Rozatoarele nu au ce sa caute in scoala
Sunt administrator la o scoala dintr-un sat. Avem putine clase si fonduri si mai putine. Cu ajutorul celor din sat si al primarului, care a stiut cum sa investeasca banii, am reusit sa renovam clasele si grupul sanitar. Acum avem termopane, banci noi si multe alte lucruri necesare copiilor din scoala. Fiecare a contribuit cu ce a putut, inclusiv cu o mana de ajutor la zugravit si curatat. Insa, cea mai mare provocare pe care am avut-o atunci cand am renovat scoala, a fost lupta cu rozatoarele.
La subsolul cladirii, fiind intuneric si umezeala, am descoperit ca aveam sobolani mari cat o pisica. Acestia, afara de faptul ca rod absolut orice, reprezinta o sursa de microbi si bacterii. Riscul de a ne imbolnavi, atat noi cat si copiii, era imens. Nu era vorba de chestii trecatoare, ci de boli grave si nu ne doream nici noi, nici parintii sa punem in pericol sanatatea celor mici. Initial, am incercat cu metode clasice sa scapam de sobolani dar nu a functionat. Mai mult, medicul din sat, ne-a spus ca trebuie facuta si o dezinfectie. Atunci m-am gandit sa cautam firme deratizare care sa ne ajute.
Astfel am gasit Compania DDD. Aceasta este o firma cu foarte multi ani de experienta in deratizare, dezinsectie si dezinfectie. Compania DDD a colaborat cu firme si institutii de renume din intreaga tara, avand rezultate remarcabile. M-am gandit sa incerc sa ii contactez mai ales ca, dupa ce am consultat tabelul cu preturi servicii deratizare, mi-am dat seama ca tarifele sunt foarte bune. Am vorbit cu directorul si cu primarul si au fost de acord. I-am contactat si am optat pentru serviciul A.S.A.P., deoarece mai era foarte putin pana la inceperea scolii si ne doream ca totul sa fie asa cum trebuie pentru copii. Compania DDD a fost foarte prompta. Deoarece invazia de sobolani era foarte mare, au optat pentru o deratizare chimica si apoi pentru o dezinsectie. Totul a fost efectuat ca la carte. Am scapat de rozatoarele periculoase dar si de bacterii si microbi. Acum copiii au o scoala curata si lipsita de pericole.
Brikston: 10 ani de existență și funcționare la capacitate maximă
După un deceniu de la lansarea mărcii Brikston, producătorul de materiale pentru zidărie şi finisaje Brikston Construction Solution SA estimează că va atinge pragul de 20 de milioane de euro ca cifră de afaceri în 2018. În ultimii 10 ani, secțiile au funcționat la capacități maxime, iar producția de cărămidă a fost dublată. Totodată, compania și-a propus să crescă valoarea exporturilor către Republica Moldova și Ucraina până la 2 milioane de euro.
Brikston este marca de cărămizi şi blocuri ceramice produse de Brikston Construction Solution SA și reprezintă peste 90% din cifra de afaceri a companiei. Brikston Construction Solution SA este unul dintre liderii pieţei româneşti a materialelor pentru zidărie şi finisaje, cu o experienţă de 50 de ani şi peste 200 de angajaţi, fiind recunoscută pentru calitatea superioară a produselor sale.
Compania a împlinit o jumătate de secol de activitate pe piața românească a materialelor de zidărie și finisaje, din care ultimii 10 ani sub brandul Brikston. În anul 2007, pachetul majoritar de acţiuni Ceramica SA a fost preluat de către fondul privat de investiţii, moment în care au fost efectuate schimbări majore în cadrul companiei. Datorită investițiilor majore în liniile de producție, branding și cercetare-dezvoltare, Brikston a ajuns la un volum anual al vânzărilor de aproximativ 350.000 mc de cărămidă și blocuri ceramice, mai mult decât dublu comparativ cu 2007.
Decizia strategică din spatele brandului Brikston
“Brikston, unul dintre brandurile cele mai cunoscute de pe piaţa de cărămidă, a fost creat în anul 2008 cu sprijinul companiei Brandient, în momentul transformării Ceramica SA dintr-un operator local într-un producător naţional. Decizia de a intra în acel an pe piaţa din România cu o nouă marcă a fost una strategică, bazată pe o nouă nevoie de identitate a companiei şi a produselor” a declarat Iulian Mangalagiu, CEO Brikston Construction Solution SA.
Datorită faptului că 85% din vânzările Brikston sunt adresate segmentului rezidenţial care a înregistrat creşteri constant în ultimii ani, afacerile companiei s-au situat pe un trend ascendant. La aceste rezultate a constribuit inclusiv extinderea reţelei de distribuţie, brandul Brikston fiind prezent în peste 250 de puncte de vânzare a distribuitorilor din întreaga ţară cât şi în lanţurile de tip DIY precum Dedeman, Leroy Merlin, BricoDepot, Hornbach, dar şi în magazinul online al companiei.
“Suntem în plin sezon de construcții în acest moment. Piaţa rezidenţială se dezvoltă rapid în toate zonele ţării, cu precădere în polii economici Bucureşti, Cluj, Timişoara, Brașov şi Iaşi și estimăm o creștere a pieței între 5-10% până la finele anului. Avantajați de poziționarea geografică, deservim cu uşurinţă Republica Moldova şi Ucraina, unde ne-am propus să creştem volumul exporturilor până la 10% din cifra de afaceri în acest an.” a adăugat Iulian Mangalagiu, CEO Brikston Construction Solution SA.
În 2018, Brikston s-a concentrat pe îmbunătăţirea eficienţei şi productivităţii în diverse sectoare de activitate, derulând investiţii de peste 1 milion de euro în achiziţii de utilaje, în optimizarea portofoliului de produse şi în activitatea de cercetare-dezvoltare, o componentă esenţială pentru companie în contextul cerinţelor actuale ale pieţei. Managementul Brikston are în vedere crearea unor noi soluţii cu aplicabilitate în construcţia de case eficiente energetic, o tendinţă europeană care începe să devină evidentă şi în România.
„Preocuparea pentru protecţia mediului este în centrul atenției noastre şi vrem să fim leaderi și la acest capitol. Creșterea costurilor utilităților din ultimii doi ani ne motivează să dezvoltăm materiale de construcții cu calități superioare din punct de vedere al eficienței energetice. Ne îndreptăm cu paşi repezi către 2020 când noile proiecte rezidenţiale vor trebui să respecte legislaţia europeană, prin reducerea consumului energetic până la aproape de zero, iar acest lucru va avea impact semnificativ în transformarea industriei de materiale de construcţii” a declarat Iulian Mangalagiu.
Cum se intretin sculele pentru stantare CNC?
Costul care ste asociat cu sculele pentru stantare CNC este unul din costurile care au cea mai mare pondere pentru exploatarea masinilor de stantat CNC. Stantarea CNC este una din cele mai importante oepratiuni care sunt realizate in domeniul confectii metalice cu precadere in domeniul confectii metalice industriale.
Din motivul acesta este importanta intretinerea sculelor si este un proces ce ar trebui sa fie facut cu cel mai mare nivel de responsabilitate pentru ca poate sa aduca economii importante prin cresterile semnificative ale duratei de viata pentru persoane si matrite si deci reducerea costului pentru piesele stantate dar si cresterea calitatii pieselor care sunt stantate.
In materialul acesta incercam sa acoperim cele mai importante aspecte care sunt legate de intretinerea optima a sculelor de stantat in centrele pentru stantare CNC. Ascutirea corecta a tuturor sculelor, setarea corecta a instrumentelor dupa ascutite, alegerea corecta a jocului la nivelul matritei, alegerea corecta a otelului si a acoperirii, tratamentele pentru sculele folosite tinand cont de aplicatie si de tipul de muchie a pansonului precum si factorii externi care scurteaza durata de folosire a sculei.
Folosirea in continuu a sculelor de stantat dupa ce muchia incepe sa dezvolte raza duce la uzura accelelrata si scurteaza dramatic dutata de viata a poansoanelor sau a matritelor. Recomandarea noastra este ca ascutirea sa fie facuta mai des insa cu adaosuri mici de ascutire. In general este recomandat sa se faca ascutirea in momentul in care raza depaseste 0.1 mm la simpla atingere a muchiei poansonului care poate indica lipsa unei muchii ascutite.
In cazul in care la panson dupa ce sunt facute 80000 de lovituri fara ascutire apare o uzura mare care este caracterizata de o raza mare pe muchiile taietoare atunci pentru a putea reface muchia pansonului acesta trebuie sa fie ascutit 1 mm din dimensiunea asa. Daca acelasi poanson este ascutit pentru prima data la aproximativ 40000 de lovituri, atunci cand raza sa este de aproximativ 0.25 mm a doua oara se va face la 80000 de lovituri si a treia oara va avea loc la 120000 de lovituri si ulterior la 160000 de lovituri atunci se va elimina 1 mm din panson iar numarul de lovituri executate va fi dublu iar durata de viata este dublata strict prin ascutirea facuta corect. Uzura progresiva care apare in cazul ascutirii regulate este foarte importanta si trebuie sa se tina cont de acest aspect.
Exista trei factori foarte importanti ce trebuie sa fie urmariti pentru a putea stabili trimitrea poansonului la ascutit. In primul rand este important sa fie monitorizata muchia taietoare a sculei. La fiecare setare de scule se recomanda sa verificati si starea muchiei la poansoane si la matrita.
Monitorizati cat mai bine calitatea pe care o au gaurile stantate pe piese. O bavura marita va indica efecturarea unui control la respectiva scula precum si trimiterea sa la ascutit atunci cand este necesar. Va recomandam sa monitorizati si zgomotul care este emis de poanson in momentul stantarii pentru ca dupa aparitia uzurii sculele scot sunete specifice foarte usor de recunoscut in cazul persoanelor cu exp
Lenovo prezintă noi soluții inteligente și parteneriate la Transform 2.0
București, 13 septembrie, 2018 – Lenovo a lansat, în cadrul evenimentului Transform 2.0, o serie de noi produse, parteneriate și soluții concepute pentru mediul de afaceri, care demonstrează strategia continuă de Transformare Inteligentă a companiei. Strategia reflectă perspectiva unică de business a Lenovo asupra modului de dezvoltare de soluții cu funcții inteligente care transformă mediul de business și îmbunătățesc experiența utilizatorilor.
Transformarea Inteligentă va reinventa și restructura sisteme întregi de producție, management și guvernare la nivel global. Această strategie este condusă de tehnologii emergente, inclusiv de inteligență artificială, realitate augmentată, Internet of Things, blockchain și conexiune 5G. Lenovo excelează în aceste tehnologii cu baza în cloud, distribuite prin infrastructură, inclusiv rețele, și redate de dispozitive.
Anunțurile de astăzi răspund apetitului pentru noi dispozitive și computere care răspund cerințelor clienților și consumatorilor, valorificând potențialul datelor, al cloud computing-ului și cel de machine learning.
„Astăzi, prezentăm parteneriatele și anunțurile despre produse de top din industrie, demonstrându-ne eforturile pentru realizarea potențialului deosebit al Transformării Inteligente”, a declarat Yang Yuanqing, CEO Lenovo. „De la cel mai mare portofoliu de dispozitive din lume, poziția de lider în centre de date până la soluțiile verticale inteligente susținute de algoritmi și dezvoltând pe baza parteneriatelor puternice pe care Lenovo le-a construit de-a lungul timpului, avem manualul complet pentru Transformarea Inteligentă. Lenovo este un business pregătit pentru viitor și suntem un partener care contribuie la transformări inteligente pentru companii globale, în fiecare zi”.
Inovațiile Lenovo dezvoltă capacitatea și puterea de calcul pentru conexiunile care schimbă business-uri și societăți.
Lenovo Data Center Group (DCG) anunță un parteneriat strategic
Deciziile de business și parteneriatele Lenovo contribuie la îmbunătățirea societății actuale și viitoare, cu scopul de a susține clienții și partenerii să se adapteze, să se dezvolte și să gestioneze condițiile economice actuale pe măsură ce își transformă businessul. De asemenea, Lenovo a anunțat un nou parteneriat cu NetApp (NASDAQ: NTAP), autoritatea în domeniul soluțiilor de date pentru infrastructuri de tip hybrid cloud. Parteneriatul strategic global, de miliarde de dolari, va permite clienților să își modernizeze arhitecturile IT și să își accelereze transformarea digitală. Valorificând punctele forte ale ambelor companii, Lenovo și NetApp vor dezvolta și introduce pe piață noi produse și soluții de stocare a datelor tip flash storage, de înaltă performanță, care vor scala din zona de edge până în zona de core network și mai departe în cloud. Parteneriatul include un nou joint venture în China pentru a oferi soluții personalizate pentru piața locală de stocare a datelor și centre de date, care înregistrează cea mai rapidă creștere din lume.
„La Lenovo, continuăm să ne diferențiem pe piața centrelor de date prin soluțiile noastre focusate pe clienți. Parteneriatul cu NetApp demonstrează angajamentul nostru de a oferi cele mai bune oferte de stocare și management al datelor pentru clienții noștri. Abordarea pentru dezvoltarea produselor și serviciilor de centre de date demonstrează că lucrăm cu cei mai buni parteneri din industrie, pentru a oferi tehnologia potrivită pentru clienți pe măsură ce aceștia își implementează propriul proces de Transformare Inteligentă”, a declarat Kirk Skaugen, vicepreședinte executiv Lenovo și președintele Data Center Group.
Lenovo Intelligent Device Group (IDG) anunță soluții pentru securitatea și managementul software-ului
Lenovo anunță ThinkShield, o nouă abordare pentru securizarea dispozitivelor pe tot parcursul ciclului lor de viață. Întrucât companiile au nevoie mai mult ca oricând să își protejeze datele sensibile, ThinkShield oferă o serie de tehnologii și controale, de la BIOS și firmware pentru autentificare și physical/virtual endpoint management până la shutter-ele fizice pentru camere, cititoarele de amprentă și managementul lanțului de aprovizionare. Prin colaborarea cu parteneri precum Intel, MobileIron și Absolute, Lenovo oferă utilizatorilor și administratorilor mai multe modalități de păstrare a datelor în siguranță.
„Intel și Lenovo au un parteneriat de lungă durată pentru a valorifica inovația în plus față de platforma Intel® vPro™ pe segmentele importante pentru businessuri, precum securitatea”, a declarat Tom Garrison, vicepreședinte Client Computing Group și GM Desktop, Commercial & Channel (DCC) Intel. „Lenovo ThinkShield face un pas în față prin caracteristici precum Transparent Supply Chain și autentificare pe baza mai multor factori, fiind astfel o soluție puternică care ajută la protejarea forței de muncă moderne de astăzi”.
Organizațiile se îndreaptă către modelul software-as-a-service (SaaS), 73% dintre acestea raportând că vor ajunge în proporție de 80% în cloud până în 20201. Business-urile, departamentele funcționale, echipele și indivizii achiziționează modelul SaaS pentru a-și construi propriile structuri tech stack și o fac fără IT. Prin Lenovo AirStack, prima soluție de gestionare de tech stack, organizațiile pot controla toate structurile prin identificarea, gestionarea și optimizarea investițiilor de software.
De asemenea, Lenovo a prezentat cel mai nou dispozitiv din portofoliul de laptopuri premium ThinkPad X1, ThinkPad X1 Extreme. Laptopul subțire și ușor, cu Windows 10, este dedicat utilizatorilor și consumatorilor cu nevoi de calcul de înaltă performanță și este primul care include placă grafică dedicată NVIDIA. Este ideal pentru muncă intensă, editare foto/video, randare, aplicații mixte virtuale și augmentate.
În plus față de multitudinea de dispozitive și soluții, Lenovo ajută la transformarea productivității și colaborării, pregătind mediul pentru ca oamenii să lucreze mai inteligent cu tehnologiile emergente inovatoare. Cu ajutorul instrumentelor IT inteligente, Lenovo își propune să susțină transformarea comercială prin tehnologie, reușind în același timp să inoveze prin Transformare Inteligentă.
„Utilizatorii din mediul de business sunt obișnuiți cu o tehnologie excelentă acasă, cu telefoane de ultimă generație, tablete, PC-uri și dispozitive smart. Își doresc aceeași tehnologie și la birou”, a declarat Christian Teismann, vicepreședinte senior și General Manager Lenovo Worldwide Enterprise Bussiness. „Utilizatorii își doresc o interacțiune mai inteligentă, cu ecrane mai bune, precum și cu funcții touch, audio și de voce îmbunătățite, precum cele de pe noul ThinkPad X1 Extreme; instrumente de colaborare mai bune, precum ThinkSmart Hub; și soluții de securitate mai puternice precum ThinkShield, care le protejează dispozitivele, identitatea și datele. Nicio altă companie nu are experiența și portofoliul de hardware, software și soluții pentru a veni în întâmpinarea acestor așteptări”.
Evenimentul anual reunește profesioniști din domeniul tehnologiei și prezintă cele mai recente produse Lenovo, conferințe și prezentări ale experților și influențatorilor din industrie, cei care modelează viitorul inteligenței artificiale și al altor tehnologii transformatoare. Urmăriți acualizări pe StoryHub și Twitter.
SmartCare – cântarul care îți monitorizează sănătatea
13.09.2018 – Allview lansează SmartCare, cântarul inteligent care permite evaluarea completă a compoziției corporale. Folosind cântarul și aplicația SmartCare, utilizatorul își va monitoriza stilul de viață și evoluția stării sale de sănătate în timp. Asftel, potrivit datelor transmise de cântar, utilizatorul va fi capabil să își aleagă un program zilnic de activități fizice și să se orienteze spre un regim alimentar adecvat.
Cântarul SmartCare ia în calcul 14 valori esențiale, printre care indicele de masă corporală, procentul de grăsime, masa musculară, masa osoasă sau vârsta metabolică. Toți indicatorii sunt transmiși prin WiFi aplicației dedicate, care generează automat grafice, utile în evaluarea formei fizice și a stării de sănătate a utilizatorului. Aceste grafice oferă monitorizare săptămânală, lunară și anuală, în funcție de preferințele utilizatorului.
Cântarul SmartCare este ideal pentru întreaga familie, permițând setarea de profiluri multiple (până la opt profiluri distincte). Conturile sunt vizibile în aplicație pentru fiecare membru al familiei, iar cântarul îl va detecta pe utilizator și va genera toate valorile asociate profilului sau în contul dedicat.
Construit din sticlă securizată, SmartCare este un cântar cu un design slim și minimalist care se va potrivi perfect în orice încăpere din casa celui care alege să îl folosească. Prețul cântarului este de 399 de lei. Mai multe detalii despre acest produs, aflați de pe: https://www.allview.ro/smartcare/.
Viitorul va fi al cyborgilor. Omul de știință care conectează creierul cu AI vine la IMWorld
Vedeta incontestabilă de pe Main Stage la a 7-a ediție Internet & Mobile World este profesorul Kevin Warwick, primul om de știință devenit cyborg. Supranumit și Captain Cyborg, Kevin Warwick este unul dintre cercetătorii care au marcat evoluția omenirii, fiind așezat de Institutul de Fizică al Marii Britanii, în rândul celor 7 genii ale științei, alături de Galileo Galilei, Einstein, Marie Curie și Nobel.
Principalele domenii de cercetare ale prof. dr. Kevin Warwick sunt Inteligența Artificială, robotica, cyborgii și sistemele biomedicale, capitol la care trebuie menționat una dintre marile sale contribuții în cercetare, simulatorul inteligent destinat luptei cu boala Parkinson.
De altfel, ceea ce pentru noi, neinițiații, sunt deocamdată doar scenarii SF – omul bionic, Iron Man din filmele Marvel sau roboți umanoizi inteligenți – pentru omul de știință Kevin Warwick sunt realități cotidiene. Dar vor deveni realități și pentru noi, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ne asigură cercetătorul.
„Oamenii au creat deja roboți cu neuroni umani, dar dimensiunea creierului robotic, care adună 30 de milioane de neuroni, nu ajunge la dimensiunea celui uman, care are sute de miliarde de neuroni. Dar suntem pe acest drum, iar în 10-15 ani, omenirea va fi animată de discuții aprinse pe tema roboților cu creier de mărimea celui uman. Și atunci ne vom întreba ce fel de drepturi îi vom oferi acestui tip de roboți?” , povestea Kevin Warwick într-un interviu.
Crearea omului bionic
Cercetătorul și prof. Warwick este cunoscut pentru experimentele sale de pionierat care includ implantarea unui dispozitiv în brațul stâng pentru conectarea sistemului nervos direct la un computer. De asemenea, un succes răsunător l-a avut cu primul impuls uman extra-senzorial (ultrasonic) și prima comunicare pur electronică între sistemele nervoase a două ființe umane.
După ce a devenit cyborg, Kevin Warwick a căpătat puteri similare telepatiei. Prezența sa era recunoscută de către computer, iar prin tehnologia implantată putea să acționeze luminile, să controleze un scaun cu rotile, chiar și un braț robotic aflat dincolo de Atlantic.
Cele două fețe ale aceluiași viitor: omul și tehnologia
Pe Main Stage IMWorld, profesorul Kevin Warwick va prezenta experimentele realizate pe el însuși, arătând cum poate tehnologia electrozilor și a implantului să fie folosită pentru a crea cyborgi și creiere biologice pentru roboți. Profesorul va explica modalitațile în care pot fi obținute atât sporirea abilităților umane, cât și diminuarea efectelor unor boli neuronale.
Dovadă a importanței acestei realizări este și numărul mare de domenii în care această tehnologie a avut deja impact major, un element-cheie fiind nevoia unei interfețe clare care să conecteze creierul biologic la tehnologia computerizată.
Pe scena principală IMWorld cercetătorul va prezenta cum prin această tehnologie creierul unui om poate fi într-un loc, iar corpul omului în orice alt loc în care există și rețea. „Următorul pas în comunicare va fi direct creier-către-creier. Două implanturi vor putea conecta două creiere, dintre care unul sper să fie al meu”, a mai declarat Kevin Warwick.
Prin conectarea creierului uman la Inteligența Artificială, omul poate dobândi noi simțuri, noi mijloace de control și noi modalități de a comunica.
Prezența lui Kevin Warwick la București este susținută de Raiffeisen Bank.
Principalele takeaways după sesiunea cercetătorului Kevin Warwick sunt:
- Creierul uman poate fi upgradat (la propriu)
- Creierul și corpul uman pot funcționa independent (în spații diferite)
- Creierul uman poate fi conectat la Inteligența Artificială.
Accesul pe Main Stage, la sesiunea profesorului Kevin Warwick, se face doar pe baza biletului de tip Digital Architect sau cu oricare PRO ce poate fi achiziționat de pe www.imworld.ro.
În cifre estimative, IMWorld 2018 va avea:
- 7 scene mari cărora le corespund tot atâtea zone expoziționale cu soluții specifice;
- 25 de industrii și 5000 de companii reprezentate la toate nivelurile;
- 9000 de participanți cu profil de business, dintre care 5500 de nivel CxO;
- 140 de expozanți cu peste 2700 de soluții digitale;
- 147 de speakeri locali și internaționali și 127 de sesiuni;
- 22 de start-up-uri autohtone
- 7 zone de networking
Partener principal: Telekom Romania
Partenerii scenelor de conferințe:
Microsoft – Security Stage
ALEF – IT Ops Stage
Raiffeisen Bank – Digital & E-Commerce Stage
METRO SYSTEMS – Java Stage
UiPath – .Net Stage
Ipsos – MarTech Stage
VIAVI Solutions – IT Solutions Networking Partner
VTEX – Digital Marketing Networking Partner
Sponsori: Trencadis, Nuvias, Cegeka, ENGIE, Orange, Maguay, SoftOne, Agentia de SEO DWF, TotalSoft, SYSWIN Solutions, Lidl Digital, certSIGN, bpv GRIGORESCU STEFANICA, upswing, White Image, E.ON România.
Digitaljob – Registration Partner
VIVA Telecom – Internet Partner
Renault – Car Partner
Bright Agency – Digital Partner
L’OR – Coffee Partner
Glovo – Food Delivery Partner
IQOS – Experience Partner
Pentru informatii suplimentare, urmăriți platformele oficiale de comunicare
Nici o casa fara patura
Daca ar exista, asa ar suna sloganul campaniei prin care fiecare casa ar avea cel putin o patura. Poate pare ciudat sa ne gandim atat de mult la o patura, insa aceasta patura este perfecta in orice sezon. Pentru ca exista diferite materiale pentru confectionarea paturilor, in articolul de azi iti vorbesc despre paturi din poliester si care sunt avantajele acestora.
Trebuie sa stabilim de la inceput ca patura este un obiect esential in fiecare casa. Dupa cum ai citit mai sus, este perfecta in orice sezon. Primavara si vara o poti lua cu tine la iarba verde sau la plaja, dar o poti utiliza si cand stai acasa si urmaresti filmul preferat sau citesti cartea preferata. Niciodata nu este prea cald pentru o patura.
Toamna si iarna in schimb, cred ca este nelipsita. O poti utiliza cand stai in pat, la birou sau o poti duce chiar la locul de munca. Daca mergi la o cabana, este numai buna sa o ai cu tine cand stai la focul de tabara sau o poti utiliza acasa, in locul unei cuverturi pentru pat. Pe langa ca e moale si pufoasa, ofera si un aspect cald si primitor camerei in care alegi sa o pui.
De ce sa alegi paturi din poliester?
Probabil ti-ai pus aceasta intrebare de foarte multe ori atunci cand ai ajuns intr-un magazin fizic sau intr-un magazin online cu produse pentru casa. De ce sa alegi produse fabricate din poliester? Pentru ca au aceleasi caracteristici ca si bumbacul. Se curata foarte usor, au un aspect placut, culorile se mentin foarte mult timp, iar paturile confectionate din acest material ofera caldura si o stare de bine.
Poti alege paturile din poliester pentru activitatile tale zilnice sau doar seara cand ajungi acasa si ai nevoie de relaxare. Pe langa functia de incalzire, aceste paturi pot fi utilizate si pentru decorarea camerei. In functie de culoarea aleasa, patura ta iti poate acoperi patul sau chiar canapeaua si astfel, daca achizitionezi paturi din poliester, ai mai multe functionalitati intr-un singur produs.
In magazinul online Morris Alexander ai o gama variata de paturi din poliester pentru tine si casa ta!
Seagate prezintă cel mai avansat portofoliu de stocare 14TB din industrie
Noile unități de stocare prezinta caracteristici cu performanțe de neegalat, permițând clienților să maximizeze valoarea datelor lor.
CUPERTINO, CA – Seagate Technology, lider mondial în soluțiile de stocare a datelor, a lansat cea mai mare gamă de hard disk-uri avansate de 14TB din industrie, îmbunătățind portofoliul enterprise și consumer al companiei. Avand in componenta discuri IronWolf® și IronWolf® Pro pentru aplicații de stocare atașate la rețea (NAS), harduri BarraCuda® Pro, SkyHawkTM optimizat pentru supraveghere și ExosTM X14 pentru centrele de date hyperscale, acest portofoliu construit pentru a permite clienților să consume, să gestioneze și să utilizeze date digitale într-un mod mai eficient, stabilind noi criterii de referință în ceea ce privește viteza și capacitatea.
Cu această ofertă, Seagate continuă să fie lider al industriei în privința tehnologiei de stocare a datelor către un cost mai mic per terabyte prin optimizarea hard diskurilor, versatilitatea aplicațiilor și capacitatea de de stocare neegalat. Indiferent dacă este vorba de uz personal, utilizarea computerului în scopuri creative și de proiectare, jocuri online sau sisteme de supraveghere la scară largă și medii hiperscale, unitățile Seagate deschid noi oportunități de gestionare a datelor pe o gamă largă de piețe.
„Protecția datelor, managementul și arhivarea acestora nu mai sunt strict domeniul de activitate al departamentelor IT, ci sunt acum responsabilități esențiale pentru proprietarii de afaceri, profesioniști creativi, gameri online și utilizatori de PC-uri”, a declarat Matt Rutledge, vicepreședinte senior de dispozitive la Seagate. „Înțelegem natura critică a datelor în deblocarea oportunităților de eficiență. De la cel mai mare centru de date la utilizatorul obisnuit, scopul nostru este să ne asigurăm că fiecare client poate accesa, stoca și transfera date rapid și fiabil, ori de câte ori are nevoie și oriunde s-ar afla.”
IronWolf & IronWolf Pro 14TB – lider NAS
IronWolf și IronWolf Pro au continuat să extindă barierele pentru aplicațiile NAS, oferind cele mai fiabile și performante soluții. Dispozitivele IronWolf sunt construite având în minte medii de lucru cu mai mulți utilizatori si un volum de lucru de până la 300TB/an, permițând utilizatorilor să facă mai mult cu datele și cu NAS-urile lor. Unitățile sunt optimizate cu ajutorul firmware-ului AgileArrayTM pentru ca serverele NAS să ofere clienților o serie de beneficii, cum ar fi: performanța RAID, senzori de vibrație rotativă (RV), gestionarea avansată a consumului de energie și error recovery control.
În plus, clienții sunt mai linistiti atunci cand folosesc tehnologia Seagate IronWolf Health Management impreuna cu 2 ani de servicii Seagate Rescue Data Recovery.* Software-ul integrat Health Management și software-ul de recuperare funcționează fără probleme cu produsele NAS ale producatorilor, oferind actualizări complete și analiză a starii de functionare intr-un mod proactiv, nu doar reactiv. IronWolf și IronWolf Pro au o garanție limitată de 3 ani, respectiv 5 ani.
„Pentru multe companii, stocarea datelor a devenit una dintre cele mai rapid dezvoltate părți ale infrastructurii IT. Utilizatorii Synology vor fi încântați de noile unități IronWolf 14TB de la Seagate”, a declarat Vincent Tsai, manager marketing de produs la Synology Inc. „Printr-o colaborarea eficienta, Seagate și Synology oferă o soluție sigură de stocare și backup pentru ca afacerile să își poată păstra datele valoroase.”
BarraCuda Pro 14TB – performanță desktop versatilă
Ca urmare a creșterii exponențiale a interacțiunilor online într-o serie de industrii și a cererii constante de productivitate ridicată, hard disk-ul BarraCuda Pro de 3,5 inch continuă să ofere soluția ideală de stocare pentru stațiile de lucru desktop sau pentru sistemele de stocare directă atașate (DAS) .
Profesioniștii creativi, întreprinderile mici și personalul IT au nevoie de cantități mari de date care să fie livrate eficient și protejate în mod corespunzător. BarraCuda Pro oferă o viteză de 7200 RPM, împreună cu ratele de transfer de date de 250 MB/s și până la 256 MB de memorie cache, cea mai mare disponibilă astăzi, alimentată de tehnologia Multi-Tier Caching (MTC) de la Seagate, care oferă performanță de neegalat, având un spațiu de stocare masiv, de 14TB.
Fie că este vorba de editare video 8K sau de transfer de fișiere mari într-un backup, BarraCuda Pro oferă clienților viteză, versatilitate și durabilitate la un cost accesibil, precum și suportul unei garanții de 5 ani.
SkyHawk 14TB – optimizat pentru supraveghere
Industria de supraveghere evoluează rapid, iar cererea de rezoluție video mai mare, de analiză și de retenție mai lungă necesită capacități de stocare mult mai mari. Unitățile Seagate SkyHawk oferă combinația optimă de performanță, capacitate ridicată și fiabilitate, cele mai importante trei nevoi pentru clienții și integratorii de supraveghere.
Cu capacitatea de a stoca peste 9000 de ore de video HD și până la 64 de camere HD,** SkyHawk 14TB este optimizat pentru DVR-uri și NVR-uri, pregatite pentru inregistrare continua 24/7 și echipate cu firmware ImagePerfectTM pentru a minimiza pierderea cadrelor și a perioadelor de nefuncționare. Cu o garanție de 3 ani, clienții pot beneficia, de asemenea, de tehnologia unică SkyHawk Health Management, care monitorizează și analizează în mod activ starea discurilor, oferind utilizatorilor posibilitatea de a preveni, de a interveni și de a recupera datele din anomalii potențiale.
Exos X14 – pregătit pentru hyperscale
Construit pentru cerințele de eficiență, fiabilitate și securitate ale celor mai avansate centre de date hyperscale din lume, unitățile Exos X14 oferă o densitate mai mare a spațiului pentru a oferi capacități de stocare mai mari într-o formă compactă de 3,5 inch. În combinație cu cel mai mic consum de energie din industrie și performanțe optime din clasa sa, Exos X14 permite centrelor de date să maximizeze capacitățile de stocare, reducând în același timp complexitatea și costurile operaționale.
Pe măsură ce nevoia de stocare hyperscale și a cloud-ului crește exponențial, noile unități Exos X14 ale Seagate furnizează cu 40% mai mulți petabytes per rack, comparativ cu unitățile Exos 10TB, menținând aceeași amprentă mică. Exos X14 cu incinta pe bază de heliu oferă o reducere cu 10% a greutății față de dispozitivele air nearline și formatarea flexibilă pentru opțiuni de integrare mai largi și suport pentru un număr mai mare de încărcări de lucru. Exos X14 este livrat într-un sistem enterprise modular (Exos E 4U106) pentru o scalare ușoară până la o densitate de 1.4PB, fără precedent.
Anticipând cerințele globale de securitate, unitățile de discuri Exos X14 sunt protejate permanent de Seagate SecureTM, cripând în mod eficient toate datele fără reducerea performanțelor. Unitățile Exos X14 oferă o garanție limitată pe o perioadă de 5 ani și sunt concepute astfel încât să respecte certificarea FIPS 140-2, nivelul 2 de securitate, precum și criteriile comune de evaluare a securității tehnologiei informației (CC) ISO/Standardul de conformitate EIC 15408.
IronWolf și IronWolf Pro 14TB sunt disponibile la un preț de 529.99$ și respectiv 599.99$. BarraCuda Pro 14TB este disponibil la un preț de 579.99$. SkyHawk14TB este disponibil la un preț de 509,99$. Modelul Exos X14 este disponibil la prețul de 614,99$.
De asemenea, puteți găsi mai multe informații despre produsele 14TB ale Seagate la adresa:
https://www.seagate.com/internal-hard-drives/hdd/
* Servicii de salvare și recuperare de date Seagate disponibile numai pe versiunea IronWolf Pro.
** Calculul bazat pe H.264, pixeli de 1M, calitate medie, 15FPS, 1 cameră și 24 de ore de înregistrare/zi.
Brother anunta o noua gama LED color
* Noua gama de imprimante Brother este adaptata cerintelor de viteza si silentiozitate ale segmentului SOHO
Brother lanseaza o noua generatie de echipamente LED color L3000, cu principalele specificatii: viteza de imprimare de pana la 24 ppm, nivel de zgomot redus la 47dB, conectivitate sporita si gama variata de consumabile.
Gama este compusa din doua multifunctionale cu fax MFC-L3770CDW si MFC-L3730CDN, doua multifunctionale 3-in-1 DCP-L3550CDW si DCP-L3510CDW, precum si doua imprimante HL-L3270CDW si HL-L3210CW.
Adaptate la noile cerinte ale utilizatorilor, cele sase echipamente ale gamei destinate segmentului SOHO imbina nivelul ridicat al functionalitatilor cu nevoia de a lucra neintrerupt, dar si in conditii de costuri adaptate volumului de lucru.
Modelele de varf MFC-L3770CDW si HL-L3270CDW, a caror viteza de imprimare este de 24 de pagini pe minut, opereaza la un nivel de 47dB, iar celelalte patru modele opereaza la un nivel de 45dB avand viteza de imprimare de 18 pagini pe minut. Standardele in domeniu specifica un maxim de 50 de decibeli pentru a putea considera un mediu de lucru silentios, standard respectat foarte bine de noua serie de imprimante Brother.
Tipurile de conectare ale echipamentelor pornesc de la conectivitate in retea cu fir pentru MFC-L3730CDN, conectivitate wireless pentru toate celelalte modele si conectivitate NFC pentru mobil pentru multifunctionalul MFC-L3770CDW.
Toate modelele LED L3000 au tava de alimentare de 250 de coli, majoritatea au imprimare duplex automata, iar multifunctionalele au ADF de 50 de coli, asigurand functionare indelungata fara intreruperi.
Consumabilele destinate gamei vin in trei variante, tonere individuale de capacitate standard de 1000 de pagini pentru fiecare culoare – TN243BK/ C/ M/ Y, tonere de capacitate mare – TN247BK de 3000 de pagini si cyan, magenta, galben TN247C/ M/ Y de 2300 de pagini fiecare sau pachetul special care contine atat tonerul negru, cat si pe cele color standard, dar la un pret special recomandat de 989 de lei.
Echipamentele sunt simplu de instalat si utilizat, avand ecran tactil color de pana la 9,3cm la majoritatea modelelor, memorie de 512Mb la multifunctionale si de 256Mb la imprimante, cu procesor de 800MHz la toate modelele.
Despre Brother
Brother este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de tehnologii de imprimare si comunicare. Pe segmentul de piata al echipamentelor multifunctionale laser monocrom, Brother a devenit lider de piata traditional in Europa. Fondata in anul 1908 in Japonia, in anul 2018 compania aniverseaza 60 de ani de existenta in Europa. La nivel mondial, Brother are peste 25,000 de angajati. Calitatea, preturile avantajoase, programele de marketing, distributie si service la nivel local, grija pentru protectia mediului si permanenta pozitionare alaturi de clienti, sunt tot atatea atribute care asigura succesul Brother in Europa. Produsele Brother sunt bazate pe tehnologie proprietara care este dezvoltata, produsa si distribuita in proportie de 100% in-house. Brother detine o serie de certificari internationale de renume precum “Energy Star”, “der Blauer Engel” si “Ecomark”.