niklas Stadler folosește, pe tot parcursul procesului de creație, noul flagship cu performanță înaltă de captură foto și video Xiaomi 14 – cel mai recent rezultat al parteneriatului dintre Xiaomi și Leica, companii ce au revoluționat împreună industria imagistică mobilă, parte a colaborării ce a debutat în 2022.

„Colaborarea dintre Xiaomi și Leica deschide o nouă eră a imaginilor produse cu un smartphone, prin convergența dintre tehnologia de ultimă oră și meșteșugul atemporal. Astăzi poți obține performanțe inegalabile ale camerei în modele de smartphone compacte, iar smartphone-ul îți permite, să produci conținut chiar și mai autentic. In fotografierea cu mobilul, nu mai există obstacolul unei camere de dimensiuni mari între fotograf și model. Prin urmare, poți obține expresii faciale și mai autentice și un limbaj corporal mai relaxat. Ceea ce am văzut în România a fost cu adevărat memorabil. Clădirea palatului, asociată cu aceste ținute tradiționale și dansuri uimitoare, au produs o experiență unică de captat în detaliu pe lentilă. În dansuri am remarcat părți ale valsului vienez, dar și mișcări foarte diferite, care păreau cu siguranță mai dificile decât versiunea austriacă.” declară Niklas Stadler.

Xiaomi 14, proiectat cu lentile optice Leica Summilux, dispune de o configurație completă cu trei camere, pentru o experiență fotografică bine echilibrată, acoperind o gamă focală extinsă de la 14mm la 75mm.

Obiectivul optic are o deschidere mare, f/1.6, și o performanță optică excelentă – acesta nu doar captează suficientă lumină în medii cu lumină scăzută, dar oferă și o reproducere remarcabilă a culorilor, contrast și rezoluție de calitate. Obiectivul aduce și o îmbunătățire semnificativă a vitezei de captare a imaginii. Diafragma actualizată ƒ/1.6 permite noului Xiaomi 14 să obțină aceeași luminozitate a imaginii, cu un timp de expunere mai scurt, funcționalitate utilă pentru surprinderea momentelor rapide.

Senzorul de imagine Light Fusion 900 oferă o gamă dinamică de până la 13,5 EV. Mai mult, rezoluția camerei ultra-wide Leica de 14 mm a fost crescută la 50 MP, oferind în același timp apreciata lentilă telefoto flotantă Leica de 75 mm, cu o distanță minimă de focalizare de doar 10 cm.

Recent, Xiaomi și Leica Camera AG au anunțat înființarea Xiaomi x Leica Optical Institute. Stabilirea acestui institut marchează o piatră de hotar importantă în industria smartphone-urilor. Cu tehnologia optică drept nucleu central, acest institut este menit să reunească o serie de științe interdisciplinare integrate, inclusiv imagistica digitală și tehnologiile AI.

Categories: comunicat de presa

Samsung Electronics lansează o nouă gamă de mașini de spălat bazate pe inteligență artificială și mai eficiente energetic 

No Comments

Gama include o mașină de spălat cu economie suplimentară de energie de 40% datorită tehnologiei Bubble Shot, cu o serie de caracteristici AI precum Ecobubble™ AI, Spălare AI și Mod Energie AI – și diverse alte noi funcții

București, România, 3 aprilie 2024 – Samsung Electronics lansează o nouă gamă de mașini de spălat în Europa. Aceasta a fost prezentată pentru prima dată la evenimentul global de lansare „Welcome to BESPOKE AI”, desfășurat astăzi la les Pavillon des Étangs din Paris, care conectează direct utilizatorii la experiența Samsung Bespoke AI.

Suntem conștienți că există o mare oportunitate pentru mașinile de spălat să contribuie la un stil de viață mai eficient din punct de vedere energetic. Cu cea mai nouă gamă de mașini de spălat, Samsung face un pas înainte în atingerea acestui obiectiv, revoluționând totodată experiența de spălare a hainelor”, declară Moohyung Lee, Vicepreședinte Executiv și Șef al Customer Experience Team, unitatea Electrocasnice Digitale (DA) din cadrul Samsung Electronics.

Modelele prezentate la eveniment sunt lansate în patru serii de produse distincte. Acestea includ modelele cu economie suplimentară de energie A-10% și A-20% cu capacitatea de 9 și 11 kg precum și mașina de spălat cu economie suplimentară de energie A-40% cu capacitatea de 11 kg. Asigurăm consumatorii că orice alegere din această gamă va fi extrem de eficientă din punct de vedere energetic. În plus, datorită tehnologiei SpaceMax™ preluată de la seria anterioară, noile produse permit o capacitate mare de 11 kg într-o adâncime de 60 cm, ceea ce facilitează instalarea, și vin cu designul Bespoke, ceea ce înseamnă estetica distinctivă[1] a seriei.

Mai eficiente decât clasa “A” prin tehnologiile avansate Samsung

Noua gamă de mașini de spălat aduce economii semnificative de energie în procesul de spălare, cel mai remarcabil aspect fiind modelul cu economie suplimentară de energie A-40%. Samsung aplică tehnologii avansate, pe care le introduce pentru prima dată în gama sa de mașini de spălat, pentru a obține până la 40% mai puțin consum de energie decât cerințele minime de eficiență energetică pentru clasificarea în clasa A[2].

Tehnologia care permite economia suplimentară de energie este Bubble Shot[3]. Aceasta pulverizează apa în interiorul tamburului, peste haine, prin intermediul pompei de circulație. Aceasta facilitează umezirea uniformă a rufelor și pătrunderea uniformă a detergentului, îmbunătățind eficiența generală a procesului de spălare.

Tehnologia Bubble Shot ajută utilizatorii să economisească apă și timp când folosesc programul bumbac. Aceasta utilizează până la 20% mai puțină apă[4] decât mașinile de spălat convenționale. Densitatea detergentului în apă crește, chiar dacă cantitatea de detergent este aceeași. Acest lucru îmbunătățește performanța de spălare și scurtează timpul ciclului de spălare cu până la 25%[5].

Prin funcția AI Energy Mode[6] din SmartThings Energy, monitorizarea energiei este extinsă. Utilizatorii pot monitoriza consumul lor zilnic, săptămânal și lunar de energie, iar această funcție poate chiar estima factura lunară a utilizatorilor. Dacă factura lunară de electricitate ar putea depăși ținta utilizatorilor, SmartThings Energy poate activa modul de economisire a energiei, care reduce inteligent consumul de energie cu până la 70%[7].

Îmbunătățirea experiențelor utilizatorilor cu tehnologii bazate pe inteligență artificială

Pe lângă îmbunătățirea performanței în ceea ce privește eficiența energetică, funcțiile de bază ale acestei game asistă utilizatorii în tratarea corespunzătoare a hainelor cu mai puțin efort.

AI Ecobubble™ adaptează programul în funcție de tipul de rufe (țesătură). În funcție de tipul de material detectat, ajustează cantitatea de bule care dizolvă rapid murdăria și petele, precum și timpul de spălare, temperatura apei și viteza de centrifugare. Astfel, spală la fel de eficient în apă rece ca și în apă caldă, reducând consumul de energie cu până la 70%[8] în comparație cu spălarea în apă caldă. În plus, protejează culoarea și textura hainelor, oferind o îngrijire a țesăturii cu până la 45.5% mai bună[9].

În plus, AI Wash spală hainele delicat, dar în profunzime[10], cu mai puțină apă și detergent. Prin intermediul senzorilor avansați, AI Wash detectează greutatea și tipul țesăturii spălate și monitorizează activ nivelul de murdărie. AI Wash utilizează informațiile pe care le colectează pentru a doza cantitatea potrivită de apă și detergent. Ajustează continuu timpii de înmuiere, clătire și centrifugare pentru cele mai bune rezultate[11]. În consecință, AI Wash îmbunătățește performanța spălării și reduce risipa.

O varietate extinsă de caracteristici impresionante pentru spălarea hainelor

Samsung a aplicat și extins caracteristici în trei domenii importante ale experienței de spălare – reducerea eliberării de microplastice, ușurința de utilizare și timpul de spălare. Iată cum:

Ciclul Less Microfiber™: Toate modelele din gamă sunt echipate cu programul standard Less Microfibre™. Acesta a fost creat pentru a reduce cantitatea de microfibre eliberate de haine în apa de scurgere. Prin ajustarea vitezei de rotație a motorului și a intensității spălării, acest program reduce cantitatea de microfibre eliberate în apa de scurgere cu până la 54%[12].

Scanarea Detergentului[13] și Scanarea Etichetei de Îngrijire[14]: Funcțiile noi oferite de SmartThings Clothing Care[15] permit consumatorilor să utilizeze cu ușurință mașina de spălat. Scanarea Detergentului permite utilizatorilor să dozeze cu ușurință cantitatea potrivită de detergent sau balsam de rufe. Odată ce utilizatorii scanează detergentul sau balsamul cu SmartThings, informațiile sunt trimise către mașina de spălat pentru a adăuga cantitatea corespunzătoare. De asemenea, utilizatorii pot folosi funcția de Scanare Etichetă de Îngrijire. SmartThings verifică și transmite instrucțiunile de spălare către mașina de spălat, astfel încât hainele să fie tratate corespunzător în funcție de etichetele de îngrijire scanate.

Super Speed: Cu Super Speed, încărcăturile pot fi terminate în doar 39 de minute[16]. Acest timp scurt de spălare este posibil datorită tehnologiei QuickDrive™, care mișcă dinamic hainele. Timpul de clătire este, de asemenea, scurtat folosind Speed Spray, care emite jeturi puternice de apă pentru a îndepărta rapid reziduurile de detergent. Iar mașina de spălat accelerează viteza de centrifugare în funcție de încărcătura de rufe pentru a le usca rapid.

Disponibilitate

Există 15 variații de culoare și design în total, distribuite în patru serii de produse (WW8/7/6/5000D). Toate modelele sunt acum disponibile pentru precomandă în Europa, beneficiind de avantaje pentru precomandă. Pentru a afla mai multe despre precomandă, vă rugăm să vizitați Samsung.com.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformative. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și soluțiilor de memorie, Sistem LSI, producției de semiconductori și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fluentă prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru ultimele știri, vizitați Samsung Newsroom la adresa news.samsung.com/ro.

[1] Doar modelele aplicabile (WW11DB8******, WW11DB7******).

[2] Pe baza testelor interne Samsung, modelele din seria WW8400D sunt cu 40% mai eficiente decât este necesar pentru a obține clasificarea de eficiență energetică de clasă A conform Regulamentului (UE) nr. 2019/2014. Rezultatele pot varia în funcție de mediul de utilizare.

[3] Modele aplicabile doar (WWDB8****, WWDB7****).

[4] Bazat pe teste interne utilizând ciclul de bumbac pe un model WW7400D cu Bubble Shot în comparație cu o mașină de spălat Samsung convențională fără Bubble Shot. Rezultatele pot varia în funcție de tipul de rufe și mediul de utilizare.

[5] Pe baza testelor interne utilizând ciclul de bumbac pe un model WW7400D cu Bubble Shot în comparație cu o mașină de spălat Samsung convențională fără Bubble Shot. Rezultatele pot varia în funcție de tipul de rufe și de mediul de utilizare.

[6] Disponibil pe dispozitive Android și iOS. Este necesară o conexiune Wi-Fi și un cont Samsung.

[7] Poate fi aplicat atunci când temperatura selectată pentru spălare este cuprinsă între 20 și 40°C.

[8] În comparație cu spălarea în apă caldă. Testat în conformitate cu IEC 60456-2010 / 4 kg încărcare de spălare / Spălare Super Eco la rece (WF80F5E5U4W) vs. Bumbac 40°C fără Ecobubble™ (WF0702WKU). Rezultatele individuale pot varia.

[9] Pe baza unui test EMPA pe un model de 9 kg (WF906U4SAGD, Materiale sintetice), cu și fără Ecobubble™. Datele au fost colectate din teste individuale. Rezultatele reale pot varia în funcție de utilizarea individuală.

[10] Bazat pe un algoritm creat de AI. Rezultatele reale pot varia în funcție de utilizarea individuală.

[11] În comparație cu un dozator automat Samsung obișnuit, care este setat să distribuie cantitatea recomandată de detergent. Bazat pe analiza continuă a cantității de detergent utilizată în ultimele 10 cicluri. Rezultatele reale pot varia în funcție de utilizarea individuală.

[12] Bazat pe teste efectuate de Laboratorul de Plastice Ocean Wise folosind o încărcătură de 2 kg de hanorace din 100% poliester, comparând ciclul pentru materiale sintetice pe un model Samsung convențional WW4000T și ciclul Mai puține Microfibre pe WW7000B. Rezultatele pot varia în funcție de hainele reale și condițiile de utilizare.

[13] Modelele aplicabile sunt doar (WWDB89, WWDB79). Această funcție este disponibilă doar atunci când sunt folosiți anumiți detergenți și balsam de rufe înregistrați în baza de date SmartThings (începând cu decembrie 2023).

[14] Modelele aplicabile sunt doar (WWDB89, WWDB79, WWDB73). Utilizatorul va fi singurul responsabil pentru orice consecință(e) care ar putea rezulta, inclusiv, dar fără a se limita la, orice daună sau rău produs de informațiile incorecte furnizate de utilizator.

[15] Disponibil pe dispozitive Android și iOS. Este necesară o conexiune Wi-Fi.

[16] Bazat pe utilizarea Super Speed la setările implicite cu o încărcătură de 5 kg.

Categories: comunicat de presa

Bononia Estate Winery & Resort, locul unde luxul este ȋn armonie cu natura, chiar pe malul Dunării

No Comments

Dacă esti un iubitor de escapade ȋn natură ce doreşte să-şi golească mintea şi să ȋşi umple sufletul pe malul fluviului, bucurându-se de frumosul unui colţ de Eden şi de toate experienţele pe care le poţi trăi aici, dar fără să faci rabat la confort, atunci ţi-ai găsit locul ideal, la numai o oră distanţă de Craiova.

Bononia Estate Winery & Resort este un hotel boutique cu privelişte la Dunăre, cu 22 de camere modern decorate, situat pe un vast domeniu cu cramă şi podgorie de viţă de vie.

Clădirea principală are o poveste ce traversează trei secole – XIX, XX si XXI, o clasică moştenire pe care familia s-a luptat să o menţină şi să o recondiţioneze. Cutreierând proprietatea, pe fiecare alee te poţi conecta cu istoria, ȋn timp ce simţi mirosul de iarbă proaspătă şi aerul răcoros al Dunării. În acelaşi timp pentru că te afli pe o podgorie cu cramă, să nu uităm de diversitatea de vinuri ce te ȋncântă cu mirosul bogat al celor mai rafinate buchete. Este momentul să ne răsfăţăm toate simţurile ȋntr-o călătorie cu stil şi eleganţă, ȋntr-un loc cu mult bun gust ce ȋţi va depăşi toate asteptările.

Mobila modernă şi facilităţile de calitate te aşteaptă ȋn camerele şi apartamentele cu vedere la Dunăre, sau la grădină, pe care le poţi alege ȋn functie de pairing-ul cu vinul preferat – camera albă, roşie sau rosé.

Echipa Bononia te va ȋntâmpina cu ospitalitate şi disponibilitatea de a-ţi ȋndeplini toate dorinţele şi solicitările, fie că ne referim la preferinţele culinare sau la activităţile outdoor şi indoor de care eşti interesat şi aici chiar ai de unde alege. Biciclete, excursii de pescuit, cycling, private yacht, plimbări cu vespa, utv, ridicări cu balonul cu aer cald fie deasupra proprietăţii, fie deasupra fortăreţei Belogradchik, jeep safari, degustare de vin chiar ȋn podgorie sau mai romantic, pe o limbă de pământ ȋn mijlocul apei. Dacă eşti ȋn căutarea unei experienţe clasice, poţi opta pentru degustările de vin ce au loc ȋn enoteca domeniului ce datează din anul 1895, acolo unde savoarea timpului se ȋmpleteste cu savoarea vinului, oferind astfel garanţia unui moment unic. Ai la dispoziţie mai multe pachete de degustare cu aperitive delicioase din care poţi alege ȋn functie de vechimea vinului şi de tipul de lemn folosit pentru depozitare.

După o zi plină de activităţi şi experienţe noi, un moment de relaxare la spa este binevenit. Infinity pool dacă iubeşti să ȋnoti cu vedere către Dunare, masaje faciale şi corporale, sau saună uscata, cu aburi, aromaterapie cu sisteme de cea mai bună calitate, dezvoltate de specialiştii din Estonia.

Seara pregăteşte-te de un răsfăţ culinar pregătit de Filip Zahariev, executive chef cu peste 14 ani de experienţă pe teritoriul Scandinaviei.

O echipă excelentă te asteaptă la Bononia Estate pentru a se asigura că şederea ta va fi ȋncântătoare şi că vei reveni cu drag de fiecare dată.

Convinge-te de frumuseţea proprietăţii accesand https://bononiaresort.com/ unde vei descoperi şi oferta exclusivă pentru pachetele de Paste şi 1 Mai, unde tradiţionalul se ȋmbină armonios cu eleganţa. Fii pregătit de un răsfăţ pe cinste la cina ȋn regia vestitului jurat Masterchef Bulgaria chef Kustef, livesax şi recital Lidia Buble ca să nu te simţi departe de acasă.

 

Categories: comunicat de presa

ING Bank & sendSMS: atenție la mesajele primite. Atacurile de smishing în România au crescut de peste șase ori în anul 2023

No Comments

Numărul atacurilor de tip smishing în România a crescut de peste șase ori în 2023 în comparație cu anul anterior, potrivit unei analize interne realizate de sendSMS. În primele luni ale acestui an, în 75% din cazurile de smishing, s-a încercat furtul de identitate prin utilizarea unei etichete personalizate (numele expeditorului) pentru a induce în eroare utilizatorii că mesajele sunt trimise de diferite companii.

La nivel global, 39% dintre consumatori s-au confruntat cu cel puțin o încercare de înșelătorie prin SMS în 2023, potrivit unui studiu realizat de Mobile Ecosystem Forum (MEF), asociație comercială din industria telecomunicațiilor.

Fraudele de tip smishing vizează domeniul bancar, industria de curierat și serviciile de telecomunicații

Atacurile de tip smishing sunt asemănătoare cu cele de phishing, dar folosesc mesaje SMS pentru a înșela potențialele victime. În majoritatea cazurilor, utilizatorii trebuie să acceseze un link și ajung pe un site web fals, creat special pentru a sustrage detalii confidențiale (cum ar fi datele cardului sau de autentificare în aplicația bancară). În alte cazuri, utilizatorilor li se cere să instaleze programe malware pe dispozitivele lor mobile.

„Pentru prevenirea și blocarea tentativelor de fraudă, pe lângă acțiunile interne și funcționalitățile din Home’Bank, colaborăm permanent cu autoritățile și cu diferiți furnizori, precum compania sendSMS. Cel mai frecvent, clientii sunt manipulați să își dea de bună voie datele cardului sau user, parola și coduri OTP (one time password), după ce primesc mesaje alarmante sau care le promit câștiguri impresionante. sendSMS filtrează zilnic atacurile de smishing și alertează ING pentru a bloca mesajele frauduloase, înainte de a fi trimise în numele băncii. Ne bucurăm de această colaborare, care ne ajută și mai mult să fim proactivi și să protejăm datele clienților noștri.

Continuăm să aducem inovații pentru prevenirea fraudelor și, în acest an, am lansat soluția de geolocalizare, care poate bloca tranzacțiile inițiate din alte zone geografice. Opțiunea poate fi activată foarte simplu, din Home’Bank, meniul Securitate și login.” – Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring and Prevention, ING Bank România. 

Potrivit analizelor sendSMS din ultimii trei ani, cele mai multe fraude de tip smishing din România vizează domeniul bancar (56%), industria de curierat (25%) și serviciile de telecomunicații (15%).

„sendSMS a dezvoltat un sistem anti-smishing performant pentru filtrarea automată a conținutului malițios și blocarea acestuia, înainte de a ajunge în rețelele operatorilor de telefonie. În plus, ca măsură de siguranță suplimentară, anumite operațiuni sunt executate manual de experți în securitate cibernetică. Anul trecut, am identificat peste 2600 de atacuri smishing, din care am blocat 94%. În primele trei luni ale anului în curs, 100% din tentativele de smishing au fost blocate.

Parte din strategia noastră include o atenție sporită asupra domeniilor web suspecte, urmărindu-le într-o rețea mai largă și analizând legăturile potențiale. De asemenea, suntem vigilenți în monitorizarea resurselor online ce facilitează trimiterea de mesaje SMS în mod anonim. O analiză detaliată a conținutului, stilului și altor particularități ale mesajelor smishing contribuie la îmbunătățirea continuă a sistemelor noastre de filtrare. Prin aceste metode, ne adaptăm constant pentru a anticipa și contracara evoluția tacticilor utilizate de atacatori în domeniul smishing-ului. Astfel, ne asigurăm că suntem proactivi și suntem la curent cu noile tipare ale atacatorilor.” – Liviu Băltoi, Cybersecurity Consultant and Founder, sendSMS.

5 Sfaturi de la ING & sendSMS pentru prevenirea fraudelor de tip smishing:

  1. Atenție la expeditorul mesajului! Companiile care apelează la comunicarea și marketingul prin SMS utilizează un sender ID, ceea ce înseamnă că la expeditor va apărea numele companiei în locul unui număr de telefon. Acest sender ID este verificat și implementat după o procedură similară mărcii OSIM.

Comparați mesajele primite care par să vină de la aceeași sursă, înainte de a acționa. Atunci când ceva pare suspect, contactați expeditorul pe un canal de comunicare diferit!

  1. Nu dați curs mesajelor urgente sau amenințătoare. Atacatorii încearcă să creeze un sentiment de panică sau presiune, pentru a vă distrage atenția de la elementele care v-ar ajuta să realizați că este o tentativă de smishing.

Mai mult, dacă mesajele au greșeli gramaticale, este un indiciu că textul a fost tradus automat și că este vorba despre o înșelăciune. Sunați la numarul de telefon de pe spatele cardului sau mergeți într-un ING Office pentru a lămuri orice neclaritate.

  1. Nu instalați niciodată programe pe telefon și nu efectuați operațiuni bancare în urma solicitărilor venite prin mesaje. De exemplu, banca nu vă va cere niciodată să instalați un program pentru actualizarea datelor. Dacă primiți un SMS cu un link pentru a plăti online un colet sau orice alt motiv, nu dați curs acestui demers, pentru că sunt mari șanse ca fraudatorii să vrea să obțină, de fapt, datele cardului bancar.
    Rețineți că organizațiile din zona financiar-bancară nu vă vor trimite niciodată mesaje care conțin link-uri pentru actualizarea sau verificarea datelor de autentificare sau cu caracter personal.
  2. Fiți atenți la paginile web unde sunteți redirecționati. Este numele de domeniu corect? Aspectul site-ului este suspect? Textele de pe site conțin multe greșeli sau au un limbaj robotizat? Intrați pe site-ul băncii/ companiei direct din browser, nu accesând linkul din SMS. Folosiți o soluție de securitate cibernetică pentru a vă proteja telefonul, tableta sau laptopul.
  3. Dacă ați accesat un link malițios, resetați telefonul la setările inițiale din fabrică. Dacă ați descărcat o aplicație malware pe telefon, nu accesați aplicația bancară înainte de a reseta telefonul. Resetați apoi parola aplicației de internet banking. Verificați dacă există tranzacții suspecte și contactați banca pentru a anunța atacul malware.

Pentru a recunoaște tentativele de fraudă online și a nu le cădea victimă, informați-vă constant despre acestea din surse de încredere precum secțiunea de securitate de pe site-ul ING Bank și sendSMS.

ING  

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking.
Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.  

sendSMS.ro

sendSMS.ro, prima platformă web de notificări multichannel din România. De atunci, am realizat peste 30 de integrări no-code & low-code cu platforme eCommerce, CRM-uri, ERP-uri, integratoare. Și am colaborat cu peste 2500 de companii din România și Europa. sendSMS.ro a fost premiată drept “Cea mai bună platformă de mobile advertising din România” la European Enterprise Awards 2021. Și, în prezent, suntem una dintre cele mai fiabile platforme de comunicații-ca-un-serviciu (CPaaS) din Europa. SendSMS a implementat sistemului de management pentru securitatea informatiei şi primeste certificarea ISO 27001, demonstrand angajamentul pentru protecţia datelor procesate, continuitatea activităţilor (business continuity) şi respectarea legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniu.

Pentru mai multe detalii:

Alexandra Murea

PR Manager business lines, ING Bank România

M: 0751.510.179

Alexandra-Gabriela.Murea@ing.com

Categories: comunicat de presa

Xiaomi 14 Ultra, disponibil la precomandă prin canalele partenerilor oficiali Xiaomi în România

No Comments

București, 3 aprilie 2024 – Smartphone-ul performant Xiaomi 14 Ultra va fi  disponibil la precomandă în perioada 3-16 aprilie prin canalele partenerilor oficiali Xiaomi în România – Vodafone, Digi, eMag, Altex și Flanco, alături de mi-home.ro.

Smartphone-ul, în varianta cu memorie RAM de 16GB și 512 GB spațiu de stocare, are un preț recomandat de vânzare de 7.499 lei. Utilizatorii care fac precomandă în perioada 3-16 aprilie, vor primi în plus  un Kit de fotografie profesional, încărcător wireless de 80W și un voucher în valoare de 500 de lei.

Inspirat din estetica camerelor tradiționale, Xiaomi 14 Ultra este un flagship conceput pentru imagine profesională și prezintă un modul circular distinctiv pentru cameră, cu un design stilizat plat pe spate și este disponibil în două culori clasice, negru și alb.

Xiaomi 14 Ultra este proiectat în jurul robustului Xiaomi Guardian Structure, compus dintr-un cadru din aluminiu de înaltă rezistență, piele vegană nanotehnologică Xiaomi și sticlă Xiaomi Shield. Realizat dintr-un singur bloc de aluminiu, Xiaomi 14 Ultra oferă o rezistență a cadrului îmbunătățită cu 1,38x. Pielea vegană nanotehnologică Xiaomi dispune de o formulă nou dezvoltată, rezultând într-un finisaj mai subțire și mai ușor, cu rezistență la uzură îmbunătățită de 6 ori. Utilizând sticla Xiaomi Shield, display-ul inovator All Around Liquid al lui Xiaomi 14 Ultra redefinește aspectul prin obținerea unei curburi consistente pe toate laturile și colțurile, îmbinând perfect atracția vizuală a unui ecran plat cu feedback-ul tactil al unei margini curbate. Utilizatorii se bucură de o experiență vizuală captivantă cu display-ul AMOLED WQHD+ 6,73″ personalizat de Xiaomi, care oferă, de asemenea, o rezoluție WQHD+ uimitoare (3200 x 1440), o densitate a pixelilor de 522 ppi și o rată de refresh variabilă de 1-120Hz, toate susținute de o luminozitate maximă impresionantă de 3000 de nits.

Xiaomi 14 Ultra este echipat cu o configurație profesională cu patru camere cu o gamă remarcabilă de lungimi focale, cuprinse între 12 mm și 120 mm. Camera principală, echipată cu o diafragmă variabilă fara trepte ƒ/1,63-ƒ/4,0, facilitează ajustarea expunerii în diverse scenarii. Integrarea unui senzor de imagine LYT-900 ultra-mare de 1-inch cu o gamă dinamică de până la 14EV garantează o calitate excepțională a imaginii, chiar și în medii dificile. Setul quad-camera este completat de camera telefoto flotantă Leica de 75 mm, camera periscop Leica de 120 mm și camera ultra-wide Leica de 12 mm.

Xiaomi 14 Ultra conduce domeniul imagistic mobil cu înregistrarea 8K 30fps acceptată pe toate cele patru camere. Cu optică Leica și un senzor de 50 MP, dispozitivul capturează o claritate fără egal în videoclipurile 8K, facilitând editarea profesională post-producție. Camera principală acceptă înregistrarea la 4K 120fps și se adaptează la efecte slow-motion de 5x. În plus, la rezoluție 4K, oferă zoom complet la 60fps. Dispozitivul acceptă, de asemenea, înregistrare Dolby Vision®️ la 4K 60fps și are stabilizare pentru o captură video lină. Un microfon suplimentar a fost adăugat pentru a forma o matrice de 4 microfoane, permițând atât înregistrarea sunetului surround, cât și înregistrarea sunetului direcțional.

Pentru a oferi o experiență profesională de videografie, noul mod Film introduce practici din industria cinematografică precum aspectul ratio 2,39:1 și regula shutterului de 180°, oferind videoclipuri cu un aspect cinematografic autentic și blur de mișcare. Noul MasterCinema codifică videoclipuri HDR în 10-bit Rec.2020 pentru a captura detalii, lumini și umbre mai bogate, depășind standardul anterior 8-bit BT.709, în special pe ecrane HDR. Modul Regizor oferă o interfață de nivel profesional cu controale avansate de parametri și înregistrare în format Log pentru o post-producție flexibilă. Xiaomi 14 Ultra poate fi integrat cu alte dispozitive Xiaomi ca monitoare externe pentru o experiență captivantă de productivitate, inclusiv noul Xiaomi Pad 6S Pro 12.4.

Lansat alături de Xiaomi 14 Ultra, Kit-ul de fotografie Xiaomi 14 Ultra este conceput pentru pasionații de fotografie și videografie, oferind funcții extinse într-un grip și o husă dedicate. Acesta include un buton declanșator în două etape, o pârghie de zoom, un buton personalizabil de înregistrare video și un cadran suplimentar personalizat. Acesta funcționează și ca acumulator extern, oferind o autonomie a bateriei de 1500mAh. Acest accesoriu este disponibil pentru achiziție separată.

Noul încărcător wireless de 80W acoperă, în mod flexibil, o gamă largă de nevoi de încărcare. Compatibil cu diverse modele de smartphone-uri, acesta realizează adaptativ o aliniere precisă, pentru a spori eficiența încărcării wireless. Designul ergonomic al suprafeței de încărcare este înclinat, pentru o utilizare confortabilă, în timp ce smartphone-ul se încarcă. De asemenea, acesta este echipat cu un indicator LED, pentru a afișa starea de încărcare în timp real.

Categories: comunicat de presa

SGS, prima companie DIN INDUSTRIA TIC care își publică evaluarea de dublă materialitate în conformitate cu CSRD

No Comments

Într-un peisaj din ce în ce mai influențat de preocupările pentru sustenabilitate, SGS face pași înainte, devenind prima companie din sectorul TIC (Testare, Inspecție, Certificare) care și-a finalizat evaluarea de dublă materialitate în conformitate cu cerințele Directivei de raportare a sustenabilității corporatiste (CSRD). Această realizare dovedește angajamentul SGS față de transparență, responsabilitate și o abordare de afaceri sustenabilă.

CSRD crește semnificativ volumul informațiilor pe care companiile trebuie să le publice cu privire la elementele relevante de materialitate financiară și de sustenabilitate.

Matricea de dublă materialitate conturează distribuția aspectelor materiale, oferind un intinerar clar pentru parcursul către un sistem de sustenabilitate aliniat cu cerințele CSRD.

Ariel Bauer, Vicepreședintele Grupului, Relații cu Investitorii, Comunicații și Sustenabilitate, a declarat: „Sustenabilitatea este o parte esențială a identității noastre. Această piatră de hotar reflectă angajamentul nostru pentru un viitor sustenabil, creând impacturi pozitive pentru părțile interesate și pentru lumea în care trăim”.

SGS are un portofoliu de servicii de sustenabilitate care adresează șase axe principale: Practici Sustenabile de Afaceri, Energie Sustenabilă, Infrastructură și Construcții Sustenabile, Viață Sustenabilă, Producție Sustenabilă și Utilizarea Sustenabilă a Resurselor Naturale.

Practici Sustenabile de Afaceri

În cadrul Practicilor Sustenabile de Afaceri, SGS oferă servicii de consultanță și certificare, respectiv Managementul Continuității Afacerii (BCMS – Business Continuity Management System), Servicii Digitale și Productivitate, Educație, Etică și Politici Sociale, Responsabilitate Socială, Serviciile ESG, Finanțe Sustenabile și Management Sustenabil de Risc.

Unul dintre pilonii raportării de sustenabilitate îl constituie responsabilitatea socială, unde SGS poate contribui la identificarea aspectelor ce pot fi imbunătățite prin efectuarea de audituri sociale conform schemelor de audit agreate de diversele industrii (SMETA, amfori BSCI, FSSC 24000) sau utilizînd schema proprie (RSCA Responsable Supply Chain Assessment).

Un alt serviciu care completează instrumentele pe care companiile le pot folosi pentru a evalua și îmbunătății performanța socială este certificarea conform ISO 37001, standard conceput pentru a ajuta organizațiile să identifice corupția și să promoveze o cultură anti-mită prin specificarea cerințelor pentru implementarea cu succes a unui sistem de management anti-mită (ABMS).

Pentru companiile care vor să înceapă sau au făcut deja pași în propriul parcurs către un sistem de sustenabilitate aliniat cu cerințele CSRD, SGS a pregătit o serie de servicii ESG (Environmental, Social and Governance), astfel:

  • Evaluarea aspectelor materiale (Materiality assessment). SGS vă este alături în procesul de identificare a aspectelor materiale relevante în cazul companiei dumneavoastră și evaluarea acestora în funcție de criteriile de relevanță, oferindu-vă matricea aspectelor materiale.
  • ESG Health Check. SGS a creat o schemă de audit pentru a măsura eficient performanța de mediu, socială și de guvernanță a unei companii, a unui lanț de aprovizionare sau a unui portofoliu de investiții. Acest serviciu oferă o poză obiectivă a managementului și riscurilor ESG, pentru a ajuta o companie să facă următorul pas.
  • Analiză GAP ESG. Acesta este un serviciu de consultanță care include realizarea matricei aspectelor materiale și evaluarea modului în care compania dumneavoastră gestionează aceste aspecte materiale.
  • Certificare ESG. Un serviciu de certificare ce se adresează companiilor cu maturitate în gestionarea aspectelor materiale, care a parcurs toți pașii pentru a se alinia cerințelor CSRD și își dorește o validare independentă, recunoscută global, a efortului depus.

Experții SGS pot oferi suport specific oricărui tip de companie, în funcție de strategia de sustenabilitate, pentru a atinge performanțele dorite în materie de sustenabilitate.

Energie sustenabilă

În zona energiei sustenabile, SGS oferă, în primul rând, servicii pentru combaterea schimbărilor climatice, oferind soluții pentru atingerea neutralității în emisiile de carbon, precum și calcularea amprentei de carbon.

Pentru eficiența energetică, SGS adresează, prin serviciile sale, optimizarea activității și audit energetic, dar oferă și scheme pentru clădiri verzi și certificare ISO 50001 (Sistem de Management al Energiei).

Infrastructură și Construcții sustenabile

SGS vă poate ajuta să asigurați integritatea, siguranța și fiabilitatea activităților, clădirilor și echipamentelor, adoptând abordări sustenabile ale infrastructurii, transportului și operațiunilor comerciale.

Pentru clădiri, SGS oferă servicii, precum testarea materialelor de construcție înainte de lansarea proiectului, siguranța șantierului, testarea siguranței la incendiu și certificarea clădirilor ecologice. Excelenţa în Proiectare pentru Îmbunătăţirea Eficienţei (Excellence in Design for Greater Efficiencies – EDGE) este o inovație a International Finance Corporation (IFC). Ea ajută dezvoltatorii imobiliari să creeze clădiri eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor, rapid, ușor și la prețuri accesibile. Reprezintă următoarea generație de certificare de mediu, care încorporează un instrument de proiectare capabil să dovedească sustenabilitatea financiară la realizarea construcţiilor verzi.

EDGE poate evalua impactul economic și de mediu al proiectelor de clădiri și poate calcula eficiența energetică și a utilizării apei pentru scenariul de bază (construcție în conformitate cu practica standard / tipică), putând fi apoi utilizată pentru a calcula costurile marginale și operaționale, în domeniul eficienței energetice și a utilizării apei.

Pentru un transport sustenabil, serviciile SGS testează și verifică emisiile vehiculelor, calitatea combustibililor consumați și siguranța electronicelor de la bord.

Producție sustenabilă

Pe măsură ce industriile se orientează din ce în ce mai mult spre o economie circulară, SGS le vine în întâmpinare printr-o gamă de soluții care permit organizațiilor să evalueze proiectarea și fabricarea unor produse sigure și sustenabile.

De la audituri de certificare (ISO 9001, ISO 14001, ISO 22000/ FSSC 22000, IATF 16949)  și evaluări ale furnizorilor, până la platforme care permit organizațiilor să descopere, să analizeze și să-și monitorizeze furnizorii, componentele și facilitățile de-a lungul lanțului de aprovizionare, soluțiile SGS ajută organizațiile să-și poată demonstra trasabilitatea și sustenabilitatea.

Utilizarea sustenabilă a resurselor naturale

SGS vă ajută să implementați procese operaționale sustenabile conforme cu reglementările, de-a lungul întregului ciclu de viață al produselor, sporind în același timp productivitatea, calitatea și încrederea consumatorilor. Serviciile SGS acoperă agricultura și pescuitul, silvicultura, combustibilii fosili, activitățile de minerit, testarea solului și prezervarea apei și a solului.

Pentru silvicultură, soluțiile FSC™, PEFC™, CFCC și UE de reglementare a lemnului permit organizațiilor să ofere date de trasabilitate și certificare, atât pentru managementul pădurilor, cât și pentru lanțul de custodie.

În cazul managementului solului, soluțiile sunt menite să reducă potențialul de expunere umană la contaminanții din sol, fie prin ingestia directă, inhalarea sau absorbția prin piele. Folosind tehnologie de ultimă oră pentru a produce date precise și fiabile, experții SGS în analiza solului pot testa probele de sol pentru o gamă largă de analiți.

Viață sustenabilă

Folosind cea mai vastă rețea de laboratoare independente la nivel global, experții SGS permit organizațiilor să livreze produse alimentare sigure, sustenabile, care protejează brandurile și întăresc încrederea consumatorilor.

În ceea ce privește sănătatea și starea de bine (wellbeing-ul), SGS oferă expertiza și resursele necesare organizațiilor pentru a naviga prin specificul complex al științelor sănătății și îngrijirii personale, optimizând în același timp sustenabilitatea afacerilor și a mediului.

În România, din 1922

SGS și-a început activitatea în România în 1922, în portul Dunărean Brăila, pe acea vreme fiind al doilea port în comerțul cu cereale la nivel mondial, după Chicago. Societatea a activat în România până în 1947, Jacques Salmanowitz – Société Anonyme Roumaine de Surveillance. În anul 1992 s-a reluat activitatea în România prin înființarea SGS România cu sediul în București.

În prezent SGS este liderul național privat în furnizarea serviciilor de inspecție, certificare, verificare și testare, oferind încredere oamenilor, organizațiilor și guvernelor.

Prin cele cinci divizii de afaceri, SGS furnizează servicii principalelor sectoare economice: agricultura și sectorul alimentar, petrol, gaze și chimie, sectorul minerale, transporturi, mediu și securitate în muncă, industrie, construcții, energie și utilități. SGS România are birouri și laboratoare în toată țara – Brăila, Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Drobeta Tr. Severin, Galați, Iași, Pitești, Ploiești, Slatina, Tg. Jiu, Timișoara și altele.

Despre SGS

SGS – Société Générale de Surveillance  – este cea mai importantă companie de testare, inspecție și certificare din lume. Suntem recunoscuți ca reper global pentru sustenabilitate, calitate și integritate. Cei 99.600 de angajați ai noștri operează o rețea de 2.600 de birouri și laboratoare, lucrând împreună pentru a permite o lume mai bună, mai sigură și mai interconectată.

Categories: comunicat de presa