Category: gadget

ALERTĂ MEDIA: Razer scrie istorie cu 10 milioane de mouse-uri DeathAdder vândute

No Comments

Cel mai bine vândut mouse Razer a doborât un nou record

CINE: Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial

CE:  Deosebit de popularul mouse de gaming dezvoltat și produs de Razer, DeathAdder, a doborât un nou record, depășind 10 milioane de unități vândute de la lansarea sa în 2006. Longevitatea și popularitatea lui DeathAdder se datorează design-ului și performanței revoluționare. Mouse-ul a fost premiat de multiple ori, dar cel mai important este faptul că a reușit să câștige devotamentul fanilor din întreaga lume.

Design-ul ergonomic al DeathAdder este potrivit celor mai populare metode de a manevra mouse-ul: fie în palma (palm grip), fie sub degetele poziționate ca o gheară (claw grip). Performanța dispozitivului a fost actualizată de-a lungul anilor, pentru a oferi cea mai bună experiență de folosire.

DeathAdder Elite și DeathAdder Essential sunt cele mai noi modele introduse în gama de mouse-uri prestigioase. Vârful de gamă DeathAdder Elite este echipat cu un senzor optic de 16.000 DPI și switch-urile mecanice pentru mouse-uri dezvoltate de Razer, oferind acuratețe și control suprem.

DeathAdder a fost comercializat în 25 de versiuni, inclusiv mouse-uri personalizate cu design-uri speciale inspirate de jocuri sau de cele mai populare echipe de sporturi electronice. Unul dintre preferații campionilor de turnee e-sports, mouse-ul DeathAdder a purtat culorile unor echipe legendare precum Team Liquid și SKT-1. Jucătorul vedetă de League of Legends, Faker, a folosit mouse-ul Razer DeathAdder încă dinainte să devină un jucător profesionist. Mai mult, el a câștigat campionatele mondiale din 2013, 2015 și 2016 folosind DeathAdder.

Pasionații tuturor genurilor de joc adoră DeathAdder, publisherii de jocuri video alegând să încheie parteneriate cu Razer pentru a echipa mouse-ul cu imagini din cele mai populare titluri precum Overwatch, Destiny 2, Rise of the Tomb Raider, Call of Duty: Black Ops, World of Tanks, Dragon Age II sau Guild Wars.

DeathAdder a fost primul mouse de gaming care a fost produs în versiune specială destinată stângacilor. Ascultând de răspunsul comunității, Razer a construit DeathAdder pentru stângaci ca o imagine în oglindă a versiunii obișnuite, oferindu-i și acestei categorii de utilizatori avantajul nedrept specific unui DeathAdder.

Pentru mai multe informații despre Razer DeathAdder vizitați această pagină.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial. Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice. Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante, laptopurile de gaming Blade și telefonul mobil Razer Phone.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 60 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer zGold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume, care permite achiziționarea de bunuri virtuale și obiecte digitale din peste 2500 de jocuri video.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la San Francisco și al doilea în Singapore, Razer are cincisprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong.

Samsung este numărul 1 în clasamentul Top Social Brands

No Comments

Săptămâna trecută a avut loc cea de-a 11-a ediție a Top Social Brands, organizată de BIZ, eveniment care aduce în atenția publicului clasamentul celor mai active branduri în mediul digital, în care Samsung s-a clasat pe primul loc.

Clasamentul este realizat în urma unei analize complexe a activităților desfășurate de branduri în social media, în intervalul aprilie 2018 – aprilie 2019 și premiază acele branduri care inovează prin activitățile de marketing, prin proiecte speciale cu influenceri și prin proiecte desfășurate în social media.

Clasamentul Top Social Brands 2019 a rezultat în urma ponderării rezultatelor înregistrate de branduri în trei clasamente preliminare:

– Topul ZeList (apariții și viewership) – 20%

– Topul Unlock Market Research, rezultat în urma unei cercetări specifice derulate pe baza a 800 chestionare online (reprezentativ urban all, 18-55 ani, utilizatori de social media) – 30%

– Topul Biz realizat pe baza chestionarelor completate de companii și a cercetării proprii asupra social media – 50%.

„Suntem mai mult decât onorați de faptul că anul acesta Samsung se situează pe primul loc în acest clasament. Acest rezultat se datorează mixului de proiecte diverse pe care le-am implementat pe diferite canale, dar și a strategiei noastre de a comunica integrat produsele pe care le oferim consumatorilor, fie din categoria IM (Galaxy A, Galaxy S, wearables), cât și CE (gama QLED). Au cântărit la fel de mult și proiectele pe care le-am gândit și implementat alături de brand ambassadorii Samsung, acei oameni dragi nouă care înțeleg și transmit mai departe filosofia de brand a Samsung. Cu ajutorul lor, am creat pentru fanii și utilizatorii Samsung experiențe atât offline, cât și online”, a declarat Ioana Mârzac-Sigarteu, Corporate Communication Manager, Samsung România.

Samsung înțelege importanța social media în viețile noastre, motiv pentru care căută să ofere acele experiențe cu adevărat relevante pentru utilizatorii săi și să comunice diferit în funcție de specificului canalului (de exemplu, pe Instagram pune accentul pe design-ul produselor, pe Facebook îmbină prezentarea specificațiilor tehnice cu aspectele ce țin de lifestyle și se adresează unei audiențe mai largi etc).

Samsung e mereu în căutarea celor mai ingenioase modalități de a-și inspira comunitățile, de a aduce tehnologia mai aproape de oameni și de a le arăta prin campanii creative că #dowhatyoucant nu este doar un simplu slogan, ci un motto după care se ghidează în fiecare zi.

Kaspersky extinde cooperarea cu INTERPOL, in lupta comuna impotriva infractionalitatii cibernetice

No Comments

Compania globala de securitate IT Kaspersky si INTERPOL au semnat un nou acord pe cinci ani, de colaborare in lupta impotriva infractionalitatii cibernetice din toata lumea. Acesta este al doilea acord intre cele doua parti, primul fiind semnat in 2014.

Pe 3 iulie, Eugene Kaspersky, CEO Kaspersky, si Tim Morris, Director Executiv al INTERPOL, au semnat un acord de colaborare conform caruia Kaspersky va furniza INTERPOL suport in materie de resurse umane, training si informatii despre amenintarile reprezentate de cele mai recente activitati de infractionalitate cibernetica, consolidand resursele organizatiei de urmarire a acestora. Ceremonia de semnare a avut loc in cadrul INTERPOL World 2019, care are loc in prezent in Singapore.

Noul acord intareste colaborarea existenta intre cele doua organizatii, asigurandu-se ca schimbul de informatii si tehnologii sprijina INTERPOL-ul in investigatiile de infractionalitate cibernetica. In cadrul noului acord, Kaspersky va furniza informatii despre cercetarile sale si va pune la dispozitie instrumentele necesare pentru procesul de investigatie, cu scopul de a consolida eforturile de preventie a atacurilor cibernetice.

 „Avand in vedere prezenta tot mai accentuata a atacatorilor de mare complexitate, colaborarea si schimbul de experienta sunt mai importante ca oricand”, a afirmat Eugene Kaspersky, CEO Kaspersky, dupa ceremonie. „Suntem pregatiti sa continuam parteneriatul cu INTERPOL si sa ajutam organizatiile de aplicare a legii cu informatiile si tehnologiile necesare pentru a combate infractionalitatea cibernetica la nivel global.”

Kaspersky cunoaste caracterul pandemic al infractionalitatii cibernetice si participa periodic la operatiuni comune si investigatii, alaturi de comunitatea globala de securitate IT, de organizatii internationale precum INTERPOL, agentii de aplicare a legii si entitati CERT din toata lumea. Prima dintre companiile de securitate IT, Kaspersky a anuntat recent un serviciu gratuit pentru agentiile de aplicare a legii, care isi propune sa creasca nivelul de informare privind modul cum opereaza serviciile Kaspersky si cum pot ajuta la combaterea infractionalitatii cibernetice si a amenintarilor complexe. Detalii despre acest serviciu sunt disponibile aici.

Pentru posesorii de aparate de aer conditionat din ultimul an, principalii factori de decizie au fost tehnologia si functiile inovatoare inaintea pretului

No Comments

  • Calitatea, eficienta energetica si silentiozitatea sunt cei importanti factori
  • Pretul conteaza doar pentru 11% dintre cumparatori

Tehnologia si functiile aparatului reprezinta principalii factori de care au tinut cont posesorii de aparat de aer conditionat in decizia de cumparare, dupa cum arata un studiu de satisfactie realizat intern* de catre Daikin, liderul pietei HVAC din Romania. Potrivit cercetarii realizate in anul 2018 in randul posesorilor de echipamente de climatizare Daikin, criteriile care primeaza in fata pretului sunt: calitatea, eficienta energetica si silentiozitatea. La fel de important este si profesionalismul echipei de consultanta.

Pretul a contat in decizia de achizitie pentru doar 11% dintre posesorii unui aparat de aer conditionat Daikin. Acest rezultat confirma conturarea unui trend in randul preferintelor cumparatorilor cand vine vorba de alegerea aparatului de aer conditionat, acestia inclinand tot mai mult spre un sistem de climatizare superior din punct de vedere tehnic, lasand pretul pe un plan secundar. Exista un interes tot mai mare pentru echipamente care dispun de tehnologii inovatoare, menite sa sporeasca confortul de acasa, precum programarea de la distanta, prin telefon, un nivel scazut de zgomot, senzori de prezenta care depisteaza persoana si orienteaza debitul de aer in directia opusa, filtre de curatare a aerului.

Cumparatorii din Romania au acum mult mai multe asteptari de la aparatul de aer conditionat decat in urma cu cativa ani, motiv pentru care pretul nu mai reprezinta principalul factor in functie de care acestia fac alegerea. Sunt interesati de modele echipate cu tehnologii avansate si sunt dispusi sa plateasca mai mult in acest sens. Iar rezultatele studiului pe care il desfasuram in fiecare an in randul clientilor finali Daikin pentru masurarea nivelului de satisfactie, ne arata ca posesorii de aparate de aer conditionat se orienteaza spre sisteme de inalta calitate. Isi doresc un sistem echipat cu tehnologii care previn risipa de energie, beneficiind astfel de un cost scazut la factura de energie electrica. Noile tehnologii faciliteaza un plus de confort prin functii avansate, precum Ochiul Inteligent care detecteaza prezenta persoanei din camera si o protejeaza de contactul direct cu jetul de aer, directionandu-l intr-o zona diferita. La fel de importanta este optiunea de monitorizare si control a sistemul de climatizare din orice locatie si in orice moment prin Online Controller, a declarat Alexandru Rusu, Residential Sales Manager Daikin Romania.

Un aspect care cantareste de asemenea in luarea deciziei de a achizitiona un aparat de aer conditionat Daikin, dupa cum reiese din rezultatul studiului intern, este profesionalismul echipei de consultanta.

In ceea ce priveste metoda de documentare inainte de realizarea achizitiei, aproape 56% dintre respondenti au declarat platforma online a producatorului si a partenerului autorizat ca fiind principala lor sursa de informare, in timp ce 30% au mers direct in showroom pentru a analiza optiunile disponibile in materie de echipamente de climatizare.

*Studiul a fost realizat de Daikin Romania in perioada aprilie 2018 – martie 2019, pe  un esantion de 460 de clienti care au achizitionat un sistem de climatizare Daikin.

Echipamente Next Level Racing pentru simulatoare – disponibile în România prin MGT Educational

No Comments

MGT Educational, important furnizor de tehnologie în România, specializat în distribuția de produse și soluții IT, anunță disponibilitatea echipamentelor Next Level Racing, concepute pentru a oferi pasionaților de simulatoare de curse o experiență ultra-realistă.

Pentru o experiență cât mai reușită în simulatoarele de curse, atât Next Level Racing cât și dezvoltatorii de jocuri și chiar piloți profesioniști, recomandă recrearea condițiilor dintr-un automobil de curse adevărat. În acest scop, pe piața din România sunt disponibile 2 cockpit-uri Next Level Racing: GT Track PlayStation Edition și F-GT. Primul reprezintă o versiune certificată oficial PlayStation a modelului GTtrack, considerat cea mai bună alegere pentru o experiență realistă în simulatoarele de curse. Acesta se remarcă prin rigiditatea deosebită, opțiunile complete de ajustare și prin oferirea unei poziții la volan cu adevărat inspirate din realitate. Dezvoltat în colaborare cu piloți profesioniști de curse și cu campioni eSports, modelul este compatibil cu majoritatea volanelor și seturilor de pedale de pe piață, precum cele produse de Thrustmaster, Logitech sau Fanatec. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, așa că GT Track vine pe un cadru cu roți blocabile și picioare din cauciuc reglabile, suporturi ajustabile pe toate axele necesare pentru volan, pedale, schimbător de viteze, frână de mână, un scaun sport cu centuri de siguranță în 4 puncte și adaptor Buttkicker Gamer 2.

F-GT este un produs mai accesibil, dar perfect capabil de a contribui semnificativ la experiența realistă pe care și-o doresc toți pasionații de jocuri de curse. Mulțumită designului inovator, acesta poate fi instalat în 2 moduri diferite, pentru a asigura utilizatorului atât o poziție de curse tip Formula, cât și una inspirată din cursele GT. Este posibilă ajustarea rapidă a poziției volanului, pedalelor și schimbătorului de viteze, iar scaunul se remarcă prin suportul lombar cu care este prevăzut. Pachetul conține un adaptor Buttkicker Gamer 2, iar rigiditatea întregului ansamblu este atât de bună, încât este folosit chiar și de profesioniști.

Pe lângă cele 2 cockpit-uri de top, MGT Educational v-a distribui treptat în România toată gama de echipamente create de Next Level Racing. Dintre acestea, standul pentru volan, pedale și schimbător de viteze reprezintă astfel o soluție excelentă pentru utilizatorii care au la dispoziție mai puțin spațiu sau care alocă un buget mai mic pentru un astfel de echipament. Livrat aproape complet asamblat, acesta asigură la rândul său posibilitatea de ajustare a volanului, pedalelor și schimbătorului de viteze, care poate fi amplasat fie în partea dreaptă, fie în partea stângă. Iar pentru bugete și mai mici, este disponibil standul Lite. Totodată, sunt disponibile și accesorii adiționale, precum standul de monitor compatibil cu F-GT, ce permite montarea unui ecran de până la 65” sau a 3 ecrane de câte 27”, cu o greutate totală de până la 60kg. Iar pentru protejarea pardoselii din camera de gaming, este indicată și achiziționarea unui covoraș Next Level Racing de 165x60cm, de asemenea distribuit de MGT Educational.

Despre Next Level Racing

Fondată în anul 2009, compania Next Level Racing reprezintă producătorul numărul 1 la nivel mondial de echipamente pentru simulatoare, reușind să revoluționeze această piață prin gama sa de produse de top de acest fel. Obiectivul declarat este acela de a crea inovație și calitate, care să îndeplinească toate cerințele piloților de simulatoare și pasionaților de jocuri. Next Level Racing este lider de piață prin design inovator și tehnologie, având totodată o prezență puternică și parteneri de seamă în industria mondială a jocurilor. Produsele sale sunt comercializate în peste 40 de țări și sunt disponibile în magazine de retail din întreaga lume. Pentru mai multe informații, vizitați: www.nextlevelracing.com.

Joacă și productivitate cu playlist-ul Spotify de la LG

No Comments

LG a lansat campania Spotify intitulată Born to be Wide, pentru promovarea monitoarelor premium.

Playlist-ul LG este organizat în două categorii: compilațiile pentru muncă se numesc OFFICE, în timp ce compilațiile pentru gaming sunt numite GAMER. Există nouă liste în fiecare categorie, pentru diverse stări de spirit. De exemplu, o colecție separată este disponibilă în colecția OFFICE pentru a vă recupera după întâlniri dificile și pentru începuturile grele de dimineață, iar altă colecție este perfectă pentru zilele cu gândul la vacanță. Gamerii pot alege din playlist-urile care vizează cele mai populare jocuri.

„Noua noastră inițiativă urmărește să se îndepărteze de canalele standard de publicitate și de media folosite de producătorii de electronice”, a declarat Eszter Orémus, regional marketing manager LG responsabil de produsele IT. „Designul și funcțiile monitoarelor UltraWide au un efect pozitiv asupra productivității muncii, la fel ca muzica potrivită. Campania vizează consolidarea imaginii noastre în categoria de produs, dar ajută în același timp și utilizatorii în munca lor zilnică și în gaming.”

Smartphone-urile Nokia dispun de tehnologie care rămâne relevantă cu trecerea timpului

No Comments

  • Nokia 1 primește Android 9 Pie, fiind cel de al 15-lea smartphone care primește această actualizare
  • Întregul portofoliu de 20 de smartphone-uri Nokia a primit actualizarea la Android 9 Pie, pentru o experiență de utilizare care se îmbunătățește constant

HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane și tablete, anunță actualizarea întregului portofoliu de smartphone-uri Nokia la Android 9 Pie*, cel mai recent sistem de operare al Google. Astfel, toate smartphone-urile Nokia dispun de tehnologie care rămâne relevantă cu trecerea timpului.

Cei mai noi membri Nokia ai familiei Android 9 Pie sunt Nokia 1 (ediția Go) și modelul anunțat recent, Nokia 3.1. Astfel, în momentul de față 20 de smartphone-uri Nokia se îmbunătățesc constant, fără extra-costuri pentru utilizatori.

În decursul ultimilor doi ani, telefoanele Nokia au primit peste 300 de actualizări de securitate, primind totodată actualizări ale sistemului de operare de două ori mai rapid decât competitorii de pe piață. Astfel, utilizatorii pot fi siguri că vor beneficia de experiențe cu totul noi, de mai multe ori în ciclul de viață al telefonului.

„Obiceiurile de consum sunt într-o continuă schimbare și asistăm la o tendință din ce în ce mai mare a utilizatorilor de a achiziționa produse de înaltă calitate, relevante pe termen lung. În ceea ce privește smartphone-urile, nu mai suntem mulțumiți cu telefoane care funcționează perfect doar pentru câteva luni. Nu ne dorim telefoane care întâmpină probleme, vin cu aplicații inutile pre-instalate sau funcționează greu de fiecare dată când instalăm un update. Un smartphone Nokia cu Android 9 Pie se va îmbunătăți odată cu trecerea timpului,” a menționat Alberto Matrone, VP HMD Global, Europa de Est.

Android 9 Pie dispune de caracteristici AI care fac telefonul mai inteligent, mai rapid și se adaptează la obiceiurile de utilizare. Astfel, experiența de utilizare se va îmbunătăți constant.

Fiecare smartphone Nokia dispune de funcții cheie precum Adaptive Battery, ce prioritizează autonomia bateriei în funcție de aplicațiile folosite, App Actions sau Slices, ce pot prezice următoarele acțiuni ale utilizatorului și Digital Wellbeing, ce oferă o perspectivă amplă cu privire la obiceiurile digitale ale utilizatorului, permițându-i acestuia să se deconecteze atunci când are nevoie.

Aceste funcții contribuie la îmbunătățirea experienței de utilizare, iar smartphone-ul învață obiceiurile utilizatorului, înțelegând acțiunile acestuia și adaptându-se în concordanță.

Promisiunea Android pentru fiecare utilizator

Indiferent de preț, fiecare smartphone Nokia dispune de o experiență Android pură, sigură și mereu actualizată. Mai mult, având în vedere că majoritatea smartphone-urilor Nokia fac parte din programul Android One, acestea dispun de actualizări lunare garantate de securitate timp de trei ani și de actualizări ale sistemului de operare timp de doi ani. Astfel, fiecare terminal beneficiază de cele mai noi inovații Google, fiind în siguranță pe termen lung și oferind totodată cele mai avansate opțiuni cu privire la autonomie, la fiecare upgrade major al sistemului de operare.

*Actualizarea depinde în funcție de operator

Smartphone-uri Nokia cu Android 9 Pie în România
Nokia 7 Plus Actualizat – 20 Septembrie 2018
Nokia 6.1 Actualizat – 30 Octombrie 2018
Nokia 7.1 Actualizat – 27 Noiembrie 2018
Nokia 8.1 Lansat cu Android 9 Pie – 13 Decembrie 2018
Nokia 8 Actualizat – 19 Decembrie 2018
Nokia 5.1 Plus Actualizat – 27 Decembrie 2018
Nokia 8 Sirocco Actualizat – 9 Ianuarie 2019
Nokia 5 Actualizat – 24 Ianuarie2019
Nokia 6 Actualizat – 20 Februarie 2019
Nokia 2.1 Actualizat – 21 Februarie 2019
Nokia 3.1 Plus Actualizat – 26 Februarie 2019
Nokia 9 PureView Lansat cu Android 9 Pie – 4 Martie 2019
Nokia 3.1 Actualizat – 14 Martie 2019
Nokia 5.1 Actualizat – 19 Martie 2019
Nokia 1 Plus Actualizat – 20 Martie 2019
Nokia 4.2 Lansat cu Android 9 Pie- 23 Aprilie 2019
Nokia 3.2 Lansat cu Android 9 Pie – 9 Mai 2019
Nokia 2.2 Lansat cu Android 9 Pie – 13 Iunie 2019
Nokia 1 Actualizat – 25 Iunie 2019

Nota editorului

Având în vedere dimensiunea actualizării sistemului de operare, se recomandă instalarea printr-o conexiune Wi-Fi. Cu toate acestea, utilizatorul poate decide să folosească datele mobile dacă dorește. Actualizarea va fi completă în decursul a două zile, pentru a asigura o experiență optimă de utilizare.

Despre HMD Global

HMD Global Oy, cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia. HMD creează și furnizează o gamă de smartphone-uri și telefoane clasice, care vizează o plajă largă de consumatori și prețuri. Dedicată inovației și calității, compania HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia, pentru telefoane și tablete. Pentru mai multe informații, accesați www.hmdglobal.com.

Nokia este marcă înregistrată a Nokia Corporation. Google, Google Photos, Android și Android One sunt mărci înregistrate ale Google LLC.

Sistemele de irigatii moderne – cheia succesului in agricultura

No Comments

Un mediu prielnic vietii implica o serie de componente specifice, dintre care apa, mai presus de toate, reprezinta elementul universal necesar aparitiei, dezvoltarii si sustinerii acesteia. De la microorganisme si pana la oameni, cu totii avem nevoie de apa pentru a trai, iar toate studiile stiintifice, mai vechi sau mai noi, au ajuns la aceeasi concluzie: fara apa, nu poate exista viata. In plus, pentru o viata cat mai sanatoasa, mai conteaza si alte aspecte ce tin de apa, precum calitatea acesteia, cantitatea consumata intr-o unitate de timp si uniformitatea cu care este ea consumata. Surprinzator sau nu, acelasi lucru nu este valabil doar pentru oameni sau animale, ci si pentru plante. De fapt, am putea chiar spune ca, aici, efectele unei cantitati prea mari sau prea mici de apa sunt mult mai usor de observat, devenind vizibile mult mai rapid.

O cultivare eficienta a pamantului, ca ramura de baza a agriculturii, presupune, printre altele, alegerea plantelor si soiurilor potrivite pentru fiecare sol si clima in parte, utilizarea ingrasamintelor adecvate si realizarea corecta si la timp a lucrarilor. Cu alte cuvinte, eficienta in acest caz este influentata direct de bunastarea plantelor. Iar toti fermierii cu experienta stiu ca orice planta are nevoie, mai presus de toate, de apa, furnizata atunci cand trebuie si in cantitatea necesara. De altfel, aceasta este una dintre principalele probleme cu care se confrunta agricultura la ora actuala, in contextul incalzirii globale si schimbarilor climatice, care genereaza perioade secetoase tot mai lungi de la an la an. Din fericire, tehnologia moderna ofera solutii multiple, optimizate pentru diferite scenarii de utilizare, iar pentru ca sezonul cald a inceput deja, sublinierea importantei lor este necesara si de actualitate.

In luna mai, a avut loc expozitia AgriPlanta-RomAgroTec, ocazie cu care s-a discutat intens despre importanta irigatiilor in agricultura, dar si despre sistemele si tehnologiile inovatoare din acest domeniu. Mai mult decat atat, in cadrul evenimentului s-a organizat chiar si Forumul pentru irigatii, al carui scop a fost constientizarea uriasului rol al apei pentru irigat in agricultura, care impreuna cu solul reprezinta cele mai importante resurse in cresterea plantelor. De altfel, studii recente realizate in cadrul Food and Agriculture Organization (FAO) constata ca peste 50% din cresterile de productie agricola se datoreaza indeosebi aplicarii irigatiilor. In plus, factorul cel mai important, la irigare, il constituie alegerea metodei potrivite tipului de sol, tipului de cultura si suprafetei de irigat. Pentru nevoile de irigare extrem de diferite din Romania, Iridex Group Plastic detine un portofoliu complet in privinta solutiilor de irigat pe care le poate propune agricultorilor, fiind distribuitorul oficial pentru piata romaneasca al grupului IRRIMEC/ OTECH, nume de referinta si lider mondial in domeniul echipamentelor pentru irigatii. Astfel, sunt furnizate sisteme pivot, liniare si instalatii cu tambur, rampa de udare si motopompe.

Irigarea terenurilor folosind sisteme pivot presupune rotirea echipamentului in jurul unui punct central, pe unde se face si alimentarea cu apa si imprastierea acesteia prin aspersoare, obtinandu-se astfel o irigare circulara. Desi inventata in anul 1940, aceasta metoda este considerata si in prezent una foarte eficienta pentru distribuirea apei. Este, asadar, utilizata pe scara larga in toata lumea si preferata de multi fermieri, multumita sistemelor de ghidare relativ simple folosite. In mod obisnuit, solutia poate fi utilizata pentru orice tip de cultura si pe aproape orice tip de teren, cu conditia ca acesta sa fie cat de cat drept. Sistemul de irigatii pivot produs de catre OTECH si distribuit in Romania de catre Iridex Group Plastic are o anvergura mare si este realizat dintr-un sistem format din pivot remorcabil si tronsoane autopropulsate. Aceasta abordare simplifica deplasarea intre terenurile de irigat, prin remorcarea pivotului, respectiv a intregii instalatii, folosind un tractor. Ca particularitate, se remarca sistemul special de propulsie si aliniere, care permite ansamblului sa opereze chiar si pe terenuri dificile cu maxima precizie si in deplina siguranta.

Sistemul de irigatii liniar este in esenta o variatie a celui pivot, in care punctul central fix a fost inlocuit cu unul mobil. Pentru obtinerea unei precizii de top, este necesara utilizarea unor sisteme de ghidare mai complexe, iar alimentarea cu apa se face de regula cu ajutorul unui canal de irigare, amplasat pe lungimea terenului. Este, prin urmare, o abordare mai pretentioasa, dar potrivita pentru terenurile rectangulare si, in unele cazuri, mai putin sensibila la denivelari. Instalatiile de irigat liniare marca OTECH au anverguri foarte mari si sunt realizate din cart pe patru roti si tronsoane autopropulsate. Sistemul complex de propulsie si aliniere ii permite sa opereze pe aproape orice tip de teren, extrem de precis. Mai mult decat atat, deplasarea intre terenurile de irigat se poate realiza prin mijloace proprii. Componentele utilizate provin in cea mai mare parte de la sistemul pivot, recunoscut pentru rezistenta deosebita la toate solicitarile ce ar putea sa apara pe intreaga perioada de exploatare. Ca sursa de alimentare cu apa, un astfel de sistem poate folosi atat retelele de hidranti, cat si sursele naturale de apa, precum lacuri sau rauri.

Ambele sisteme – pivot si liniar – permit irigarea cu usurinta a suprafetelor cuprinse intre 2 si 150ha si permit scheme flexibile si eficiente de aplicare a apei, cu economii de 70%, respectiv flexibilitate si eficienta sporita in aplicarea substantelor chimice, cu economie de 50%. Mai mult decat atat, se obtine o reducere cu 70% a fortei de munca necesare si se poate controla in proportie de 95% aplicarea apei pe suprafata de irigat.

Pentru terenurile mai mici, sau chiar parcuri, se pot folosi sisteme de irigat cu tambur si furtun. Este cea mai simpla si mai accesibila solutie de irigare moderna prin aspersare, cu utilizare eficienta a apei. Practic, furtunul este prevazut cu o platforma mobila cu aspersor la capat, ce este deplasata de-a lungul culturii prin infasurarea furtunului pe tambur. Dincolo de simplitate si pret de achizitie, aceasta solutie mai prezinta si avantajul ca terenul de irigat nu necesita lucrari de nivelare. Sistemele cu tambur si furtun comercializate de Iridex Group Plastic sunt instalatii mobile, pe sasiu, deplasabile de-a lungul culturilor, in functie de necesitate. Turela rotativa cu care sunt dotate permite irigarea terenurilor opuse fara repozitionarea sasiului. Ele incorporeaza turbina cu by-pass incorporat, stabilizator automat de viteza, manometru presiune apa si sunt disponibile cu furtunuri cu diametru de la 63 la 160mm si lungime de la 250 la 780m. In aceasta categorie, distribuitorul are o oferta bogata de echipamente, pentru diverse aplicatii, bugete si scenarii de utilizare. Astfel, sunt disponibile utilaje de mici dimensiuni, potrivite pentru irigarea terenurilor sportive de dimensiuni mici si medii, a suprafetelor verzi si a gradinilor, dar si utilaje de dimensiuni mari, concepute pentru terenuri cu lungimi de pana la 780m, unele oferite si in versiuni cu motopompe.

Oferta Iridex Group Plastic este completata de o serie de motopompe cu motoare diesel de la 42 la 238CP, debite de la 300 la 4800 l/min si presiuni de la 9.2 la 12.8bar. Ca dotari optionale, clientii pot opta printre altele pentru generatoare electrice, seturi acustice de reducere a zgomotului in cazul utilizarii in zone locuite, set electric pentru pornire de la distanta prin semnal radio sau lumini de lucru. Totodata, poate fi achizitionata si rampa de udare, special conceputa in vederea irigarii culturilor sensibile pe suprafete mari. Fabricata din material galvanizat, ea are o lungime de 41-48m, contine 36-49 aspersoare, permite rotirea aripii la 3600 si poate functiona la temperaturi scazute ale apei (0.5-1bar).

CD PROJEKT RED și NVIDIA aduc Ray Tracing în ‘Cyberpunk 2077

No Comments

Jocul mult așteptat va beneficia de Ray Tracing în timp real încă de la lansare

LOS ANGELES — E3 — 11 iunie 2019 — NVIDIA și CD PROJEKT RED au anunțat că NVIDIA® GeForce RTX™ este partenerul tehnologic oficial pentru Cyberpunk 2077, companiile colaborând pentru a aduce ray tracing în timp real în joc.

Cyberpunk 2077 a câștigat peste 100 de premii la E3 2018 iar Gamespot îl numește “unul dintre cele mai așteptate jocuri ale deceniului.” Jocul este noul proiect al celor de la CD PROJEKT RED, dezvoltatorii The Witcher 3: Wild Hunt, titlu care a fost numit “Jocul anului” în mai multe rânduri. NVIDIA și CD PROJEKT RED au o istorie de peste un deceniu în ceea ce privește colaborările pe plan tehnologic.

Cyberpunk 2077 este un joc foarte ambițios, amestecând perspectivele “first-person” și “deep role playing”, creând în același timp o lume și o poveste captivantă,” declară Matt Wuebbling, head of GeForce marketing la NVIDIA. “Suntem de părere că lumea Cyberpunk va avea multe de câștigat de pe urma iluminării realiste, accesibilă prin ray tracing.”

“Ray tracing ne permite să redăm exact comportamentul luminii într-un mediu urban aglomerat,” spune Adam Badowski, head of Studio la CD PROJEKT RED. ”Cu ajutorul acestei tehnologii, putem adăuga noi niveluri de detalii în impresionanta lume a Cyberpunk 2077.”

Cyberpunk 2077 este un joc de tip “open-world” cu o poveste “action-adventure”. Acțiunea se petrece în Night City, un megalopolis obsedat de putere, glamour și modificările corporale. Jucătorul va intra în rolul lui V, un mercenar hotărât să obțină un implant care îl poate face nemuritor. Gamerii își pot personaliza cyberware-ul, skillset-ul și stilul de joc în timp ce explorează un oraș vast, unde alegerile pe care le fac vor avea un impact asupra poveștii și a lumii din jurul acestora.

Publicul E3 va putea vedea cum va arăta Cyberpunk 2077 la standul 1023 din South Hall, la Los Angeles Convention Center. Pentru mai multe detalii, dar și capturi de ecran 4K din jocuri cu ray tracing, vizitați site-ul www.nvidia.com.

Noutățile NVIDIA

Mai multe informații sunt disponibile pe blogul NVIDIA și Facebook, Twitter, LinkedIn și Instagram în timp ce clipurile video se găsesc pe YouTube și imaginile pe Flickr.

Despre NVIDIA

Inventarea procesorului grafic (GPU) de către NVIDIA (NASDAQ: NVDA) în 1999 a favorizat dezvoltarea pieței de jocuri pentru PC, a redefinit grafica computerizată modernă și a revoluționat calculul paralel. Recent, deep learning-ul (învățarea automată) integrat în procesoarele grafice a alimentat AI-ul (inteligența artificială) modern – următoarea eră a tehnicii de calcul – în care GPU joacă rolul de creier al computerelor, al roboților și al vehiculelor autonome, capabile să perceapă și să înțeleagă lumea înconjurătoare. Mai multe informații la http://nvidianews.nvidia.com/

Computex 2019: Mio dezvăluie noi tablete profesionale

No Comments

Odată cu tabletele profesionale, Mio lansează și noile camre de bord cu design discret

TAIPEI, May 28, 2019 – Mio, o filială a grupului MiTAC International Corp., a prezentat noua linie de tablete profesionale la Computex 2019. Noile tablete sunt special configurate pentru locurile de muncă digitale și uzul în autovehicule. Mio a profitat de oportunitate pentru a prezenta și noile camere de bord MiVue 806 și MiVue 816D, care dispun de un design discret pentru a nu obstrucționa vizibilitatea șoferului în timpul călătoriei.

Tablete Profesionale

Seria MioSPACE M1000

Noua serie MioSpace este concepută cu un design ultra subțire (26.3mm în cele mai groase margini) ceea ce le face ușor de montat pe perete, ideale în trendul de gestiune digitală a locului de muncă.

Cablul de alimentare a tabletei poate fi conectat fără probleme în partea din spate a tabletei. Partea din spate dispune de trei puncte în care tableta poate fi prinsă și este conformă cu standardele VESA, fiind astfel ușor de montat pe suprafețe din lemn, sticlă, ciment sau metal, fără a avea vreun impact asupra infrastructurii IT.

Seria MioSPACE suportă moduri de display atât orizontal cât și vertical. Ledul RGB prezent pe partea laterală a tabletei va semnala mereu când o sală este ocupată fără ca display-ul să fie activat.

Seria MioSPACE dispune și de caracteristici precum PoE (Power over Ethernet) și moduri de încărcare 12V DC, care permit încărcarea și transmiterea de date în mod simultan. Tableta poate fi încărcată și wireless câtă vreme aceasta este conectată la un router. Ambele moduri de încărcare sunt eficiente din punct de vedere al consumului energetic, ușor de instalat și de gestionat.

Cu renumitul sistem de verificare HID RFID / NFC / PIN, utilizatorii se pot conecta în sistemul de gestionare pentru a fi recunoscuți sau pentru a rezerva o sală de întâlnire. Seria MioSPACE vine și cu o cameră de față cu o rezoluție de 8 milioane pixeli, care poate fi folosită pentru recunoașterea facială și scanarea codurilor QR, pentru gestionarea vizitatorilor.

Contactul uscat menține integrat controlul accesului, oferind costuri reduse de inginerie, atât din punct de vedere al manoperei cât și al personalului folosit. Seria MioSPACE vine și cu un kit de dezvoltare software care permite dezvoltatorilor să integreze sisteme de terță parte.

Seria MioWORK L1040/L1045

 

Seria MioWORK L140/L1045 folosește platforma Qualcomm de 1.8 GHz Octa-core și dispune de un sistem de operare AndroidTM 9.0. Este în concordanță cu standardele militare MIL-STD 810G US, fiind rezistent la căderile de până la 1.5 metri. Tabletele se bucură de o evaluare IP67 în ceea ce privește praful și apa, și rezistă la temperaturi scăzute.

Seria MioWORK L1040/L1045 este o tabletă ideală pentru industrii, având o utilitate deosebită într-o mare varietate de spații de muncă precum spitale, clădiri de birouri și altele.

Cu un procesor care asigură o eficiență energetică ridicată și o baterie care poate fi scoasă fără ca dispozitivul să înceteze din a funcționa, seria MioWORK L promite să livreze până la 8 ore de funcționalitate neîntreruptă.

Conectivitatea versatilă la internet, precum conectivitatea la WLAN 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth ® 4.2, NFC și 4G LTE CAT6* fac seria MioWORK L să fie ideală pentru aplicațiile mobile cum ar fi aplicațiile POS, logistica sau depozitarea.

Tabletele oferă suport pentru USB Type C3.0 și USB Type A 2.0., și un port de ieșire HDMI care permite folosirea unui al doilea ecran pentru a fi montat lângă casele de marcat din magazine. Tableta montată la ieșirea din magazin, lângă casele de marcat, poate colecta informații de marketing prețioase în timp real.

Expansiunea porturilor I/O – HDMI cu modul integrat tip DC-in și portul LAN RS232 transformă seria L MioWork într-un sistem complet, potrivit pentru nevoile clienților

Seria MioWORK F700s

Protejat de o carcasă de un grad de protecție IP54, certificat de testele MIL-STD-810G, rezistent la căzături de până la 1.2 metri, versiunea actualizată a MioWORK F700s folosește Android 9.0TM îndeplinește standardele stricte SAE J1455 pentru sarcini pentru sarcini de lucru grele. Prin aplicația dedicată MiDM (MiTAC Mobile Device Management) utilizatorii pot gestiona și actualiza sute de dispozitive mobile printr-o simplă conexiune wireless, reducând astel drastic timpul pentru activități precum instalările de software, actualizările de hărți și management-ul dispozitivelor.

F700s dispune de conexiuni integrate 4G LTE CAT 6, WLAN 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth® 4.2, BLE și NFC, permițând astfel conectivitatea în timp real la alte accesorii precum boxe, imprimante, cititoare de carduri sau camere de bord, fiind astfel soluția ideală pentru toate nevoie organizațiilor care gestionează flote de autoturisme.

Camere de bord

  • MiVue 816D

Având integrat senzorul de înaltă calitate STARVISTM CMOS, MiVue 816D vă înregistrează toate călătoriile la o înaltă calitate prin tehnologia HDR, oferind contraste superbe și culori bogate chiar și în condiții de luminozitate scăzută.

Tehnologia AHD este folosită pentru a veni în suportul camerei de spate, ceea ce face camera 816D să fie potrivită tuturor tipurilor de șoferi, de la șoferii de camion, autocare și autobuz. Oferă suport pentru înregistrări de până la 1080P/60F pentru a asigura o calitate înaltă a materialelor filmate.

Modul parcare de tip 2 în 1 este menit să utilizeze cât mai puțină energie, pornind automat înregistrarea doar în momentul în care dispozitivul detectează mișcare în partea din față a autovehiculului. Perioada de filmare în modul parcare poate fi până la 48 de ore, fără să fie nevoie de vreun accesoriu electronic în plus.

Camera 816D vine cu o tehnologie configurată pentru a organiza modul în care cardul SD stochează fișierele, fără ca datele să fie fragmentate, fiind astfel ușor de utilizat.

  • MiVue 806

MiVue 806 vine cu o funcție de gestionare a tensiunii de 12V, dispozitivul putându-se conecta la sistemul de alimentare al autovehiculului fără să fie nevoie de un încărcător. Acest lucru face ca managementul firelor să fie mai ușor și mai convenabil. Urmând conceptul de design al seriei MiVue J, MiVue 806 dispune de un design discret, cu un ecran LCD de 2 inch, potrivindu-se între oglinda retrovizoare și parbriz, fapt ce rezultă într-o vizibilitate neobstrucționată și o siguranță sporită în timpul călătoriei.