Samsung Electronics introduce o soluție inovatoare de stocare externă cu noul SSD portabil X5

No Comments

Având tehnologia Thunderbolt 3 și NVMe, noul X5 oferă viteze de transfer impresionante

și un design inovator

București, 30 august 2018 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat primul său dispozitiv portabil de stocare a datelor (SSD) NVMe™, Samsung X5, atingând noi niveluri de performanță și fiabilitate pentru soluțiile de stocare externă. Bazat pe tehnologia Thunderbolt™ 3 de ultimă oră, noul X5 oferă viteze excepționale într-o formă compactă și durabilă, ceea ce îl transformă într-un spațiu de stocare portabil ideal pentru creatorii de conținut și profesioniștii IT, atunci când nu se află la birou.

“Ca lider în soluțiile de stocare de înaltă performanță și de încredere, suntem încântați să continuăm avansul pe piața de SSD-uri externe cu lansarea primului nostru SSD portabil Thunderbolt 3. X5 reprezintă încă un testament al angajamentului Samsung de a oferi soluții inovatoare de stocare portabile, care permit transferul mai rapid al fișierelor mari, economisind timp prețios pentru utilizatori”, a declarat Dr. Mike Mang, vicepreședintele Brand Product Marketing, Memory Business la Samsung Electronics.

Indiferent dacă editează videoclipuri 4K, randează imagini 3D în timp real sau compilează fotografii la înaltă rezoluție, consumatorii își doresc modalități rapide și ușoare pentru a-și stoca și transfera datele. Folosind tehnologiile NVMe și Thunderbolt 3, Samsung X5 oferă niveluri maxime de performanță pentru profesioniștii care lucrează cu fișiere multimedia mari.

Datorită lățimii de bandă de 40 Gbps a Thunderbolt 3 – de până la de patru ori mai mare decât USB 3.1 – X5 oferă o viteză de citire de până la 2.800 MB/s, care este de până la 5,2 ori mai rapidă decât cea a SSD-urilor portabile cu interfață SATA și de până la 25,5 ori mai rapidă decât în cazul HDD-urilor externe. Unitatea are, de asemenea, cea mai rapidă viteză maximă de scriere, de 2,300 MB/s, permițând utilizatorilor să transfere un video de 4K UHD de dimensiuni de 20 GB în doar 12 secunde.  Proiectat pentru Mac-uri și PC-uri cu porturi Thunderbolt 3, X5 permite utilizatorilor să se bucure de avantajele unei viteze mari, având un SSD ușor, portabil, cu opțiuni de stocare de până la 2TB.

X5 este dotat cu un corp complet metalic, cu finisaj lucios și cu o suprafață anti-alunecare. Cadrul interior este rezistent la șoc și are o carcasă metalică robustă și poate rezista la căzături accidentale de până la doi metri (6,6 picioare) .

În plus, tehnologia Dynamic Thermal Guard și radiatorul din dotare, reprezentând o soluție internă mecanică, protejează SSD-ul X5 împotriva supraîncălzirii, asigurând fiabilitate și menținând, în același timp, temperaturi optime de funcționare. De asemenea, X5 oferă o protecție puternică a datelor prin software-ul portabil SSD Samsung, bazat pe criptarea datelor hardware AES pe 256 de biți, dar și o protecție opțională, prin parolă și configurarea ușoară a setărilor de securitate.

X5 vine cu o garanție limitată de trei ani și va fi disponibil la nivel global începând cu 3 septembrie 2018, prețul de vânzare recomandat de producător (MSRP) începând de la 1.599 lei pentru modelul de 500 GB, 2.799 lei pentru modelul de 1TB și 5.599 lei pentru modelul de 2TB. Pentru mai multe informații, vizitați samsung.com/portable-ssd sau samsungssd.com.

Specificații cheie

 

Categorie SSD Portabil Samsung X5
Capacitate 2TB/1TB/500GB
Interfață Thunderbolt™ 3 (40Gbps)
Dimensiuni (LxLxÎ) 119 x 62 x 19.7 mm (4.7 x 2.4 x 0.8 inci)
Greutate 150 grame (5.3 oz.)
Compatibilitate H/W) Mac-uri și PC-uri Windows cu porturi Thunderbolt 3

(Nu este compatibil cu versiunile anterioare / Nu este compatibil doar cu PC-urile cu interfață USB)

O/S) MacOS Sierra (10.12) sau mai mult

Windows 10 64 biți RS 2 sau mai mult

Performanță Viteze de citire secvențiale de până la 2.800 MB/s

Viteze de scriere secvențiale de până la 2.300 MB/s (500GB: până la 2.100 MB/s)

Criptare Criptare hardware AES 256-biți
Securitate Samsung Portable SSD Software

Protecție cu parolă (opțional)

Certificări CE, BSMI, KC, VCCI, C-tick, FCC, IC, UL, TUV, CB
RoHS Compliance RoHS2
Garanție Garanție limitată de trei ani

Acer lanseaza casca Windows Mixed Reality Acer OJO 500

No Comments

Noul design detasabil usureaza mai mult ca oricand uilizarea Windows Mixed Reality

Cuprins editorial:

  • Acer OJO 500 este prima casca Windows Mixed Reality si Virtual Reality care ofera un design detasabil, o tehnologie patentata cu conducte de sunet incorporate si o tehnologie de ajustare a distantei interpupilare (IPD)
  • Designul detasabil al setului faciliteaza curatarea si folosirea de catre mai multi utilizatori (familia si prietenii sau intr-un mediu de afaceri)
  • Disponibila fie cu o curea dura, fie cu o curea moale, lavabila, pentru fixare pe cap, fiecare oferind o fixare confortabila si rezistenta pentru a mentine casca ferm pozitionata
  • Un sistem audio integrat focalizeaza sunetul inspre urechi, eliminand necesitatea castilor suplimentare
  • Tehnologia patentata IPD asigura setarea afisajului la distanta optima fata de ochii utilizatorului

Bucuresti (30 August 2018) – In cadrul conferintei de presa next@acer ce a avut loc la IFA Berlin, Acer a anuntat noul set Acer Windows Mixed Reality, OJO 500. Noua casca are un design detasabil unic, care ofera o flexibilitate superioara, confort si igiena pentru consumatori.

“Acer OJO 500 aduce cateva caracteristici noi si semnificative in aceasta clasa de casti Windows Mixed Reality”, a declarat Andrew Chuang, General Manager, Presence Computing, IT Products Business, Acer Inc. “Am imbunatatit experienta utilizatorilor cu ajutorul tehnologiilor inovatoare vizuale si audio si am realizat o casca mai confortabila si mai usor de folosit ca niciodata.”

Prima casca Windows Mixed Reality cu design detasabil

Designul unic al Acer OJO 500 permite indepartarea individuala a lentilelor si a curelei de fixare, fiind astfel usor de depozitat si de curatat. Acest lucru este deosebit de benefic pentru firmele care doresc sa ofere clientilor articole curatate dupa fiecare utilizare.

Disponibile cu o curea de fixare dura sau moale, ambele variante ofera o fixare confortabila si potrivita. Cureaua moale poate fi spalata in masina, iar captuselile extra-mari ale curelei dure ajuta fixarea in siguranta si in pozitie ferma. In plus, masca poate fi ridicata, eliminand necesitatea indepartarii intregului set pentru a raspunde la telefon sau pentru a discuta cu persoanele din incapere.

Rotita IPD permite vizualizarea personalizata

Pentru claritate maxima, Acer OJO 500 include o rotita pentru reglarea distantei interpupilare (IPD) incorporata si o aplicatie patentata pentru smartphone pentru masurarea distantei IPD (distanta dintre pupila ochiului si afisaj). Aplicatia de masurare IPD asistata de software Acer IPD Meter, impreuna cu software-ul Acer IPD Indicator, permite utilizatorului sa modifice aceasta distanta pentru a obtine imagini mai clare si o experienta mai placuta.

Doua ecrane cu cristale lichide cu rezolutie inalta de 2,89 inci ofera un camp larg de vizualizare, la 100 grade, si ofera o rezolutie de 2880 x 1440 pixeli. Rata de refresh rapida de pana la 90Hz ofera imagini clare si realiste, pentru o experienta captivanta in realitate mixta.

Sistemul audio integrat elimina necesitatea castilor

O inovatie pentru castile VR, sistemul audio integrat foloseste un design patentat cu conducte de sunet care directioneaza sunetul difuzoarelor incorporate spre urechile purtatorului. Designul unic ofera astfel utilizatorilor posibilitatea de a avea urechile descoperite, in timp ce se bucura de o experienta captivanta, ideala pentru utilizare in spatiile publice in care utilizatorii ar putea sa nu vrea sa fie complet deconectati de mediul inconjurator. Utilizatorii care necesita mai multa confidentialitate si imersiune mai profunda pot utiliza castile incorporate care insotesc cureaua dura de fixare sau orice casti de voiaj proprii, impreuna cu cureaua moale.

Controllere de miscare incluse

Acer OJO 500 vine intr-o configuratie optionala care include doua controlere de miscare activate cu Bluetooth care se sincronizeaza cu setul cu casca; un buton Windows 10, touchpad si buton de prindere pentru a permite utilizatorilor sa interactioneze cu obiecte digitale in realitate mixta.

Windows Mixed Reality

Compatibile cu casca Windows Mixed Reality, in prezent exista peste 2.500 de jocuri si aplicatii disponibile pentru Acer OJO 500 de la platformele Steam VR la platformele Microsoft Store. Este nevoie de un PC compatibil cu Windows preinstalat.

Casca Acer OJO 500 va fi disponibila din luna noiembrie la preturi de la $399 pentru America de Nord si in EMEA de la €499.

Specificatiile, preturile si disponibilitatea difera in functie de regiune. Pentru detalii despre disponibilitate, specificatiile produselor si preturile acestora va rugam sa luati legatura cu cea mai apropiata reprezentanta Acer, accesand www.acer.ro

Noile produse au fost prezentate ieri la evenimentul de presa next@acer din cadrul IFA Berlin, unde compania a anuntat o serie de noi echipamente si solutii pentru gameri, creatori de continut, familii, studenti si profesionisti. Pentru mai multe detalii va rugam sa vizitati acer.com/nextatacer.

Brico Depôt lansează noul catalog cu soluții complete pentru încălzirea locuinței

No Comments
  • În noul catalog Brico Depôt, profesioniștii, dar și clienții obișnuiți, pot descoperi produse destinate încălzirii locuinței
  • Noul catalog dă startul campaniei #AdioFrig și este disponibil în magazinele Brico Depôt, pe website sau în aplicația Brico Depôt

București, 30 august 2018 – Brico Depôt România, parte a Kingfisher plc, companie internațională de amenajări interioare, lansează noul catalog cu soluții complete și echipamente pentru încălzire care fac accesibilă îmbunătățirea locuinței și dau startul campaniei #AdioFrig. Pentru că sezonul rece se apropie deja, catalogul cuprinde o varietate de produse care ajută la menținerea unei temperaturi optime în locuințe. De la centrale termice, la elemente izolatoare, sobe sau șeminee, toate au rolul de a transforma casele clienților în locuri în care confortul este cuvântul de ordine, indiferent de temperatura de afară.

Catalogul este valabil în perioada 01– 27 septembrie și este disponibil în magazinele Brico Depôt, dar și pe website sau în aplicația Brico Depôt.

Încălzirea centrală – esențială pentru confortul pe timp de iarnă

Fiecare dintre noi dorește o casă confortabilă și primitoare, mai ales în sezonul rece. Pentru a face din căminul nostru un spațiu în care să ne simțim cu adevărat ca acasă, alegerea soluțiilor potrivite pentru încălzire este esențială. Noul catalog cuprinde produse variate destinate încălzirii locuinței ce au fost concepute pentru a se potrivi perfect oricărui stil, dar și pornind de la ideea de sustenabilitate. Campania #AdioFrig vrea să aducă mai aproape de clienți produsele de încălzire gândite pentru case și apartamente și să transforme ideea de îmbunătățire a locuinței în una accesibilă tuturor.

Și, pentru că în sezonul rece nici izolația casei nu ar trebui neglijată, catalogul cuprinde o serie de produse destinate eficientizării energetice a casei: de la vată de sticlă, la polistiren sau plasă termosistem, toate vin în ajutorul clienților care își doresc să optimizeze temperatura casei în timpul sezonului rece.

Proiectele de reamenajare nu mai sunt o bătaie de cap

Pe lângă soluțiile de încălzire, noul catalog Brico Depôt aduce în atenția clienților și mobilier și accesorii dedicate băii. Mobilierul Imandra este disponbil exclusiv în magazinele Brico Depôt și Praktiker și oferă numeroase opțiuni de culoare. În plus, caracterul modular al acestui mobilier asigură o utilizare inteligentă a fiecărui loc din baie și oferă spații de depozitare ce le vor permite clienților să aibă mereu la îndemână lucrurile de care au nevoie. Bateriile de baie sau soluțiile dedicate zonei de duș completează și ele amenajarea băii și vin în întâmpinarea unor gusturi variate în materie de design.

Pregătește-ți grădina pentru sezonul rece

Pentru a fi pregătiți de toamnă, clienții care dețin grădină trebuie să facă ultimele retușuri și să ia măsurile potrivite și în această zonă. Catalogul Brico Depôt vine cu o serie de produse conexe ca motocoase și motosape care să ajute la amenajarea eficientă a grădinii pentru sezonul rece și la efectuarea eventualelor plantări de toamnă.

Pe lângă cele de mai sus, Brico Depôt oferă clienților diverse posibilități de plată, printre care și achitarea produselor în rate, prin intermediul instituțiilor financiare partenere. Cardul Brico Depôt aduce o serie de avantaje semnificative, precum 90 de zile pentru returul produselor fără bon fiscal, facturare rapidă și livrarea produselor achiziționate acasă, conform regulamentului.

Catalogul Brico Depôt este disponibil în magazine, pe website, la adresa https://www.bricodepot.ro/catalog/, și în aplicația Brico Depôt.

HTC U12 life se lansează, aducând experiențe impresionante la o valoare nemaivăzută

No Comments

Camera foto duală de excepție, finisajul dual superb și acumulatorul mare
oferă experiențe remarcabile la un preț mediu

 BUCUREȘTI – 30 august 2018 – HTC lansează astăzi cel mai nou și mai accesibil membru al premiatei sale familii U: noul HTC U12 life. Creat ca o reflexie „U” – fotografiile tale de neuitat, stilul tău unic, felul tău aparte de a interacționa cu telefonul tău – noul HTC U12 life strălucește prin funcțiile impresionante și design-ul superb ce atrage priviri, totul la un preț incredibil.

Noul HTC U12 life are o cameră foto principală ce te scapă de dificultățile surprinderii unor fotografii artistice cu efect bokeh. Adaugă portretelor tale o creativitate de nivel superior, focalizând profesionist subiectul pe un fundal cu efect de blur delicat, la fel ca pe o cameră foto scumpă, de top. Sau filmează videoclipuri 4K minunate, de o claritate incredibilă, perfecte pentru următorul tău clip viral pe YouTube sau Instagram. Camera foto frontală îți oferă selfie-uri cu detalii bogate, cu ajutorul blițului și modului de înfrumusețare, chiar și la lumină scăzută, ca să fii oricând pregătit pentru un prim-plan.

Vrei să ai un telefon ce arată bine, ca tine

Noul HTC U12 life îți oferă un finisaj dual superb și unic, cu dungi fine și subtile pe o carcasă unibody din sticlă acrilică cu design ce imită metalul, înconjurând un ecran viu de 18:9, pe toată lățimea telefonului. Bucură-te de o nouă atingere, ce-ți permite să-l apuci cu ușurință și se simte minunat în mână. În plus, noul HTC U12 life este întărit împotriva zgârieturilor, ca să arate mereu la fel de frumos. E o abordare complet nouă a design-ului nostru inspirat de Suprafața Lichidă.

Pentru a pune în funcțiune uimitoarele camere foto și ecranul mare, noul HTC U12 life vine cu un acumulator de 3600 mAh, pentru ca tu să poți naviga, viziona, juca și multe altele, după pofta inimii. Iar Platforma Mobilă Qualcomm Snapdragon 636 îți aduce o eficiență inteligentă de top, ca să poți face multi-tasking fără să epuizezi bateria – chiar și când descarci cu viteze de până la 600 Mbps (acolo unde sunt disponibile). Noul HTC U12 life oferă putere și performanță surprinzătoare pentru un smartphone atât de accesibil.

Noul HTC U12 life va fi disponibil în România în două culori, Moonlight Blue și Twilight Purple, începând cu luna octombrie. Pentru mai multe informații, accesează htc.com.

HTC Corporation își propune să aducă strălucire vieții. În calitate de inovator global în domeniul tehnologiei și dispozitivelor mobile inteligente, HTC a avut produse premiate și premiere în industrie încă de la debutul său din 1997, inclusiv apreciatele game de smartphone-uri premium și vârf de gamă Desire și HTC U, și este lider în industria VR prin portofoliul său VIVE. Căutarea geniului stă la baza a tot ceea ce facem, inspirându-ne să aducem design-uri de top și experiențe mobile și de realitate virtuală uimitoare consumatorilor din toată lumea. HTC este listată la Bursa din Taiwan (TWSE: 2498). www.htc.com

Samsung Electronics lansează primul monitor curbat QLED Thunderbolt™ 3 din lume, la IFA 2018

No Comments

Monitorul CJ79 QLED maximizează productivitatea pentru o performanță optimizată

București – 30 august 2018 – Samsung Electronics și-a extins linia de monitoare cu ecran curbat prin lansarea globală a noului monitor CJ79 (Numele modelului: C34J791) la IFA 2018. Monitorul curbat CJ79 de 34 inci este primul de acest gen și suportă conectivitatea Intel Thunderbolt™ 3. A fost conceput pentru persoanele creative și pentru mediul de afaceri, care caută o experiență de lucru confortabilă, eficientă și conectivitate puternică.

Compatibil atât cu Mac cât și cu PC-urile obişnuite, CJ79 are două porturi Thunderbolt™ 3 care transmit alimentare AC, imagini şi date la o viteză de procesare de până la 40 Gigabiți pe secundă (Gpbs), de opt ori mai mare decât USB 3.0, şi încarcă simultan dispozitive de până la 85 de wați (W), toate printr-un singur cablu.

“De-a lungul anilor, Samsung a revoluționat experiența de vizionare pentru profesioniști. CJ79 este cel mai recent efort al companiei de a duce monitoarele curbate la nivelul următor, subliniind, astfel, angajamentul Samsung pentru inovație. Adăugarea Thunderbolt™ 3 se aliniază acestei viziuni și conectează clienții la posibilități infinite”, a declarat Seog-gi Kim, vicepreședinte executiv al Visual Display Business la Samsung Electronics.

“Ecosistemul Thunderbolt™ 3 continuă să se extindă și să furnizeze produse inovatoare, cu performanțe remarcabile. Este oportun ca Samsung să prezinte monitorul CJ79 QLED cu conectivitate Thunderbolt™ 3. Noul monitor QLED oferă performanță, dar și un nou tip de ecran, precum și capacități integrate de andocare, fiind simplu și ușor de utilizat”, a declarat Jason Ziller, Director General al diviziei de conectivitate a clienților de la Intel.

Lucratul simultan la mai multe proiecte

CJ79 prezintă o imagine clară și curată, oferind în același timp o experiență duală fără cusur, pe un singur ecran. Ecranul curbat ultra-wide de 3440×1440, cu un aspect ratio de 21:9, oferă tuturor utilizatorilor spațiul de lucru necesar pentru a efectua mai multe activități în mod eficient și confortabil. Cu ajutorul funcției Picture-by-Picture (PBP), profesioniștii pot afișa două surse, iar pentru optimizarea lucratului simultan la mai multe proiecte, funcția Picture-in-Picture (PIP) permite utilizatorilor să redimensioneze a doua sursă la până la 25% din ecran și să o poziționeze oriunde, pentru a avea un format mai ușor de citit.

Cel mai clar ecran din industrie, modelul curbat și ultra-wide 1,500R, este conceput pentru a urmări curba naturală a ochiului, pentru o experiență de vizionare imersivă și confortabilă. Cu suportul reglabil de înălțime și funcționalitatea de înclinare, CJ79 permite utilizatorilor să personalizeze poziția de lucru care întruneşte parametrii lor cei mai confortabili de vizualizare. În plus, conectivitatea Thunderbolt™ 3, un nou nivel de capacitate de a încărca Mac-ul sau PC-ul, permite utilizatorilor să conecteze dispozitive adiţionale ce suportă Thunderbolt™ 3 sau USB direct la monitor.

Calitate superioară a imaginii și viteză

Samsung CJ79 incorporează tehnologia Quantum Dot, oferind detalii strălucitoare și realiste într-un spectru de culori sRGB de 125%. Tehnologia panourilor VA curbate produce un raport de contrast de 3.000:1, depășind cu mult monitoarele convenționale și amplifică detaliile afișate pe ecran, printr-un negru mai profund și alb mai strălucitor.

Tehnologia AMD FreeSync sincronizează rata de refresh a plăcilor video pentru modelul CJ79 pentru a reduce neclaritatea imaginii și a avea un stil de joc excepțional și o vizionare fără întreruperi.

CJ89 – Un monitor masiv de 43 de inch care mărește productivitatea

Modelul CJ89 (Numele modelului: C43J890) este un monitor curbat ultra-wide de 43 inci, cu o rezoluție de 3840 x 1200, aspect ratio de 32:10, ce creează un spațiu de lucru mai mare și mai vibrant. Designul robust include un switch KVM încorporat, porturi USB de tip C și difuzoare stereo încorporate pentru o mai bună funcționare.

Monitoarele Samsung CJ79 și CJ89 sunt disponibile, în prezent, în Europa, urmând ca, în curând, să ajungă în întreaga lume. Pentru mai multe informații despre monitoarele Samsung CJ79 și CJ89, vă rugăm să vizitați https://displaysolutions.samsung.com/business-monitor/detail/1288/C43J89

 

SPECIFICAȚII CHEIE

Model CJ79 CJ89
Numele modelului C34J791 C43J890

C49J890

Design Ecran curbat
Ecran Dimensiune 34” (21:9) 43” (32:10)

49” (32:9)

Rezoluție 3,440 x 1,440 3,840 x 1,200 (43”)

3,840 x 1,080 (49”)

Curbură 1,500R 1,800R
Tipul panoului VA Curved
Luminozitate (Typ.) 300cd
Unghi de vizionare 178o(H)/ 178o(V)
Rată de contrast (Typ.) 3,000 : 1
Timp de răspuns 4ms (GTG) 5ms (GTG)
Rată de refresh 100Hz 43” (120hz)

49” (144hz)

Porturi 2 x Thunderbolt™ 3 (USB-C)

(85W, 15W Power Delivery)

1x HDMI, 1x DP, 2x USB 3.0

2x USB-C

(95W, 15W Power Delivery)

1x HDMI, 1x DP, 1x USB 3.0, 2xUSB 2.0

Difuzor 7Wx2 7Wx2(49”)

5Wx2(43”)

Funcție mecanică HAS, Tilt, Wall Mount HAS, Tilt, Swivel, Wall Mount

 

Thunderbolt și logo-ul Thunderbolt sunt mărci înregistrate ale Intel Corporation sau ale filialelor sale din S.U.A. și/sau din alte țări.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

Categories: Uncategorized

NIOR TEPID promovează sportul, competiția corectă și tinerele talente

No Comments

Unior-Tepid se implică din nou în sporturile auto, pe linia deja devenită tradiție.
În acest an, Cupa Unior va fi organizată între 17-18 mai pe circuitul Amckart Bucuresti, reprezentand a doua etapă a Campionatului Național de Autoslalom 2014.
Imagini Cupa Unior 2013

Imagini Cupa Unior 2013

După ce, în primii doi ani, evenimentul a avut loc la București și Prejmer, în 2014 se va întoarce din nou în capitală, unde se vor aduna la start peste 60 de piloți din întreaga țară.

Accesul la competiţie este deschis atât piloţilor profesionişti, cât şi amatorilor, fiind acceptate 6 clase de automobile, inclusiv una pentru juniori. Sambătă, 17 mai 2014, vor avea loc înscrierile si verificările, urmând ca a doua zi (18 mai 2014), să se desfasoare calificarile.

În cadrul Cupei Unior de anul trecut, pe circuitul de la Prejmer, la Open s-a impus pilotul Radu Fenyo cu o masina deosebită: Casper – Radical Clubsport, primul model al firmei din Peterborough, la constructia acestuia folosindu-se un motor de Kawasaki ZZR1100, montat pe un sasiu tubular cu o caroserie descoperită din fibră de sticlă.

În calitate de sponsor principal al concursului, Unior-Tepid va încerca să mențină și anul acesta nivelul ridicat al evenimentului dar și să anime spectacolul sportiv cu surprize adiacente acestei discipline.

Statutul de partener principal al Cupei Dacia 2014 si implicarea constantă în evenimente sportive, precum Cupa Unior din 17-18 Mai 2014, Unior Tepid are ca obiectiv promovarea sportului, a competiției corecte și tinerelor talente .

Despre Unior Tepid

Unior – Tepid este fondatoarea Centrului Național de Scule și deținatoarea celui mai complet program generalist de scule și dispozitive din Romania . Firma Unior -Tepid este unica importatoare a gamelor și programelor specifice ale unor producători internaționali de top, printre care: Unior, Snap-On, Diager, Metallurgica Minotti, Heidenpeter, Ozat, Port-Bag, Irwin.

Categories: Uncategorized

Somelierul Ovidiu Olteanu, ales să reprezinte România la World’s Best Sommelier, Argentina

No Comments

Somelierul Ovidiu Olteanu de la Naan Food&Drink Studio este reprezentantul României la Concursul World’s Best Sommelier, competiție ce va avea loc în Mendoza, Argentina, între 15-20 aprilie 2016. Ovidiu Olteanu lucrează de 18 ani în domeniu și are în portofoliu trofee semnificative – semi finalist la Trofeul Someleriei (2012), locul 2 la Concursul Național Maître d’Hotel 2012 și Marele Premiu la Concursul Național Maître d’Hotel 2013.

 „Mă onorează faptul că am fost selectat să reprezint țara la cea mai prestigioasă competiție din domeniu. Sunt nerăbdător să particip și să le vorbesc celorlalți candidați și despre vinurile românești”. 

Ovidiu Olteanu

Ovidiu Olteanu a fost propus ca reprezentant al României de către Asociația Somelierilor din România, în urma unei evaluări la nivel național. Ovidiu Olteanu deține cursul de Level 2 la WSET (Wine & Spirit Education Trust) din Londra, una dintre cele două mari școli de vinuri din lume, cealaltă fiind Court of Master Sommeliers, în America. La finalul lunii martie,  el va participa în Atena la unul din cursurile Court of Master Sommeliers.

Competiția World’s Best Sommelier este organizată de Association de la Sommellerie Internationale (A.S.I.), are loc din 3 în 3 ani și se află anul acesta la a 15-a ediție. Competiția a fost înființată în anul 1969, pentru a facilita schimbul de experiență între profesioniștii din domeniu. Anul acesta, în competiție se află 58 de participanți din 55 de țări, între care patru femei (Argentina, Canada, Finlanda și Irlanda). Ediția din 2013 s-a desfășurat în Tokyo și Marele Premiu i-a revenit reprezentantului Elveției.

Ovidiu Olteanu lucrează de peste 18 ani în domeniul ospitalității și are multe roluri în cadrul Naan Food&Drink Studio – este manager al restaurantului, somelier dar și maître d’hôtel, adică se ocupă de bunul mers al serviciilor în restaurant. Profesia de somelier a venit în urma mai multor ani de activitate, în care a înțeles rolul vinului și a dorit să îl aprofundeze.

Categories: comunicat de presa

Remarcabila Corina Belcea la Teatrul National Bucuresti: “Mozart, Geniul”

No Comments

Un produs marca Orchestra Simfonică București, concertul extraordinar “Mozart, Geniul” omagiază capodoperele compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart. Solistul acestui concert este celebra violonistă Corina Belcea -Fischer, fondatoarea ansamblului Belcea Quartet. Violonista va interpreta pe un instrument Stradivarius 1666.

Orchestra Simfonică București prezintă concertul Mozart Geniul

Luni 21 Martie 2016, Sala Mare a Teatrului Național București “I.L. Caragiale” va găzdui concertul extraordinar începând cu ora 19. Alături de dirijorul principal Benoît Fromanger, Orchestra Simfonică București vă invită să audiați al patrulea concert din seria “Capodopere ale Marilor Compozitori” a Stagiunea SalutCULTURA !, sezonul muzical cultural al Orchestrei Simfonice București. Biletele pentru evenimentul de Luni, 21 Martie sunt disponibile online pe www.eventim.ro și la casieria Teatrului Național București “I.L. Caragiale”. Parteneri oficiali ai concertului: PONSA/Texcargo, EVconnect.ro, Hotel Capital Plaza, Caffe Saccaria, Asociația Philson Young. Parteneri media: Media Advertising, Radio Romania Cultural.

Orchestra Simfonică București

Dirijor: Benoît Fromanger

Solist: Corina Belcea, vioară

Program W.A. Mozart

Uvertura “Don Giovanni”Concertul pentru vioară nr. 3Simfonia 41 “Jupiter”

Corina Belcea

Corina Belcea este laureata mai multor concursuri internaţionale de interpretare precum: Concursul Kloster Schöntal/Germania, “Wieniawski“, Lublin/Polonia, Bromsgrove/Anglia, Concursul Internaţional de vioară “Yehudi Menuhin” de la Folkestone / Anglia, unde a obţinut în 1991 atât Premiul II precum şi o invitaţie pentru continuarea studiilor. Încă din primul an de colegiu (1994) întemeiază celebrul cvartet de coarde Belcea Quartet. În exclusivitate cu EMI, Corina Belcea a realizat până în prezent 11 albume : lucrări de Schubert (două cvartete şi un cvintet cu pian), Mozart (două cvartete), Janacek (două cvartete), Brahms (un cvartet şi un cvintet), Benjamin Britten, Debussy, Henri Dutillieux, Ravel, Gabriel Fauré, ş.a. Cvartetul Belcea deţine numeroase premii şi distincţii internaţionale obţinute la Londra (1997), Bauff/Canada (1998), Osaka/Japonia (1999), Bordeaux/Franţa (1999), Gramophone Award/EMI pentru discul de debut (2001), Premiul pentru muzică de cameră oferit de British Philharmonic Society (2001/ 2003), Echo Klassic Award (2008/2010), Marele Premiu “Antoine Livio” (2011). Pe 30 septembrie 1998, Corina Belcea este distinsă cu titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Oraviţa. Din septembrie 2011, este profesor asociat la catedra de vioară a Musikschule Konservatorium Bern.

Benoît Fromanger

Absolvent al Conservatorului din Paris şi-a început cariera ca flautist, devenind solist al Orchestrei Operei Naţionale din Paris şi mai târziu, solist al Bayerische Rundfunk Sinfonie Orchester din Munchen. După o carieră strălucită ca instrumentist solist în cadrul căreia a colaborat cu dirijori renumiţi, precum: Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Leonard Bernstein, Lorin Maazel, Carlos Kleiber, Bernard Haitink şi Carlo Maria Giulini, Benoît Fromanger decide să urmeze o carieră de dirijor, perfecţionându-se cu maeştrii Rolf Reuter, Kiesler Kenneth şi Valery Gergiev. A condus ansambluri importante din Montréal, Ankara, Kuhmo, Bursa, Tianjin, Innsbruck, Koblenz și Praga.  Recunoscut pe plan internațional ca un dirijor de înalt nivel profesional, alături de abordarea personală a discursului muzical, Benoît Fromanger îmbină cu succes energia, generozitatea, pasiunea alături de respectul pentru artiști şi public .

Orchestra Simfonică București

Orchestra Simfonică București este un ansamblu muzical românesc de prim rang. A fost înființată de trei tineri muzicieni ambițioși, reunind în componența sa cei mai valoroși artiști instrumentiști din România. Din dorinţa de a oferi iubitorilor de muzică posibilitatea de a intra în contact cu muzica de calitate, Orchestra Simfonică Bucureşti a dezvoltat concepte muzicale originale și novatoare, transpuse pe scena stagiunii anuale Salut CULTURA!. Notorietatea şi recunoaşterea valorii au venit în urma impresionantei serii deconcerte și evenimente susținute atât în săli tradiţionale de concert, în aer liber cât și în locuri mai puţin convenţionale. Orchestra Simfonică București abordează o paletă variată de repertoriu, de la muzica clasică până la stiluri mai puţin convenţionale, precum muzică de film, pop/rock și crossover. Misiunea Orchestrei Simfonice Bucureşti este promovarea excelenţei în muzică și atragerea tinerilor către sălile de concert. Orchestra Simfonică București a concertat alături de artişti de talie internaţională precum renumitele soprane Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Tarja Turunen, dirijorii Jin Wang, Tiberiu Soare, Alexandre Bloch, violoniștii Daishin Kashimoto – prim concertmaestrul Filarmonicii din Berlin, Erik Schumann, Corina Belcea, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, pianiştii Eduard Kunz, Alexander Schimpf și Pierre Reach, violonceliştii Claudio Bohorquez, Rodin Moldovan, formaţiile Direcţia 5, Phoenix şi mulţi alţii. Orchestra Simfonică București a participat la festivaluri naționale și internaţionale de renume, precum: Festivalul International ”George Enescu”, Festivalul Internațional ”Clara Haskil” – Sibiu, Bucharest Music Film Festival, Festivalul “Dilema Veche”, Festivalul “Rencontres de Calenzana” – Corsica/Franța. În calitate de ambasador cultural al României, Orchestra Simfonică București a fost prima orchestră română invitată în 2013 alături de dirijorul francez Benoît Fromanger, să concerteze în premieră în șapte săli celebre din America de Sud, precum: Teatro Colón din Buenos Aires/Argentina, Sala São Paulo din São Paulo/ Brazilia, Gran Teatro Nacioanal din Lima/ Peru şi Teatro Solís din Montevideo/Uruguay. Sub bagheta dirijorului austriac de origine chineză – Jin Wang – Orchestra Simfonică Bucureşti a susținut 20 de concerte în cadrul primului său turneu în Republica Populară Chineză, devenind astfel prima orchestră simfonică din România care a concertat după anul 1990 în Shanghai, Nanjing, Ningbo, Suzhou, Wuxi, Changzhou și Hangzhou. La nivel instituțional, Orchestra Simfonică București a colaborat cu instituții de prestigiu, precum Guvernul României, Banca Națională a României, Ministerul Afacerilor Europene, Departamentul de Stat și Ambasada Statelor Unite la București, Organizația Mondială a Francofoniei, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Centrul Cultural al Municipiului București – ArCuB, Primăria Sectorului 3 și Centrul Cultural Casa Artelor, Centrul Cultural European Sector 6 și alte organizații în cadrul evenimentelor oficiale emblematice. Pe lânga activitatea concertistică, orchestra a înregistrat două CD-uri, ambele fiind lansate în primăvara anului 2013. Primul album, intitulat “Very Classic”, cuprinde cele mai cunoscute arii de operă, pop și crossover interpretate de Marcel Pavel și a fost prezentat publicului meloman într-un concert de gală susținut la Sala Palatului din București. Cel de-al doilea album al Orchestrei Simfonice București a fost lansat la Bruxelles. CD-ul conține înregistrările în premieră mondială ale întregii creații orchestrale ale compozitoarei franceze Mel Bonis, apaținând perioadei impresioniste. CD-ul este produs de Casa de Discuri belgiană “Chant de Linos” și a fost înregistrat sub bagheta lui Benoît Fromanger, dirijor principal al Orchestrei Simfonice București.

Categories: comunicat de presa

Campionul mondial “Ironman” a felicitat româncele de 8 Martie

No Comments

Ion Oncescu, multiplu campion mondial la skandenberg și ambasadorul Megajackpot în România, a întâmpinat femeile din sectorul 3 al Capitalei cu un mesaj de 8 Martie. Prezent la înmânarea premiului de 100.000 euro, câștigat de un bucureștean, cel supranumit “Ironman” a cucerit doamnele și domnișoarele, nu cu mușchi de oțel, ci cu flori și mărțișoare.

“Ironman” Oncescu a împărțit zambile și brățări cu mărțișorul „Megajackpot”, luni, pe străzile din apropierea agenției Stanleybet din strada Liviu Rebreanu, acolo unde s-a câștigat cel de-al 55-lea premiu Megajackpot din România. „La mulți ani și să aveți o primăvară norocoasă!”, este mesajul transmis de Oncescu tuturor româncelor.

Cvintuplu campion mondial, la ambele brațe, “Ironman” a avut surprize pentru femei și sesiuni gratuite de skandenberg pentru bărbați. Dacă zâmbetelor trecătoarelor nu le-a putut rezista, la skandenberg nu a reușit nimeni să-l răpună…cel puțin deocamdată, pentru că fanii vor mai avea ocazia să-l înfrunte.

Premiul Megajackpot, în valoare de 436.247,91 lei (aproximativ 100.000 euro, la cursul zilei), a fost acordat, luni, în agenția din str. Liviu Rebreanu, nr. 1. Câștigătorul, care a preferat să rămână sub protecția anonimatului, a dat lovitura la aparatele slot machines în seara zilei de 3 martie.

Despre Megajackpot

Sistemul cuprinde 220 aparate de tip slot-machines legate în reţea, iar valorile premiilor se cumulează la toate aparatele, generând astfel câştiguri uriaşe. Cu o valoare de pornire de 200.000 lei, Megajackpot reprezintă cel mai puternic sistem de jackpot progresiv din România, fiind disponibil doar în agenţiile Stanleybet. De când a fost lansat, Megajackpot a depăşit valoarea totală a premiilor de 4,25 milioane euro.

Despre Stanleybet

Prezent pe piața din România încă din 2004, Grupul britanic Stanleybet își oferă în prezent serviciile atât în cele peste 360 de agenții, din aproape 100 de localități, cât și online.

Obiectivul Stanleybet a fost și rămâne oferirea celor mai bune servicii de pariere. În cei 12 ani de prezență în România, Stanleybet și-a dovedit profesionalismul, a diversificat în mod continuu oferta de pariuri, a câștigat încrederea clienților și a contribuit activ la evoluția pieței de pariuri românești. Cu o experiență de aproape 60 de ani în pariuri sportive, Stanleybet este principalul grup transfrontalier de pariuri din Europa, care operează peste 2 000 de agenții de pariuri în 7 state europene: Anglia, Italia, România, Belgia, Cipru, Croația și Danemarca.